A venit vremea normalității!
În viață, dacă suntem atenți, ziua pe care o trăim, adică prezentul, vine după niște etape în care am acumulat. Prezentul trebuie trăit întotdeauna ca momentul prielnic de a da ce este mai bun din noi.
Duminica aceasta este însemnată în calendare, după cum bine ați constatat, ca fiind Duminica de după Botezul Domnului și în unele ediții, în paranteză scrie și Începutul Propovăduirii Mântuitorului. Este o duminică specială, prin faptul că încheie un ciclu mare de sărbători, încheie o etapă, o campanie susținută, care vine după un Post susținut cu bucurie, e adevărat, dar un Post susținut.
Cred că duminica aceasta vorbește despre noi. Cam așa suntem noi. Și iată că Mântuitorul, după ce s-a încărcat în a se pregăti să iasă în lume, pentru că așa se spune, Începutul Propovăduirii Mântuitorului, furcile caudine prin care trebuia să mai treacă erau ispitirile, pentru că astăzi este și duminica în care se vorbește și despre ispitirea Mântuitorului. Și anume, sunt trei mari ispite. După 40 de zile și de nopți de Post, prima ispită este foamea! Și atunci, în Pustiul Carantaniei, numele este foarte ușor de reținut, după cum m-a învățat doamna de Franceză despre quarante, este Pustiul celor 40 de zile! A venit diavolul și L-a luat pe Mântuitorul de mână și I-a arătat o piatră și I-a spus:
– Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune pietrei acesteia să se facă pâine!
Ei, cam așa se întâmplă și cu noi, când avem o anumită ispită, vrem să se transforme totul în ceva care să ne ajute, ceva care să fie la dispoziția noastră! Și atunci, Mântuitorul, ca să tempereze această ispită, i-a spus:
– Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu!
Acum, este adevărat că e o problemă foarte delicată. Foamea-i foame, totuși, după 40 de zile, foamea-i foame! Acum s-a tot constatat că există acest prag de 42 de zile, chiar, în care Postul cu apă, mă rog, asistat, este o realitate, este o posibilitate de resetare, dar totuși, să știți că atunci când ajungi să bei apă de foame, nu e ușor! Citez pe un coleg de-al meu care a primit un tratament de nouă zile fără să mănânce și care mi-a spus:
– Marius, să știi că atunci când ajungi să bei apă de foame, înțelegi ce este aceea foame!
Dar, într-adevăr, a scăpat de un diagnostic foarte, foarte delicat!
După ce L-a ispitit cu această foame grosieră, să spunem și la îndemâna organismului de a ceda mai ușor, a văzut că nu merge și atunci, diavolul L-a suit pe aripa muntelui și I-a arătat toată Țara Sfântă. Probabil că nu erau bombardamente cum sunt acum, era ceva frumos, atunci! Și I-a spus Mântuitorului:
– Uite, acestea mi le-a dat mie Dumnezeu și a spus că pot să i le dau cui vreau!
Fiți atenți aici! Ați spune:
– Măi, cât tupeu la ăsta!
Adică îi spune Fiului lui Dumnezeu, pe care L-a și recunoscut, îi spune:
– Vezi că Taică-Tu mi le-a dat mie, dacă le vrei Tu, nu-i nicio problemă, cere-le de la mine, că Ți le dau eu!
Atunci, Mântuitorul a spus:
– Mergi înapoia mea, Satană!
Și s-a dus, dar a urmat a treia ispitire. L-a dus pe aripa templului. Să știți că nu înseamnă neapărat pe aripa templului din Ierusalim care nici nu era în forma în care îl vedem noi, astăzi, ci înseamnă în înălțimea cea mai mare a spiritualității, a lucrurilor extraordinar de bine puse la punct! Și de acolo, I-a arătat toată lumea și I-a spus că I-o va pune la picioare, dacă i se va închina lui. Foarte pueril pentru un ispititor care vede o dată, de două ori că nu îi merge, să ceară cam același lucru! Prima dată I-a cerut să îi dovedească faptul că este Fiul lui Dumnezeu, a doua oară I-a spus că dacă vrea o bogăție, o ia de la el, că Tatăl Lui i-a dat-o lui și o dă el cui vrea, iar acum Îi spune:
– Uite, toate astea vor fi ale Tale, dacă mi Te închini mie!
Atunci, Mântuitorul i-a spus:
– Treci înapoia Mea, Satano!
Și gata, s-a încheiat!
