Beznă totală!
Vii acasă obosit după o zi plină cu de toate, te pregătești de duș, dai drumul la televizor să alegi ceva… deconectant, până vine apa caldă și te trezești într-o beznă totală! Blackout! Pană de curent! Beznă totală!
Ai două variante: te agiți, dai telefon să știi când se face iar lumină sau aprinzi o lumânare parfumată din cele uitate de când le-ai cumpărat, te așezi confortabil și asculți… liniștea! Asta da, deconectare! Sigur, după ce te asiguri că și ceilalți membri ai familiei sunt pe aceeași lungime de undă, adică la fel de receptivi la această șansă nesperată de a comunica în direct, față către față, fără ecrane, bip-uri, reclame și… reclamații!
Ați putea începe să jucați un joc cu cei mici, să ascultați atent și apoi să spună fiecare cum se aude liniștea lui. Sau să spună fiecare când a stat de bunăvoie fără televizor, telefon și internet și cât l-a ținut pauza asta off-line. Ați putea juca jocul umbrelor, folosind mâinile și lumina lumânării parfumate!
Ce să vezi? Din joc în joc a venit lumina! Tu sari să faci dușul, copiii sar pe jocurile lor, soțul sau soția sare la bucătărie, să pregătească cina care nu mai e pentru nimeni vreo taină, începe lupta pentru… supremația telecomenzii și toate astea presărate sonor cu tot felul de bip-uri și flash-uri.
S-a făcut lumină?! Tu când ai ales să petreci o zi off-line, să asculți liniștea într-un parc, pe malul unui lac în care, printre gunoaie și alge, plutesc două rațe, un el și o ea, cu grație, în tăcerea celor care știu exact ce au de făcut tocmai pentru că nu și-au pus niciodată problema asta, doar au observat și s-au adaptat. La urma urmei, liniștea rațelor e doar de suprafață, sub apă se agită lucrurile, tocmai ca să poată pluti lin, în pace!
Leave a Comment