Dumnezeu din ”Florile dalbe”

Astăzi am avut parte de o surpriză minunată, de suflet, un cadou pe care părintele Marius Moșteanu ni l-a făcut în predica din prima zi de Crăciun, mijlocind o minunată întâlnire a copilului din noi cu Dumnezeu în colindele de Crăciun!

”Dumnezeu adevărat,

Soare-n raze luminat,

Florile dalbe”.

Încă de la începutul Postului am primit o provocare și trebuie să răspund la ea:

– Omule, cum e cu Dumnezeu din ”Florile dalbe”?!

Cred că este esența sărbătorii de astăzi a Nașterii Domnului. Dumnezeu acela pe care toată lumea încearcă să Îl așeze în tipare, în manualele de Dogmatică, între cuvinte, între Ceruri care se ”balansează” între sisteme filozofice, sociale și politice, un Dumnezeu ”ciuntit” pe toate părțile, să știți că nu poate să încapă în emoția umană altfel decât din gura colindătorilor.

”Florile dalbe” este un colind mărturie despre Dumnezeu, ”Dumnezeu adevărat”. Dacă vom încerca să ne apropiem de Dumnezeu, nu putem să o facem despicând firul în patru, să vorbim numai despre Sfânta Treime, despre ”unirea ipostatică”, despre consecințele tuturor faptelor teologice. Nu vom putea să Îl înțelegem pe Dumnezeu, dacă nu ”coborâm” puțin la nivelul colindătorilor. Ce înseamnă acest lucru? Colindătorii duc, din casă în casă, o veste, dar nu numai o veste, ne aduc un mod de viață.

O bună bucată de vreme când era voie, ca să spun așa, să se manifeste omul, colindele erau din poartă-n poartă. Apoi a venit o vreme când colindele riscau să nu mai aibă voie să se desfășoare și Preafericitul Iustinian, de pioasă aducere aminte, s-a gândit să găzduiască în biserică tot ceea ce înseamnă colind, ca nu cumva să fie alungați copiii din stradă, el i-a chemat pe toți în biserică și de atunci a început colindatul în biserică, ceea ce nu este firesc, este în vreme de restriște. Slavă Domnului că a trecut! Așa s-au păstrat, în tezaurul Bisericii, toate colindele și ori de câte ori ascultați un colind, să știți că el nu a început în momentul în care ați deschis ușa; acel colind a început cu anul de dinainte, când acel colindător a început să își dreagă vocea, poate să-și scrie niște versuri, să își facă o ”echipă” de colindători, să se pregătească în acel iureș astfel încât să poată să ducă mesajul mai departe.

Am fost student în București și cam de pe la Sfântul Nicolae începeau colindătorii de metrou: ”Anul ferice de bucurie, Să vă dea Domnul tot ce doriți”, dar și acesta era tot un colind, fraților! Era un colind! Ăsta e Dumnezeu! Nu trebuie să Îl șlefuim din manuale de Dogmatică, să înțelegem că mișcă ceva! Ăsta e Dumnezeu, trebuie să miște ceva, trebuie să iasă în întâmpinare! Să nu vă amuze, mai mult decât este cazul, vreun vers, vreun agramatism, vreo voce care ”bate” sau vreo voce care nu poate fi încadrată nicicum la a cânta! Luați partea de mesaj! Care este partea de mesaj? Este că Dumnezeu ne lasă să vorbim despre El. Asta este tema de astăzi: Dumnezeu din ”Florile dalbe”! Dumnezeul acela pe care îl are fiecare copil din noi și la care se referă ori de câte ori are nevoie de ceva sau vrea să se bucure de ceva. Să știți că Dumnezeu nu este numai… lucrător la I.S.U., să suni la 112:

– Doamne, a luat foc casa! Hai cu pompierii, vezi, Dumneata, ce faci!

Să fim foarte realiști, cam așa ne comportăm noi la nivel instituțional. Noi ne-am obișnuit ca fiecare om să aparțină unei instituții și de cele mai multe ori, Dumnezeu aparține instituției de salvare de urgență. Ei, nu este așa! Dumnezeu trebuie să fie chemat și la bucurie, trebuie să fie chemat să participe la viața noastră!

Astăzi, Slavă Domnului, s-a terminat Postul, astăzi putem să ne bucurăm de unul, de altul! Chiar mă bucur că m-a întrebat cineva cum să facă pentru că are pe cineva cu care nu a mai vorbit de multă vreme.

– Dă-i un telefon astăzi.

– Păi, de ce azi?

– Azi e dezlegare, zici că e cu ocazia Crăciunului, nu o să îți închidă telefonul în nas, l-ai sunat cu ocazia Crăciunului!

– Păi, mâine?

– Mâine e a doua zi, e altă poveste. Astăzi!

Apropo de azi și mâine, un frate de-al nostru care și-a deschis un magazin și nu îi spun nația ca să nu se creadă că facem vreo trimitere pe vreundeva, a scris un afiș mare: ”Cine cumpără azi cu bani, mâine va lua gratis”. Toate economiile pe care le aveau bieții oameni au fost cheltuite în ziua aceea și a doua zi s-a făcut coadă mare. A venit patronul, a deschis, i-a poftit și le-a cerut bani pe produsele pe care le adunaseră gândind că vor fi gratis.

– Păi, nu așa ne-a fost vorba!

– Păi, ce vorbă?

– Păi, ieri ne-ați spus că cine cumpără azi cu bani, mâine va avea gratis.

– Am spus eu așa ceva?!

– A, nu, ați și scris!

– Unde e afișul ăla?

– Veniți încoace!

Același afiș de ieri era acolo și scria: ”Cine cumpără azi cu bani, mâine va lua gratis”. Și patronul a spus:

– Da, mai citește și dumneata o dată și ai să vezi că am dreptate!

– Adică?!

– Adică, dacă cumperi azi cu bani…

– Păi am cumpărat și ieri…

– Nu, nu, așa scrie pe afișul ăla!

Nu vă amăgiți! Dumnezeu este un Dumnezeu care ne vrea pentru astăzi! Dar nu pentru acel astăzi care să pregătească un mâine, vezi Doamne! Nu există mâine! Mâine este o amăgire! Uite, cum s-au amăgit bieții oameni când și-au cheltuit toate economiile ca să cumpere azi, că vezi Doamne, mâine or să ia marea cu sarea. Astăzi se trăiește totul pentru că astăzi este viața noastră! Astăzi este Praznicul cel Mare. Dacă mâine va rândui Dumnezeu, e un bonus, vom citi același afiș, vom cumpăra cu bani! Adică implicarea asta a lui Dumnezeu în viața noastră este o realitate! Dumnezeu din ”Florile dalbe” este Dumnezeu care coboară dintr-o tradiție de colindat și se sălășluiește întru noi, fără să aibă legătură cu vreo instituție, cu vreun canon oarecare.

Vedeți? Suntem într-o zonă de comportament uman foarte delicată. Noi credem că facem un lucru pentru că așa se face. E adevărat, sunt niște lucruri, să zicem din punct de vedere culinar, acum fără sarmale nu se poate, ca la Ziua Națională, fără fasole cu ciolan! Nu avem nimic cu lucrurile acestea, numai că atâta vreme cât suntem atenți că Dumnezeu trebuie să ia legătura cu noi și noi trebuie să luăm legătura cu Dumnezeu direct, fără mijlocire, ne vom da seama că de noi ține cât ne apropiem de Dumnezeu. Nu vă amăgiți că dacă ați săvârșit cele 40 de zile de Post, acum, în mod firesc, vor veni toate aliniate! Nu! O să vedeți asta la prima intersecție! Apropo, știți ce este cea mai mică unitate de timp, fracțiunea de secundă? Fracțiunea de secundă este intervalul care trece de la afișarea culorii verzi a semaforului până la primul claxon auzit. Aia e fracțiunea de secundă! Bineînțeles că veniți acum, la biserică, încărcați cu tot felul de gânduri frumoase și nu sunteți atenți! Imediat vă claxonează, vă arată tot felul de degete, mă rog, urări de bine! Să nu credeți că acum, Dumnezeu trebuie să facă, așa, calea până acasă sau până unde vreți să ajungeți, să fie totul în regulă! Nu, Dumnezeu nu este un ”duh elitist”, care să spună:

– O, ăsta a fost la slujbă, vai, dați-vă toți la o parte!

