Țușca, rățușca, este supărată,

Merge să se culce iarăși nemâncată!

Mac, rățoiul ei, tare-i zăpăcit,

A plecat la pește și n-a mai venit.

Balta-i înghețată bocnă pe la mal,

Nu e niciun pește, nu mișcă un val!

Biata Țușca știe că de vrea mâncare,

Trebuie să facă chiar ea o-ncercare,

Să găsească pâine, vreo coajă uscată,

Rămasă prin iarba rece și-nghețată.

– Mac, Mac, Mac, uite ce-ai făcut!

De făceam la fel, nu ți-ar fi plăcut!

– Hei, Țușca, rățușca, ia uite ce pește!

Se aude Mac, călcând vitejește.

– Am venit târziu, dar cu tolba plină,

E iarnă pe baltă, nu sunt eu de vină!

– Lasă măcăneala, bine c-ai venit,

Ai adus mult pește! Cum l-oi fi găsit?

În apa-nghețată nu mișcă nimic,

Mac, ești curajos, nu am ce să zic!

– Știi că ești rățușca mea cea minunată,

Nu te las să dormi iarăși nemâncată!

Am greșit o dată dar acum chiar știu

Cum să vin cu pește, chiar și mai târziu!

Am un loc anume unde îl găsesc,

E la malul apei, un sat pescăresc,

Gușă, pelicanul, mi l-a arătat

Iar acum mă bucur că l-am ascultat!

Să știi că acolo se mănâncă bine,

Data viitoare te duc și pe tine,

Iar la primăvară ne mutăm în zonă,

O să prindem pește cel puțin o tonă!

– Bine, bine, Mac, frumos mai vorbești,

Mergem la culcare să visăm doar pești!

Share: