Un musafir nepoftit și tare… colorat

AVENTURILE LUI RA LA MARE (28)

O zi frumoasă de vară doar ce a început pe faleză. Încă e răcoare, așa că domnul Corbu a aterizat deja pe balustrada din dreptul Cazinoului, să se bucure în liniște de aerul sărat al mării. Imediat au sosit și prietenii săi mai tineri, pescărușul Ra și delfinul Kiki. Tocmai când se pregăteau să își dea binețe, se auzi un fâlfâit de aripi însoțit și de un scârțâit de gheare pe metalul balustradei, semn de… aterizare forțată.

– Bună dimineața, soare! He, he, he. Bună dimineața, soare! He, he, he. Bună dimineața, soare! He, he, he…

– Hei! Unde te trezești să îmi tulburi liniștea?, se burzului domnul Corbu, întorcându-se să vadă mai bine intrusul gălăgios și obraznic. Nu mică îi fu mirarea când văzu lângă el un păsăroi mare și colorat, cam intimidant ca statură, cu un clonț mare și încovoiat, la fel ca ghearele cu care se agățase bine de tot de balustradă. Ra deja se ridicase în aer, speriat de mărimea musafirului nepoftit, iar domnul Corbu, deși încă țanțoș, jucând la intimidare, țopăi mai la distanță de el:

– Mi-ai luat tot soarele și cu gălăgia ta, aproape că nu îmi mai aud nici gândurile! Ce credeai, că nu te-am auzit din prima?! Sau nu mai știi să spui altceva?, se repezi bătrânul cioroi, recunoscând în păsăroi un papagal de toată frumusețea.

– Asta m-a învățat stăpâna mea și de câte ori îi spun așa, se bucură mult și mă tratează cu bunătăți!

– Și semănăm noi cu stăpâna, de ai început să turui așa? Ce vrei, să îți dăm și noi bunătăți? Cum te cheamă?

– Eu sunt Paco, răspunse papagalul. Îmi pare rău…

– Ba trebuie să îți pară bine de cunoștință, că uite, eu sunt domnul Corbu, el este Ra, pe care l-ai speriat cu gălăgia ta, iar mai jos, în apă, este Kiki, prietenul nostru comun. Ai mai văzut vreodată un delfin, un pescăruș și un cioroi sau ai stat numai în colivia stăpânei tale și nu ai văzut nimic?

Dezmeticindu-se după atacul verbal lansat de bătrân, Paco se înfoie puțin, pentru a-și așeza penajul colorat, își drese glasul și începu să se prezinte mai pe îndelete:

– Bineînțeles că am văzut tot felul de păsări și animale, nu înseamnă că dacă stau mai tot timpul în colivie, asta am făcut de când m-am născut! Sigur, în ultima vreme nu am mai vorbit cu neamurile mele, dar mă descurc binișor, nu-i așa? Și mă bucur să vă cunosc, sunteți deja celebri!

– Noi? Celebri?, se miră Ra, aterizând curios lângă Paco.

– Hi, hi, hi, se auzi Kiki din apă. Cred că ne lauzi ca să te acceptăm mai ușor în grupul nostru de prieteni.

– Hei, nu sunteți voi ăia cu vacanța la turci și cu concursul dintre păsări și pești?

– De unde știi?, nu își mai stăpâni curiozitatea nici domnul Corbu.

– Păi, colivia mea este lângă o fereastră care dă chiar spre faleză, așa că am auzit toate discuțiile voastre, ba v-am văzut și de Halloween cum vă distrați. De-aia am venit aici, să mă distrez și eu cu voi! Sper să nu aveți nimic împotrivă și, oricum, eu tot aia fac! Ba cred că v-ar conveni să vă mai aduc și câte o mică tratație de prin casa mea, să gustați și lucruri diferite!

– Prietenia nu se cumpără, își drese glasul domnul Corbu. Dar noi nu suntem prost crescuți, să refuzăm o tratație, adăugă acesta, făcându-i să râdă pe Kiki și pe Ra.

– Noi ne bucurăm de cunoștință, mai ales că nu am mai văzut niciodată un papagal așa mare și frumos ca tine, se auzi Kiki. La turci am văzut unul pe faleză, aproape de apă, dar era mic cât ciocul tău și verzui. Tu ai pene roșii, albastre și galbene, ești tare frumos!

– Da, ești tare mare și frumos!, îl lăudă și Ra. Ție îți place de noi?, îl întrebă acesta, mereu nesigur când vine vorba de părerea altora despre el.

– Ra, noi suntem noi, ce ne interesează ce zic alții?!, se băgă în seamă domnul Corbu. Nu ți-am spus eu că trebuie să ai mai multă încredere în tine?

– Aici are dreptate domnul Corbu, răspunse Paco. Normal că îmi place de voi, dar chiar nu trebuie să mai pui atâta preț pe părerea altora despre tine. Nu cred să existe vreo vietate pe care să o placă toată lumea, dar dacă își vede fiecare de treabă, viața merge înainte chiar foarte frumos, pentru toată lumea!

– Ție îți convine să spui asta, ești și deștept, și frumos…

– Măi, Ra, da` eu oi fi vreo frumusețe de pus în ramă? Cu toate astea văd că mă placi și pe mine, ba te împaci bine cu tot neamul meu, dar și cu alte neamuri, se auzi bătrânul cioroi. Mai bine hai să vedem ce mai avem de făcut cu concursul, să facem ca anul ăsta să participe mai mult tineret și din neamuri cât mai diferite, să fie provocarea mai mare!

– Eu poate nici nu mai particip, că doar am câștigat o dată!

– Și îți strică să mai câștigi o dată?! Nu ți-am spus eu că important este și să știi cum să păstrezi ceea ce primești? Doar ți-ai dorit să câștigi, nu-i așa?! Acum trebuie să îți dorești să te păstrezi pe primul loc.

– A, și dacă nu reușesc, ce o să zică lumea?!

– Ei, asta-i la tine, nici nu ai început că te și gândești la ce e mai rău! Dacă nu câștigi anul ăsta, ai un motiv în plus să te ambiționezi, să muncești mai mult și să câștigi anul următor!, se burzului domnul Corbu. Și până atunci, te bucuri și că ai participat, dar și de noul câștigător!

– Dacă e așa, de ce nu participați și dumneavoastră, că ați face ceva nou?

– Uite, vezi, iar o dai pe obrăznicie!

– Pot participa și eu?, îi întrerupse Paco.

– Asta dacă reușești să ții pasul cu restul concurenților, îi replică domnul Corbu.

– Păi, încep să mă antrenez cu Ra și cu Kiki. Abia aștept să ne distrăm împreună!

– Atunci de ce mă mai întrebi pe mine, dacă ești așa deștept?! Eu oricum sunt organizatorul competiției și cu cât sunt mai mulți participanți, cu atât mai bine, nu m-ai ascultat mai devreme? Să nu crezi că îți fac vreun favor! Hai, treceți la antrenamente, că tot spuneai că vrei să te distrezi cu Kiki și cu Ra! Eu mă retrag la umbră, că m-ați ținut de vorbă și am întârziat la micul dejun. De când am plecat în Turcia fără să o anunț, doamna mea a devenit mai atentă cu mine și se sperie dacă întârzii.

(Va urma)