Fantomele trecutului

AVENTURILE LUI RA LA MARE (10)

Domnul Corbu ştie că atunci când Kiki şi Ra încep cu replicile lor îndrăzneţe, pun ceva la cale şi vor să îi abată atenţia de la subiect. Şi de data asta s-a dovedit că are dreptate.

– Cu voi nu pot să o scot la capăt, că dacă vă porniţi cu obrăzniciile, nu vă mai opriţi. Asta n-aţi învăţat-o cu filosofia voastră! În viaţă trebuie să ştii să te mai şi opreşti, măcar ca să te bucuri de ce-ai făcut până atunci!, spuse domnul Corbu, întinzându-şi agale aripile, gata să se ducă acasă.

Chiar înainte ca bătrânul să îşi ia zborul, Ra îi puse o întrebare care îl luă prin surprindere şi îl făcu să îşi amâne plecarea:

– Domnule Corbu, nu ştiţi nişte poveşti cu fantome, că tot locuiţi de multă vreme în zona veche a oraşului, iar noi am auzit că sunt destule şi pe aici pe la cazinou, dar şi prin zona hotelurilor alea vechi.

– Asta le-ntrece pe toate! Ce v-a venit cu fantomele?! Lăsaţi neamul omenesc cu ale lui şi vedeţi-vă de ale voastre!, se zbârli domnul Corbu, parcă speriat de fantomele pomenite de Ra.

– Păi, vine Halloween-ul şi vrem să organizăm şi noi o sărbătoare pe cinste, ştiţi: Treats or tricks?!

– Aaa! Dacă-i vorba de petrecere şi de organizări de evenimente, ştiţi că nu mă pot abţine să nu sar în ajutor!, se entuziasmă imediat bătrânul. Dar tot nu înţeleg ce treabă avem noi, păsările şi peştii, cu fantomele oamenilor. Şi bineînţeles că ştiu tot ce mişcă în zonă, iar unele poveşti, dacă vi le spun, vă lecuiesc cu siguranţă de vorbit despre fantome!

– Dar recunoaşteţi că avem o idee bună cu Halloween-ul, aşa-i?, insistă şi Kiki.

– Măi, dacă-i petrecere cu trataţie şi distracţie, cum să nu fie bună?! Auzi la ei! Dar eu cu Halloween-ul nu prea mă împac, că de când au început oamenii mei din curte să îl sărbătorească, mă cam deranjează cu gălăgia lor şi cu deghizările. Niciodată nu ştii dacă dai nas în nas cu o fantomă sau doar cu un om costumat în una. Iar cum cu dulciurile nu prea le am, nu văd ce să sărbătoresc! Ba, mai acum doi ani, un nepoţel de-al meu era să se înece cu un ambalaj de bomboane de-al ălora cu Halloween-ul. Nici oamenii nu sunt prea curaţi! Au mâncat noaptea dulciuri, au ţipat toată noaptea, iar dimineaţă, un maldăr de gunoaie strălucea pe jos. Bietul meu nepoţel s-a repezit să vadă ce străluceşte şi aproape că a înghiţit un plastic din ăla, noroc că era doamna mea prin apropiere şi l-a salvat la timp!

– Wow! Noi nu vrem să facem mizerie, doar să ne distrăm cu nişte farse pe cinste, iar despre dulciuri mai discutăm, depinde ce putem găsi până atunci!

– Dacă-i vorba de farse ar trebui să sărbătorim în noaptea de după Halloween, luăm dulciuri de-ale oamenilor, că şi-aşa nu le mănâncă pe toate şi le aruncă, iar când ei se pregătesc să recupereze noaptea nedormită, începem noi cu gălăgia noastră înaripată!, veni domnul Corbu cu ideea. Ba avem şi costume, că şi pe alea le aruncă pe unde apucă!

– Şi eu ce fac aici, dacă voi zburaţi prin tot oraşul, vă distraţi şi mâncaţi?, se întristă Kiki.

– Cum ce faci? Îi sperii pe ăia de pe faleză, îţi aduc eu un cearşaf, să îl pui în cap şi să sari prin apă, după ce se întunecă! Să vezi distracţie! Fug oamenii pe unde pot! Ba ajungi şi vedetă la ştiri, că sigur te filmează pe post de fantomă!

– Dar eu sunt iubit de oameni şi îi iubesc şi eu, de ce să le fac asta?

– Hmmm, pentru că poţi?!

– Şi unde e distracţia mea, dacă fac ceva rău?!

– Tu nu ştii de glumă, măi Kiki! Păi, ce e aia farsă, dacă nu o glumă de care să râdă până la urmă şi cei cărora le-o faci?! Doar o să îţi dai jos cearşaful ăla, la final şi or să vadă că s-au speriat degeaba!

– Şi normal că venim şi noi să ne distrăm cu tine, îţi aducem şi ceva bun de mâncare şi îţi povestim pe unde am umblat şi ce am făcut! Tu eşti prietenul meu cel mai bun, cum să te las singur?!, îl linişti şi Ra.

– Hai, gata! Mă aşteaptă familia cu micul dejun şi am întârziat deja, dar e clar că mă bag ca organizator! Doar la concursul din vară am fost ireproşabil!, zise domnul Corbu luându-şi zborul spre casa lui boierească.

(Va urma)