Nu, Dumnezeu este cel din ”Florile dalbe” care încă mai colindă, Dumnezeu este Cel care vrea să avem o legătură directă cu El! Și ce ar vrea Dumnezeu de la noi? De fapt, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre, noi avem nevoie să Îi spunem câte ceva! Dar apropo de rugăciuni, foarte frumos își făcuse o fiică de-a mea duhovnicească o prezentare a unei cărți de rugăciuni pe care o primise în dar de la cineva:

– Lămuriți-mă și pe mine! Nu am citit nicio rugăciune în care să nu spun ”Eu nemernica”, ”Eu păcătoasa”, ”Iartă-mă”, ”Nu merit” și altele asemenea.

Măi copii, nu ăsta e Dumnezeu! Dumnezeu ne iubește așa cum suntem! Mai vine câte cineva și spune:

– Aoleu, părinte, să știți că am fumat de dimineață!

– Și crezi că nu te pot îmbrățișa?

Să nu aveți impresia că Dumnezeu este al cutumelor, ”așa se face” sau ”așa nu se face”! Dragostea ar trebui să treacă dincolo de fumul de țigară, dincolo de aburii de alcool, dincolo de orice! Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, nu așa cum ne-a învățat cineva că se face! Dacă vom ajunge ca noi să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu siguranță că vom face numai ce trebuie, dar Dumnezeu ne iubește și atunci când merităm, dar mai ales atunci când nu merităm! Încercați să iubiți copiii sau nepoții sau vecinii atunci când o merită cel mai puțin, atunci este valoroasă dragostea! Atunci când cel care și-a ieșit din fire, ți-a spus vrute și nevrute, atunci are nevoie ca tu să îl iei în brațe! E adevărat, e ușor să iei în brațe pe cineva care te laudă, e ușor să iei în brațe pe un merituos! E ușor să te duci la aeroport în miez de noapte și să îl aștepți pe David Popovici când vine cu medalii de aur dar atunci când a luat bronzul nu a mai venit nimeni să îl aștepte. Sau Constantin Popovici, săracul, atunci când a venit la aeroport nu l-a întâmpinat nimeni și el luase o medalie la săritura de la 27 de metri în apă rece. Și l-a întrebat cineva:

– Dar de ce nu a venit nimeni?

– Eu nu sunt David.

Copii, lumea vrea ca Dumnezeu să nu fie marginalizat într-un colț al manualului! Dumnezeu din ”Florile dalbe” este Dumnezeu din manifestările noastre, din comportamentele noastre, din tot ceea ce e pe lângă noi! Acum, de exemplu, vă duceți spre casă și unii veți fi gazde, alții veți fi oaspeți. Să apreciați întotdeauna calitatea celuilalt! Nu poate să existe gazdă fără oaspete. Vă aduceți aminte, acum vreo două săptămâni s-a citit în biserică despre invitația la cină care nu a fost onorată. Cât de greu poate să îți cadă să faci un efort și să nu vină nimeni atunci când trebuie și este invitat să vină la masa ta! Dar, pe de altă parte, nici oaspetele nu poate fi oaspete dacă nu îl primește cineva! Așadar, să învățăm că Dumnezeu vrea să îl înțelegem pe celălalt! Adică, să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă în frământarea noastră trebuie să dăm celuilalt. Veți ajunge în case în care bieții oameni, atunci când vă vor auzi că ați fost la biserică, că ați postit, că nu știu ce, ar putea intra în panică, să spună:

– Dar eu nu am făcut niciodată așa!

Ba da, ai făcut mai mult, pentru că o calitate de gazdă este mai mult decât un Post și mai mult decât o Liturghie și știu ce spun! Încercați să dați valoare calității pe care o aveți valorizând calitatea celuilalt! Dacă vreți să fiți un oaspete valoros, faceți gazda să se simtă valoroasă! Dacă reușiți asta, atunci, parcă de la geam se aud colindătorii cu ”Florile dalbe”, acolo se aude Dumnezeu, acolo unde este firescul, acolo unde tot ceea ce se întâmplă este normalul. Însă ceea ce se întâmplă cu noi în societatea de astăzi este o goană după una, după alta.

Am văzut multă lume supărată că e prea multă îmbulzeală. Fraților, tocmai această îmbulzeală este sarea și piperul momentului Crăciunului! Fără această îmbulzeală nu se va simți că s-a schimbat ceva! Dacă noi am fi niște roboți care plecăm la ora 7.30 și ajungem la 08.00 la birou și de acolo plecăm la 16.00 și ajungem acasă la 16.30, ce fel de viață ar fi asta?! Dacă nu ne-am antrena să nu ne supărăm când cineva ne taie calea și consideră că e dreptul lui peste dreptul nostru, înseamnă că nu am făcut nimic, nu L-am cunoscut pe Dumnezeu!

Dumnezeu este Dumnezeu din ”Florile dalbe”, Dumnezeu care este pe stradă, este colindător și așteaptă să intre în casa sufletului nostru! Dumnezeu colindătorul, dacă ne-am gândi la însemnătatea acestei calități a Lui Dumnezeu, ne-am comporta mai frumos cu tot ceea ce ne înconjoară. Am vedea că acela care se grăbește e colindător la o casă și a întârziat sau că trebuie să ajungă în câteva minute. Dacă vă veți uita la cel care vă agasează cu tot felul de dorințe de a vă da la o parte din calea lui, dacă l-ați vedea că acela e Dumnezeu colindător și are de ajuns undeva, cu siguranță că ați vedea altfel viața! Acum, în perioada aceasta, mai trece câte o Salvare, câte o mașină de Pompieri, se dau toți la o parte, cât se poate. De ce nu avem aceeași îngăduință față de cineva care pur și simplu vedem că se grăbește?! Dați-vă la o parte, dacă puteți. Pentru că nu L-am înțeles pe Dumnezeu! Noi am înțeles că Dumnezeu este drept, adică:

– Ăsta e dreptul meu, e banda mea, nu mă dau nici la stânga, nici la dreapta! Ce vrei? Stai acolo! Am plecat mai devreme de acasă cu câteva secunde! Asta e!

Nu, nu, ăla e Dumnezeu din manual:

– Faci așa, dregi așa! Ai postit!

Acum, nu vine cineva să vă întrebe care nu a postit tot Postul și să vă ceară să vă dați puțin la o parte. Nu, fraților. V-am spus, Dumnezeu ne iubește mai ales atunci când merităm mai puțin și de la El trebuie să învățăm și noi. De la Dumnezeu acesta din ”Florile dalbe” trebuie să învățăm îngăduința, să învățăm necesitatea că celălalt are nevoie de noi atunci când noi ne simțim cu musca pe căciulă, știm că nu merităm deloc, dar avem pretenția ca celălalt să fie mai îngăduitor decât noi.

Fraților, este o zi așa de importantă încât dacă vom înțelege că Dumnezeu a ajuns acum la casa noastră și așteaptă să Îi deschidem ușa, atunci vom vedea în toți cei care sunt pe lângă noi, un personaj frumos, plin de iubire și când îi vedem un defect, atunci să ne amplificăm mai mult dragostea, pentru că atunci are nevoie mai mult de dragoste.

”Hristos se naște, slăviți-L, Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!” Hristos a Înviat!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru predica la Nașterea Domnului și Veronicăi Cristina Radu, pentru înregistrarea predicii astfel încât eu să o pot transcrie, redacta și a o da mai departe spre citit.