Astăzi este ziua cea mai frumoasă din viața noastră!

Suntem cei de dinaintea Crăciunului? Cred că dacă ne urcăm pe cântar, s-ar putea să nu fim chiar cei de dinaintea Crăciunului. Suntem cei de după Botez? Acum trebuie să aflăm.

Suntem, așa cum denumea un cineast, în ”The Day After”, ziua de după, ziua în care nu mai avem de făcut curat pentru Crăciun, nu mai avem de făcut curat pentru Bobotează, am scăpat! Dar la ce ne-a folosit?! Nu faptul că am făcut curat, ci la ce ne-a folosit faptul că am curățat numai ce e pe lângă noi și nu ne-am curățat ceea ce e înăuntrul în nostru?!

Taina omului este taina de după! Taina Rugăciunii este o taină de după ce ai făcut rugăciunea, dacă te-ai liniștit! Sunt rugăciuni și să știți că atitudinea față de rugăciune diferă de la un caz la altul! Nu ne rugăm toți la fel! Nu credem toți la fel! Nu ne spovedim toți la fel! Nu iubim toți la fel! Și atunci, cum trebuie să o facem?! În felul nostru, nu în felul altuia, nu în felul cărții, nu în felul unui model luat din afară, ci să fim ca noi.

Știți ce înseamnă să fim ca noi? Înseamnă șansa zilei de astăzi. Și nu am exagerat cu nimic atunci când m-am bucurat în fața dumneavoastră că am scăpat de curățirea și de curățenia de dinaintea Crăciunului! Nu că ar fi fost o corvoadă, ci să avem, de acum înainte, conștiința că energia care ne-a rămas, nemaifiind consumată cu tot felul de treburi ale gospodăriei, cu tot felul de îngrijorări față de tot ceea ce înseamnă cadoul pentru celălalt și împodobirea bradului și așa mai departe, această energie a rămas cu noi! Vă imaginați că dacă nu o folosim noi, o folosește tabăra cealaltă!

Îmi aduc aminte întotdeauna de părintele-director de acolo de la Buzău, Dumnezeu să îl odihnească, care ne povestea că într-una din zile a venit, pe nepusă masă, unul din frații care ne controlau întotdeauna… atitudinile (n.a. securiștii) și întocmeau procesele verbale și când a intrat în clădirea Seminarului, se aștepta ca într-o zi de vineri să se audă tot felul de lucruri și eventual să mai asculte câte ceva, înainte de a deschide prima ușă. Numai că a fost lovit de o tăcere. Știți cum e să te lovească tăcerea? Se spune că tăcerea trebuie să te mângâie, nu să te lovească! Ba da! Când te aștepți să fie gălăgie, tăcerea poate să te lovească mai tare, că nu te aștepți! Și, în tăcerea aceea, lovit fiind că nu are ce asculta, pentru că reprezenta o instituție a ascultării, dar nu aceasta duhovnicească, când a văzut că nu e gălăgie, s-a învârtit pe acolo ca un leu, spunea părintele-director, până când a dat de persoana directorului pe care aproape că l-a luat de gât să îl zgâlțâie:

– Ce-ai făcut, directore?! Le-ai dat drumul acasă, fără să ne anunți pe noi?!

– Cui să dau drumul acasă?

– Păi, elevilor tăi! Te crezi grozav, acum, că poți să iei decizii fără să ne spui nouă?!

– Dar elevii sunt în clasă!

– Îți bați joc de mine!

– Hai în prima clasă!

În prima clasă erau seminariștii la conspecte. Noi învățam, după ce se termina masa de prânz pe la 13.30 până la 19.00, când era masa de seară, eram toți cu conspectatul, unii pe la bibliotecă, liniște! Cinci clase eram, 150 de seminariști în tot Seminarul. A deschis ușa, s-a dus la altă clasă și a spus:

– Dar, ce ai făcut aici?!

– Nimic altceva decât ceea ce am învățat de la Sfinții Părinți.

– Și ce-ai învățat, tu, de la Sfinții Părinți ăștia?!