Să știți că nu este vorba de Mântuitorul, cât este vorba despre noi și cum suntem noi ispitiți în lumea aceasta! Iată, după aceste zile de Post care au fost pentru Praznicul Nașterii Domnului, foamea ne-a dat ocoale, una, alta, dar noi am rămas la ale noastre. A venit praznicul și ne-am dat seama că într-adevăr, am intrat într-o normalitate. Apoi a venit ispita asta care vine tot timpul, despre care nu știm, bogăția, bogăția aceasta materială pe care o vorbesc foarte mulți de rău, e adevărat, dar nu îi văd partea de bine din toată povestea asta! Partea de bine a bogăției este foarte bună atunci când este un efect, nu este o cauză! Este un efect al slujirii noastre, este un efect al dragostei către ceilalți, dacă este un efect, orice bogăție este superbă! Dar aici este o mare, mare atenție! Diavolul are conștiința că el are toată bogăția asta materială, pentru că nu vrea să amestece partea materială cu partea spirituală și a spus:
– Dacă Dumnezeu are partea spirituală, înseamnă că partea materială mi-a dat-o mie în administrare!
Și v-am spus mai devreme, are tupeul să Îi spună chiar și Fiului lui Dumnezeu:
– Vezi că Taică-Tău mi-a dat-o mie! Eu o administrez! Dacă vrei, ceri de la mine, nu de la Taică-Tu!
Știți că bogăția vine și ca ispită, vine ca o îmbogățire! Știu acum vreo cinci ani, de exemplu, când a început nebunia asta cu criptomonedele să ia o amploare extraordinară, venea ispita:
– Măi, stai așa, că deja a ajuns 40.000 de dolari criptomoneda! Ce faci?! Hai, vinde tot și bagă în criptomonede!
A doua zi, deja era 60.000.
– Aoleu, ce ne facem?!
De ce? Pentru că diavolul ispitea și atunci, îi dăduse Dumnezeu o nebunie:
– Intră în capul ăstora și arată-le că banii nu sunt de fapt niște cuantificări materiale, ci sunt niște zerouri, dacă au în față 1, chiar e sumă mare și zerourile se adaugă!
Ei bine, noi nu știm că de fapt, administrarea aceasta, chiar dacă este virtuală, tot a diavolului este. Nu vreau să vă fac să fugiți acum de cifre, Doamne ferește, mă cunoașteți că nu fug, dar vreau să vă spun că ispita aceasta i-a făcut pe mulți să își vândă tot! Și a ajuns, într-adevăr, la 120.000, 150.000 de dolari bitcoinul, după aceea a început să mai scadă, să mai crească, dar nu asta este problema! Important este că oamenii aceia s-au blocat, sunt bogații săraci sau săracii bogați! Ei nu mai fac altceva decât să se uite dacă a mai crescut, dacă a mai coborât și asta e tot! Poate că ar vrea să investească și ei în alt fel, dar spun că de acei bani nu se ating! De ce?! Pentru că ei au fost atinși de ispita asta a lui ”a avea” în defavoarea lui ”a fi”!
V-am mai spus de atâtea ori despre ”a avea” și ”a fi”, dar aici este vorba despre cum vedem bogăția ca efect. Întotdeauna când primiți o sumă și este o sumă măricică, să vă gândiți pentru cine o primiți! Cel puțin, așa mă gândesc eu când primesc ceva. De unde știți că este bun gândul acesta?! Pentru că vă dă o stare de pace și de liniște atunci când spuneți:
– A, asta este pentru cutare!
– Asta e pentru cutare!
Nu trebuie să rămână, pentru că să știți că orice rămâne, rămâne ca o baltă. După un anumit timp, o baltă începe să miroasă urât, așa că lăsați-o să curgă și dacă curge, merge mai departe!
Ei bine și vine apoi următoarea ispitire: ”Dacă mi Te închini mie”, adică dacă faci totul ca să ai, nu ca să fii, asta înseamnă de fapt să te închini diavolului, să înlocuiești pe ”a fi” cu ”a avea”, dacă vrei să ai, atunci știi al cui ești! Nu mai ești al tău, ești al bogăției tale, ești al administrației pe care ești în stare sau nu ești în stare să o parcurgi așa cum trebuie.
Ei bine, toate aceste trei mari ispite sunt ispitele noastre permanente și fiecare dintre noi, generațiile care au fost înaintea noastră, dar și cele care vor veni după noi vor avea tot aceste trei mari ispite! Dar astăzi spuneam că este duminica de după! Păi, dacă tot este duminica de după, înseamnă că de azi încolo, adică acum, trebuie să învățăm să aplicăm tot ceea ce am învățat până acum! Adică, noi când am fost la școală, după Grădiniță, după Grupa Mare în ce mă privește pe mine, nu a venit clasa pregătitoare, a venit clasa întâi, nu mă deranjează că acum nu mai este așa, dar aveam conștiința că suntem după Grădiniță! A trecut clasa a IV-a, erai după clasa a IV-a, după clasa a VIII-a erai la liceu, după liceu și așa mai departe.
Duminica de după trebuie să aibă pentru noi un clopoțel care să ne anunțe că am trecut prin toate etapele și urmează acum să fim noi! Adică, am acumulat, știm, știm să citim, știm să socotim, acum a venit vremea să fim! Am avut profesori, acum trebuie să fim noi stăpâni pe situație, am avut părinții care ne-au cicălit, acum trebuie să fim părinții care să ne străduim să nu cicălim pe alții, am avut profesori care nu ne-au îngăduit să fim, acum pentru copii, pentru nepoți, trebuie să fim ceea ce nu am avut!
