”O să vă las mască pe toți!”

AVENTURILE LUI RA LA MARE (35)

Deloc deranjat de faptul că prietenii lui nu au ajuns încă la locul de întâlnire, Paco se bucură de un răsărit de soare cum nu mai văzuse niciodată! Din casa stăpânei sale nu avea cum să îl vadă.

Realitatea e cu mult mai minunată ca imaginile văzute la televizor. Vine cu mireasma aerului sărat al mării, cu zgomotul șoptit al apei liniștite care atinge jucăuș țărmul, cu adierea ușoară a brizei care îi face penele colorate să se înfoaie frumos! Și Paco știe că fiecare răsărit e diferit și merită trăit din plin! Asta i-a dat și mai multă încredere în el și în planul lui de a ajunge peste ocean, în America! Va fi mult mai bine decât văzuse el la televizor și își imaginase vreodată stând în colivia sa!

– Paco, ai ajuns deja?, se auzi Kiki din apă. Am o veste minunată, abia aștept să ți-o dau!

– Hei, cum ai petrecut prima ta noapte în libertate?, se auzi și Ra.

– Bună dimineața, prieteni! M-am cam speriat de doamna Coțofană, așa că mai mult am așteptat zorii ca să plec de acolo, dar dacă am ajuns aici și am văzut primul răsărit de soare din viața mea, cred că a meritat și noaptea nedormită. Acum, parcă nici doamna Coțofană nu mi se mai pare așa de înspăimântătoare! He, he, he!

– Dar cu ce te-a speriat?, întrebă Ra.

– Păi, pusese ochii pe penele mele colorate și am auzit-o șușotind cu surorile ei că aș valora o avere, așa că…

– Tare bleg mai ești, măi Paco! Ce credeai, că o să îți ia gâtul pentru penele tale? Cra, cra, cra!

Bătrânul cioroi aterizase deja pe faleză și se amuza de frica papagalului.

– Oricum, ești viu și nevătămat din câte văd!

– Da și am deja și un plan nou. Când priveam la televizor și nici prin gând nu îmi trecea că voi ieși vreodată din colivie, văzusem că există o mică rezervație cu păsări și animale în oraș și vreau să dau o tură până acolo. Trebuie să aflu unde pot să dau de călifarii roșii, pe unde pleacă ei în țările calde, să mă accepte și pe mine în călătoria lor. Știți voi, întotdeauna, drumul e mai plăcut când ai pe cineva alături.

– Dar ce ți-a venit cu călifarii roșii?, se miră domnul Corbu.

– Păi, aș pleca eu și cu rândunelele de aici, dar cum aș arăta în stolul lor?! Călifarii sunt mai mărișori și mă asortez puțin și la culoare, nu doar la dimensiuni. Oricum, nu îmi permit să fac mofturi și m-aș mulțumi și cu alte stoluri migratoare.

– Ce mă bucură cel mai mult este că ți-a priit libertatea! În loc să te sperii și să fugi înapoi la stăpână, vezi și alte soluții la problema ta. Bravo! Să știi că doamna mea m-a certat aseară că nu te-am găzduit la noi acasă, așa că s-a rezolvat și problema cazării tale până pleci în Mexic.

– Și mama a spus că te putem găzdui acasă!, se auzi și Ra.

– Mulțumesc mult! Chiar că se rezolvă totul simplu și ușor! Doar că după ce mergem la rezervația aia să mă interesez de călifari, cred că ar trebui să dăm o tură și pe aici, să găsim un loc liniștit unde să mă odihnesc până plec. Nu or fi toate podurile caselor ocupate! De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, pot să dorm și sub cerul liber, pe vreun bloc sau chiar și în vreun copac mai înalt, la distanță de pisici! Asta dacă nu cumva plec repede, poate deja a venit vreo navă de croazieră în port sau poate, fiind deja sfârșit de vară, o pornesc la drum cu călifarii mei. Sunt deschis la orice oportunitate, doar sunt liber ca toate păsările cerului! He, he, he! Și mai e ceva! Până și locul nostru de întâlnire poate fi schimbat, dacă vrem ca discuțiile noastre să fie la adăpost de coțofene! Gândiți-vă puțin, ar fi ca și cum în fiecare zi ați fi într-o croazieră!

– Hai, la drum! Vă conduc la rezervație, am fost cu ani în urmă, în vacanță cu copiii, la niște rude de-ale noastre, așa că știu exact ce și cum, spuse bătrânul cioroi, mereu bucuros să arate câte cunoștințe are el. Și nu uita, Paco, trebuie să și mănânci, libertatea vine și cu micile necesități, să le zic așa. Trebuie să găsim și niște pomi fructiferi sau chiar să ne aventurăm într-o piață!

– Mda, nu prea m-am ospătat în dimineața asta și aș mai avea o necesitate, o sursă de apă! Voi cum vă descurcați de obicei, mai ales atunci când nu plouă?

– Păi, dacă ești mai matinal, în zori poți să găsești apă pe acoperișurile cu țiglă ale caselor și în jgheaburile lor. Noaptea e mai răcoare și se formează ca un abur care se transformă în picuri de apă, până la ziuă. Dispare însă imediat ce răsare soarele, dar e o sursă bună de apă, dacă nu vrei să riști să bei apă de la cișmelele sau fântânile din parcuri. Noi avem apă în curte, oamenii mei o lasă pentru câinele lor dar cred că și pentru noi, că ne știu de atâta vreme. Așa că poți veni și pe la noi prin curte, după ce pleacă ei la lucru, sigur! Ne lasă la dispoziție și toate fructele prea coapte care cad pe jos prin iarbă, așa că te poți ospăta și tu. Ți-am spus, doamna mea chiar insistă să vii la noi, așa că nu o poți refuza!

– Mulțumesc mult, domnule Corbu! Sper să nu vă deranjez prea mult!

Tocmai când cei trei prieteni se pregăteau să zboare spre rezervație, reuși să se facă auzit și bietul Kiki. Vocea sa fusese acoperită nu doar de zgomotul valurilor care se întețiseră și se loveau de țărm, dar și de vocile sonore ale lui Paco și bătrânului cioroi:

– Eu venisem cu noaptea-n cap să vă dau o veste mare, doar că ați început cu atâtea povești și planuri că aproape am uitat și cum mă cheamă!

– Ce veste? Ce veste? Nu ne mai fierbe, spune mai repede!, strigă Ra.

– De ce nu ai strigat la noi să facem liniște, dacă ești așa deștept?!, se răsti domnul Corbu. Hai, spune mai repede ce s-a întâmplat și mai ales cum de știi numai tu?!

– Păi, așa cum m-ați rugat, am fost la o plimbare nocturnă prin port și am descoperit o navă de croazieră, doar ce a ancorat!

– Hei, v-am spus eu că cineva acolo sus mă iubește?, se entuziasmă Paco.

– Of, cum facem și noi un plan pentru niște activități noi și distractive, cum trebuie să îl schimbăm, se întristă Ra.

– Măi Ra, în loc să te bucuri că prietenul tău poate pleca în Mexic atât de repede, tu te întristezi că nu mai pui în aplicare planul?! Mare plan…, cu călifari!, se răsti domnul Corbu.

– Hei, stați că nu am terminat ce aveam de spus! Iar ați luat-o cu gălăgia voastră!, strigă Kiki mirându-se și el de cât de îndrăzneț devenise.

– Vestea nu chiar atât de bună este că nava de croazieră pleacă la noapte spre Grecia, deci nu avem timp de prea multe pregătiri… sufletești.

– Vă dați seama? Mâine, pe vremea asta, o să fiu doar o amintire pentru voi! Și încă una foarte colorată! He, he, he! Trebuie să spun că sunt puțin emoționat și îngrijorat de viteza cu care se petrec lucrurile cele noi. Ieri am renunțat la vechea mea viață și la zona de confort, iar azi deja plec spre America! Asta da reușită! Știi cum e, ai grijă ce-ți dorești că sigur o să și primești!, râse Paco, emoționat.

– O să îmi fie tare dor de tine, oftă simpaticul pescăruș. Știi, cu Kiki petrec tot timpul aici, pe faleză, lângă mare, că doar nu am cum să îl iau cu mine pe țărm sau în aer…

– Aici te contrazic, tu mă iei cu tine oriunde te-ai afla, pentru că te gândești la mine și de fiecare dată când ne întâlnim, îmi povestești pe unde ai fost și ce ai făcut, ba îmi mai aduci și câte ceva bun de prin zborurile tale, semn că te-ai gândit la mine!, se auzi Kiki.

– Așa e, Kiki, tu ești prietenul meu cel mai bun! Doar că știi cum sunt eu mai ezitant, speram ca Paco să îmi dea îndrăzneala de a mă aventura mai mult și prin oraș, să am mai multe de povestit și pentru tine. Așa, singur, parcă nu îmi vine să zbor prin părți prea îndepărtate…

– Lasă Ra, nu te necăji, că te iau eu în zbor și prin alte cartiere, îl liniști domnul Corbu. Oi fi eu mai bătrâior, dar pot ține ritmul cu tine.

– Hi, hi, hi!

– He, he, he!

– Of, parcă numai la zbor mă refeream, protestă Ra, speriat de perspectiva cicălelilor permanente ale domnului Corbu, dar amuzat că Paco și Kiki râdeau deja de soluția găsită de bătrânul cioroi.

– Înainte să merg la nava de croazieră, trebuie să vă mulțumesc din suflet pentru prietenia voastră. M-ați făcut să mă simt în siguranță, acceptat și îndrăgit așa cum sunt eu, mai colorat și la pene, și la vorbă. Nu ați râs de visul meu și chiar dacă m-am gândit eu în zori că poate domnul Corbu avea dreptate că am plecat prea repede din colivia mea, am simțit repede că trebuie să îmi ascult inima și să nu mă descurajez. Când dai voie minții să îți spună toate motivele pentru care nu se poate să îți trăiești visul, nu mai auzi inima care știe deja că vei reuși! Iar acum, uite, chiar plec în Mexic!

– Și ce faci dacă nu îți place acolo?, îndrăzni Ra să își întrebe prietenul.

– Știi cum e, când apare o provocare…

– Da, da, da, o rezolvi la momentul respectiv, nu te îngrijorezi de pe acum, râse Ra. Știu că nu trebuie să mai pun răul înainte și că acum nu am cum să văd rezolvarea unei probleme care apare mâine. Vezi? Nu doar te-am auzit, te-am și ascultat! Ha, ha, ha!

– Paco, să știi că și noi trebuie să îți mulțumim, se auzi domnul Corbu. Când am ajuns acasă și i-am povestit doamnei mele despre plecarea ta de la stăpână, ne-a dat de gândit. Ne agităm atât cu proviziile pentru iarnă, ne simțim atât de bine în casa aia unde stăm încât ne-am cam pierdut spiritul de aventură și arta improvizației, spontaneitatea! Știi, când te obișnuiești într-un loc, poate chiar trebuie să îl schimbi, ca să îți mai condimentezi viața. Așa că să știi că venim după tine! Fără nepoți, doar noi! Sigur, cu tot cu Ra și cu Kiki, dacă mai vor și ei aventuri!

– Chiar că domnul Corbu nu încetează să ne surprindă!, râse Kiki. Și eu îți mulțumesc, Paco! Abia acum mi-am dat seama că e mare lucru să fii printre ai tăi, să ai libertate de mișcare și să te bucuri din plin de ea!

– Da, și eu îți mulțumesc, sări și Ra. Am de gând să iau exemplul tău și să îmi găsesc un pod de casă nelocuit, să mă mut de la mama-pescăruș, să își vadă și ea de ale ei și eu să îmi trăiesc viața din plin, așa ca tine! Și sper să fiu și mai optimist, adică să reușesc să mă păstrez mai multă vreme optimist, că acum sunt când sus, când jos, la capitolul ăsta! Ha, ha, ha! Trebuie să învăț să gândesc binele, ca să reușesc ce îmi propun și să trăiesc bine. Sigur ne vedem anul viitor! Am la ce visa frumos până atunci!

– Hai că mai întâi trebuie să îl pornim la drum pe Paco, se auzi domnul Corbu. După aia trebuie să pregătim concursul dar și pe noi, ca să știm ce avem de făcut când traversăm oceanul, că doar noi mergem tot cu Kiki și el nu poate zbura cu păsările migratoare! Avem nevoie de o navă de croazieră și noi! Cine știe, poate plecăm și noi mai repede?! Eu zic să îl iau pe Paco la noi, să bea apă pe săturate și să se ospăteze din fructele noastre, să se odihnească puțin și să ne întâlnim cu toți, aici, mai pe seară, să îl conducem pe călătorul nostru la navă.

– De acord, abia aștept să îi spun mamei de reușita lui Paco!, strigă Ra.

– Hmmm, e puțin ciudat că nu l-ai invitat la tine, să mai petreceți puțin timp împreună, comentă domnul Corbu.

– Nu e ciudat deloc, am o idee briliantă și abia aștept să mi-o pun în aplicare! Ha, ha, ha! Sunt sigur că o să vă las mască pe toți, așa că eu am zburat deja!