”Ce mai contează ce ar fi fost dacă…”
AVENTURILE LUI RA LA MARE (16)
Ploaia se oprise pe la prânz şi un soare palid apăruse puţin, cât să încurajeze planurile de petrecere ale păsăretului şi peştilor. Pe înserat, faleza nu mai era chiar goală, oamenii profitau de orice ocazie să se bucure de aerul sărat al mării. Aşadar, condiţiile pentru farse erau prielnice.
Încet, încet, în umbra impunătoare a cazinoului şi-au făcut apariţia cuplul de turturele, mierla, un stol numeros de vrăbii, dornice şi ele de distracţie, ba chiar şi un huhurez, gata de vreo două „bu-hu-hu”-uri pentru… atmosfera de groază! Mai jos, pe stabilopozi, ajunsese cu greu şi tanti Steluţa, ţestoasa, iar din adâncuri se mai auzea câte un clipocit vestind prezenţa calcanului, guvizilor şi a câtorva meduze mai retrase dar foarte curioase. Lipseau hamsiile şi pisica de mare, dar apăruse câinele de mare, cam timid, gândind că era prea mare şi s-ar fi putut speria ceilalţi de el. Mai întâi, Ra îşi luă zborul spre casa domnului Corbu, unde, luându-şi în serios rolul de fantomă, îl lăsă pe acesta să îi acopere capul cu eşarfa, după care el o prinse bine cu ciocul să nu o piardă pe drum. Vedea bine prin ea, era semitransparentă.
– Suntem gata de drum?, sună adunarea domnul Corbu.
– Stai, tataie, că nu pot să văd pe unde umblu cu paharul ăsta în cap!, se auzi unul din nepoţi. Dacă nu mai pot să mi-l dau jos?
– În primul rând trebuia să îl iei pe cel transparent, ca să vezi pe unde umbli, iar în al doilea rând, ţi-l dăm noi jos!, se răţoi doamna Corbu la nepotul încurcat în recuzita de Halloween. Dimineaţă nu te întrecea nimeni să mă corectezi cu haloinul vostru şi acum nu ştii cum să faci ce ai de făcut!, îl apostrofă bătrâna.
– Păi, ăla transparent era găurit şi l-am luat pe ăsta, protestă nepotul.
– Vezi că nu eşti chiar aşa deştept cum te dai tu? Era găurit ca să ai pe unde respira!, se răsti bătrâna.
– Hai, aţi terminat?, insistă domnul Corbu.
– Dacă terminam, decolam, nu?! Ai răbdare, doar nu avem oră fixă la farse!, se auzi din nou cârâitul sonor al bătrânei.
– Eu o iau înainte, îndrăzni Ra.
– Hai, du-te, că noi te prindem din urmă, îl îndemnă doamna Corbu.
Când să treacă în zbor de gardul casei, Ra îl văzu peste drum pe motanul care îl atacase. Moţăia plictisit pe treptele unei case. Un fior rece de frică îl străbătu mai întâi, dar după aia, privindu-l mai atent, lui Ra i se păru mai mic, mai gras şi mai jumulit decât şi-l amintea şi asta îl duse cu gândul la ce îi spusese bătrânul cioroi de dimineaţă.
– Hei, priviţi-mă ce fac!, strigă Ra la domnul Corbu care doar ce decola din podul casei cu tot familionul şi se abătu în picaj, cu eşarfa fluturând în jurul capului, asupra bătrânului motan. Acesta văzu cum o chestie mare, albă şi greu de distins ca formă se repede asupra sa şi, fără să mai stea pe gânduri, slobozi un mieunat prelung de frică. Sări de pe trepte, căutând să se ferească, numai că fantoma era pe urmele lui. Panicat, motanul căută să sară într-un tomberon, doar că acesta era închis, aşa că după ce luă o buşitură zdravănă, sonoră şi însoţită de încă un mieunat disperat, reuşi să ţâşnească direct sub o maşină parcată. În ciuda vârstei şi a greutăţii, încă avea reacţie rapidă! Doar că de sub maşină, gândind că a scăpat, scoase timid capul, să vadă ce îl urmărise şi se trezi lovit în frunte tocmai de… fantomă! Alt mieunat, de data asta unul de groază dar şi de durere, dădu semnalul că farsa lui Ra avusese efectul scontat! Un cor sonor de croncănituri vesele se auzi aprobator din partea familiei Corbu.
– Ei, acum poţi să spui că ţi-ai luat revanşa cu motanul care ţi-a stricat copilăria! O să te ţină minte câte zile o avea!, se auzi domnul Corbu.
– Bravo, Ra! În sfârşit ai îndrăznit să îţi înfrunţi frica! Gata, eşti vindecat! A fost o farsă pe cinste, de multă vreme nu am mai râs aşa cu poftă! Abia aştept să îi povestesc mamei-pescăruş, să se bucure şi ea!, îl felicită doamna Corbu.
– Da, dar şi masca m-a ajutat! De fapt, cred că m-a ajutat şi că ştiam că veniţi din urmă, dacă eram singur nu ştiu cât de îndrăzneţ aş mai fi fost.
– Uite ce! Când faci un lucru bun, laudă-te! Ce mai contează ce ar fi fost dacă, contează ce ai făcut deja! Şi ai făcut un lucru pe cinste!, îl apostrofă domnul Corbu.
(Va urma)
Emoționantă constatare ca „unde-s doi, puterea crește!”
Hai, Ra!
Călătorie sprâncenata!