– Că dacă nu le dăm noi de lucru, le dă diavolul de lucru.

Ei, cam asta este! Dacă nu ne cheltuie energia faptul că nu mai avem de făcut curățenie, să știți că energia aceasta poate să intre pe croșeta unui diavol foarte iscusit, care să înceapă să croșeteze gânduri, îngândurări, întristări, anticipări negative și tot felul de semnale de alarmă: aia nu-ți ajunge, vine 1 aprilie, ce ne facem cu prețul la gaze și tot felul de alte lucruri!

Nimeni nu s-a gândit că săptămâna pe care tocmai o încheiem a avut trei zile din șapte în care chiar am oprit centrala pe gaze. De ce vă văitați de prețul gazului, dacă nu știți să mulțumiți lui Dumnezeu pentru cele trei zile de săptămâna aceasta și apoi trebuie să vă pregătiți că peste alte trei zile oprim centrala încă o săptămână! Nu ați luat în calcul așa ceva! De ce? Pentru că cel cu croșeta v-a croșetat alte gânduri:

– Dar ce ne facem cu impozitul pe parcare?

Măi copii, de ce nu lăsați mintea să vă fie partener? De ce o tot înghiontiți cu tot felul de lucruri care nu au nicio legătură cu viața noastră? Și o să spuneți:

– Bine, părinte, dar ce crezi dumneata, că dacă stăm așa și ne uităm la cer, o să ne plătească alții facturile?!

Este ca și când v-ați duce lângă un fermier și l-ați întreba dacă poate să vă primească ucenic și v-ar spune:

– Da, dar vezi că e greu să fii ucenic.

– Nu, că eu am facturi de plătit și trebuie să vin aici să muncesc!

Dar după ce te apropii de respectivul fermier, când să începi munca, el te cheamă și te plimbă să îți arate toată ferma, să îți arate toate cele pe care le are și te întorci către el și îi spui foarte mirat și încurcat, oarecum:

– Da, dar ați spus că munca de fermier este foarte grea!?

– Da, într-adevăr, este foarte grea, dar ceea ce vezi tu aici este roada muncii de fermier.

Așa este și cu mintea noastră, se lucrează într-adevăr greu, dar dacă ajungem să dăm la o parte îngrijorările, veți beneficia așa cum beneficiez eu când spun că nu am lucrat o oră în viața mea, pentru că eu nu am conștiința că am muncit vreodată, eu știu sigur că tot ce am muncit am muncit numai cu plăcere și dacă faci ceva cu plăcere, asta înseamnă că asta nu e muncă! Da, dar cui vrea să învețe duhovnicia, o să îi spun că este un lucru greu, dar dacă ar veni lângă mine, ar spune că este un lucru ușor! Așa constată toți, că este un lucru ușor! Da, dar ceea ce vezi la mine este roada duhovniciei, nu este nicidecum munca în sine, pentru că acea muncă nu există.

”Și de atunci a început Iisus să propovăduiască, zicând:

– Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”

Ne aflăm într-o duminică despre care ați citit în calendare că este Duminica de după Botezul Domnului. Am parcurs împreună Duminica de dinaintea Crăciunului, Duminica de după Crăciun. Am parcurs Duminica de dinaintea Botezului Domnului și iată că acum suntem în Duminica de după Botezul Domnului!

Eu acum mă străduiesc să vă transmit că suntem într-o etapă binecuvântată de Dumnezeu și pe care noi ratăm, în scurtă vreme, să o depășim fără să știm! Adică, ne-am pregătit cu toții brazii de Crăciun, ne-am primenit casele ca să trecem dintr-un an într-altul, a venit Botezul Domnului și acum nu înțelegem că toată pregătirea aceea a fost fix pentru ziua de astăzi, ”The Day After”, ziua de după! Asta este ziua de după strădanie, de acum începe lucrarea! ”Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”. Să nu credeți că este o lucrare anevoioasă când auziți ”Pocăiți-vă”, este o lucrare imposibilă pentru cel mândru, dar nu anevoioasă! Oricine poate să se pocăiască în sensul în care primul pas este să te iei așa cum ești! Prima lecție: uitați-vă în oglindă și spuneți-vă seara:

– Măi, atâta mi-a ieșit azi. E foarte posibil ca mâine să fie și mai rău și totuși, mă pot uita la mine!

De ce să ne uităm la noi?! Pentru că atunci când ne uităm la acest ”S-a apropiat Împărăția Cerurilor”, să știți că ne-a plantat conștiința că Împărăția Cerurilor nu mai este în sus, în jos, în stânga sau în dreapta, este în noi. Știu că v-am plictisit cu ideea asta dar nu este a mea! Mântuitorul ne-a spus foarte clar: ”Împărăția Cerurilor este în voi înșivă”! Și atunci, dacă vrei să folosești ceea ce este în tine prin tine însuți, de ce nu ești în stare să faci pace ca să poți găsi cheia să ajungi la tine?! Pentru că dacă nu ai pace, poți să cauți cheia mult și bine, nu ai cum să o găsești! Poarta este încuiată, deși este în ograda ta! Este ca și cum ai uitat cheile sau le cauți în altă parte! Le cauți prin vecini sau te duci la cel mai iscusit inginer de Mecanică Fină să îți facă o dublură după vreo închipuire și până la urmă nu știi că este nevoie doar să pui mâna pe clanță, să apeși, să deschizi poarta și apoi ușa, pentru că Împărăția Cerurilor este acolo. Nu este în nicio altă parte.

Ne spune Sfântul Evanghelist Matei, astăzi, într-o pericopă foarte scurtă, că de astăzi a început Mântuitorul să propovăduiască, spunând ”Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”. Noi până acum ne-am străduit, am crezut că Împărăția Cerurilor trebuie să fie într-un loc pe care noi trebuie să îl pregătim, să fim darnici, să fim buni, a venit Moș Crăciun, a trecut peste noi, pe lângă noi, dar ce a rămas în sufletul nostru?! Exact sărbătoarea! Iureșul acesta care ne-a cuprins, să facem bucurie unul altuia, a trecut. Dacă vă duceți acum la un azil, o să vă spună că ultima vizită pe care au avut-o a fost în Ajun de Crăciun și o să vă mai spună că proxima vizită va fi înainte de Paști. Nu mai există alte vizite. Dar astăzi avem o rețetă: astăzi, acum, s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Astăzi, de fapt, este acel Crăciun care nu vine cu fișa postului care spune că trebuie să fie curat peste tot, să nu vină mama-soacră cu bețișorul acela cu vată să verifice praful pe la colțuri și să spună că nu e bine!

Înainte de Crăciun, mă știți că întotdeauna m-am lăudat cu faptul că nu sunt gospodar sub nicio formă, dar am intrat în iureșul acesta, l-am acceptat, am spus că să fac și eu un lucru bun, adică să nu mai am atâtea discuții cu doamna și mi s-a repartizat o sarcină: să fac curat în baie. Măi copii, să faci curat în baie, eu am crezut la un moment dat că trebuie să mă duc să constat ce nu este în regulă în baie. La mine, eu am niște ochi care văd numai ce este în regulă și am spus:

– Dar, ce am de făcut aici?!

Și mi-a făcut doamna mea o listă, așa, de am crezut că trebuie să schimb gresia, am crezut că trebuie să schimb instalația, așa arăta lista! Am început să fac și eu cum m-am priceput. Bineînțeles că a doua zi a constatat că nu am clătit cum trebuie toate soluțiile acelea de curățare și deja eram în pericol de a ne intoxica! Am mai stabilit câteva lucruri pe care nu le făcusem sub nicio formă, un colțișor era neatins și nu puteam nici măcar să mă disculp că am ajuns acolo sus pentru că nu am avut la îndemână să îi spun cu ce am ajuns acolo, pentru că scara cu care puteam face lucrul acesta era la parter, unde fusese ea, toată ziua și nu m-a văzut luând-o.

– Acolo nu ai ajuns!

Acum, după ce mi-am epuizat eu tot felul de argumente, ar fi urmat proba. Știți:

– Mai atinge o dată colțul ăla!

Și aș fi pierdut. Dar până la acest iureș al încetării cu… șantierul, m-am gândit eu să fac și un lucru care nu se vede. Știți că cel mai interesant lucru este că atunci când îți faci o casă, vine o echipă de la Inspectoratul de Stat în Construcții ca să vadă lucrările care vor deveni invizibile după ce așezi betonul, să verifice fier-betonul și așa mai departe. Ei și am spus eu ca acum, să fac ceva care nu se vede în curățenia din baie, să vin cu o șopârlă și să curăț toată instalația care nu se vede și deși mă știam cât de ”înnemerit” sunt, cum spunea bunica, Dumnezeu să o odihnească, am desfăcut niște… periculoase dibluri. E adevărat că erau din plastic, dar… mâna mea cea stângă de două ori a nimerit să le desfacă, din păcate! Mai bine nu le desfăceam pentru că înăuntru erau niște garnituri conice și concave pe care trebuia neapărat să ții minte cum le-ai desfăcut, ca să nu le pui invers! Și vă spun că după ce am făcut respectiva curățenie cu foarte mare grijă ca nu cumva mintea mea să uite tot ceea ce înseamnă reașezarea sistemului care era unul extraordinar, după ce am încetat curățenia, când să montez la loc a trebuit să revin de vreo zece ori pentru că nu treceam la proba cu apă! Știți proba cu apă? Vine inginerul, trasează tot ce trebuie și spune:

– Să vină ”inginerul apă”!

Adică, prima ploaie, atunci se vede dacă este planeitatea respectată, atunci se văd toate! Ei, la un instalator de baie, proba cu apă este robinetul. Dai drumul la robinet, ”pic, pic, pic”, o dată, de două ori, de trei ori, de patru, de cinci, de șase, de unsprezece ori, mi-am dat seama că este ceva ce ține de Teologie de acum înainte și nu exagerez cu nimic! Adică, dacă faci același lucru, în același fel, cu aceleași mâini stângi, de ce te aștepți să se schimbe rezultatul?! Și atunci, mi-am dat seama că de fapt, eu făceam asta rugându-mă, pentru că un om care se roagă din când în când înseamnă că nu se roagă niciodată. Eu pot să spun că am o rugăciune cu Dumnezeu în sensul că sunt foarte intim și Îi cer foarte multe lucruri și I-am spus:

– Doamne, ce mă fac?!

Am mai desfăcut încă de două ori, convins fiind că am găsit eu posibilitatea de a rezolva. Bineînțeles că nu, pentru că făceam tot la fel! Au curs picături mai mult decât înainte și să știți că acum urmează o parte mai delicată emoțional. Am început să plâng, sincer, pentru că mi-am dat seama de neputința mea, chiar nu avea cine să mă ajute. Nu aș fi putut să spun că trebuie să chem un instalator pentru că nici nu aveam de unde și un instalator mai bun ca cel cu două mâini stângi nu o să găsiți niciodată. Probabil că unul care are trei mâini poate să vă întreacă, dar tot stângi vor fi și acelea. Și atunci am spus:

– Doamne, eu, totuși, aș fi putut să închei mai repede, că poate mai am și altceva de făcut!

Mai aveam de scris, mai aveam agenda de făcut, vă imaginați că erau trei săptămâni până la Crăciun, eram în plin sezon! Și, în sinceritatea mea, Dumnezeu m-a ajutat. Nu I-am reproșat nimic, bineînțeles, nici nu aveam ce, știți, dar îmi părea rău de mine și mi se părea mie că mă irosesc într-o zonă în care nu ar trebui să mă irosesc. Eu care v-am învățat întotdeauna că dacă aveți nevoie să zugrăviți, să chemați un zugrav, dacă aveți nevoie să vă reparați mașina, să o duceți la service, acum, eu eram instalatorul și am spus:

– Da, mi-am asumat că așa vine Crăciunul.

