Mesaj de pace scris cu lumină

Dumnezeu și Maica Domnului ne iubesc atât de mult încât ne-au dăruit, de Ziua Sfântului Nicolae, cel mai de preț cadou, liniștea pentru a ne bucura de Postul care a mai rămas și apoi de Nașterea Domnului, fără conflicte imaginare sau reale pe scena politică, fără dezbinări în familie sau în neam.

Vă spun acestea pentru că am început astăzi să urmăresc înregistrarea emisiunii ”Între alb și negru” difuzată vineri seară pe Constanța TV, cu Emil Tatu și avându-l ca invitat pe părintele Marius Moșteanu și mă știți deja, am început să scriu! Era prea frumos, prea profund și prea îndrăzneț abordat totul cu vulnerabilitatea mărturisită a părintelui, încât trebuia să scriu. Îl felicit pe Emil Tatu pentru idee, i-am simțit îngrijorarea de la început, mărturisită de altfel, dar mai ales pacea pe care i-a dăruit-o instantaneu părintele.

Doar ce începusem să urmăresc emisiunea și s-a anunțat… resetarea prezidențialelor și ai fi spus că puteam scrie câteva cuvinte despre emisiune și atât, dar am continuat să scriu pentru că mesajul a devenit încă și mai important! Vă prezint fragmentele care mi-au plăcut cel mai mult și credeți-mă, mi-a fost greu să le aleg!

Dacă tot ne-a dat Dumnezeu pauza asta, să învățăm din cele spuse de părintele Marius despre pacea din noi, pentru a ne reseta în vederea alegerilor din primăvară! Până atunci, să ne bucurăm că suntem vii, suntem diferiți dar că Dumnezeu ne iubește pe toți și suntem parte a unei pagini de istorie scrisă frumos. Vă invit să citiți dar și să urmăriți emisiunea pe adresa https://www.facebook.com/watch/live/?ref=search&v=1331031748057493

– Trăim vremuri tulburi și mărturisesc cu toată sinceritatea că mie îmi este frică pentru ziua de luni și pentru toate zilele care vin după ea. Și pentru că atunci când îți este frică, cauți alinare, cauți mângâiere, liniște, unicul om cu care aș fi putut să găsesc asta este părintele Marius Moșteanu și aflați în seara asta, în exclusivitate, faptul că este părintele duhovnic al Elenei Lasconi.

– Bine v-am găsit. Frica omoară încrederea în sine dar și luată invers, încrederea în sine omoară frica. Mă aflu aici pentru că îmi pasă de cetate și de oamenii ei. Nu vreau să fac paradă cu fiii mei duhovnicești, dar mulți dintre ei nu știu cu cine sunt frați, pentru că toți fiii duhovnicești ai unui duhovnic sunt frați între ei. Am fii duhovnicești de toate categoriile profesionale dar nu le cunosc funcțiile la toți, ci doar știu că au niște suflete frumoase.

Eu sunt fiu duhovnicesc al părintelui Arsenie Papacioc și mi-a insuflat curajul de a spune lucrurilor pe nume.

A da mărturie despre un om este o onoare, pentru că nu o să aflați de la mine, niciodată, ce am discutat cu un fiu duhovnicesc, dar pot da mărturie despre ceea ce am spus eu sau ceea ce am văzut eu. Nu am să vă spun despre zbaterile unui om, ci am să spun despre feminitatea pe care am găsit-o la ea acasă, despre atitudinea de familie, despre faptul că a acceptat să îi vorbesc eu ca bunic, urându-i să fie bunică și atunci să ne împletim gândurile frumos.

Este o realitate a lumii în care ne mișcăm, în lumea masculină se conduce cu pumnul în masă…

– În care unii spun că femeile nu sunt făcute să conducă.

– Lumea este condusă de către Pronia Divină, până la urmă, dar luăm exemplul Sfântului Munte, muntele în care femeia nu are acces, dar se știe că este condus de către o femeie, Maica Domnului. Cred că ne învață și pe noi că a venit vremea, nu neapărat a unui matriarhat, ci a venit vremea să ne trezim că avem nevoie de un alt gen de a fi conduși sau de a fi evaluați într-un fel.

În ultima vreme am constatat că în dorința ei de a fi egală bărbatului, femeia a făcut niște greșeli de a face lucruri pe care trebuia să le aștepte pentru a fi făcute de către bărbat. Fiind cu un pas înainte, femeia nu a știut că și-a făcut niște deservicii.

– Sunt un om agitat, cu multă nerăbdare și în seara asta vreau să îmi păstrez calmul. Cum distingem între bine și rău că în ultima vreme mi se pare că unii din noi am orbit?

– Cea mai mare distincție este următoarea: nu există răul. În viața aceasta există trei definiții negative: frigul, ura și întunericul. Ele nu există decât în absența părții pozitive, frigul dacă lipsește căldura, ura dacă lipsește iubirea și întunericul care este absența luminii. Sfântul Atanasie cel Mare a fost întrebat cum poate ști dacă a fost vizitat de un înger al luminii sau al întunericului. Și a spus:

– După starea pe care o am după ce pleacă el.

Permiteți-vă să aveți un timp de reacție după ce pleacă un gând! Ați auzit ceva despre cineva, bun sau rău, vedeți cum vă simțiți și aflați dacă ați fost vizitat de un înger sau de un diavol îmbrăcat în înger care să știți că arată mult mai luminos. Tot ceea ce este exagerat este exagerat nu numai în rău, cum crede lumea, ci și în bine! Am văzut foarte mulți oameni care își fac rău printr-o exagerare a binelui. Am văzut imagini photoshopate încât când ieși pe stradă nu te mai recunoaște nimeni, pentru că nu mai ești cel care trebuie să dai dovadă că exiști. Dacă ții mai mult la o imagine decât la realitate, atunci te-ai amăgit. Amăgirea este un lucru foarte perfid.

Eu am venit aici ca duhovnic, să vă spun că a lucra cu oamenii înseamnă nu a-i convinge pe ei de ceva, ci a mă convinge pe mine, mereu, că sunt în stare să îi iubesc pe cei pe care îi îmbrățișez. Eu nu vreau să conving pe nimeni, ci vreau doar să dau o mărturie că viața este frumoasă, că este un întreg Univers favorabil nouă, numai că noi, din păcate, nu avem un minim antrenament de a vedea că totul este în favoarea noastră.

Imaginați-vă că s-ar fi întâmplat lucruri firești, turul unu, turul doi, simple, fără niciun fel de probleme. Unde credeți că s-ar fi acumulat energia aceasta pe care o simțim noi și care ar fi existat și atunci?! În alt gen de lucruri care ar fi spart în altă parte.

M-a întrebat cineva de emoția candidaților și am răspuns că emoția trebuie să rămână, ca ceva peste care nu se trece așa de ușor, pentru că emoția te ține treaz. Emoția mea este că am venit aici după o slujbă de Vecernie, ca un lustragiu de ghete al tuturor concitadinilor noștri, ca mâine dimineață să găsească un gând frumos, ca Sfântul Nicolae să vină cu starea de pace, un dar pe care trebuie să știm să îl și primim.

– Amestecul de idei este parte a jocului de lumini și fum care să ne amăgească?

– Inteligența și iscusința diavolului nu este de a așeza minciună lângă minciună, ci a amesteca minciuna cu adevărul, într-o proporție de 1% minciună și 99% adevăr!

Ați auzit deja o expresie care a devenit limbaj de lemn dar o folosesc, a pleca după fentă, înseamnă a nu avea răbdare să asculți până la capăt. Când Mântuitorul le-a spus ucenicilor că va fi omorât dar va învia a treia zi, toți ucenicii s-au întristat pentru că nu au ascultat ultima propoziție.

– Asta înseamnă plecarea la fentă mai degrabă în vederea durerii decât a bucuriei!

– Nu au mai știut să gestioneze lucrurile! Să revenim la alegeri, dacă cineva a constatat împiedicări în primul tur, deja rămâne trist dar nu știe că în spatele tuturor există un adevăr care este la el în mână. Adevărul este dorința de a face ceva.

– Ce facem atunci când adevărul pare să nu mai ajungă la oameni? Când ajung să creadă atât de mult în amăgire, indiferent cât de mult li s-ar spune adevărul?

– Pe supărarea unui om se poate planta orice buruiană. Pe supărarea cuiva poți să vii ca un salvator. Sunt oameni supărați cu vecinul care vor să se răzbune mandatând pe cineva. Nu vreau să ne amăgim că vom schimba mintea cuiva. Nu pentru asta suntem aici, ci pentru a ne liniști pe noi!

Cetatea are nevoie de un singur om care să gândească frumos. Când Avraam a avut o negociere cu Dumnezeu, când să piardă Sodoma și Gomora, L-a întrebat pe Dumnezeu, dacă vor fi 50 de drepți în cetate, va mai pierde cetatea? Și Dumnezeu a spus:

– Pentru 50 de drepți în niciun caz.

Și atunci, Avraam a prins curaj:

– Dar dacă vor fi numai 10?

– Nici pentru 10 nu o voi pierde.

– Dar dacă va fi numai unul?

– Îl voi lăsa să plece.

Cetatea își are o soartă, dar cei care o locuiesc, în sinceritatea lor, au și ei o soartă. Au o soartă de protecție pe care Dumnezeu o așează, dar nu vrem să lăsăm cetatea pustie! Trebuie să ne întoarcem și să avem încredere că tot ceea ce ni se induce din exterior poate să aibă, la un moment dat, o anumită situație în care să fie o amăgire generală, o hipnoză în masă!

– Se pare că asta trăim în acest moment, părinte.

– Această hipnoză, potrivit tuturor măsurătorilor psihanaliștilor, poate să dureze între 24 și 72 de ore.

– A trecut deja mai mult de atât.

– A trecut, dar fiecare updatare a momentului hipnotic vine cu o prelungire a termenului!

Eu cred foarte mult în posibilitățile minții umane de a discerne.

– Aveți atât de multă încredere în toți semenii noștri?! Eu recunosc că m-am simțit descumpănit, întristat.

– Această descumpănire vine dintr-o prea mare raționalizare, o rațiune adusă prea mult pe… etajul superior. Eu i-aș invita pe oameni să facă un balans între inimă și minte. Mintea nu trebuie să fie nici prea sus, nici prea jos, dar nici inima nu trebuie să fie nici prea sus, nici prea jos.

– Înseamnă echilibru.

– Un echilibru care ne va da voie să ne odihnim. Un om care nu se odihnește performant este un om obosit, un om care pleacă la fentă, nu așteaptă până la capăt să vadă ce se întâmplă, înainte de a lua o decizie și de a acționa, un om care crede că dacă se așează într-o parte a baricadei, va fi învingător. Nu. Eu aș vrea altceva pentru societatea noastră, pentru constănțeni, măcar, pentru români, în mod special. Aș vrea să ne împăcăm unii cu alții. Soluția nu este războiul cu celălalt!

Îi învăț pe părinți să gestioneze autoritatea pe verticală față de autoritatea pe orizontală. Copilul este dispus să țină de autoritatea pe orizontală, colegii teribiliști devin modele! Dacă tu ca părinte nu ești dispus să te așezi puțin la orizontală, pe aceeași parte a baricadei copilului, el se va lupta cu tine și nu iese nimic bun. Dar dacă tu îl întrebi ce crede că a făcut un anume coleg de a ieșit în față, el îți explică, are una, are alta, părinții nu sunt acasă, sunt plecați, îl lasă să ia decizii… Și tu mergi mai departe, întrebându-l:

– Uite, de exemplu, pentru mâine, ce decizie vrei să iei? Hai să facem un pact de neagresiune.

Și începe un dialog cu copilul și când va vedea că responsabilitatea îi aparține, își va da seama că trebuie să aibă o experiență mai mare ca să ia decizii și atunci, îți recunoaște autoritatea pe verticală.

Așa se întâmplă și în societate! Trebuie să fim în stare să cădem la pace, eu știu oameni supărați pe vecinul, pe autorități, pe U.A.T., eu am încercat să îi întreb despre supărările lor și au spus că au găsit o soluție să scape de toate supărările. Încet, încet, oamenii încep să își dea seama că, de fapt, supărarea lor nu are o rădăcină atât de departe de casa lor. Pe om trebuie să îl întoarcem la el însuși.

Un om care este odihnit performant, care este liniștit, va putea să aibă și un al doilea job și va lucra și când va vedea că are ce să pregătească pentru copilul lui, că rămâne ceva în urma lui, atunci supărarea începe să intre pe planul doi. Când supărarea s-a așezat pe planul doi, începe să se ridice stima de sine și omul începe să nu mai plece la fentă!

– Și să nu mai aibă nevoie de stima de sine pe care i-o dau oamenii, doar din vorbe!

– Și care îl înfricoșează prin retragerea ei, la cheremul cuiva.

Omul este făcut să fie împăcat cu el însuși și cu Dumnezeu. Un om care nu este împăcat cu el însuși sau cu Dumnezeu, este un om care nu are de ce să se agațe. Și o să spui:

– Bine, bine, dar i se propovăduiesc anumite principii creștine!

Da, nu vreți să aveți răbdare și să vedeți că Dumnezeul este în fiecare dintre noi și fără să Îl zgândărim noi, și fără să Îl scoatem pe steaguri și fără să facem prea mult tam-tam! Dacă aveți răbdare, veți vedea că de fapt, totul ține de liniștea pe care trebuie să o avem! Dacă avem o stare, această stare se poate transmite și vecinului, care poate că în seara aceasta nu va avea somn, în sensul celălalt.

– Poate că vecinul lui nu ascultă sau nu aude.

– Exact! Acum, apropo de nesomn și de datorii. Un soț începea să nu mai doarmă mai multe ore pe noapte și nevasta l-a întrebat ce are.

– Știi datoria aia față de vecinul. Nu pot să i-o dau.

– Nicio problemă!

A deschis femeia geamul și a strigat:

– Vecine, vezi că al meu nu are cum să-ți dea banii ăia!

Și a închis geamul la loc.

– Ce-ai făcut, femeie?!

– Acum nu mai doarme vecinul, dar tu poți să dormi!

Trebuie să mai fie și câte un transfer, oricât de hilar ar suna. Să facem și un transfer de responsabilitate. Cu ce mă ajută pe mine că nu dorm? Ca să ce? Ca să nu mai am mâine timp, chef și posibilitate de a-mi duce rata mai departe?! Trebuie să înțeleg că de fapt ține de mine. Dacă eu aștept niște fantasme, să-mi rezolve altcineva situația, nu cred că o să obțin asta. Poate să fie o soluție miraculoasă, gen sistem piramidal? Păi, viața nu este făcută despre sistem piramidal!

– Și despre miracole închipuite!

– Acesta nu este un miracol, în primul rând! Înmulțirea pâinilor nu a avut la bază o șmecherie a cuiva, să dispară pâinea de nu știu unde și să apară în altă parte! Înmulțirea pâinilor este despre posibilitatea omului de a consuma atât cât trebuie. Voi știți că nu avem nevoie să producem mai mult? Avem nevoie, practic, să consumăm cu responsabilitate. Aceleași resurse, dacă ar fi redistribuite, ne-ar ajunge la toți, dar noi credem că trebuie să fie făcut bătând cu pumnul în masă și nu este așa.

E adevărat, putem să ne vindecăm și singuri, dar să nu facem din asta, un sistem național de sănătate! Putem să ne reașezăm viața socială, dar asta nu cu pumnul în masă să facem într-un fel sau în altul! Putem să facem lucruri extraordinare, la nivel micro, la nivel de familie.

– Am ajuns în situația în care un om vorbește despre popor ca familia sa, despre popor ca partidul său și cu toate acestea, poporul ăsta mic, aici, la Constanța, este atât de dezbinat încât nu știm să aplicăm exact ce spuneți dumneavoastră!

– Asta nu este rău, numai că trebuie să luăm mesajul pentru noi, fiecare în parte! Nu trebuie să vină cineva să ne arate cum se face! Trebuie să mă trezesc eu să fac ceva pentru propria familie, să fac ceva pentru tot ceea ce îmi asum eu. Sunt foarte multe idei pe care putem să le punem în practică. Revin la situația politică, nu este bine să aruncăm cu noroi în celălalt. În tradiția populară se spune ca nu cumva să aruncăm și copilul, odată cu lăturile! Nu trebuie să fim atât de radicali pentru că la un moment dat, s-ar putea să ne așezăm exact în partea cealaltă.

– Să devenim și noi la fel de radicali.

– Absolut! Am mai spus, un copil s-a dus la un înțelept și l-a întrebat:

– Dacă noi, ăștia buni, i-am omorî pe cei răi, am rămâne numai cei buni?

– Nu, am rămâne numai criminalii.

Problema este următoarea, dacă ne așezăm în partea cealaltă, niciodată nu este o soluție. Cum spunea Sfântul Vasile cel Mare, trebuie să luăm nectarul din toate buruienile, ca albina siciliană. Există nectar în tot ce ne înconjoară! Trebuie să știm să îl folosim! O albină, în viața ei de 45 de zile, în timpul verii produce, în medie, o linguriță de miere. Vă recomand ca atunci când folosiți o linguriță de miere, să știți că acolo este un destin complet, este viața unei viețuitoare a lui Dumnezeu! Atunci, să știți că acea linguriță de miere vă va da o satisfacție extraordinară! Nu va fi o simplă linguriță de miere, va fi destinul unei albine! Așa este și cu orice idee! Dacă cineva a aruncat o idee, să zicem, ca o mreajă, eu trebuie să iau partea de bine din toată povestea asta. Dar să nu ne amăgim că sunt rețete care funcționează la o țară întreagă sau planetă! Nu există așa ceva.

– A spus părintele atâtea lucruri în doar 45 de minute încât dacă am tăia bucățică cu bucățică emisiunea aceasta, l-am face președinte pe părintele Marius Moșteanu și apropo, Costin Avătavului spune ”Eu cu părintele Marius mi-aș fi dorit să votez în turul doi”. Sunt în asentimentul tău, Costin. Ați fost atât de mulți care mi-ați scris astăzi pe pagina personală despre cât de minunat este părintele și știu asta. Părinte, vă transmit în direct asta, sărutări de mâini de la politicieni, de la oameni simpli, de la oameni care cred că v-au așteptat să le vorbiți și de aceea, atunci când m-am gândit la dumneavoastră să fiți ultimul meu interlocutor în lupta mea cu întunericul, înainte de ziua de duminică, (n.a. când urma să aibă loc turul doi al alegerilor prezidențiale, amânat chiar în ziua Sfântului Nicolae). Apropo, să vorbim și despre însemnătatea zilei de duminică, pentru că duminica e zi de lumină pentru noi, pentru poporul acesta! Dar acum să revenim la o întrebare pe care v-o adresează Ionuț Dan:

– Observ în ultimele săptămâni că anumiți clerici sunt foarte implicați în campania electorală. Este corect ca un preot să facă campanie electorală de la amvon, justificând prin faptul că alegerile pot influența viața Bisericii?

– Prezența mea aici este una a unui duhovnic responsabil și față de viața cetății.

Este inoportună prezența unui cleric într-o campanie electorală, dar prezența mea aici nu mă exonerează de altă obligație. În afară de faptul că nu sunt la amvon, nu pot să vin îmbrăcat altfel pentru că sunt duhovnic, eu vă spun ceva foarte direct: îmi pasă de cetatea mea și nu îmi este ușor să fac ceea ce fac acum! Îmi asum lucruri, dar problema este următoarea: îmi iubesc foarte mult fiii duhovnicești, încât vreau să înțeleagă că nu le așez mintea către o anumită idee, ci către starea de pace.

După ce mă veți urmări, întrebați-vă cu sinceritate dacă aveți impresia că v-a vizitat un înger bun sau un înger rău. Starea de pace pe care o simțiți sau nu, vă va da un răspuns, unora pro, altora contra. Dar vreau să știți un singur lucru: sunt vulnerabil dar vă iubesc. Sunt cel care am venit aici pentru că îmi pasă. Aș fi putut să stau comod în fața unui televizor, aș fi putut să fac lucruri care să îmi atragă o anumită publicitate, să spună că nu mă amestec, că e ceva de capul meu, dar nu am putut să o fac. Nu m-ar fi lăsat părintele Arsenie care întotdeauna șoptea câte ceva, când era întrebat. E adevărat că nu erau, pe vremea aceea, foarte multe posibilități de lansare în direct, de comunicare. Dar să știți că eu sunt aici pentru că mi-e cel mai puțin comod să fiu aici. Cel mai comod era să fiu în orice altă parte dar asta înseamnă că îmi place că îmi pasă și că vă iubesc.

– O întrebare de la Mirela Adina: Cum poți respecta dorința celorlalți, atâta vreme cât ea va propaga rău asupra altora? Cum poți sta liniștit în fața unora care te amenință?

– Liniștea nu ține de adversar, liniștea ține de ceea ce cultivăm noi. Dacă eu sunt liniștit, am conștiința și convingerea că pot să îi liniștesc și pe ceilalți. Dacă eu mă încarc cu păreri de sine despre lucruri, înseamnă că liniștea din mine este dată la o parte și se introduce o stare de nesiguranță și se transmite o stare de nesiguranță. Eu aici mă aflu în fața dumneavoastră ca să vă transmit o stare de siguranță pentru că am marea nădejde că Maica Domnului nu ne-a uitat, că ne resetează din când în când sistemele de guvernământ, că ne resetează prioritățile, asta înseamnă că ne iubește. Asta înseamnă că putem să ne refacem și că putem să o luăm de la capăt, într-un sens în care liniștea trebuie să fie o rețetă.

Eu aștept dialog cu toată lumea, aștept să fiu muștruluit, aștept să îmi spună cineva că nu am dreptate, accept că nu am dreptate, accept că puteam să stau liniștit și îmi era mai bine, dar nu puteam să o fac pentru că îmi pasă de cetatea mea. Îmi pasă de Ninive așa cum îi păsa prorocului Iona. Acesta a avut un dublu rol, că tot vorbim despre dualitate, el era proroc dar era și mesager, în același timp. Ca proroc, știa că cetatea Ninive nu va pieri, dar Dumnezeu i-a spus:

– Du-te și spune-le că orice vor face, Eu pierd cetatea!

Și s-a dus cătrănit, el ca proroc știind că Dumnezeu nu va pierde cetatea, trebuia să se ducă în calitate de mesager. Și mesagerul și-a făcut datoria și după ce și-a făcut datoria cu atâta implicare, cetățenii au spus:

– Da, cetatea va fi distrusă dar noi trebuie să ne pocăim, să Îi arătăm lui Dumnezeu că facem și noi ceva, chiar dacă rezultatul este bătut în cuie. Alea iacta est, zarurile sunt aruncate.

S-au pocăit.

– În acest moment trăim o astfel de situație?

– Absolut!

– De alea iacta est și de distrugerea cetății?

– Absolut! Și toată lumea a spus că e distrusă.

– Trăim asta acum?!

– Acum! Și de aceea vă spun! Și atunci, când s-a luat hotărârea să se pocăiască, trei zile au stat cu cenușă în cap și cu saci, conform obiceiului și cutumei de pocăință. După trei zile, bineînțeles că cetatea nu a mai fost distrusă.

Acolo este Dumnezeu! În această dualitate a oamenilor care spun ceva despre un lucru sau altul, despre o grozăvie sau alta, nu uitați de Dumnezeu! El are, pentru fiecare moment în parte, de a mângâia și pe proroc, și pe mesager, și pe locuitor, și pe împărat. Pe toți i-a mângâiat până la urmă, pentru că Iona a devenit apoi un proroc care vorbea despre moartea și învierea Mântuitorului. Și el a primit bucuria lui, cetatea Ninive a primit bucuria ei și asta așteptăm să primim și noi, la nivel de Constanța și de țară. Să știm că tot ceea ce ni s-a propovăduit ca fiind ceva ireversibil este tot la mâna lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

– Vă privesc cu ochii unui creștin-ortodox botezat și nepracticant și primesc liniștea pe care mi-o oferiți pentru că îmi sunteți foarte drag, extrem de drag și mie și tuturor constănțenilor care se uită la noi, (…) pentru că nu există om în Constanța și nu numai în Constanța care să țină cu sufletul la gură un auditoriu de câteva sute de persoane, pur și simplu vorbind liber și din inimă. A făcut-o părintele Marius Moșteanu în prima conferință pe care a susținut-o în aula Bibliotecii Județene, iar luni o va face din nou.

Părinte, ireversibilitatea aceasta este fatidică, avem puterea să întoarcem niște lucruri noi, ca oameni?

– Puterea este în noi, pentru că în Scriptură ne spune Mântuitorul ”Împărăția Cerurilor este în voi”. Cine are această convingere, este salvat, cine este conștient că are tot ce trebuie în interior, nu mai aleargă în exterior să așeze lucrurile. Nici măcar modelul nu este în exterior! De multe ori, educația greșește pentru că prezintă modele în exterior, ori varianta optimă a unui om este înăuntrul lui!

Dacă noi suntem siguri că absolut tot ce ni se întâmplă este în favoarea noastră, putem să tragem linie să vedem, față de acum zece zile când a început tot tărăboiul, familia noastră este mai unită sau nu? Este o mare problemă! Neamul nostru este mai unit sau nu? Sunt răspunsuri și de o parte, și de cealaltă. Care este datoria noastră? Să facem pace și să vedem ce s-a accesat într-o parte și în cealaltă și ce putem să facem să ne lămurim pe noi înșine. Nu este cazul să ne considerăm datori să îl convingem pe celălalt, ci este cazul să ne convingem pe noi înșine cum stau lucrurile. În momentul în care cineva este convins cu el însuși, poate să transmită celorlalți, non-verbal, non-scriptic, ci pur și simplu printr-o stare de liniște.

Dacă într-o zi, două se va instaura o stare de pace, înseamnă că ne-a vorbit un înger luminos. Dacă războiul încă mai este la granița noastră, înseamnă că trebuie să luăm măsuri dar să mulțumim lui Dumnezeu că noi, cei în cauză, care am reușit să ne găsim o stare de liniște, dincolo de iureșul de afară, suntem cei care vom fi numărați între cei 50 pentru care Dumnezeu nu va distruge cetatea. Războiul este până la ultimul om, adică atunci când cetatea va mai avea un singur om, atunci va fi salvată. Prin ce? Inclusiv prin faptul că va fi lăsat să plece și să facă o cetate în altă parte.

Nu trebuie să fugim de realitate, ci trebuie să ne-o asumăm, dar trebuie să ne ferim, nu trebuie să ne speriem, nu trebuie să ne lăsăm pe mâna altora, ci pur și simplu trebuie să știm că a venit vremea să ne trezim! Poate că până acum, ni s-a părut că totul ne este foarte comod și acum aflăm că nu este chiar așa de firesc ceea ce credeam noi.

Pe mine, 22 decembrie 1989 m-a prins anul II la Facultate și văd că acum trebuie să dau slavă lui Dumnezeu că nici atunci nu am stat degeaba, am colindat în momente în care mi s-a spus la nivelul cel mai înalt să nu o mai fac și eu am făcut-o, același lucru îl fac și în seara aceasta și eu știu ce fac (n.a. vineri, 5 decembrie). Prezența mea aici este un colind. Este unul asumat și unul care știu că nu aduce pace tuturor.

– Ce facem cu jumătate din țara asta care stă acasă?

– Dar dacă am face mai rău să îi stârnim? Ce părere aveți? Un om care nu are un minim antrenament de a participa la viața cetății, foarte greu va aduce un rezultat favorabil cetății. Nu ne permitem să ieșim cu o armată de diletanți. Este mai cu folos să iasă cine este lămurit, cine are ce să spună, cine are pentru ce să lupte. Știu ce vă spun pentru că trăim niște vremuri în care nu știi ce îți face mai rău și ce îți face mai bine. Nu vreau să forțăm lucrurile, pentru că Dumnezeu are un echilibru pe care omul din păcate, dacă se simte dator să îl sugestioneze într-un fel sau în altul, îl poate strica. Cred că nu e bine nici să aruncăm în luptă pe cei care nu sunt dispuși să o facă. Nu trebuie să îi convingem pe ceilalți.

– Ar putea ca oamenii care au fost supărați dintr-un motiv să iasă la vot și să încline balanța înspre bine.

– Da, dar este riscant pentru că s-ar putea ca un om scos din comoditatea lui, un om neobișnuit cu implicarea, să nu știe să discearnă atât de bine, să își manifeste supărarea lui despre care nu a vorbit nimănui. Sunt niște frustrări pe care omul le tot acumulează și dacă nu suntem atenți, s-ar putea ca aceste supărări să ne facă mai mult rău decât bine.

– Credeți că duminica asta va prima frustrarea?

– Duminica aceasta este una cu totul și cu totul binecuvântată, este o zi a Învierii, orice duminică este o zi a Învierii. Eu nădăjduiesc că Dumnezeu știe cum să așeze lucrurile și va aduce o stare de pace și de mulțumire. E adevărat că nu putem să îi mulțumim pe toți. Pentru o zi vor fi mulțumiți toți, la sfârșitul săptămânii celeilalte, de asta sunt sigur. Pentru că și frustrările care s-au acumulat vor începe să se estompeze.

Eu văd societatea ca pe un copil supărat pe tatăl lui bețiv, care l-a dezamăgit și se supără, dă mărunt din buze, dă înconjurul casei de vreo două, trei ori, dar până la urmă, tot în casă intră și tot cu tata se întâlnește și până la urmă se împacă. Cred că vor fi câteva zile de supărare după care o să se împace și o să spună că le iese peste cinci ani.

– Ce le spuneți, părinte, celor care spun că duminică este o alegere imposibilă?

– În primul rând nu este o zi fatidică, (…) echilibrul îl creează tot Dumnezeu de sus și Maica Domnului. Dictează sinceritatea cu care oamenii se apropie să facă ceva. Așadar, greutatea o duce conștiința noastră și convingerea că ceea ce facem trebuie să iasă bine. Contează foarte mult sinceritatea și convingerea că ceea ce am început, ducem până la capăt.

– (…) Devenim fiecare dintre noi niște eroi salvatori de țară și de neam îngenunchiat că mergem și votăm în direcția lui Georgescu care prin discursul său, din ce văd eu, validează și pe cel sărac, validează pe toți (…)?

– Avem în față un exemplu de vizită a unui înger îmbrăcat în hainele celuilalt. Orice ieșire în decor, orice ton ridicat mai mult, orice frecvență pe care emitem un semnal deja dă dovadă că suntem nesiguri sau că suntem la dispoziția unor emoții negative care încet, încet riscă să devină modul nostru de viață. Dacă vrem să fim cu adevărul, trebuie să ne păstrăm starea de calm. Orice idee care este pusă în cuvânt, atunci când este împrumutată dintr-o zonă străină și dintr-o zonă cu multe impurități ne strică echilibrul.

Asta înseamnă că putem să alegem partea bună din toate lucrurile. Și mie îmi place să văd lumea fericită. Și mie îmi place să văd oamenii că se întorc acasă din străinătate. Și eu am fii duhovnicești care o duc rău pe afară și nu pot să vină acasă pentru că nu au de ce, dar nu la nivelul acesta la care să spun ”Hai toți odată, acasă”!

– Celor de afară ce le spuneți, părinte? Pare că ei sunt cei mai supărați.

– Da, le înțeleg supărarea, asta pot să le-o spun și le-am și spus, numai că nu există soluție de bătut din palme, nu există soluție salvatoare la nivelul la care să spui că o să avem case cu 35.000 de euro. Nu există soluția asta. Dacă ați găsit o încărcătură chiar și naționalistă, folosiți-o, dar în familie! Nu este posibil să ducem atât de departe un mesaj. Trebuie să ne așezăm într-ale noastre, să fim puțin mai conștienți că lucrurile nu se pot mișca așa de la o zi la alta!

Știu că îmi voi atrage foarte multe ”prietenii” în această seară, dar mi-am asumat asta. Nu vreau să dau cu noroi în fața nimănui, dar vreau să vă spun că se găsesc soluții la fiecare în parte, în momentul în care există dialog.

Aș vrea ca săptămâna viitoare să intermediez un dialog sincer între puterile care trebuie să găsească o soluție, de la a găsi soluții la guvernare până la a se întreba dacă au învățat ceva sau nu din cele trei tururi de scrutin. Dacă au învățat ceva și dacă știu cum să pună în practică ceea ce li s-a așezat de către Dumnezeu în față. Și atunci, sunt sigur că se vor găsi soluții, dar am un cuvânt și pentru cei care sunt în altă parte decât este inima mea. Nu există altă parte, există un alt punct de vedere. Un diamant se poate vedea din perspective diferite, în funcție de poziția pe care o avem.

Dar eu am venit aici pentru un mesaj, un mesaj de liniște, un mesaj de bucurie că putem să scoatem, ca firul de busuioc atunci când este frecat în palme, un miros deosebit.

– Credeți că frământarea aceasta din cetate era necesară ca noi să ieșim bine?!

– Din mine, această frământare a scos un om care trebuie să arate și celorlalți că nu a ales calea comodă și știu ce vă spun. A venit vremea în care preoția să fie înțeleasă la nivelul de slujire cetățenească, nu numai la altar. La altar avem o altă datorie, una de comuniune liturgică, de lucruri de genul curățirii sufletești, dar avem și o datorie morală și etică față de societate. Ne pasă ce se întâmplă în Constanța, ne pasă ce se întâmplă în țară, ne pasă ce se întâmplă în Europa și în lume!

– Ce le spunem celor care cred că avem nevoie să ducem o cruce grea?

– Această cruce grea nu este altceva decât un lucru gratuit. Dumnezeu nu ne-a făcut să ne chinuim. Sensul creației este fericirea creaturii. Mântuitorul când a înviat, primul mesaj pe care l-a transmis femeilor mironosițe a fost ”Bucurați-vă!”, nu a spus nici să bată metanii, nu a spus nimic altceva decât ”Bucurați-vă!”. Știm să ne bucurăm? De ce nu ne bucurăm? Pentru că ne îngrijorăm. De ce ne îngrijorăm?

– Pentru că se spune că vom fi îngenunchiați.

– Exact și pentru că noi acceptăm ceea ce ni se spune. Vă rog eu să înțelegeți că Dumnezeu ne iubește și că aceste frământări scot ce e mai bun din noi, scot grija pentru celălalt, scot lucruri care trebuie să fie așezate într-un fel.

Poate că erau așa ca mine și alți oameni mai puțin curajoși, pe mine nu mă scoate afară curajul prea mult, eu mi-am văzut de ale mele, în general, nu m-am amestecat cu multe, dar acum m-am simțit dator să vin să vă spun că tot din preoție face parte și grija mea pentru a vă liniști, a vă aduce în minte și în preocupare să lăsați lucrurile să meargă frumos, pentru că printre fiii mei duhovnicești se află oameni foarte bine poziționați care știu ce au de făcut. Mai mult nu vă pot spune. Dar vă pot spune că ceea ce v-am spus este totul, că mi-am asumat un rol pentru care, chiar cu riscul de a fi judecat altfel decât am făcut-o eu, nu puteam să stau în seara asta liniștit, pentru că este o seară de Vecernie și Sfântul Nicolae mâine mă așteaptă. De ce vă spun de Sfântul Nicolae?

Sfântul Nicolae, chipul blândeții, al bonomiei și al dărniciei, al milosteniei, la Sinodul I Ecumenic, la 325, când a aflat de câte lucruri nepotrivite spune Arie despre Maica Domnului, s-a ridicat și i-a dat o palmă, care, conform tradiției, i-a rămas pe față lui Arie, pentru tot restul vieții. Asta înseamnă un mix perfect între bunătate și dârzenie, între smerenie și a lua măsuri, atunci când trebuie.

– Și sunteți omul care de câțiva ani încoace ați ales să vă asumați acest rol de apărător al cetății și al oamenilor cetății, nu spun cuvinte mari.

– Atâta vreme cât eu am simțit că e nevoie, am apărut. Dacă de mâine încolo nu va mai avea nimeni nevoie să se spovedească la mine, considerând că mi-am depășit mandatul, nu are decât să o facă. Îmi asum să fiu judecat și de către partea cealaltă și eu de asta sunt aici, ca să vă spun că nu asta este problema mea, problema mea este viața cetății, chiar îmi pasă!

– Eu am mizat pe faptul că nu vă va judeca nimeni, astăzi, nici măcar partea cealaltă! Tocmai pentru că în opinia mea, dumneavoastră sunteți mai mult decât un ”om-magnet”, sunt ”oameni-magnet”, sunt ”oameni-lumină”, dumneavoastră sunteți un magnet care emite lumină!

– Mulțumesc foarte mult, dar eu îmi asum lucrul acesta și vă spun că mă pregătesc pentru lucruri care să vină peste mine. Vă spun ceva, eu mă voi retrage din acest demers în momentul în care văd că lucrurile funcționează. Eu nu am să vă agasez, nu am să apar din când în când să vă spun ”Dar ce dreptate am avut!”. Nu, nu o să vedeți asta de la mine. O să mă vedeți la slujbă, la conferințele de la Bibliotecă și nu e cazul să facem paradă de ceva. Eu am venit aici că îmi pasă și știu că am repetat asta dar vreau să o mai spun o dată, că vă iubesc.

– Părinte, vă mulțumesc. Dacă am început emisiunea asta spunând că îmi este frică pentru mine, pentru familia mea, pentru oamenii din jur, pentru cetatea asta, eu unul plec în seara asta din emisiune chiar cu liniște. Și dacă înainte să începem emisiunea, aveam de gând să le vorbesc și eu oamenilor, la final, să le spun ce îi rog eu, nu mai am nevoie. Mi-ați răpit, și mă bucur și vă mulțumesc, toate cuvintele pe care aș fi putut și aș fi vrut să le adresez oamenilor care se uită la noi.

– Am eu de adăugat. Nădăjduiesc să îi împac și pe cei care s-au supărat pe mine și știu câțiva, dar nu asta este problema, ci că target-ul meu a fost atins. În fața mea este un om, este un prieten, este un fiu duhovnicesc, este un om la care țin foarte mult și pentru faptul că simt că a fost convins că lucrurile sunt numai spre lumină, pentru mine înseamnă mult. Și prin ochii lui Emil am ajuns în ochii voștri!

Era prin anii `60 Arghezi, pe Calea Victoriei. S-a uitat în ochii lui Nichita Stănescu, Arghezi care cu câteva zeci de ani în urmă se uitase în ochii unuia care tot pe Calea Victoriei alerga să prindă o conversație și era Eminescu. ”Atunci am văzut, prin ochii lui Tudor Arghezi, privirea lui Eminescu”, a spus Nichita Stănescu. Acesta este transferul energetic pe care astăzi vreau să îl transmit! Prin ochii unui om care simte liniștea am văzut și eu ceea ce trebuie să văd, că în sfârșit, mesajul meu a ajuns! Scriem cu lumină, acesta este mesajul.

– Mulțumesc mult, părinte. Absolut nimic nu mai am de spus. Hai să fim liniștiți până duminică și duminică tot la fel!