Săptămâna Altfel în Postul Mare

”Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua întâi”.

Ne aflăm în Săptămâna Patimilor. Atunci când vorbeam despre Post, spuneam că Postul Mare are 40 de zile și, după calculele noastre, s-a cam încheiat. Da, într-adevăr, s-a încheiat pentru că ceea ce trăim acum nu este Post. Și ca să dovedim că nu este Post, trebuie să fie altfel decât a fost până acum!

În ultimii doi, trei ani, copilul se duce la școală și la un moment dat vine acasă și spune:

– Mami, tati, buni, bubule, urmează Școala Altfel, Săptămâna Altfel!

Ei, să știți că acum este Săptămâna Altfel! Și cum altfel? Păi, dacă ne-am antrenat șase săptămâni să fie într-un fel, acum, altfel înseamnă un lucru foarte exact, adică nu trebuie să mai facem nimic din ceea ce am făcut până acum. Exact ca un copil la școală! A făcut teme obligat, a făcut sub presiunea școlii, a sistemului, a învățătoarei, a părinților, a bunicilor, a vecinilor și așa mai departe, dar în Săptămâna Altfel face și ceea ce îi place! Există și diverse moduri în care învățătorul poate să prezinte lucrurile altfel, o alternativă, ceva deosebit față de celelalte momente educaționale, de predare. Trebuie să găsească, fiecare în parte, nu vreau să dau sugestii, este problema fiecărui cadru didactic în parte, dar mi-au plăcut câteva inițiative pe care le-am observat la nepoata mea și vă dau exemple numai ca să vedeți ce înseamnă altfel. O săptămână în care în fiecare zi, câte un elev din clasă își prezenta activitatea altfel decât la școală. De exemplu, nepoata mea care a obținut o medalie la o competiție de dansuri de abia așteaptă ca după ce începe școala, în vinerea din săptămâna respectivă, să meargă cu toate medaliile pe care le-a adunat în timpul… îndelungatei ei cariere, să le prezinte. Mi-a spus:

– Bubule, să știi că mi-a spus doamna că am voie să vorbesc despre fiecare medalie în parte!

Asta înseamnă Școala Altfel! Și, revenind la ale noastre, că despre asta nu am vorbit ca să îmi laud nepoata degeaba, dacă noi până acum am postit într-un fel, acum trebuie să postim altfel! Poate că am postit pentru că am numărat zilele câte mai sunt până la Paști, poate că am postit pentru că posteau toți din casă și nu aveam ce mânca! Chiar îmi aduc aminte și trebuie să vă spun de tata, când îi spunea directoarei de la școala la care preda, o directoare foarte, foarte evlavioasă, care îl aprecia pe tata foarte mult pentru că postește:

– Nu, doamna directoare, eu vă apreciez pe dumneavoastră că postiți! Pentru că la mine, eu postesc dar frigiderul e gol! La dumneavoastră, postiți dar cu frigiderul plin!

Acum s-au întâlnit pe lumea cealaltă iar. Parcă mă vede tata de acolo din cafas!

Și aici este un alt mod de a posti. Dacă postești că nu ai altă soluție, că nu ai alternativă, e mai puțin valoros decât ai posti alegând să postești, deși puteai să nu o faci. Se spune că un om cu adevărat bun este acela care nu face rău atunci când poate să facă rău. De aceea trebuie să ne întoarcem la a face în alt fel. Dacă am simțit vreodată în acest Post, în aceste șase săptămâni, că suntem obligați să postim, obligați de propria conștiință, nu mai spunem de alte obligații, înseamnă că mai avem ceva de făcut în săptămâna aceasta. Să exersăm o pace cu noi că tot ceea ce facem și nu ne este comod este pentru a ieși din starea de confort și de obișnuință, facem un pact cu propriile noastre sentimente, cu propriile noastre reflexe educaționale și le îmbunătățim. Asta este săptămâna în care am intrat! Nu este o săptămână în care continuăm și o numărăm că este a șaptea din Post, nu! Nu este a șaptea din Post, este altceva și trebuie să facem noi altcumva! Nu este ceva foarte deosebit, în care să ne propunem așa, foarte, foarte rigid, să postim numai cu apă și cu pâine. Nu. Fraților, noi trebuie să avem o atitudine de a posti! Cineva care numai te vede de la colțul străzii, fără să îți distingă chipul, dar numai prin atitudinea ta și prin pasul pe care îl faci și prin postura verticală pe care o ai, să știe că postești, că postești asumat și că postești altfel, adică nu postești văitându-te, nu postești numărând că de acum mai sunt șase zile, nu postești uitându-te peste două zile la gătarele altora, ăsta nu mai e Post! Să nu credeți acum că nu se vor încinge grătare, trebuie să fim puțin realiști, să nu credeți că nu o să miroasă a mici peste două zile, Doamne ferește! Sau în Vinerea Mare o să spună ”Stop că e Vinerea Mare”! Nu, dar nu asta este ideea! Un creștin adevărat, care postește altfel, trebuie să se bucure și pentru aceia!