Și vă mărturisesc așa, ca la spovedanie, cu lacrimi în ochi am strâns ultima dată diblul de plastic, convins fiind că la Dumnezeu lucrează altfel rugăciunea. Și am spus:

– Mulțumesc, Doamne, că o să curgă din nou.

Și a curs. Atunci mi-am dat seama că m-a ascultat Dumnezeu! Până atunci eram amăgit, atunci mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a răspuns când I-am spus:

– Acum sunt sigur că vrei să mă încerci și o să curgă din nou.

Și a curs chiar mai tare decât oricând! Și am spus:

– Doamne, nu mă pun cu Tine, dar Îți mulțumesc că mi-ai răspuns și înseamnă că ești pe recepție. Mai lasă-mă o dată.

Nu a fost nevoie nici măcar să strâng, ci în momentul în care am vrut să desfac ceea ce strânsesem, s-a oprit apa! De ce?! Strânsesem prea tare!

V-am spus toate lucrurile acestea numai ca să vă dați seama cât de vulnerabil sunt în fața dumneavoastră când vă uitați la mine. Acesta sunt eu. Și vă învăț un mod de rugăciune în care să nu așteptați de la Dumnezeu să facă minunea! Minunea este răbdarea pe care o investiți. Minunea este lacrima pe care o vărsați. Minunea este modul în care acceptați că Dumnezeu nu este dator să scurtcircuiteze și să ne aducă de fiecare dată într-o zonă de confort! Dumnezeu este exact în zona în care v-ați plictisit și nimeni altcineva în afara dumneavoastră nu ar continua! Și dumneavoastră ce faceți? Continuați! Și după ce continuați, numai în măsura în care vă dați seama că nu asta vrea Dumnezeu, nici să vă enervați, nici nu este la concurență cu dumneavoastră, ci atunci când simte din partea celui care se roagă că acceptă rezultatul, atunci Dumnezeu dă rezultatul pe care nu îl mai aștepți! Orice rugăciune pe care o înălțăm la Cer să știți că se împlinește atunci când nu mai avem așteptări!

Vă aduc, din Vechiul Testament, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul pe care l-am prăznuit acum câteva zile. La adânci bătrâneți, și Zaharia, și Elisabeta au primit vestea că vor naște un fiu. Sunt multe cazurile în care atunci când nimeni nu mai aștepta să se împlinească ceva, tocmai atunci s-a întâmplat și tocmai de aceea s-a întâmplat! Pentru că se întâmplă numai în momentul în care te desprinzi de atașament, te desprinzi de cutumă, te desprinzi de tot ce ai învățat la școală, că dacă pleci din punctul A, trebuie să ajungi la ora de, în punctul B și acolo trebuie să ai încă cinci, șase variante ajutătoare, că dacă nu se întâmplă una, trebuie să se întâmple cealaltă.

Vedeți? Astăzi este Duminica de după Botezul Domnului, duminica în care ar trebui să fim cei mai fericiți oameni de pe fața pământului! Și știți de ce? În primul rând că este astăzi. Este astăzi, v-am spus și de Crăciun același lucru, dar astăzi vă spun că nu mai sunteți în așteptarea lucrurilor pe care aveți să le faceți, astăzi, deja ele sunt făcute! Pregătirea este făcută dar noi avem o singură sarcină, aceea de a fi atenți că dacă tot s-a făcut și curățenia, și mizeria, și iar curățenia, și iar mizeria, vă dați seama că în această ciclicitate, astăzi, totuși, ați lăsat iureșul în spate! Aveți conștiința aceasta că iureșul este în spate, nu este în față?! Numai așa putem să dobândim un alt mod de viață, inclusiv un alt mod de a ne ruga lui Dumnezeu!

