Minunea, o desăvârșire a firii

Pentru ce a venit Iisus pe pământ?! Ca să rămână El, Dumnezeu, acolo și noi, aici, niște păcătoși?! Nu, a venit să ne arate cum se face! Nu neapărat ce se face, ci cum se face! Ați simțit, vreodată, nesiguranță la Mântuitorul? Atunci de ce simțim la noi?!

Ați simțit vreodată pe Mântuitorul că spune:

– Aoleu, dar vara asta a fost mai caldă decât vara trecută și am trecut cu 1,5 grade peste temperatura de anul trecut!?

Nu, ne îngrijorăm noi pentru că nu avem credință! Dacă am avea credință, cu siguranță că tot ceea ce ne lipsește ne dă Dumnezeu! Dar cum ne dă Dumnezeu? Pe ceva, înseamnă că și noi trebuie să punem acel ceva, ca să înmulțească Dumnezeu!

Iată că amintirea căldurii care a făcut să rodească bobul de grâu este încă vie. Vara încă se desfășoară și Sfinții Părinți au rânduit ca a opta duminică de după Rusalii să fie închinată unui eveniment din Viața Mântuitorului, unei minuni care s-a petrecut în jurul Lacului Ghenizaret. Spune Sfântul Evanghelist Matei că Mântuitorul învăța mulțimile și a vindecat pe mulți și toată lumea Îl înconjura și s-a făcut seară. Când s-a făcut seară, au venit ucenicii și I-au spus:

– Învățătorule, slobozește mulțimile, ca să meargă prin sate, să își cumpere de mâncare!

Și Mântuitorul le-a răspuns cu blândețe:

– Nu au nevoie, nu au trebuință să plece, dați-le voi să mănânce!

Și atunci, Sfântul Apostol Petru, fiind cel mai în vârstă, a spus:

– Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești.

Și atunci, Mântuitorul a spus:

– Aduceți-le aici!

Le-au adus. Apoi a poruncit mulțimilor să se așeze și a împărțit pâinile și peștii, au ajuns tuturor de s-au săturat astfel încât s-au adunat douăsprezece coșuri de firmituri. Și erau ca la cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii! Apoi, Mântuitorul le-a poruncit ucenicilor să se grăbească să intre în corabie, ca să treacă de cealaltă parte a mării.

Este atât de încărcată de sens duminica de astăzi, încât ne vorbește despre niște lucruri pe care noi nu le-am luat în seamă sau am crezut că sunt numai la nivel de minune pe care din când în când ne-a arătat-o Mântuitorul și atât. Nu, pâinile și peștii sunt astăzi în fața noastră ca niște cifre! Ce putem să facem cu niște cifre?! Să le adunăm, să le scădem, să le înmulțim, să le împărțim, să extragem radicali, dar sunt niște cifre! Prin ele însele, cifrele nu au nicio valoare, dar din ceea ce facem noi cu ele pot avea valoare. Așa este și grâul! Grâul care acum este în drum spre un hambar, grâul care merge spre Africa de Sud sau rămâne în Portul Constanța și mai trece prin cinci, șase firme ale unuia și se duce la bulgari și se întoarce numai din pix nu asta contează! Este grâu, e ca o cifră! Ce facem cu acest grâu este o minune!

Noi ne aflăm aici în plină vară și la un moment dat, dacă ne întreabă cineva dacă avem să săturăm măcar pe cei care sunt aici în biserică, imediat noi ne facem un inventar:

– Am acasă aia, aia, aia, nu îmi ajunge.

Dacă ai un singur bob de grâu, poți să îl păstrezi în buzunar sau poți să îl pui în pământ și la anul vei avea un strat de grâu! Contează ce faci cu primul bob. Bine, e adevărat că este o altă vorbă, mult mai… pământeană, ”Nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari”! Dar cum ai făcut și ce ai făcut cu primul bob de grâu este sensul duminicii de astăzi.

A înmulți înseamnă a avea disponibilitatea să începi înmulțirea. Nu este neapărat nevoie să avem suficient, să facem tot felul de calcule, dacă îl mai chem și pe cutare, nu îmi ajunge, trebuie să mă încadrez în douăzeci… Fraților, la cinci mii de bărbați, vă imaginați ce mulțime de oameni era acolo?! Dar aflăm un lucru și mai interesant, cum am putea să știm dacă cineva s-a săturat! Am mai spus și altă dată dar îmi place să repet lucrul acesta, o amintire emoționantă pe care o am de când eram mic, nu că aș fi acum mai mare! Mă punea mămăița să duc vițelul să sugă și îmi spunea:

– Mariuse, să îl ții la supt până îi curg trei picături de lapte, după care îl iei.

– Păi și dacă mai vrea?

– Nu, nu mai vrea, se alintă după aceste trei picături, pentru că el s-a săturat!

Ei bine, cum puteam să știm noi că s-au săturat cei cinci mii de bărbați în afară de femei și copii, dacă nu ar fi rămas niște firmituri? Și au rămas douăsprezece coșuri! În afară de simbolul acesta al apostoliei, că au adunat douăsprezece coșuri, ni se mărturisește faptul că s-au săturat cei care au mâncat. Din ce s-au săturat? Din ceea ce ei aveau potențial! În mulțimile acestea de cinci mii de bărbați existau cinci pâini și doi pești, puteau să rămână ascunși într-un rucsac și ținuți de către posesor, uitându-se dacă nu cumva îl bănuiește cineva ce are el acolo și atât! Și rămânea el cu alea cinci pâini, poate că se sătura și mai rămâneau câteva firmituri, dar atât! Ei, faptul că pusese la dispoziția celorlalți cele cinci pâini și cei doi pești a făcut minunea! Minunea de astăzi constă în disponibilitatea unuia din cinci mii de a da și celorlalți! Nu suntem adunați aici cinci mii, dar câți dintre noi pot să spună că au o pâine ca să o împartă la toată lumea? Dacă ar fi credința aceasta, credința aceasta scoate din potențialul pâinii tot ceea ce înseamnă înmulțire. Cât? Cât trebuie. Ne vom sătura câți suntem aici, dacă am fi fost mai mulți, mai mulți ne-am fi săturat, dar cel mai important este să înțelegem esența minunii de astăzi, care este disponibilitatea de a folosi potențialul!

Minunea înmulțirii pâinilor! Dar să vedem cum se face minunea acestei zile de astăzi! Minunea de astăzi se întâmplă în mai multe etape și anume, Mântuitorul a învățat mulțimile, după ce le-a învățat, a și vindecat pe cei care erau bolnavi, pe cei care aveau nevoie, după care, când a vrut să se retragă, a fost avertizat că mulțimile mai trebuie să și mănânce, să le dea drumul, ca să se ducă să cumpere de mâncare din satele învecinate. Dar, Mântuitorul ne învață aici un lucru extraordinar: ”Nu trebuie să plece nimeni”. Ce înseamnă asta?! În primul rând, este un îndemn pentru noi, mai mult decât pentru mucenici, nu trebuie nimeni să plece de lângă noi, după ce am învățat să facem ceva! Și anume, Mântuitorul ne vorbește despre o slujbă a noastră la biserică! Ca să vă traduc mai mult, noi suntem aici la biserică și la sfârșit, dacă ar veni cineva și mi-ar spune ”Știi, părinte, dă-le drumul ca să se ducă să… ”, eu trebuie să aflu, în primul rând, ce a vrut să afle și Mântuitorul: dacă printre cei care veniseră la El se află cineva care are ceva de înmulțit! Nu poți să înmulțești cu zero pentru că am învățat la Matematică, zero înmulțit cu zero este egal cu zero, zero înmulțit cu infinit e tot zero, iar de împărțit e chiar imposibil! Atunci, trebuie să aflăm dacă misiunea noastră a avut un efect minim! Vă imaginați că din cinci mii de bărbați în afară de femei și copii, existau totuși cinci pâini și doi pești și Mântuitorul a spus:

– Aduceți-le aici la Mine!

Asta înseamnă că dacă vrem să ne apropiem de cineva, de o mulțime, trebuie să ne asigurăm la sfârșit că măcar unul dintre ei s-a apropiat de ceea ce am spus noi! Pentru că numai în momentul în care Mântuitorul a aflat că are ce să împartă, să înmulțească, atunci a spus să îi fie adus la El și l-a înmulțit. Înseamnă că noi, cei care mergem la spital să ne controlăm de unele sau de altele, ori ascultăm vreun mesaj, ori citim vreo carte, trebuie să punem și noi ceva de la noi! Nu se poate înmulți absolut nimic, dacă noi nu avem deînmulțitul! Înmulțitorul este o minune, dar deînmulțitul este al nostru. De ce accentuez lucrul acesta?! Pentru că nu trebuie să înțelegem că minunea este ceva peste fire! Nu, minunea este o desăvârșire a firii!

O pâine este făcută să sature toată planeta, așa e făcută, numai că din necredință, unii o ascund, unii o țin pentru mai încolo, alții au altă atitudine, dar firescul pâinii este să sature tot Universul! E adevărat că ne-a spus Maica Tereza că ”problema omenirii nu este că nu putem să îi săturăm pe cei flămânzi, ci că nu îi putem sătura pe cei bogați” și a avut dreptate! Va să zică, dacă vrem să înțelegem că minunea este desăvârșirea firii și înțelegem că pâinea noastră poate să sature un Univers întreg, trebuie să trecem de la această informație la a crede că așa este!

Chemați la dumneavoastră, la masă, câteva persoane din afară și se întâmplă să nu aveți decât o pâine. Veți constata, după ce veți sta liniștiți, adică după ce veți scăpa de starea de panică a gazdei, că aveți destul. Gospodinele dacă nu au întotdeauna tot ce le trebuie aranjat, dacă nu au și al șaisprezecelea cuțit care trebuie să stea în dreapta și încă șaisprezece furculițe în stânga, deși nu ai de mâncat decât o bucată de roșie, nu pot să se așeze la masă, că așa este feminitatea și asta este! Dacă ați reuși să treceți de această stare de nesiguranță, se va înmulți pâinea aceasta! Cum se va înmulți?! Va mai și rămâne! De ce va și rămâne? Pentru că atunci când vrei să dai, nu trebuie să te gândești dacă ai ce să dai sau nu ai ce să dai. Mântuitorul a vrut să dea tuturor pâine și pește și numai datorită faptului că a vrut a avut și de unde! O să spuneți:

– Da, dar era Dumnezeu!

Avem foarte multe lucruri pe care nu le băgăm în seamă. Ospitalitatea este o calitate, dar dacă rămâne numai la nivelul declarativ, n-am făcut nimic! Dacă am fi rămas așa, numai la nivelul declarativ, s-ar putea să aibă cineva niște pâini, nu s-ar fi întâmplat minunea pentru că nu aveam materia primă. Dacă ați observat, Mântuitorul în toate cele a lucrat cu materialul clientului, adică nu a adus nimic străin, niciodată! Nu a adus nici neputința celui pe care l-a vindecat, nu a adus nici ajutor din exterior, ci pur și simplu a scormonit să atingă potențialul. A și întrebat ”Crezi tu că pot Eu face asta?! Ce vrei să îți fac?”. Acestea sunt întrebări care merg la potențialul nostru! Asta înseamnă că astăzi trebuie să învățăm că avem tot ce ne trebuie! De ce nu folosim? Pentru că nu avem credință, nu suntem convinși în primul rând că avem tot ce ne trebuie! Nu avem credința că ceea ce credem noi că nu avem nici nu ne folosește. Cunosc foarte multe cazuri în care cineva nu pleacă la drum decât dacă are tot ceea ce crede el că îi va folosi la drum, dar dacă ar face primul pas, Dumnezeu ar face restul! Așa cum a făcut din cinci pâini, hrană pentru cinci mii, așa face cu oricine dintre noi!

Astăzi este o duminică a încurajării, o duminică în care să aflăm că putem! Totul este la noi! Pâinea noastră, fărâmitura noastră de pâine este într-un buzunar uitat și dacă o scoatem de acolo, ne va ajunge să săturăm și propriul nostru trup dar și pe ceilalți! O să spuneți că nu este așa. Vreau să mă contraziceți numai după ce încercați, atunci să mă contraziceți!

Cineva s-a dus către o biserică, după ce afacerea lui care fusese foarte înfloritoare zeci de ani începuse să o ia la vale. Și atunci, s-a gândit că trebuie să facă ceva și a ajuns la biserică, o biserică foarte departe, la câteva sute de kilometri, e vorba despre o situație peste ocean. Și s-a dus o duminică și a auzit acolo un gând care l-a liniștit, numai că atunci când a ajuns acasă, entuziasmul a durat cam până pe marți, miercuri, după care și-a dat seama că trebuie să se ducă și duminica viitoare din nou! A făcut asta de vreo trei, patru ori însă și-a dat seama că la cât de sărăcită era firma lui, nu mai putea să îi susțină deplasarea asta de câteva sute de kilometri dus, câteva sute de kilometri întors și atunci și-a propus să asculte mai atent ceea ce se întâmplă. Și a ascultat mai atent și exact în duminica aceea în care a fost el, se vorbea despre faptul că ”dacă avem credință cât un grăunte de muștar, vom spune muntelui acesta ”Mută-te în mare” și se va muta”! Și a plecat foarte, foarte încrezător și, într-adevăr, săptămâna aceea l-a ținut entuziasmul până joi, dar joi spre vineri și-a dat seama că nu mai poate întreține entuziasmul acela și i-a spus soției:

– Auzi, nu te supăra, eu cred că dacă aș avea o boabă de muștar la mine în mână, cred că mi-aș aduce aminte ce înseamnă această boabă și mi-ar aduce aminte de entuziasmul pe care l-am avut ca încărcătură, zilele acestea!

Și femeia l-a chemat, a luat borcanul cu boabe muștar, a scos una, i-a dat-o, bărbatul a băgat-o în buzunar, numai că până în seară, tot având nevoie să atingă acel grăunte de muștar, bineînțeles că acela și-a făcut loc și a scăpat prin cusătura pantalonului și l-a pierdut. A pierdut boaba de muștar și a doua zi i-a spus soției:

– Știi ce? Mai dă-mi una, că o să am mai multă grijă.

Bineînțeles că a pierdut-o și pe aceea, până când s-a gândit că trebuie să facă ceva ca această sămânță să îi aducă aminte într-un mod mai… vizibil. S-a dus la un prieten și i-a făcut un medalion în care a încastrat acea sămânță și încet, încet a început să permanetizeze starea, să își aducă aminte că are tot ce îi trebuie, acea sămânță era în el și în afară de faptul că a devenit milionar nu prin vechea lui afacere, ci prin faptul că a început să facă medalioane cu acea sămânță de muștar, ne învață pe noi altceva: insistența unui om care vrea să se schimbe găsește soluții! Acum, bineînțeles că nu mai are nimeni loc de el ca să mai facă medalioane ca acela, pentru că este un brand pe care omul și l-a păzit, dar avem de învățat ceva, dincolo, că trebuie să ne personalizăm rețeta de succes! Astăzi, rețeta a fost cinci pâini și doi pești, e ca la Masterchef! Rețeta dumneavoastră de astăzi poate să fie orice altceva, poate să fie un măr luat dintr-un pom cu care să vă hrăniți toți nepoții pentru că ei se vor juca pe lângă dumneavoastră și se vor uita la mărul acesta și fără să își dea seama că nici măcar nu au mușcat din el, se vor sătura! De ce se vor sătura? Pentru că află de la dumneavoastră o poveste, spun și ei o poveste și încet, încet, înmulțirea începe pe ceva! Nu vă întrebați dacă aveți acel ceva, vă răspund eu, aveți dar nu sunteți convinși! Aveți dar nu aveți credință suficientă cât să știți că după ce ați chemat pe cineva, nu mai e treaba dumneavoastră, este treaba lui Dumnezeu să înmulțească ceea ce aveți! Aveți puțin, se va face mult, dar dacă aveți mult și nu chemați pe nimeni, se va face puțin, pentru că acolo de unde iei și nu pui la loc, lesne se termină!

În această frumoasă duminică a Înmulțirii Pâinilor, când vedem un bob de grâu, să ne aducem aminte că el face minunea prin ceea ce facem noi cu bobul respectiv! Vă urez ca fiecare dintre dumneavoastră, până în seară, să aibă curaj să își cheme un vecin ori o vecină și să își dea seama de bogăția pe care o avea de multă vreme dar nefiind în stare să creadă că se poate, bogăția aceea rămăsese încuiată într-un sertar. Să vă ajute Dumnezeu să vă dați seama, până în seară, cât de bogați sunteți și așa nu vă va mai îngrijora nimic din ceea ce vă îngrijora!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru îngăduința de a-i reda cuvintele predicii sale aici, într-o formă… reașezată de mine după cum a rezonat mesajul său cu sufletul meu. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii părintelui Marius Moșteanu la ”Înmulțirea pâinilor”, rostită la Amara, astăzi, 18 august 2024. O puteți urmări pe adresa: https://www.youtube.com/watch?v=RbjegkvmQQc.