”Dacă îmi dă ăla un dos de aripă, mă lasă lat!”

AVENTURILE LUI RA LA MARE (26)

Cu marea liniştită şi mai frumoasă ca oricând, veselul grup de… turişti înaripaţi şi-a văzut visul cu ochii.

– Iuhuuu! Se vede portul! Kiki, am reuşit, asta e cea mai tare realizare a noastră ca echipă! Suntem în prima noastră vacanţă departe de casă! Abia aştept să vedem cum trăiesc ei!, se bucură zgomotos Ra.

– Păi şi eu ce fac cât zbori tu prin oraş?, se întristă Kiki.

– Nu plec în oraş, zbor deasupra falezei, să am o imagine de sus şi să îţi povestesc şi ţie. Ai uitat? Submarinul cu drona, jocul nostru!

– Măi, voi nu mai sunteţi de jocuri! Ia vezi, Ra, că trebuie să găsim şi ceva sănătos de mâncare! M-a legănat vasul ăsta de abia mă pot ţine pe picioare, iar dacă mă ridic în aer, mă ia cu ameţeală!

– Bietul domn Corbu a avut rău de mare, se amuză Kiki. Vă reveniţi imediat, mai ales dacă beţi nişte apă proaspătă.

– Tot obraznici aţi rămas! Mă luaţi pe rând, când unul, când celălalt, lasă că vă ştiu eu! Auzi, să beau apă proaspătă! Păi, mai întâi trebuie să mănânc bine, ca să am după ce bea apă proaspătă! Nu-i vorbă că nu prea am avut poftă de mâncare! Eu aşa m-am obişnuit, nu mănânc mult, mai ales dacă merg pe undeva. Într-un an, n-am scăpat de gura copiilor şi i-am dus pe malul lacului Tăbăcărie, la nişte neamuri din rezervaţia aia de acolo. Nu mi-a tihnit mâncarea până n-am ajuns acasă la oamenii mei. Ăia în rezervaţie, ce să zic, aveau destule de-ale gurii, doar că era o zarvă permanentă acolo, tot felul de animale, de oameni care le îngrijeau, de alţii care le vizitau. Ce mai, o întreagă harababură, iar copiii mei erau de capul lor, plecau dimineaţa şi veneau seara, mă obosea până şi gândul că trebuie să îi aştept să ajungă la adăpost şi abia apoi să dorm şi eu. De atunci am fost mai atent cu vacanţele în grup. Sigur, am mai mers şi la ţară, dar acolo chiar că nu le-a plăcut, cică se plictiseau şi, de cum am ajuns, nu au făcut decât să mă întrebe când mergem înapoi, acasă. De-abia îmi revenisem după drum, că a trebuit să fac cale întoarsă. Aşa e cu copiii, altă generaţie, alte gusturi!

În sfârşit, vasul a ancorat în port! Domnul Corbu, mândru că ajunsese pe cont propriu tocmai în Turcia, ceva ce neam de neamul lui nu mai reuşise, începu să se plimbe printre tarabe şi oameni, atent la fiecare detaliu. Ra se ridică în aer, să vadă mai bine cum stau lucrurile în zonă şi zări imediat tarabele cu peşti sfârâind pe grătar.

– Kiki, avem masa asigurată, trebuie să văd cum atac în picaj tarabele alea, că e cam aglomerat. Mă orientez eu. Zis şi făcut, doar că la aterizare se trezi faţă în faţă cu un păsăroi mare şi furios, deloc încântat de concurenţă. Era un pelican nelipsit de pe faleză.

– Aoleu, ce m-am speriat!

– Stai liniştit şi hai la Kiki, să punem la punct o strategie, îl auzi pe domnul Corbu, neimpresionat de pelicanul care l-ar fi putut ţine cu uşurinţă în ciocul lui.

– Ce strategie?! Dacă îmi dă ăla un dos de aripă, mă lasă lat! N-ai văzut ce ditamai păsăroiul?!

– Măi Ra, gata? Renunţăm şi plecăm acasă? Ai răbdare, eu îi distrag atenţia cu ţopăitul meu, tu acţionezi asupra peştelui de pe tarabă! Se rezolvă imediat, ştii ce enervant pot fi cu ţopăiala mea şi cu gălăgia, dar dă rezultate, garantat!

– Sunteţi genial!

– Hai să ne săturăm de peşte prăjit şi după aia mai vorbim!

Strategia a dat roade cu pelicanul, acesta căutând să îl alunge pe cioroi din zonă, doar că, greoi cum era, nu avea niciun spor. În schimb, Ra nu s-a descurcat grozav cu peştele de pe grătar, că doar bucătarul nu era la primul pescăruş pofticios care dădea asaltul. Totuşi, s-a căpătat cu un peşte mărişor, aşa că a zburat repede la Kiki, să îl împartă cu el şi cu domnul Corbu. Apoi, încurajat de primul succes din deplasare, a făcut rost şi de desert, nişte plăcintă rumenă şi crocantă şi un cornet cu îngheţată. Seara, domnul Corbu a stârnit hohote de râs… păsăreşti, „peşteşti” şi omeneşti, aterizând pe vas cu capul acoperit de o caracatiţă! Îşi dorise mult să guste aşa ceva, a smuls-o din mâna bucătarului, doar că a nimerit una vie! Tentaculele cu ventuze îi cam luaseră piuitul stimabilului cioroi, dar a meritat: au fost gustoase şi cei trei prieteni au mâncat pe săturate!

(Va urma)