Așezați-vă în locul lui Dumnezeu, fără a crede că facem vreo blasfemie, să Îl vedeți pe Dumnezeu cum ne îngăduie pe toți! Credeți că nu ar putea să facă un crater ca la Slănic, să îi înghită cu grătar cu tot?! Dar dacă nu face El asta deși poate să o facă, ne-a și demonstrat, de ce să o facem noi?! Am face-o și o fac mulți dintre noi, din păcate, neînțelegând că a început un alt Post, un Post în care să nu îl mai judecăm pe celălalt pentru neputința lui! Puteți să spuneți că e și cu premeditare, e adevărat că dacă ai micii în congelator, acum, e cu premeditare, te gândești că vine 1 Mai! Dar nu discutăm la nivelul acesta, trebuie să îl vedeți și pe celălalt în bucuria lui! Învățați să vă încărcați cu energia din tot ceea ce vă înconjoară! În loc să judecați, puteți să vă încărcați cu energia bucuriei care… zace într-un ”mâncător de mici”! Ați văzut un ”mâncător de mici”? Ei, vi-l descriu eu! Când se pregătește cu o săptămână, două înainte, poți să vezi deja bucuria în ochii lui! N-ați văzut așa ceva! Poți să te încarci cu așa ceva, dacă nu îl judeci greșit. Poți să ai o energie favorabilă unei dezvoltări a propriei tale voințe, uitându-te la el și gândindu-te:

– Doamne, de-aș putea să produc atâta bucurie într-un Post, cât poate nenea ăsta să producă! Și când văd eu, în ochii lui, atâta bucurie când se gândește la mici, eu să mă străduiesc să am atâta bucurie când mă gândesc că urmează o zi de Post!

Așezați-vă în locul celuilalt! Este un câmp energetic pe care vreau să învățăm împreună să îl folosim! Este lângă noi! Acum, în săptămâna asta care ese altfel și nu degeaba am început acest discurs cu altfel, este o săptămână în care 1 Mai este Miercurea Mare! Vă imaginați ce săptămână altfel este?! Este o săptămână în care avem, într-adevăr, posibilitatea să ne demonstrăm nouă că știm că 1 Mai pentru noi cade în a doua zi de Paști, nici măcar în prima zi de Paști, ca să nu amestecăm lucrurile! E ca un fel de Sfântul Gheorghe în Săptămâna Patimilor. Dar nejudecându-i pe ceilalți care nu pot ca noi, nu au antrenamentul respectiv, nu au nici dispoziție și chiar e treaba lor, nu a deschis Dumnezeu, așa cum v-am spus, craterul sub ei, nu îi amenință nimic și nici nu e bine să îi amenințe ceva pentru că ar însemna să credem în frică!

Frica nu este un izvor de bunătate și de bucurie și de viață creștinească. Frica este așezată de neputincioșii care vor să conducă și nu o pot face decât înfricoșând pe ceilalți! Erau profesori la care învățam de frică și nu mai știu nimic din ce am învățat de la ei! Scoteau câte o nuielușă și nu era nevoie nici măcar să ridice nuielușa aia, că te înfricoșai și nu mai știai chiar nimic când te trezeai la tablă! Stăteai ”lemn Tănase”, luai 2, nu știai cum să faci, ce să accesezi ca să faci o lucrare pentru o notă încât să treci de azi pe mâine, de pe un trimestru pe altul. Dar, ce înseamnă altfel? Înseamnă o altă structură de a posti, înseamnă un alt gen de a aborda lucrurile! Din ce postim? Păi, nu numai din mâncare, postim din timpul nostru! Uite, acum ne-am întâlnit și am dat un ceas și jumătate din 24 de ore ale zilei, l-am jertfit unei bucurii de a fi împreună. Ce beneficii putem avem dacă am venit aici uitându-ne la ceas să vedem cât mai e până plecăm, cu mintea la ce să facem după ce plecăm de aici și cum să recuperăm această oră și jumătate petrecută aici?! Ăsta nu e Post. Nici măcar nu e Post, nu că Post altfel, cum vrem noi să ajungem în săptămâna aceasta! Nu e altceva decât o amăgire, o bifare de rubrici, un tabel pe care l-am completat și atât. Și care poate să fie avantajul nostru, atunci, că trebuie să fie un avantaj?! Eu sunt foarte realist, să nu credeți că facem lucruri spirituale de dragul spiritualității! Nu, le facem ca să se schimbe ceva în noi! La sfârșitul săptămânii acesteia să fim atât de bucuroși că putem să îngăduim neputința altuia încât să spunem:

– Da, chiar am reușit săptămâna asta să fie altfel!

Și ”hrana” aceea pe care o avem luată din bucuria celorlalți este pentru noi, dacă am reușit să nu deranjăm pe cineva sau să nu tragem de mânecă pe cineva: ”Băi, e Săptămâna Patimilor, băi! Mai lasă micii! Lasă muzica mai încet!” Nu, uite, eu mi-am propus pentru săptămâna aceasta să nu mai ies cu lanterna la nimeni, știți, un tataie cu lanterna, ca în alți ani: ”Măi, taci! Măi, fă liniște!” Mi-am propus. De ce? Ca să fie altfel, că tot restul anului, bineînțeles că după părerea mea nu trebuie nici să îi las prea mult pe cei care se adună în vecinătatea casei mele, noaptea! M-a întrebat o dată nepoțica:

– Bubule, dar de ce ieși la ăștia?

– Ca să nu-și facă un obicei!

Să nu își facă un obicei, pentru că dacă îl lași într-o seară și el are un… susur de muzică dar e deja 12.30 noaptea, el vine peste două, trei zile și dă muzica și mai tare și vine la 1 noaptea! Și atunci, trebuie să știe că sunt niște norme. Asta înseamnă altfel. Altfel înseamnă cizelat. După Postul acesta altfel, după Săptămâna Patimilor, noi trebuie să fim alții, noi trebuie să fim îmbunătățiți, noi trebuie să avem bucuria de a constata că ne-am înfrânt pe noi, pentru că Postul altfel este despre noi, nu despre celălalt! Nu este despre neputința celuilalt, ci este despre antrenarea voinței noastre. Este vorba despre noi. Dar o să spuneți:

– Și Hristos unde mai încape?

Păi, de la El ne vin acestea! Mântuitorului I-ar fi fost foarte, foarte ușor să se dea la o parte, intrase în cetate, fusese ovaționat, toată lumea Îl aștepta ca pe un instaurator de liniște și de principii cel puțin măgulitoare pentru poporul în mijlocul căruia era El, dar a ales să meargă cu toată treaba până la capăt, pentru că fără răstignire nu putea să învieze. Acum să nu credeți că puteți să beneficiați de Înviere și de transformare, dacă, pe românește, nu puneți osul la muncă! Să nu credeți că vine, așa, ceva de Sus, gratis! Trebuie să participăm și noi, iar participarea noastră este să deslușim, în fiecare zi a săptămânii acesteia, ce este altfel. Pentru mine, de exemplu, nu ar fi altfel să mă trezesc la o anumită oră și să vin aici și să stau de vorbă frumos cu fiii mei duhovnicești. Nu ar fi altfel. Ce ar fi altfel, atunci? Ar fi, din punctul meu de vedere și pentru fișa postului meu, ca cel de lângă mine să nu mai aibă nevoie decât să se uite la mine și să știe că îi pasă cuiva de el. Aș vrea să învăț, săptămâna aceasta, să transmit acest mesaj și cel care vine lângă mine să fie mult mai sigur că după îmbrățișarea pe care i-o ofer, nu mai este singur. Asta e ceva altfel pentru mine, ca în fiecare zi să îmi exersez ceea ce mă străduiesc de ani de zile dar acum a venit vremea să dau din mine tot ceea ce pot. De ce? Pentru că altfel-ul din mine se va întâlni cu altfel-ul din celălalt și vom fi împreună altfel! De fapt, acesta este mesajul. A fi altfel înseamnă a înțelege că săptămâna aceasta este ruptă din alt calendar. Este ruptă dintr-un calendar în care nu timpul este măsurat în 24 de ore, ci răbdarea noastră, îngăduința noastră, disponibilitatea noastră. Orele sunt făcute din altceva, nu din secunde, ci din respirația noastră, din înțelegerea și din îngăduința noastră. Timpul nu mai este peste noi să ne asuprească, este un timp al nostru, pe care îl dăm, așa cum am spus și am făcut cu acest ceas și jumătate stat în biserică. Așa suntem stăpânii timpului! Altfel, sunt asaltat de oameni pe care îi văd obosiți și bineînțeles că nu îi las să plece cum m-au întâlnit. Și am spus:

