”Tot ce faci, să faci cu gândul la cel pe care îl iubești”!

Cine are nevoie de un anume pretext pentru a vorbi despre iubire? Un cantautor american spunea foarte frumos că ”iubirea este să înveți cântecul din inima cuiva și să i-l cânți atunci când simte nevoia mai mult”! Să vorbim despre cel mai minunat sentiment trăit de om, căci Dumnezeu este iubire, cu părintele Marius Moșteanu!

– Părinte, cum păstrăm și, mai ales, cum sporim iubirea față de partenerul de viață, când ziua parcă nu este de ajuns pentru serviciu, gospodărie, îngrijire personală? Aveți o soluție pe care o aplicați în viața personală?

– Părintele Arsenie spunea:

– Tată, Ion și Măria, doi copii la vârsta la care și-au întemeiat o familie, foarte tineri amândoi. Și Măria rămâne acasă, să gătească, Ion se duce la lemne, acolo unde îi era lui munca. Și, când să se îndrepte el spre casă, Măria, cu gândul după Ionel, a ars mâncarea. Intră Ionel în casă și Măria, plânsă toată:

– Măi Ionele, uite ce-am făcut! M-am gândit la noi, la tine și am uitat mâncarea pe foc și s-a ars. Nu avem în seara asta ce să mâncăm!

Și a luat-o Ionel în brațe și i-a zis:

– Mărie, nu mai contează nimic, dacă toată ziua te-ai gândit la mine!

Eu cred că nu este nevoie să fie lângă tine cel pe care îl iubești. Este nevoie să fie gândul acolo și, tot ceea ce faci, să faci cu gândul la el, inclusiv dacă acest gând îți poate strica mâncarea! Sau îți poate strica, de multe ori, chiar și buna dispoziție! Important este să ai gândul acolo.

Cred că noțiunea de iubire împărtășită se poate salva prin personalizarea modului de a gândi la celălalt. Noi suntem oameni atât fizic, cât și psihic și ne putem vedea fizic într-o anumită perioadă a zilei, a săptămânii sau a lunii, depinde de meseria fiecăruia, dar asta nu înseamnă că la nivel emoțional și sentimental nu ne putem vedea tot timpul.

Așadar, cred că totul depinde de modul în care folosim sentimentele. Sentimentele nu se folosesc numai la nivelul grobian al întâlnirii fizice, ci ele pot fi permanetizate printr-o gândire frumoasă la celălalt. Aceasta cred că este singura soluție.

– Dumnezeu ne iartă dar noi nu reușim nici să ne iertăm pe noi, nici pe cei de lângă noi. Cum am putea deprinde iertarea și, mai ales, cum știm că am iertat?

– În primul rând, trebuie înțeleasă taina spovedaniei. Toată lumea, la spovedanie, pune accentul pe aspectul vertical al ei, de sus în jos, este de la Dumnezeu iertarea către om, numai că spovedania are și un aspect, tot pe verticală, de la om la Dumnezeu!

Omul trebuie să se ierte și el însuși! Dacă nu o face, degeaba îl iartă Dumnezeu, pentru că el însuși va continua greșelile pe care le-a făcut, până când se va ierta el. Dumnezeu ne învață cum să ne iertăm, ne învață că în fiecare zi avem șansa de a trăi un început adevărat. 

În fiecare zi putem să avem conștiința că nu mai este trecut, este doar prezent și viitor. Și atunci vom învăța care este sensul vieții. Însă noi, din păcate, neiertându-ne pe noi și pe ceilalți, intrăm într-o buclă, într-un cerc vicios în care ne vom pomeni ca la următoarea spovedanie să spunem aceleași lucruri, să constatăm că am făcut la fel, pentru că acel lucru se va repeta până când vom învăța lecția iertării, care se învață în primul rând pe propria persoană. Să ne iertăm pe noi și apoi, cu acest gând că ăștia suntem, atât am putut să facem astăzi, dar de mâine încolo vom face altfel, vom avea o mai mare putere de a merge mai departe. Până atunci, ne vom tot învârti ca să găsim sensul vieții, or sensul vieții nu este în cerc, este într-o direcție care înseamnă numai înainte.

– Mulțumesc, părinte.

Dacă ai o poveste de iubire sau despre iubire pe care îți dorești să o împărtășești și celorlalți cititori sau vreun subiect pe care ți l-ai dori discutat cu părintele Marius Moșteanu, poți trimite un e-mail la adresa livesreverse@gmail.com sau poți lăsa un comentariu la rubrica specială de la finalul acestei pagini.