AVENTURILE LUI RA LA MARE (11)

O ploaie măruntă, rece şi stăruitoare începuse în dimineaţa de după Halloween, iar Kiki şi Ra o suportau destul de bine, aşteptându-l pe domnul Corbu să vină pentru ultimele discuţii şi pregătiri. Avusese dreptate bătrânul, în zborul lui matinal pe deasupra falezei, Ra văzuse grămezi de ambalaje de dulciuri şi chiar bomboane aruncate de oameni. Îi adusese şi lui Kiki vreo două, după ce se asigurase că le scosese din ambalaj, lucru pe care prietenul lui nu ar fi putut să îl facă singur.

Văzuse şi tot felul de lucruri abandonate, păreau haine, pelerine, pălării, dar din alte vremuri. Dăduse şi peste un fel de cap de om dezumflat, de care se speriase tare dar despre care aflase ascultând la oamenii care adunau toate gunoaiele că era, de fapt, o mască pentru speriat lumea. Era încă uimit de câte lucruri aruncă lumea după ce le foloseşte doar o noapte. Dar, acum le vor fi de folos şi lui şi prietenilor, pentru că seara se vor distra şi ei, deghizaţi să sperie oamenii dar şi alte vieţuitoare, deopotrivă. Era şansa lor să îşi ia revanşa în faţa câinilor şi pisicilor care vânau păsările tot timpul anului, măcar o noapte pe an să se distreze cu aceştia. Doar că după cum arăta vremea, Ra nu era prea convins de reuşita petrecerii lor:

– Of, dacă o ţine ploaia tot aşa, niciun om, câine sau pisică nu o să umble pe străzi, iar noi o să ne speriem unii de alţii.

– Hei, nici nu te-ai apucat de pregătiri şi gata, vrei să renunţi?!, se auzi domnul Corbu, aterizând silenţios pe balustrada falezei. Eu venisem să te chem acasă la mine, să alegem dulciuri şi alte gustări pentru diseară, dar şi nişte costume.

– Şi eu ce fac cât sunteţi voi plecaţi?, se smiorcăi şi Kiki.

– Tu ai răbdare şi te bucuri că eşti în echipa noastră, că doar ai un rol principal, diseară!, se răţoi la el domnul Corbu.

– Păi, ce rol, dacă nu mă vede nimeni?!

– O să vedeţi că până se întunecă, se opreşte ploaia. Şi, oricum, ce, nu sunt destui care merg spre port indiferent de vreme?! Sunt atâţia care lucrează în zona asta, aşa că publicul e asigurat. Plus că şi noi o să te urmărim cu toţii. Vine şi Steluţa, sper să fi plecat mai din timp, să prindă distracţia, că ea e cam înceată… şi ţestoasă, şi bătrână, deh! Am vorbit şi cu familia de turturele care locuieşte lângă mine! Avem şi o invitată de seamă, pentru atmosfera de după farse! Vine o mierlă, o prietenă de-a doamnei mele, care ne încântă cu trilurile ei minunate. Şi tu ce păzeşti? De ce nu inviţi şi nişte peşti de-ai tăi la spectacol, dacă tot te plângi că n-ai ce face cât suntem noi plecaţi?

– Noi, peştii, suntem mai tăcuţi, nu prea ne dăm în spectacol. Nici nu ştiu dacă mama e de acord să sperii lumea!

– Ce să zic! Cum nu vă daţi în spectacol, dacă toată vara ţopăiţi pe-aici prin apă, de nu mai pleacă turiştii cu orele? Ba mai sunt unii care şi plătesc să iasă cu barca în larg, să fie siguri că au şanse mai mari să vă vadă în spectacol.

– Da, dar asta facem noi în mod obişnuit, aşa ne-am născut, e cam şi cum i-aş spune lui Ra că nu are voie să plutească pe apă, când şi el face asta în mod natural. Sau ca şi când v-aş spune să nu mai staţi pe balustradă, să zburaţi non stop!

– Măi, când vă apucă teoriile şi obrăzniciile, hei, hei! Cică sunteţi tăcuţi! Chiar acum mi-ai dat o probă de tăcere. Ca să nu mai zic de obraznicele alea de hamsii fâşneţe de-astă vară! Alea chiar că mai merită ciugulite din când în când! Hai, la treabă! Ra, treci să alegem ce şi cum, că îndată stă ploaia şi diseară trebuie să acţionăm în mod organizat! Şi tu, fugi în adâncuri şi spune-le „tăcuţilor” tăi să se pregătească de distracţie diseară!

(Va urma)

Share: