Vânt bun din pupa cu surprize

AVENTURILE LUI RA LA MARE (24)

Zarvă mare, bagaje multe pentru o călătorie de scurtă durată pe mare, râsete şi veselie, toate astea, la bordul navei alese de Kiki şi Ra pentru a le deschide calea spre Turcia. Atmosfera relaxată, de vacanţă, de pe vas le dădu curaj celor doi:

– E bine că par prietenoşi, nu cred să am vreo problemă dacă mă mai odihnesc la bord, se bucură Ra.

– Da, doar că poţi pluti şi pe apă, nu neapărat ai nevoie de odihnă pe vas. Asta cu statul pe vas era la mintea noastră de anul trecut, acum ştim că putem să ajungem prin forţe proprii până pe malul celălalt, doar că avem nevoie de o direcţie, iar vasul ăsta sigur urmează calea cea mai scurtă. Bine, ne mai trebuie şi ceva trataţii de la turişti, şi puţină distracţie, aşa, ca să gustăm viaţa din plin, doar suntem în vacanţă! Dar, de fapt, noi ne vedem de planul nostru, iar oamenii de-al lor.

– Asta aşa e, noi ne avem unul pe altul! Super tare!, strigă entuziasmat Ra, făcând turiştii să râdă de el, un păsăroi mare şi vesel care plutea lângă un delfin. Un început minunat de călătorie pentru toată lumea, ce mai!

În sfârşit se auzi şi sunetul care vestea ridicarea ancorei dar şi startul aventurii celor doi prieteni. Pentru mai multă siguranţă, Ra îşi luă zborul către orizontul care îmbina perfect două nuanţe de albastru atât de dragi şi de familiare pentru el şi Kiki: bleul cerului de vară şi albastrul mai întunecat dar la fel de frumos al mării calme, sclipind sub soarele strălucitor. La rândul său, Kiki se avântă săltăreţ în valurile înspumate ale mării, lăsând în urmă vasul dar şi portul constănţean şi dăruindu-le turiştilor de la bord o primă reprezentaţie cum numai un delfin ştie să facă. Ei stabiliseră să o ia puţin înaintea vasului, pentru mai multă libertate de mişcare dar şi pentru a petrece mai mult timp împreună. Oricum, deocamdată nu era nimic nou de văzut pentru ei, câtă vreme tot străbătuseră bună parte din întinderile albastre ale mării din largul Constanţei. Totuşi, nu uitau să fie atenţi din când în când la direcţia de mers a vasului, că doar de aceea şi plecaseră odată cu acesta.

După o jumătate de zi de drum, cei doi au luat o pauză şi au revenit în apropierea vasului. Cine ştie, poate le pică şi vreo gustare mai specială de la turişti! Când s-au apropiat, surpriză mare! Domnul Corbu se legăna crăcănat la maxim, pentru un echilibru cât mai bun, pe una din bărcile de salvare ale vasului.

– Ce faceţi băieţi? Credeaţi că scăpaţi de mine? Cra, cra, cra!

– Aoleu, domnule Corbu, să ştiţi că ieri chiar am vrut să vă propunem să ne însoţiţi, doar că nu v-am mai găsit pe faleză şi am renunţat.

– Hm, Ra a uitat unde stau? Hai că v-am auzit cum şuşoteaţi despre planul vostru secret şi staţi liniştiţi că nu ştie nimeni unde am dispărut toţi, nici măcar doamna mea! Merit şi eu o mică vacanţă, mai ales că mă bazez pe voi să mă aprovizionaţi cu câte o hamsie proaspătă. Văd că ăştia la bord au numai uscături de care mănâncă şi oamenii mei de acasă. Măcar ai mei mai iau şi fructe, şi peşte, şi carne bună, beau şi multe sucuri, ăştia văd că n-au de gând să mănânce prea sănătos, iar de băut nici măcar apă nu am văzut prin pahare.

– Lăsaţi, domnule Corbu, că ne descurcăm noi, numai să ajungem sănătoşi la destinaţie! Cică au turcii ăia nişte tarabe unde prăjesc tot felul de peşti, sigur ne servim şi noi din mâncarea lor!

În formaţie completă, drumul celor trei a devenit şi mai plăcut, se simţeau ca şi când s-ar fi aflat la locul lor preferat de la faleză, doar că acesta ar fi fost în mişcare, plutind spre Turcia, iar Kiki şi Ra parcă aveau şi mai mult curaj, cu bătrânul lor mentor alături.

(Va urma)