Dacă Dumnezeu este rugat de către noi să primim mai mult spor, știți ce ne va da Dumnezeu? Ne va da al doilea și al treilea job! Să avem spor, asta am vrut! Dacă Îi vom cere lui Dumnezeu să ne ajute să ne putem plăti facturile, ne va da Dumnezeu sănătate, dar nu ne putem bucura de ea pentru că plecăm noaptea, venim noaptea, dar ne plătim facturile! Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să fim mai deștepți, Dumnezeu ne va arăta cât de proști suntem, ca să ne ambiționăm! Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să fim mai buni, ne va da pe lângă noi oameni care să ne zădărnicească bunătatea și ne va da să ne antrenăm în a nu-l judeca pe celălalt cu care trebuie să fim buni!

Așadar, întotdeauna, Dumnezeu ne răspunde, numai că noi avem așteptări greșite față de ceea ce ne dă Dumnezeu! De ce?! Greșeala nu este la Dumnezeu, Doamne ferește! E la noi, pentru că noi cerem ceva dar nu ne dăm seama că ceea ce am cerut noi nu are nicio legătură cu starea de confort. Dumnezeu nu vrea să ne facă niște leneși! Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să ne facă muncitori, Dumnezeu ne va antrena și ne va da un șef care în loc de doi saci în spate, să ducem câte trei saci! De ce?! Ca să putem să fim muncitori!

De ce nu Îi cerem lui Dumnezeu să fim realiști și să ne putem uita în noi, să ne putem smeri pentru că ”S-a apropiat Împărăția Cerurilor, pocăiți-vă!”?! De ce nu Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să nu uităm că nu este nicio poartă închisă până la Împărăția Cerurilor din noi?! De ce nu Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne îngăduim așa cum suntem?! Nu ne trebuie nimic în plus, nu ne lipsește nimic, numai că nu știm asta! Aflăm cât suntem de sănătoși atunci când trebuie să mergem la doctor. Aflăm cât eram de bucuroși când aflăm o veste rea. Aflăm câte avem până când ne dăm seama că nu am folosit niciodată ceea ce avem, dar deja ceea ce avem este învechit. Nu ne bucurăm de casa în care locuim, nu ne bucurăm de mașina în care mergem, nu ne bucurăm de orașul în care stăm. De ce?! Pentru că avem alte așteptări și spunem:

– Doamne, dar nu se mai termină șantierul de pe Strada Ștefan cel Mare?!

Apropo, nu vă recomand să ajungeți pe acolo, dacă nu aveți mască pe figură! Olfactiv, accesul este interzis! Vă spune cineva care a mirosit pe acolo zona, nu vă recomand! Dar ce puteți să faceți? Să vă duceți în propria casă și să faceți ceea ce nu ați văzut acolo, să miroasă frumos, să fie lume frumoasă! Cine?! Dumneavoastră înșivă!

Uitați-vă în oglindă și răspundeți sincer dacă vă place ce vedeți! Dacă nu vă place ce vedeți, să știți că nu este vina dumneavoastră, este vina interiorului dumneavoastră care nu știe să vadă ceea ce trebuie!

Am primit niște fotografii cu mine în stare de slujire de acum vreo 25 de ani și mi-a plăcut să simt slujirea pe care o săvârșeam și atunci. Și I-am mulțumit lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost să mă uit la culoarea părului, cei care mă cunoașteți știți că nu m-am ascuns cu părul alb, aș fi intrat probabil într-o stare depresivă. Dacă m-aș fi uitat la un crâmpei dintr-o pictură care acum, vă imaginați, la 25 de ani de la poza respectivă nu mai arată chiar așa, aș spune că a trecut prea multă vreme. Dar nu la asta trebuie să te uiți, ci la ceea ce a rămas în emoția creată de o imagine și de o amintire!

În momentul în care vă uitați în oglindă, să știți că veți vedea roadele strădaniei. Nu contează cum arată în ochii altora, contează foarte mult cât de bucuroși sunteți că le puteți culege! De ce să nu ne bucurăm acum când suntem sănătoși?! O să spună cineva că ne mai doare pe ici, pe colo. Astăzi, dar peste un an o să ne doară și pe dincolo!