– Dar ce te face să accepți să stai peste program? Dacă tot trăim într-o lume a programului, e de la 8 la 16?

– Păi, ar fi cam…

– Atunci e de la 9 la 17!

– Păi,…

– Și de ce te apucă 18? E de la 10 la 18, nu?

– Nu, mă apucă și 21, și 22, și 2 noaptea, că avem firme partenere peste ocean și la ei e ora 7 dimineața când e la mine 12 noaptea!

– Și care e problema?! De ce nu ai curaj să îl întrebi pe cel care a făcut programul și să îi spui: ”Domnule, nicio problemă, lucrez de la 12 noaptea la 8 până se trezesc ăștia, dar două zile pe săptămână și atât”!

Asta e teama despre care v-am spus! Neputincioșii ăștia care vă conduc firmele așa-zis internaționale au o teamă și vă induc niște neputințe. Chiar credeți că au cu cine să vă înlocuiască, așa cum se spunea acum 30 de ani?!

Am vorbit cu un șofer de tir:

– V-a mai spus patronul ce vă spunea acum 20 de ani: ”O sută ca tine mă așteaptă, dacă nu vii tu”?!

Pardon?! Serios?! Dar aveți și voi mai mult curaj! Vă înfricoșați singuri! Să spunem că ați făcut asta în timpul celor șase săptămâni de Post, dar acum este Săptămâna Altfel! Încercați măcar în săptămâna asta să spuneți:

– La ora 4 începe Denia!

Recomandați-i patronului să stea de vorbă cu taica, cu mine! Nu aveți nicio frică, știu ce am să îi spun! Dacă vrea productivitate maximă, trebuie să aibă oameni fericiți! Și dacă vrea să aibă oameni fericiți, să nu își bată joc de ei! Ei îi fac nefericiți! Nu vreau să vă mai lăsați călcați în picioare! Aveți false impresii că nu se poate altfel! Și eu am avut false impresii că nu se poate altfel și se poate! Vă spun sigur că se poate, dar asta înseamnă să te raportezi la o sinceră relație cu Dumnezeu! Ce înseamnă relație sinceră cu Dumnezeu? Nu numai săptămâna asta și când vine condica de prezență și când vin liniile trase pe sub socoteli, să dăm din colț în colț că nu ne-am făcut temele și nu ne-am acoperit programul! Ăsta nu mai e curaj! Trebuie să știi că relația sinceră și directă cu Dumnezeu trece prin tot ca sinceritate. Sinceritatea conștiinței noastre! Păi, am spus că începe Denia la 4 și eu m-am dus să îmi fac piața, că știe patronul că la ora 4 mi-a dat drumul pentru ceva iar eu fac altceva. Nu vă amăgiți! Asta nu mai e sinceritate și asta nu mai dă curaj, aceasta vă incriminează și vă întoarceți într-o zonă și mai întunecată, pe care puteți să mi-o luați oricum dar o meritați. De ce? Pentru că ați vrut să amestecați lucrurile și să luați numai partea de avantaj! Nu, greșiți total! Pe românește, ori de tot, ori de loc. Dacă reușim să avem o pace interioară, trebuie să o avem bazată pe sinceritatea noastră. Da, pot să mă uit în ochii patronului, dacă eu am un comportament ireproșabil. Nu sunt absurd, asta înseamnă! Dacă am de făcut ceva și știu că la capătul firului trebuie să aștept ora 12 noaptea ca să fie 7 dimineața la ei, nu mă joc! Și noi venim la biserică la slujbele de noapte și nu lăsăm pe nimeni să aștepte degeaba, pentru că Slujba Învierii se face la miezul-nopții! Nu o să vă spun că noi avem alt program și ne ținem de el. Asta înseamnă sinceritate și asta îți dă nonșalanța de a te uita în ochii patronului, să spui ”Până aici!”. Dar nu să-i bați cu pumnul în masă! Nu, să îi spui:

– Șefule, până aici. Mă luați pe mine cu de-astea că să fim o familie, nu suntem o familie, familia e peste ocean, beneficiile sunt acolo, vedeți-vă de treabă! Nu ne păcălim unii pe alții. Eu pentru postul pe care l-am solicitat să știți că atât fac.

S-a dus cineva la angajare, la primul interviu și a întrebat, bineînțeles, ”întrebarea întrebătoare”:

– Ce salariu primesc?

Și i-a spus un salariu dar a adăugat:

– Dar să știți că în două luni puteți să primiți un salariu aproape dublu.

– A, atunci vin peste două luni!

Sunt tot variante, dar sunt și variantele acelea sincere pe care trebuie să ni le asumăm până la capăt! În primul interviu acordat la primul loc de muncă, o biată fătucă venită de pe băncile Facultății, care știa și foarte multe lucruri, la prima întrebare adresată de cea care se ocupa de angajare și interviu, o întrebare foarte simplă:

– Măi fato, unde te vezi peste cinci ani?

A răspuns cu nonșalanță următoarele:

– Mă văd conducându-mi propria firmă.

– Mulțumesc, ești liberă.

A început fata să plângă, iar cea care i-a luat interviul i-a spus:

– Dacă așa vrei să se întâmple, așa ar trebui să se întâmple, dar nu ai ce căuta într-un loc în care noi vrem să te vedem ieșită la pensie peste 30 de ani tot de aici de la noi, cu minimul pe economie! Dumneata ai un potențial să mergi mai departe.

Apropo, mi-a spus cineva definiția antreprenorului: ”Antreprenorul este persoana care nu a fost angajată de nimeni și a trebuit să își facă singură o firmă”. Asta înseamnă Săptămâna Altfel! Dacă vreți să fiți ca ceilalți, n-aveți decât! Sunt milioane numai la noi în țară de angajați care se uită degeaba la ceas că s-a făcut 4, că s-a făcut 5, că s-a făcut 6, pentru că șeful care vine de dimineață ca să le spună ce au de făcut, nu a venit încă. Vine pe la 10, 11 la birou, așa, ca din întâmplare, să vadă cine mai este. Aș vrea să visați ca peste un an să vă conduceți propria firmă! Și o să spuneți:

– Bine, dar o să fie inflație!

Chiar se lăuda odată cineva:

– Am cor de soliști!

Păi, ăsta nu e cor, dacă sunt soliști! Trebuie să explicăm fișa postului. Asta înseamnă Săptămâna Altfel în Postul Mare, să ne respectăm pe noi înșine și mai ales ceea ce am visat de când eram mici și până acum! Eu vă promit că săptămâna aceasta, împreună vom desluși multe sensuri ale înțelesului de ”altfel” și multe sensuri ale răstignirii, ale suferinței, pentru că suferința prin sine nu are nicio noimă, dacă nu i se dă un sens! Să fii crucificat prin sine nicio noimă nu are, dar sensul că te-ai crucificat ca să poți să înviezi și odată cu tine tot Universul, ăsta da rost! Pentru asta ne pregătim în Săptămâna Altfel și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne țină lucizi, să ne țină în zona iubirii, a dragostei, a voinței și să gândim ca Mântuitorul: ”Nu fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis aici”.

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru îngăduința de a-i reda aici predica din Lunea Mare a Săptămânii Patimilor. Înregistrarea integrală o puteți urmări pe adresa

https://www.youtube.com/watch?v=OayNrh41F2w pentru care îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu.