Adunare generală pe faleză!

AVENTURILE LUI RA LA MARE (6)

Când soarele tocmai se iţea somnoros din apele mării, pe faleza încă pustie, mare gălăgie: domnul Corbu dăduse adunarea păsăretului dornic de competiţie. Erau acolo şi nepoţii lui, pentru susţinere, cam ciufuliţi şi puşi pe harţă că au fost sculaţi din somn la prima oră, moştenind ceva din aerul morocănos al bunicului. În schimb, acesta parcă întinerise, ţopăia sprinten printre porumbei, pescăruşi, vrăbii şi câteva coţofene curioase. Din valurile mării se zăreau Kiki, un banc întreg de hamsii agitate, vădit speriate de gurile lacome ale pescăruşilor, câţiva stavrizi matinali, gata deja să ia startul, iar mai la fundul apei, un calcan şi o pisică de mare stăteau bine camuflaţi dar foarte curioşi să afle ce se petrecea la suprafaţă. Pe stabilopozi era tanti Steluţa, o ţestoasă bătrână şi sfioasă dar cu gâtul întins la maxim, să nu-i scape nimic, bine flancată de o ceată de crabi şi câteva midii. O galerie destul de… măruntă, tăcută şi înceată în mişcări, dar animată de iminenţa unui eveniment atât de neobişnuit: o întrecere între vieţuitoarele cele mai rapide ale cerului şi apelor!

– Hei, ce s-o mai lungim! Pe mine mă ştiţi cu toţii, sunt domnul Corbu, şi am să arbitrez concursul cu ochi de vultur, iertată-mi fie asemănarea. În echipa peştilor, desigur, cu şansele cele mai mari la victorie este Kiki, dar aş paria şi pe hamsii, dacă sunt bine speriate de vreun prădător, ca să dea maxim de viteză. Nu stau rău nici stavrizii, dar aş fi vrut ceva mai multă diversitate şi la voi, şi la noi. Tânărul Ra are şansa maximă la noi, dar şi porumbeii, chiar dacă s-au mai îngrăşat cu bunătăţile turiştilor, vrăbiile şi, dacă voi fi destul de convingător, am mai putea miza pe vreo două rândunici, că în rest, tot păsăretul e pe cont propriu, nu se bagă. Galeria noastră e cea mai puternică, dar nici voi nu staţi rău, aveţi până şi un animal de companie, o ţestoasă! Cra, cra, cra!

– Dacă nu mă lua unul din nepoţii tăi din curtea unde locuiam, stăteam liniştită, nu făceai tu glume nesărate pe seama mea!, se răsti tanti Steluţa la domnul Corbu, deloc impresionată de aerul de mare maestru de ceremonii al acestuia.

– Te-o fi confundat cu vreo nucă mai mare, glumi maliţios bătrânul, mândru foarte de nepoţii lui. Destul cu vorba! Începeţi antrenamentele, să câştige cel mai bun! Şi să fim bine înţeleşi, competitorii nu se mănâncă între ei! Aviz hamsiilor, să nu poftească la pescăruşi sau la delfini şi să îi atace! Cra, cra, cra!

– Vezi, de-aia nu vroiam noi să venim, să ne riscăm vieţile pentru un concurs stupid şi glumele proaste ale păsăroiului ăla mare şi crăcănat!, îi spuse o hamsie lui Kiki.

– Lasă că îi întrecem de departe, nu te îngrijora! Mai bine zi mersi că la competiţie şi antrenamente înotaţi de plăcere, nu de frică, zise Kiki.

– Ha, ha, ha! Băiatul meu Ra va ieşi campion!, se auzi mama-pescăruş, mai zgomotoasă ca oricând, în ovaţiile unei găşti numeroase de surate de-ale ei, cu ochii lacomi la văzul bancului de hamsii.

– Aoleu! Dacă nu câştig, nu mai am linişte, mă fugăresc toate prietenele mamei!, se văită Ra. Şi ce mă fac dacă câştig? O să trebuiască să zbor de colo-colo, ori de câte ori are careva vreo urgenţă, că doar eu aş fi cel mai rapid, mai ceva ca porumbeii voiajori!

– Măi, Ra, da’ tu de ce participi? Să pierzi în loc să câştigi?! Să te superi în loc să te distrezi? Ce-i cu văicăreala asta? Era mai bine dacă pierdeai vremea singur şi nu te băga nimeni în seamă?!, îl apostrofă domnul Corbu. Ia exemplu de la nepoţii mei! Crezi că s-ar fi trezit aşa de dimineaţă, dacă nu arbitram eu? Dar s-au mobilizat din respect pentru mine! Ia fă şi tu la fel, din respect pentru ai tăi dar şi pentru tine! Nu vrei să te respecte toţi şi să spună „Bă, ăsta-i pescăruşul campion”?! Şi dacă nu câştigi, tot or să te respecte că ai avut curaj să concurezi, nu?!

(Va urma)