Astăzi este ziua cea mai frumoasă din viața noastră! Absolut! Măcar până în seară, cât a mai rămas din ziua aceasta, dacă am fi în stare să facem un inventar cu câte lucruri avem, cu câte amintiri plăcute avem, cu câți oameni care ne-au trecut prin viața noastră și ne-au schimbat în felul în care astăzi suntem mulțumiți cu noi și cu ceea ce am realizat, să știți că vom constata cât de bogați suntem! Dacă până în seară am face lucrul acesta, eu aș fi foarte mulțumit! Aș fi mulțumit că Duminica de după Botezul Domnului ne așează oglinda vieții noastre în față. Trebuie să știm cum să o privim. Să nu o privim ca niște cârcotași, că ne-au mai ieșit niște fire albe, niște riduri fac notă discordantă cu sprâncenele și așa mai departe, nu asta trebuie să vedem în oglindă! Așa cum am mai spus, în oglindă trebuie să vedem roadele strădaniei noastre.

Din păcate, nu știm să prețuim ceea ce avem pentru că gândul nostru este antrenat de când eram mici, la școală, să vrem mai mult, să vrem mai sus, să vrem mai bine. E valabil și astăzi pentru Olimpiade! Dar vedeți că veniți de la Olimpiadă și dacă vă cumpărați o mașină cu un anumit preț, o să vă ia toată presa la jumulit și dacă nu aveți o structură puternică asemeni lui David Popovici, s-ar putea să o încurcați! El nu are nicio problemă! Bravo lui! Dar, dacă nu lăsați principiile acestea să funcționeze numai pe un anumit teren, să știți că puteți să o încurcați! Cel care vrea mai mult dar fără să vadă situația în care se află a încurcat-o rău de tot. Dacă vrei mai mult, ești în stare să știi ce ai?! V-am mai spus despre cel care număra mașinile și spunea:

– Am zece camioane, dacă aș mai avea vreo două, atunci ar începe afacerea!

Și unul, săracul, avea o singură mașină care trebuia reparată de trei ori pe săptămână și o dată pe dimineață și era mulțumit că are cu ce să își facă treaba! Dacă o luăm așa, după starea de fericire, cel cu o mașină era mai fericit decât cel cu zece mașini. S-au făcut niște măsurători neurologice în urma cărora s-a stabilit că după șase luni nu mai poți distinge dintr-o masă de oameni pe cel care a câștigat la Loto câteva milioane bune! De ce?! Pentru că deja a intrat într-o altă etapă și are alte așteptări și cine crede că dacă ar fi el așa un câștigător, ar face altfel, se înșeală. L-ar ține după toate măsurătorile cel mult șase luni!

Vă urez ca ziua de astăzi să fie o zi a trezirii, o zi după dușul rece pe care mi-am permis să îl fac în fața dumneavoastră. Martor al acestui duș rece îmi este privirea profesorului meu de Limba Rusă de la Seminar, despre care v-am mai spus, care ne-a găsit o dată că făceam duș cu apă rece și a spus:

– Măi băieți, după 50 de ani o să simțiți fiecare picătură din acest duș în toate părțile anatomice ale organelor voastre și interne, și externe!

Mi-am permis să fac acest duș și de spovedanie în fața dumneavoastră pentru că astăzi este Duminica după Botezul Domnului, o duminică în care încă se mai ia Aghiasmă Mare, pentru că până pe 14 inclusiv putem să mai luăm Aghiasmă Mare, duminică în care plecând spre casele noastre să vedem dacă ne-am mulțumit de curățenia pe care am făcut-o înainte de Crăciun și dacă am învățat ceva din tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă!

Nu știu cum vă simțiți după ce ați citit cuvintele părintelui Marius, dar eu deja mă simt mai bine, aflând că sunt destul, am destul și că întotdeauna, rugăciunile ne sunt și ascultate și împlinite, dacă nu forțăm crezând că știm noi mai bine decât Dumnezeu! Vă mulțumesc că citiți aceste rânduri și sper să simțiți și bucuria mesajului părintelui, dar și bucuria mea când o transmit mai departe. Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru îngăduința de a-i reda aici predica din Duminica de după Botezul Domnului. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=xccq0lHJ5Ac.