”Păi și cu mama ce fac?”

AVENTURILE LUI RA LA MARE (30)

Dorința lui Paco de a ajunge peste ocean l-a făcut pe Ra să devină din nou pasionat de antrenamentul pentru concurs. Simpaticul pescăruș își dorea foarte mult să îl impresioneze pe noul său prieten dar și să îl ajute să devină mai bun la zborurile pe distanțe mari.

– Sunt cam amorțit după atâta stat în colivie, am nevoie de mișcare multă până să îmi dezmorțesc aripile și să îmi întăresc musculatura și încheieturile, se scuză Paco atunci când a rămas mult în urma lui Ra și a lui Kiki, în prima lor cursă împreună. Abia de un an, de când m-am hotărât să plec, nu îmi mai tunde stăpâna penele de la aripi și coadă, pentru că fac scandal mare și mă lasă în pace. Înainte nu aș fi zburat nici atât, că nu m-ar fi ajutat aripile.

– Stai liniștit, crezi că noi am reușit din prima?, îl încurajă Ra. Dar mi se pare că nu ai o stăpână prea bună, dacă îți tăia penele aripilor. Asta e cruzime!

– În casă nu prea ai loc de întors și se temea că îi dărâm diferite obiecte la care ține, dacă îmi întind aripile. S-a convins însă că sunt atent dar numai după ce nu am mai lăsat-o să se apropie de mine cu foarfeca. Întâi m-a dus la veterinar, crezând că o să îmi taie ăla penele mai lungi. Nici acolo nu le-a mers figura, așa că au renunțat. Avantajul mărimii mele dar și al ciocului și ghearelor care îi cam pun pe mulți pe fugă!

– Hi, hi, hi! Înseamnă că eu sunt mai protejat în apă decât sunteți voi, păsările, prin aer sau pe pământ, râse Kiki. Nu credeam ca păsările din coliviile oamenilor să nu aibă voie să zboare, asta e ceva nou, e ca și cum peștii din acvarii nu ar avea voie să înoate!

– Eeee! Vorbești de parcă toate păsările ar fi în pericol! Doar astea de firmă, cum se spune! Ai auzit de cineva care să țină în colivie un pescăruș sau vreo cioară?! E vorba doar despre păsările de rasă, mai speciale, oamenii se tem să nu le scape pe geam și să le piardă, că doar au dat o avere pe ele, se amestecă și domnul Corbu în discuție. Dar hai, gata cu vorba și mai dați o tură, că v-ați odihnit destul!

Kiki se avântă primul în valurile mării, urmat de Ra prin aer, mai competitiv din fire de când vroia să îl ajute pe Paco să se antreneze și, spre mirarea tuturor, papagalul se lansă și el în zbor cu atâta curaj încât ajunse pe primul loc, fără efort!

– Hei, așa mai zic și eu pasăre de firmă!, comentă amuzat domnul Corbu. În ritmul ăsta nici nu mai ai nevoie de vas de croazieră pentru pauzele de odihnă, ajungi direct în America ta, fără oprire.

– He, he, he! De mult nu m-am mai distrat așa!, se bucură Paco. Dar mai am câteva obiective de atins înainte de plecare! În primul rând trebuie să îmi schimb locul.

– Ce loc?, sări Ra curios.

– Păi, cu tot regretul pentru confort, cred că va trebui să renunț la stăpâna mea și să mă amestec printre voi, dacă pot spune așa, ca să învăț să mă descurc și singur.

– Cra, cra, cra! Ușurel cu schimbările, una pe zi, altfel dăunează grav sănătății! Mai antrenează-te la zbor și în curând o să trecem și la adaptarea ta la dieta pentru călătorie, se auzi bătrânul cioroi.

– Ce dietă, domnule Corbu?, se auzi Kiki.

– Păi, de la semințele de firmă și fructele pe alese, voi credeți că Paco o să treacă ușor la firimituri de pâine și te miri ce hamsie uscată la soare sau chiar proaspătă și suculentă?

– Nu doar că pot dar îmi și doresc asta, doar că mai ușor cu hamsia că sunt vegetarian din naștere!

– Paco, mai întâi iei o gustare cu noi și după aia pleci și dormi la stăpâna ta, dacă te apucă stomacul, măcar știi că te îngrijește ea până ce te obișnuiești să mănânci și mai… amestecat, așa ca noi, păsările de rând.

– Știți că la asta nu m-am gândit?, se miră Ra.

– Păi, dacă te gândeai, o spuneai tu în locul meu! Gata cu mâncarea și hai să ne antrenăm pentru o viață nouă chiar și noi, susținătorii lui Paco!

– Dar în Mexic găsesc și fructe și semințe în natură!

– Da, dar trebuie să o luăm în ordine. Ca să ajungi acolo, trebuie să pleci de acasă, să mănânci ce-i cade omului din gură sau din mână, ce îți lasă Dumnezeu din cer, și nu ce îți dă stăpâna la ore fixe. Să te obișnuiești să dormi sub cerul liber nu doar când e senin, ci și când e furtună cu ploaie cu tunete și fulgere. Abia apoi urmează croaziera. Iar America și Mexicul tău vor fi un fel de bonus pentru bună purtare. Știi cum se spune, dacă o poți face aici, o poți face oriunde. Călătoria până acolo e chiar parte din viață, nu poți spune că trăiești abia după ce ajungi acolo.

– Păi, și dacă o face aici atât de bine, de ce să mai plece acolo?, se băgă în discuție Ra, complet nedumerit.

– Pentru că acolo îi e locul! Auzi la el! Vine o vreme când ajungi să știi unde ți-e locul, nu doar pentru că ești din vreo rasă mai specială, ca să pleci în alt colț din lume să trăiești printre ai tăi. Doar nu toți africanii sau chinezii trăiesc în Africa și în China, ci acolo unde știu ei că le este locul. Nici eu nu m-aș simți rău dacă doamna mea ar fi mai aventuroasă și ar decide să ne mutăm în America lui Paco, la vreme mai bună și un meniu mai variat.

– Și cu noi ce o să se întâmple?, se sperie Ra.

– Domnule Prăpastie, dar tu mă ai pe mine, ai uitat? Nu mai e de ajuns?, glumi Kiki.

– Păi, nu auzi? Dacă și locul tău e în altă parte?

– Ce e interesant la Ra este că el crede că locul lui este aici, se amuză domnul Corbu. De unde știi că nu îți găsești și tu o prietenă în Mexic, când plecăm cu Paco?

– Păi și cu mama ce fac?

– Hi, hi, hi!

– Cra, cra, cra!

– He, he, he!

– Eu nu glumesc, de ce râdeți pe seama mea?!, se necăji pescărușul.

– Râdem pentru că și mama-pescăruș ar râde, dacă te-ar auzi. Ți-am spus eu că mai are de lucru cu educația ta. Și aici nu mai e vorba de obrăznicie, ci de felul în care devii mai bun în tot ce faci, dar încă mai ai nevoie de corul de lăudători. Toate la vremea lor, iar acum e vremea lui Paco să plece acasă la colivia de aur, iar noi să ne vedem de ale noastre, să nu dăm de bănuit!, spuse domnul Corbu, îndreptându-se încet dar sigur spre casa lui.