Mergem mai departe cu această stare, adică a venit vremea! Acesta este mesajul zilei de astăzi, a venit vremea! Nu mai așteptați să se coacă, așteptați degeaba! Mântuitorul când era înfometat, altă dată, și mergea cu ucenicii, a văzut de departe un smochin care înfrunzise. Nu știu dacă sunteți atenți la cum merge lumea aceasta a plantelor și a roadelor, dar smochinul este unul dintre puținii arbuști care întâi rodesc și după aceea înfrunzesc! Să urmăriți la primăvară, ca să vedeți despre ce este vorba! Întâi apare smochina și după aceea, încet, încet apare frunza, când smochina deja este coaptă, pentru că altfel nici nu ar putea să fie văzută de soare, dacă ar apărea frunzele înainte. Și când au văzut smochinul acela înfrunzit, când s-au apropiat, nu avea roade și atunci, Mântuitorul l-a blestemat și toți au rămas foarte, foarte surprinși, de ce l-a blestemat, pentru că nu era vremea smochinelor?!
Ei, problema este următoarea: vremea roadelor este oricând! Un smochin care nu are roade, înseamnă că roada lui este materia pentru foc, se bagă în foc și se încălzește cineva care, uite, pe vremea asta, are nevoie de foc! Deci, tot timpul, smochinul are roade!
Așa suntem și noi, când nu avem roade, adică spunem că am trecut de o anumită etapă și nu mai avem suficientă răbdare pentru ceva. Și totuși, trebuie să rămână ceva, trebuie să arzi ceva! Gândiți-vă întotdeauna la smochin, că v-am spus, după ce nu mai are roade, el rămâne o roadă prin el însuși, adică arde în foc și se încălzesc ceilalți! Să vă gândiți întotdeauna, când credeți că nu mai aveți ce dărui, că sunt printre noi foarte mulți care dau, dau, au o viață foarte interesantă, o bucurie de a da și la un moment dat nu au ce da. Păi, trebuie să începi să dai din timpul tău, să începi să arzi ca să încălzești pe celălalt, să fii căldură și lumină celorlalți!
Duminica aceasta, dacă suntem ceva mai atenți, este exact despre ceea ce vă spun acum. A venit vremea! Nu vă uitați în calendare că nu este vremea nu știu căror roade, trebuie neapărat să dăm roade! De unde?! Din ceea ce am dobândit până acum. Adică din tot ceea ce avem, trebuie să învățăm să fim! Poate că am avut timp de școală, l-am folosit, nu l-am folosit, unii mai mult, alții mai puțin, nu asta este problema, acum a venit vremea să dăm și să fim! Ce să fim?! Să fim pregătiți! Și cum putem să fim pregătiți?! Să spunem că am pierdut vremea, până acum, s-au dus două module, urmează modulul trei la școală, mâine e a treia zi de școală, de al treilea modul, și ce faci?! Nu intri în panică:
– Aoleu, ce-am făcut până acum?!
Nu! De acum înainte trebuie să furnizez, de acum înainte trebuie să scot din mine tot ceea ce am și dacă nu am, măcar sunt! Prezent! Și acum, urmează sesiunea, o să vină niște studenți pe care nu i-am văzut din octombrie, asta este! Dar măcar acum, m-au întrebat ce îi ascult, fiind un examen de Muzică, acum și de an complementar, le-am spus:
– Nu sunteți curioși să veniți să vă predau și după aceea să vă ascult? În sensul că eu vă predau, eu mă notez, mă notez pe mine, dar bucuria că sunteți aici mie îmi ajunge!
Vreo doi, trei nu au înțeles și au insistat:
– Păi și totuși, cum rămâne?!
– Păi, nu rămâne! Veniți și veți vedea!
De abia aștept, că joia viitoare am examen cu ei! Aștept să îi cunosc și aștept să le prezint lucruri, după care, vă imaginați că este o întreagă artă să vorbești unor oameni pe care nu i-ai văzut și să acoperi un semestru, frumos, este o desăvârșită tehnică de a-i avea aproape și după ce mi-au audiat cursul, să încep să le dau și note! Pe ce?! Pe faptul că au fost prezenți! Pe faptul că s-au uitat la mine, într-un fel sau în altul! Pe faptul că eu în nebunia mea gândesc că semestrul următor o să fie mai mulți prezenți, dar nu asta este problema! Important este ca ei să vadă cum se face și să vadă că nu trebuie să te superi dacă nu găsești roade. Trebuie să inventezi roade! Dacă vedeți un pom fără roade, după ce ați trecut de faza asta grosieră de a-l pune pe foc ca să vă încălziți, dacă nu aveți talent la pictat, măcar chemați un prieten care știe să picteze și o să vedeți ce va scoate din pomul așa-zis neroditor! E imaginea pe care o are creația lui Dumnezeu, este o roadă! Noi suntem creația lui Dumnezeu, suntem niște roade! Dacă avem conștiința asta, vă imaginați că deja am salvat multe?! Am salvat sesiunea, am salvat toată bucuria de a ne întâlni, vă imaginați că eu am nebunia să mă văd cu acești studenți peste 24 de ani, la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea Facultății! Acolo este mintea mea, ca măcar unul să își aducă aminte cum a fost un examen la care cel care predă a predat și și-a dat notă nu numai lui, ci și celorlalți.
Este o provocare. Omul, când își propune să fie, are tot ce îi trebuie! Omul când vrea să fie, în fața celorlalți, ceea ce nu a avut de la alții, cu siguranță că va fi luminat de Dumnezeu și va arăta că roada este de mai multe feluri! Roada este de toate felurile! Roadele nu sunt neapărat cele pe care noi le-am învățat la Biologie sau la Zootehnie, nu. Roada este tot ce înseamnă prezentarea în calitate de creație a lui Dumnezeu! Dacă veți vedea un chip de cerșetor bătrân și bătut de vânt și veți vedea cât de brăzdată este fața lui, poate are și niște bube pe el, vă veți da puțin înapoi, așa, dar dacă pe acel om îl vede un pictor care îi va face un portret, veți exclama uimiți:
– Ce a ajuns!
Vedeți câtă relativitate există în a vedea roada în celălalt? Roadă poate să fie ceea ce scoatem noi din celălalt! Când îi spui cuiva cât de bine este, faci diferența! Omul care știe că nu e bine, se gândește acum la tot felul de lucruri, cum e cu impozitele astea, să mai aștepte, să nu mai aștepte, o fi vreo minciună sau nu, cât mai stăm, până în martie sau nu, iar tu îi spui:
– Măi, ești extraordinar!
– Cum să fiu extraordinar?!
– Da! Când ai fost ultima dată bolnav?
– Lasă că nu asta-i problema!
Dacă vezi vreunul care pune accent pe sănătate, înseamnă că a ieșit de curând din spital! Dar în general, oamenii nu bagă în seamă ce au! Trebuie să fie cineva care să le spună cât au ceilalți! Sunt oameni care nu mai știu nici ce culoare au ochii lor! Când le spui ce culoare frumoasă au ochii lor și că pot câștiga orice cu acei ochi, încep să aibă o siguranță de sine! Aceasta este roada! Nu așteptați să vină roadele neapărat ca merele din pom, ca perele care se coc și portocalele care nu știu ce culoare au prins! Nu! Roada e la îndemâna culegătorului! Eu am constatat că și culegătorii sunt de mai multe feluri! De exemplu, dacă veți vedea culegători de vie, cea mai grosieră meserie de culegător de vie ar fi să culeagă strugurii și să îi ducă mai departe celui care știe să facă vin din ei! Dar veți vedea și pe cei care au o altă formulă și culeg, adică taie niște joarde și duc acele joarde la școală și anul viitor vor avea cu siguranță ceea ce să pună în pământ! Tot culegători sunt și ei, numai că noi nu suntem atenți să îi calificăm ca atare!
Așa se întâmplă și cu noi! Dacă noi, de exemplu, ne ducem la catedră și vrem neapărat ca elevul sau studentul nostru să știe ceea ce i-am predat noi, înseamnă că așteptăm degeaba. Vreau să închei acest subiect frumos cu studenții. Îmi amintesc că în toamnă eram cu niște studenți, le-am spus că mi-au fost încredințați ca fiind cei cărora le sunt îndrumător de an și la un moment dat, se uitau cam câș, așa, nu prea se cunoșteau între ei, deși trecuse un an și atunci i-am avertizat să nu se uite la formule, la ce înseamnă să fii student, nu! Înainte, să fii student însemna să fii profesionist, adică să fii numai la școală, că dacă nu erai numai la școală, erai student la seral, dar acum s-a schimbat totul.
– Păi, ce s-a schimbat?!
– În primul rând, atitudinea de student nu ține de celălalt, nici de prezența voastră, nici de prezența noastră! Voi când vă treziți dimineață, să știți că s-a trezit un student! Ei, când ai conștiința asta, ești student! Că te duci la școală sau te duci în altă parte, tu ești student!
Și te urmărește, la un moment dat, conștiința asta, dar în momentul în care nu mai ești dependent de prezența cuiva, nu mai ești dependent de mersul societății într-un anumit fel, atunci poți să fii, într-adevăr, ceea ce ți-ai propus să fii! De aceea, studenția din ziua de astăzi este numai și numai în capul studentului, dacă știe să înțeleagă lucrul acesta! Dacă el așteaptă să treacă o sesiune, dacă așteaptă să ia numai note mari, așteaptă degeaba. Studenția nu mai este ce era acum cincizeci de ani! Studenția înseamnă să fii tu stăpân pe tine și atât!
Dar, ce înseamnă asta? Nu am făcut o divagație degeaba, ci să știți că astăzi e duminica de după, după cum studenția este după liceu, așa este și duminica asta, de după. Nu vi se pare că am învățat destule dar nu aplicăm nimic?! Am citit o grămadă de lucruri care îi învață pe oameni cum să facă, cum să dreagă și nu înțeleg de ce oamenii încă nu au început să simtă că într-adevăr, cărțile astea au valoare! De exemplu, am vorbit, chiar și azi dimineață mi-am permis cu cineva care mi-a promis că se lasă de fumat și i-am explicat cum este cu fumatul ăsta și mi-a spus că a mai citit și în altă parte dar în două cuvinte vă spun și dumneavoastră. Fumatul este despre respirație, dar nu numai despre respirație. Fumatul știți că are un efect, cel puțin așa mărturisesc cei care fumează, liniștește pe om! Și i-am spus persoanei:
– Da, dar să știi că nu nicotina te liniștește! Te liniștește că aștepți și tânjești după zece minute la două, trei ore, cât ai tu timp să fumezi și deja mintea ta are o oază pe care o luminează mereu și o îmbunătățește complet, gândul că urmează ceva frumos poate să țină omul în priză, extraordinar, o oră, două, trei și când ajungi și inspiri și expiri cu țigara în gură, când cu fum, când fără fum, faci un lucru față de care ești prezent, că nu ești cu mintea în altă parte, ești la… țâgară!
Asta, de fapt, înseamnă efectul tutunului! Uite, încearcă să ieși la o… țigară fără țigară și ai să vezi că mintea ta poate să proceseze astfel încât să îți dai seama că tu, de fapt, te-ai amăgit că țigara aia te ține. Nu, mintea ta a creat un scenariu! Scenariul începe cu controlatul buzunarelor, dacă ai bricheta sau pachetul de țigări la tine! Deja sunt niște endorfine care încep să circule, începe bucuria că urmează să te întâlnești cu obiceiul tău! Dar de ce să nu fie obiceiul tău a inspira și a expira conștient, că de fapt, ăsta este, în mare, fumatul?! Încercați această variantă! Încercați emoția pe care o are un fumător de a se controla de brichetă, de chibrit și de pachet de țigări, dar cel care controlează în agendă, în cap, când are zece minute. Dacă omul este zugrav, de exemplu, chiar la un moment dat, zugravii își făcuseră loc și pentru tutun, pentru că se lucra cu ipsosul, vă spun din mileniul trecut și într-o minge de cauciuc, ca să o curețe mai ușor, la un moment dat lăsau ipsosul acela cu apă într-o parte și unul mi-a spus:
– Acum trebuie să se odihnească zece minute, timp în care eu ies pe balcon să fumez o țigară!
Când se întorcea era și ipsosul gata și totul era în regulă. Și am fost eu, așa, neinspirat, să îl întreb:
– Auzi, dar până se face ipsosul acela, nu ai putea să faci curat unde ai murdărit până acum?
Bineînțeles că norocul meu a fost că s-a făcut că nu aude, s-a făcut, nu că nu auzise! Ei, problema este următoarea, încercați să înlocuiți cu imaginația ceea ce face pe un fumător fericit, chiar propria persoană, să spunem că nu fumați, dar să încercați asta! Ați încercat vreodată să împrumutați o emoție a altuia? De exemplu, eu când văd pe cineva că își caută țigările, deja împrumut o emoție:
– Mamă, ce-o fi-n capul lui, acum! Se gândește că a găsit și el o portiță și se apucă de fumat!
Și m-am gândit că portița asta poți să o faci și cu alte gânduri! Și chiar poți! Când vezi pe cineva că are nevoie de un ajutor, imediat să îl ajuți și atunci ți-a creat și ție o emoție că poți să fii la îndemâna cuiva, să faci pe cineva să rodească! Așa cum am spus, dacă el nu mai are ce rodi, prin imaginea lui, un artist poate să îl facă să rodească, făcându-i un portret!
Încercați ca dacă tot a început Propovăduirea Mântuitorului, să vă împropriați un alt mod de a vorbi cu ceilalți, de a vă comporta cu ceilalți și o să vedeți cât de superbă este viața!
Un semn că Dumnezeu ne iubește, după ce ne-am certat atât și între noi și cu alții și mai ales cu Primăria, uitați-vă cum niciun gospodar nu putea să acopere toate gropile și toate clădirile neterminate, neînceput de neterminate, cu o zăpadă care ne unește cu bucuria de a constata că suntem creația lui Dumnezeu, suntem roada lui Dumnezeu!
Când mergeți spre casă, acum, vă rog să vă uitați la măreția albului care a uniformizat totul! Nu mai sunt construcții neterminate, pentru că sunt acoperite cu zăpadă, nu mai sunt balcoane ciobite, Slavă Domnului că nu mai sunt nici ursuleții aceia care stăteau așa sinistru în Piața Ovidiu, dar dacă ar fi fost, Dumnezeu a tras cortina și acum totul este frumos! Înseamnă că putem începe, acesta a fost mesajul meu pentru astăzi. De acum putem începe, este Începutul Propovăduirii Mântuitorului și mai ales este duminica de după, duminica de după ce am acumulat, duminica de după ce ne-am pregătit, duminica de după ce am văzut că nu roada clasică este acum la modă, ci trebuie să rodim altfel!
Nu vreau să vă las niciodată să credeți că drumul Bisericii este numai unul perfect drept și perfect așezat! De exemplu, azi dimineață, m-am abținut foarte tare dar nu pot să nu vă spun, dimineață, dimineață, am pus mâna pe lopată să dau zăpada și mi-am spus:
– Măi, să vezi acum că o să vină fiii duhovnicești, care o să mă întrebe unde este lopata!
Eu m-am dus să o iau pentru că știam unde este, dar mi-am spus că dacă o las prea la îndemână, mi-era că trece vreunul cu… vizibilitate maximă și o ia, așa că am lăsat-o unde era ea de obicei. Măi și am avut niște așteptări, deși la câtă experiență am, nu trebuia să le am și, pe românește, așa, am luat-o în freză, nu m-a întrebat nimeni unde e lopata! Măi, dar chiar nimeni! Ba, mai rău, eu dând la patru jumate dimineața cu lopata, până au venit alții, în 45 de minute nu se mai vedea că a dat cineva zăpada cu lopata! Și atunci, a rămas așa, dar a nu se crede că nu judec într-un anumit fel, totuși! Eu aveam pretenția, ca un duhovnic care mă știți, adică vine omul necăjit de atâtea ori și poate se uită și el pe geam să spună:
– Măi, dar părințelul ăla, săracul, știu că nu îl ajută mare lucru, e și cu herniile alea pe el, vai de capul lui, să mă duc și eu să dau cu lopata!
Nu! De ce vă spun lucrul acesta? Nu ca să vă mustru, dar ca să știți că știu! Atât! Ca să știți că știu! Că ați fi putut face altfel, pentru că dragostea duhovnicească, dragostea din familie, este una care din când în când are nevoie să se și manifeste! Degeaba îi scrii mesaje de dragoste când pleci de acasă și nu ai spălat niciodată ceștile de cafea! Degeaba vii cu buchete mari de trandafiri și după aceea îi întorci spatele! Nu așa se face. Trebuie să îți pese! Și relația aceasta duhvnicească este la fel, să îți pese de ceva! Măi, să îți pese că ai găsit un om, bine, eu în nebunia mea am plecat de acasă cu mare bucurie că mă întâlnesc aici cu zăpada, chiar mă întreba doamna mea, de dimineață:
– Dar, o veni cineva astăzi?!
Și i-am dat mesaj imediat că deja eram șapte în biserică. Vedeți? Toate sunt pentru noi ca să ne adunăm în normalități mititele, grupușoare și așa mai departe! Vreau să înțelegeți că viața este frumoasă, dacă ne raportăm la grupul nostru! Dacă eu aș avea pretenții ca toți gospodarii să iasă acum cu lopețile, bineînțeles că m-ar lovi rău de tot această pretenție! Eu nu am plecat de acasă până când nu am lăsat potecă pe lângă casă, pentru că așa am învățat eu de mic! Am făcut, Slavă Domnului, și armata și știu ce înseamnă! În armată am avut marea, marea șansă ca în septembrie, când ne-am dus noi, să ni se dea un platou, așa:
– Ăsta e al vostru!
– O! Ce să facem cu el?!
– Să-l curățați!
– O, nicio problemă!
Vă imaginați că până în noiembrie, mai cădea câte o frunză, așa, o luam și era curat, dar când a venit… a zăpadă:
– Plutonul 4, deszăpeziți!
– Adică?!
– Până vin cadrele, să nu se știe că a nins în unitate, mai ales pe platoul ăla!
Toate sunt relative, mi-am dat seama că era cel mai greu sector dintre toate, dar toate astea vin ca să antreneze ceva! Și acum îmi pasă foarte mult, mi-a păsat că nu am avut prea multă energie, bine, nu mai pot să dau cu lopata cum dădeam la 22 de ani când făceam armata, dar măcar bucuria aceea că am reușit să fac câte ceva, m-a ajutat și Dumnezeu, acum trebuie să mărturisesc, jos era umed, adică numai împingeam lopata, așa! Trebuie să și recunosc, că altădată era de cărat ca lumea! Dar normalitatea de care vă vorbesc eu este normalitatea pe care fiecare cap de-al nostru o creează și este mulțumit când o găsește! Și atunci mi-am spus așa:
– Da, măi, e normal, pentru că fiii mei duhovnicești vin să se spovedească, nu vin să se spetească la muncă, nu vin pentru așa ceva!
Și gata, normalitatea a venit la ea acasă și am putut să slujesc liniștit și acum aștept că mâine trebuie să plec la București, am înțeles că nu o să mai fie așa de multă zăpadă, dar lopata din portbagaj nu o dau jos! Până la primăvară nu o dau jos! Important este ca atunci când faci ceva, să nu gândești că trebuie să facă toți ca tine și atunci ești fericit! Dacă eu aș avea pretenție să facă toți ca mine, vă imaginați că aș sta așa, într-o stare de așteptare, o așteptare care nu ar avea niciodată roade, m-aș întrista și încet, încet m-aș pierde, nu aș mai fi eu. Am învățat, viața este frumoasă pe cât o lăsăm noi să se desfășoare frumos!
Eu personal aș numi această duminică, printre altele, duminica normalității! Intrăm într-o normalitate! Și pentru că acum vreo 25 de ani am avut o controversă cu un psiholog, pentru că eu am spus că normalitatea nu este așa lesne de definit, pentru că nu sunt niște principii foarte exacte, mi s-au servit atunci niște informații foarte interesante, îi mulțumesc, pe această cale, celei care mi le-a oferit! Sunt treisprezece criterii de stabilire a normalității, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc.
În primul rând, normalitatea ține de grupul la care ne raportăm! De exemplu, pentru mine, un om care mă raportez la semnalele moralei, la grija mea ca libertatea mea să nu intre peste libertatea altuia, pentru mine nu este normal ca de la ora 12 noaptea să bubuie muzica la Mamaia, când e sezon și extrasezon! Pentru mine nu este normal, dar pentru cei care ies din casă, din bârlog, adică, numai de la ora 11 noaptea, este absolut normal! Pentru cineva care este fumător înrăit, bineînțeles că nu i se pare normal ca eu să îi atrag atenția că suntem într-un local în care nu sunt trei pereți cu ventilație, ca să poată să aibă și fumătorii voie să fumeze! Iată că normalitatea mea devine anormalitate pentru alții și anormalitatea altora este normalitate în altă parte!
De ce v-am spus toate lucrurile acestea?! Ca să vă spun că normalitatea o săvârșiți de unii singuri și nu sunteți dependenți de toanele altora! Căutați lucruri care vă plac într-un grup pentru care plăcerea lucrului respectiv este normalitate! Așadar, deplasați puțin accentul de pe ce este normal și ce nu este normal către a căuta grupuri care țin la un soi de lucruri care înseamnă normalitate și pentru ei! Atunci vă imaginați că dacă te apropii de un anturaj în care să spunem că nu se fumează, nu mai este nevoie să vociferez sau să pun mâna pe telefon să îl chemi pe fratele Horia Constantinescu să îți facă dreptate, că îți va face dreptate și îți vor… mulțumi foarte mult patronii că au așezat o problemă!
Pretenția noastră, de fapt, trebuie să fie reglată! Acum știu că am voie să vorbesc de toate, dacă eu știu că patronul de la Ego e fumător, nu o să îi pot cere lui ca dacă eu vin cu un eveniment acolo, să nu se fumeze! Măi copii, ar trebui să învățăm să trăim frumos și îmi permit să țin un mini-curs, așa, de a trăi frumos, independent de toanele și de neputințele altora!
Lucrurile sunt previzibile pentru absolut tot. Dacă cineva îți transmite tot felul de mesaje cu o anumită tentă, Treziți-vă români, faceți… !”, e clar că trebuie să fii foarte, foarte atent la următoarea întâlnire cu el, să îi dai dreptate și să abordezi alt subiect decât cel al impozitelor și taxelor! Puteți să vorbiți despre altceva, e adevărat, nu știu dacă puteți să întrețineți o altă discuție mai mult de cinci minute, pentru că imediat vine așa, ca o buclă și iar vă spune să vă treziți, iar vă spune că sunteți niște proști, asta este, dar e normalitatea lui! Asta vreau eu să vă învăț astăzi! Normalitatea este cea în care pășim noi! Aveți intuiție cu toții, știți ce înseamnă previzibilitatea unor curente și atunci, feriți-vă de ele! Nu o să vă apucați acum să vă lăudați că ați plătit impozitele în prima săptămână! Doamne ferește! Vă dați în cap singuri! Sau că nu mai aveți pretenție la cei două sute de anul trecut pentru ocuparea locului de parcare! Vai, nu deschideți discuții din acestea! Știți cum sunt?! Vai de mine, sunt normalitatea altora care nu au altceva de făcut! Riscați foarte mult să vă intoxicați cu tot felul de lucruri pe care nici măcar nu le bănuiți, dar o să aflați că ele sunt… sigure!
Dacă învățăm lucrul acesta, să mă ocup de grădinița mea, așa, asta să știți că nu înseamnă individualism! Nu, pentru că eu ocupându-mă de grădinița mea, am gândul că încet, încet va mai vedea cineva grădinița mea și va mai veni și altcineva și așa se face un alt gen de majoritate! Bine, majoritatea într-un mic cartier, în trei cvartale, atât! Dar, dacă avem pretenția să fie toți ca noi, aici greșim! Nu trebuie să mai tragem pe nimeni de mânecă, să nu mai facă așa, să facă altfel! Asta este cea mai mare greșeală! În primul rând vă pierdeți energie, vă înșelați așteptările, pentru că în momentul în care atenționezi pe cineva, deja ai așteptarea ca celălalt chiar să te urmărească! Nu. Vă vor lovi tot felul de realități care sunt create pentru că ați intrat în zona respectivă!
Acum, dacă vezi tu bine că este un noroi și nu ai cizme să faci chirpici acolo, nu ai paie, măi tată, ocolește balta aia! Asta-i tot! Aceea este o normalitate pentru cei care vor să facă chirpici, care au și paie și așa mai departe, au și armăsarul care să joace mai bine noroiul acela! Este normalitatea lor, dar balta nu este normalitatea mea! După cum normalitatea cuiva care vrea să își facă o nuntă și nu vrea să aibă probleme cu 99% dintre invitați care sunt fumători, este să se ducă la fratele de la Ego, știe că acolo se fumează non-stop și asta-i, tată! Până când o să îi trimit eu o dată pe fratele Horia, că mi-a promis că se duce! Dar asta nu este pentru răzbunare, ci pentru a fi excepția care întărește regula! Eu de regulă nu sunt așa, dar trebuie din când în când, o dată pe an, de două ori pe an, să mai fii și excepție! De ce?! Pentru că s-ar putea ca la un moment dat, oamenii să se obișnuiască cu tine și să aibă un set de pretenții care să te îngroape!
Cel care este bun mereu, trebuie ca din când în când să mai întoarcă și haina pe partea cealaltă, știți că sunt haine care se poartă pe ambele fețe! Mai întoarceți cojocul puțin, mai arătați că este și reflectorizant și atunci s-a rezolvat problema!
Vă urez ca după duminica aceasta de după Botezul Domnului să înceapă un an frumos! Apropo, mâine este a treia zi de școală pentru cei mici, mâine este prima zi de sesiune pentru studenți. Mâine este un început și să nu uităm că mâine este luni! Ce-am promis noi că facem de luni? Orice! Totul începea luni! Data viitoare o să vă spun și despre năzdrăvănia asta cu a treia luni de la începutul anului care este cu depresii, Mă rog, eu vă aștept la spovedit ca să înțelegeți că sunt pus la punct, se bagă marfă, ca să spun așa, după a treia luni din an care este una foarte delicată, adică dacă nu știați, de aceea aveți depresie, că este a treia luni din an, dar nu este mâine, Slavă Domnului! Mâine este o zi frumoasă pentru că este începută de astăzi. Astăzi este începutul propovăduirii Mântuitorului, este început pentru toate! Și dacă tot e luni mâine, nu trebuie să începem să o luăm așa cum se cuvine? Să nu ne apucăm peste vreo două luni să spunem:
– Măi, dar cred că o să mă mai duc pe la ăștia la sală, că mi-am făcut abonament de luni după Botezul Domnului și nu prea se cunoaște! Să mă duc să întreb ce se întâmplă pe acolo.
Dacă așteptăm de la alții să facă în locul nostru, așteptăm degeaba. Să vă dea Dumnezeu să vă găsiți normalitatea proprie, să găsiți oameni frumoși care să împărtășească normalitatea pe care o stabiliți și sunt sigur că anul acesta este un an extraordinar! Le anunț pe fete că este an cu soț! Mai bateți câte un apropo! Sunteți de cinci, șase ani lângă cineva, spuneți:
– Dragă, iubi, anul ăsta e an cu soț!
O să o dea el cotită, o dată, de două, de trei ori, dar până la urmă, când începi să îi spui și la club așa ceva, începe să se întrebe:
– Măi, poate vrea ceva?! Să nu mă găsească anul viitor fără soț!
Aici e problema! Acum o să spuneți:
– Da, părinte, dar ce o să ne mai spuneți la anul, că e an fără soț?!
Dar la anul, acum vă spun și în avanpremieră, este anul celor fără soț!
O bucurie de cuvântare a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, într-o bucurie de duminică de după o ninsoare ca în copilăria de altădată! Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a lăsa copilul din mine să se bucure de cuvintele sale reașezându-le într-o… roadă nouă. Îi mulțumesc și pentru fotografiile care mi-au făcut povestea și mai bună de citit! Pentru transmiterea în direct a slujbei din Duminica de după Botezul Domnului îi mulțumesc Cristinei Veronica Radu și vă spun că puteți urmări înregistrarea pe adresa https://www.facebook.com/vradu97/videos/1300450685240970. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat această bucurie de a vă dărui în scris roadele cuvântărilor de poveste ale părintelui Marius, iar dumneavoastră vă mulțumesc pentru curiozitatea și de răbdarea de a parcurge aceste rânduri!
Leave a Comment