Țușca, rățușca

Țușca, rățușca, este supărată,
Merge să se culce iarăși nemâncată!
Mac, rățoiul ei, tare-i zăpăcit,
A plecat la pește și n-a mai venit.
Balta-i înghețată bocnă pe la mal,
Nu e niciun pește, nu mișcă un val!
Biata Țușca știe că de vrea mâncare,
Trebuie să facă chiar ea o-ncercare,
Să găsească pâine, vreo coajă uscată,
Rămasă prin iarba rece și-nghețată.
– Mac, Mac, Mac, uite ce-ai făcut!
De făceam la fel, nu ți-ar fi plăcut!
– Hei, Țușca, rățușca, ia uite ce pește!
Se aude Mac, călcând vitejește.
– Am venit târziu, dar cu tolba plină,
E iarnă pe baltă, nu sunt eu de vină!
– Lasă măcăneala, bine c-ai venit,
Ai adus mult pește! Cum l-oi fi găsit?
În apa-nghețată nu mișcă nimic,
Mac, ești curajos, nu am ce să zic!
– Știi că ești rățușca mea cea minunată,
Nu te las să dormi iarăși nemâncată!
Am greșit o dată dar acum chiar știu
Cum să vin cu pește, chiar și mai târziu!
Am un loc anume unde îl găsesc,
E la malul apei, un sat pescăresc,
Gușă, pelicanul, mi l-a arătat
Iar acum mă bucur că l-am ascultat!
Să știi că acolo se mănâncă bine,
Data viitoare te duc și pe tine,
Iar la primăvară ne mutăm în zonă,
O să prindem pește cel puțin o tonă!
– Bine, bine, Mac, frumos mai vorbești,
Mergem la culcare să visăm doar pești!
Leave a Comment