Secrete de tot felul

AVENTURILE LUI RA LA MARE (23)

Nimic nu se compară cu conversaţiile dintre prieteni. Mereu au ceva interesant de povestit ca să se bucure împreună. În drumul către vasul lor, Ra îi mai făcu o mărturisire prietenului Kiki:

– La început, nu mi-a plăcut prea mult să nu vorbesc despre călătoria noastră, ştii! Abia acum am înţeles că nu ne-ar fi fost de niciun folos dacă mai spuneam şi altora despre planul nostru, că doar tot noi trebuie să îl punem în aplicare, nu ăia cărora l-aş fi spus.

– Toţi mai trecem sub tăcere câte ceva. Uită-te şi la domnul Corbu! Are şi el nişte locuri secrete pe unde îşi mai păstrează delicatesele.

– Ei, na! Ha, ha, ha!

– Ştii că îi place să mănânce bine şi nu tot timpul poate să facă rost de hamsie, preferata lui. Dar când reuşeşte, îşi mai ţine proviziile şi printre stabilopozii ăia, nu le duce pe toate „la doamna lui”, cum spune el! Hi, hi, hi! L-am zărit chiar eu cum se uita secretos în toate părţile, să nu îl vadă nimeni, apoi şi-a ascuns hamsiile! Până la urmă le mănâncă tot cu gaşca de acasă, dar nu le duce pe toate deodată, mai păstrează ceva bun şi la secret, pentru a-i bucura pe ai lui şi mai târziu!

Tot vorbind încetişor în liniştea nopţii, au ajuns şi la vasul cu ajutorul căruia, în zori, îşi începeau călătoria vieţii lor, traversând marea cea mare şi ajungând pe ţărmul celălalt, în Turcia. Un vis împlinit, primul din cele care, fără ca ei să ştie încă, li se vor împlini de-a lungul vieţii, pentru că nimeni şi nimic nu le poate sta în cale, mai ales că se motivează perfect, ca orice echipă în care fiecare pune umărul şi face ce ştie el cel mai bine, cinstit şi fără să se laude la toţi ca găina care a făcut şi ea un ou şi află toată curtea.

La vas, linişte deplină, turiştii sosesc abia de dimineaţă, doar un sforăit uşor trădează prezenţa căpitanului în cabina sa. Kiki şi Ra s-au pregătit să se odihnească şi ei, să fie în formă maximă, cum le place lor să spună. Un cârâit uşor, în surdină, îl făcu pe Kiki să se amuze că prietenul său visa deja la peştii prăjiţi de pe malul turcesc al mării, aşa că se lăsă şi el pradă somnului, plutind relaxat lângă vas. Deodată, un foşnet ciudat se auzi pe deasupra vasului, sculându-i brusc din somn şi dându-le fiori reci. Părea un fâlfâit de aripă sau de pânză de velier, doar că nu prea avea de unde să vină, nu se vedea nimic şi nu se simţea nicio adiere de vânt. Totul părea neclintit sub lumina palidă a lunii ce se oglindea în apă.

– Ai auzit?, şopti speriat Ra.

– Mda, nu ştiu ce a fost dar poate că vreunul dintre noi a scos sunetul ăsta în somn.

– Dacă era una din fantomele lui nea Corbu, despre care nu a vrut să ne povestească de Halloween?!

– Şşşşt, linişteşte-te! Auzi la el… fantomă! O fi fost vreun liliac sau altceva…

– Nu îmi plac liliecii, cică nu văd dar se ghidează după nu ştiu ce vibraţii, da’ s-a izbit unul de mine, când eram mai mic, aşa că nu prea le au cu zborul. Şi sunt şi foarte urâţi…

– Taci din gură, dacă vrei să auzi mai bine ce se întâmplă, avem timp de povestit toată viaţa!, se auzi şoptit Kiki.

– Of, bine!, se calmă Ra. Şi iar se lăsă liniştea, iar cei doi se duseră din nou în lumea viselor, de data asta fiind treziţi de sosirea turiştilor nerăbdători să plece spre Turcia.

(Va urma)