De-ale delfinilor

AVENTURILE LUI RA LA MARE (20)

Kiki şi Ra o luară de-a lungul coastei, spre portul Tomis, unul prin apă, altul pe deasupra ei, privind din când în când în urmă, să verifice dacă nu cumva bătrânul cioroi s-a luat după ei, ca să afle mai multe despre planul lor. Spre surprinderea lor, nimeni nu venea din urmă, aşa că Ra şi-a condus prietenul la vaporul care pleca în zori spre Turcia.

– Foarte tare!, se entuziasmă Kiki. Dar cum de ai aflat tu, aşa, dintr-o dată, că ăsta pleacă tocmai în direcţia potrivită?!

– Păi, vezi? Chiar sunt foarte hotărât să mergem în vacanţă, aşa că de prin primăvară dau ocol în fiecare dimineaţă pe aici, ascult pescarii şi turiştii. Aşa am aflat că un grup de turişti pleacă mâine dimineaţă în Turcia şi că ar trebui să ajungă acolo cam în două zile, dacă marea e calmă. Şi cică e calmă, au verificat ei, nu ştiu cum! Doar că merg cam cu 10 kilometri pe oră, aşa că nu ştiu cum o să te descurci tu.

– Hi, hi, hi! Păi, asta-i floare la ureche pentru mine! Eu bag şi 50 la oră!

– De unde ştii tu asta, că eu nu prea am înţeles nici treaba cu 10 la oră?!

– Simplu, tot de la oameni! Când înotam şi mă dădeam în spectacol pe lângă o barcă plină cu turişti, am auzit cum un marinar le-a zis că eu îi depăşesc cu viteza mea. Aşa am aflat că înot repede şi chiar sunt foarte tare, dacă stai să te gândeşti. Iar tu eşti încă şi mai tare, dacă m-ai depăşit la concurs!

– Şi nu puteai să îmi spui şi mie, ca să mă liniştesc?! Ştii că anul trecut, când ne-a venit ideea cu excursia, mă gândeam cum o să înoţi tu mai repede ca vaporul şi cum o să pot eu să zbor pe o distanţă aşa de mare!

– Păi, da, dar lucrurile se schimbă! Nici eu nu ştiam anul trecut, aşa cum nici tu nu ştiai cum o să pleci fără să ştie mama, de parcă acum încă îi mai dai raportul pe unde umbli şi ce faci! Hi, hi, hi! Chiar că ne-am schimbat în bine!

– Da, încă nu îmi vine să cred că ne descurcăm singuri, fără să mai fim verificaţi de mame! Ha, ha, ha!

– Uite ce mă gândesc! Când apune soarele, ne întâlnim la locul nostru de la faleză şi o pornim încoace, pentru că în noaptea asta ar trebui să stăm pe aici, pe lângă vas, să fim gata când o porneşte la drum. Şi nu te teme, în prima fază tu poţi să zbori liniştit pe lângă mine şi te aşezi la bord doar când oboseşti. Aşa, nu le dăm de bănuit marinarilor, în caz că nu se bucură de compania noastră. Dar eu zic că se bucură, ştii!

– Aşa facem! Până atunci, hai să mai dăm o raită pe la faleză, să vedem ce mai face domnul Corbu, că nu ştiu de ce, dar tare mi-e că ştie mai multe decât spune.

– Am o idee briliantă! Ce-ar fi să îl invităm şi pe el în excursie?! Aşa aflăm dacă ştie secretul nostru şi chiar dacă ne refuză invitaţia, îl rugăm să păstreze secretul. Ştii că el vrea să ne arate că îşi respectă promisiunile, aşa că secretul nostru ar fi în siguranţă! Hi, hi, hi!

– Ăsta trebuie să fie planul nostru, de ce să mai luăm pe alţii cu noi?! Totuşi, ar merita să îl invităm, mai ales că ne şi ajută dacă avem vreo problemă, doar că… e cam cicălitor, nu ne lasă în pace până nu facem cum ne spune.

– Eu nu spun că vreau să vină, dimpotrivă, aşa cum m-a refuzat dimineaţă cu surful, sigur ne refuză şi cu excursia, doar că secretul nostru ar fi în siguranţă. Uite cum facem: dacă dăm de el acum, pe faleză, îl invităm, dacă nu, ne vedem de plan fără el.

Fără să se grăbească, Kiki şi Ra o porniră spre cazinou, cam tăcuţi, fiecare visând cu ochii deschişi la călătoria de a doua zi. Chiar era cea mai îndrăzneaţă iniţiativă pe cont propriu, fără aprobarea mamelor.

(Va urma)