Luminile Orașului care se aprind în suflet

Când cuvintele au tăcut și Luminile Orașului s-au stins, e semn că povestea lor tăcută s-a așternut pe hârtia sufletelor, într-o amintire care le ține mereu într-o aprindere vie. Așa cum v-am obișnuit, când ascult o poveste frumoasă, v-o dăruiesc spre citit într-o tăcere care vindecă prin bucurie, prin zâmbet și prin lacrimă. O ascult din nou și o scriu tăcută dar parcă mai vie, ca de fiecare dată când părintele Marius Moșteanu ne dăruiește din povestea sa pentru a o îmbogăți pe a fiecăruia dintre noi. Luni seară am ascultat prima emisiune a lui Mircea Solcanu la Radio CFM din Constanța, în care l-a avut ca invitat pe părintele Marius și v-am povestit la cald despre ea. Acum vă invit să o citiți așa cum a fost trăită, ca să-i simțiți căldura.

Suntem la City Lights, astăzi, când după 22 de ani revin în FM-ul constănțean și nu numai, și în cel național și în cel global, de ce nu, pentru că, vorba ceea, trăim într-un sat global! Și nu revin singur, ci mi-am adus o lumină a orașului, părintele Marius Moșteanu, prima lumină a orașului invitată la City Lights. Bună seara și bine ați venit!

Părintele Marius Moșteanu: Bună seara și bine v-am găsit. Mă bucur tare mult să constat că deja sunt în imposibilitatea de a avea un salut perfect. Am vrut să vă spun ”Bună dimineața”, dar dimineața se sting luminile. Cred că dacă v-aș spune ”Bună seara”, ar începe fascinația luminilor în oraș. Și pentru că afară este o vreme chiar de Crăciun, mă bucur să vă spun că luminile orașului nu țin de iluminatul orașului, luminile orașului sunt cetățenii ei și după cum frumusețea stă în ochii privitorului, așa stau și luminile orașului. Luminile orașului sunt cele pe care le aprinde orice privire îngăduitoare, orice privire care știe la ce să se uite! Bună seara!

Mircea Solcanu: Bună seara. Și ce ar fi luminile fără întuneric?

Părintele Marius: Vreau să vă spun ceva din proprie experiență. Când m-am mutat în cartierul în care stau de 20 de ani, prima mea supărare fantastică a fost iluminatul public. Nu puteam să îmi organizez eu un… luminat propriu, pentru că devenea invizibil, atâta vreme cât lumina de pe stradă îmi încurca planurile de a pune un fascicul pe ceva sau pe altceva. Mi-a trecut această nebunie, între timp, dar a rămas ca să demonstrez vecinilor că lumina, de fapt, este fiecare vecin în parte.

Mircea Solcanu: Și cum deosebim noi lumina de întuneric?

Părintele Marius: Lumina se deosebește de întuneric numai în măsura în care nu urâm întunericul. Trebuie să iubim și întunericul, pentru că în întuneric putem să ne adunăm, să ne concentrăm, să luăm o gură de aer și să ieșim la lumină, după ce ne-am resetat această situație. Dacă am sta tot timpul în lumină, să știți că nu am putea să avem bucuria că ne-am renăscut. De aceea, o noapte cu un somn odihnitor aduce o zi performantă.

Mircea Solcanu: Eu am citit undeva că un rabin bătrân i-a întrebat pe ucenici cum știm noi că s-a făcut zi și că nu mai este noapte. Primul ucenic i-a spus că vedem că pomul acela nu este prun, este smochin, al doilea ucenic i-a spus că deosebim că acela nu este cal, ci este măgar, dar rabinul le-a spus că dacă atunci când deschizi ochii și în fața ta nu vezi că este fratele tău, înseamnă că ești încă în întuneric.

Părintele Marius: Da. Dacă noi când deschidem ochii nu vedem frumusețea orașului, înseamnă că suntem încă în întuneric. Lumina este bucuria de a arăta, prin întuneric, așa cum suntem cu o lanternă în mână, să punem fasciculul pe ce trebuie sau pe ce ne interesează, chiar, pentru că nu trebuie să vedem chiar tot.

Se spune că odată, un frate de mânăstire care era copilul cel mai răsfățat de către stareț a greșit. A greșit astfel încât frații aveau de acum toate argumentele să îl tragă la răspundere și au făcut un consiliu, a venit părintele stareț și bineînțeles că părintele a ocolit subiectul, dar frații nu s-au lăsat și i-au spus:

– Părinte stareț, nu se poate, trebuie să ne lămuriți acum despre greșeala fratelui nostru, ori nu aveți ochi să vedeți așa cum vedeți tot ce se întâmplă?!

Și a spus părintele stareț:

– Da, copii, Dumnezeu ne-a dat ochi, dar ne-a dat și pleoape, să le mai închidem din când în când.

Așadar, contează foarte mult și când ne uităm, și când nu ne uităm, numai că să nu facem un antrenament în a închide ochii atunci când nu trebuie și să fim foarte atenți că lumea are nevoie de noi câteodată să fim vigilenți, altă dată să fim îngăduitori, câteodată să avem ochii larg deschiși și altă dată să îi închidem.

Mircea Solcanu: Și până la urmă ne naștem din întuneric, nu?!

Părintele Marius: Absolut! Numai că atâta vreme cât ne antrenăm să nu urâm nici lumina, nici întunericul, înseamnă că deja suntem pe drumul cel bun. A fi luminat nu înseamnă a sta în ochii celorlalți, a fi luminat nu înseamnă să vezi afară, ci a fi luminat înseamnă să vezi înăuntru, să îți vezi limitele, să îți vezi posibilitățile de a merge mai departe. Atunci ești luminat.

Mircea Solcanu: Părinte, când ați primit lumina?

Părintele Marius: Lumina se primește la naștere, dar lumina se primește în fiecare zi, în măsura în care ești conștient de primirea luminii. Lumina este, dar vizibilitatea ei este problema noastră! Că lumină este, nu mai este problema noastră, dar dacă noi suntem sau nu conștienți de această lumină, este fix problema noastră, pentru că ne comportăm într-un fel sau într-altul în funcție de cât suntem de conștienți și de convinși că am primit lumina. Am spus că lumina se primește la naștere, apoi se primește în școală, se primește cu orice întâlnire nu neapărat cu un model, ci cu fiecare om în parte. Lumină se primește după ce ai terminat școala, lumină se primește și în timpul școlii dar și în timpul vacanțelor!

Lumina este peste tot, dar sunt anumite evenimente în care lumina nu neapărat că strălucește mai mult dar este mai mult luată în seamă, lumina ca hotar, atunci când treci din clasa întâi în clasa a doua, când treci de la liceu la facultate, când treci în viață de la starea de adolescent la starea de familist, apoi la starea de părinte, de bunic și așa mai departe. Toate sunt treceri în lumină, numai că tot ceea ce înseamnă participarea noastră contează foarte mult în această lumină.

Mircea Solcanu: Spuneți-mi cum ați descoperit că aveți această lumină?

Părintele Marius: Dar nu cred că am descoperit că am această lumină, mă străduiesc să păstrez această lumină! Mă străduiesc să fiu lumină. Așa cum spunea Sfântul Atanasie cel Mare, când a fost întrebat:

– Ava, de unde știi că pe tine te vizitează un înger sau un diavol în chip de înger de lumină?

Și el a spus foarte simplu:

– După starea pe care o am după ce pleacă. Dacă am o stare bună, o lumină și o liniște, înseamnă că doar ce m-a vizitat un înger de lumină. Dacă am o stare de nesiguranță, de îngrijorare și de gânduri amestecate, înseamnă că tocmai ce m-a vizitat un diavol sub forma unui înger de lumină.

Așadar, lumina poate să fie și o închipuire, o hologramă, adică putem să considerăm că avem alternativă, ceea ce este total fals. În ceea ce mă privește, nu mi-am armonizat niciodată viața cu alternativă la ceva. Nu. Există realitatea pe care o facem.

Îmi aduc aminte că prin anii `60, mergea tata cu un moped pe un drum și în spatele lui pe moped era un coleg care la un moment dat i-a spus:

– Măi Stane, nu te supăra, dar tu nu vezi că este un drum mult mai luminos în dreapta noastră?! De ce mă bagi tu pe arătura asta?!

Bineînțeles că tata a făcut dreapta și a intrat în canalul de irigație.

Unde ți se pare că este lumină și este mai comod, întotdeauna ți se pare. Lumina are și această caracteristică, dacă lanterna este în mâna unui înger al întunericului, bineînțeles că îți va arăta pe unde este adevăratul întuneric. Vă imaginați că după ce tata și colegul lui au ajuns în fundul canalului de irigații care, Slavă Domnului, nu era așa de adânc, și-au dat seama că nu mai văd ceea ce vedeau ei așa de frumos!

Așadar, lumina este o opțiune pe care trebuie să o și pregătim fiecare dintre noi.

Mircea Solcanu: Și să nu o punem sub obroc, vorba ceea!

Părintele Marius: Absolut, dar nici nu putem să o punem sub obroc pentru că așa cum cetatea care stă pe vârful muntelui nu poate să fie ascunsă, nici lumina nu poate să fie pusă sub obroc.

Mircea Solcanu: Vorbim despre tot felul de îngeri. Există un război nevăzut…

Părintele Marius: Dar este și bine să fie un război nevăzut! De exemplu, părintele Arsenie Papacioc de la malul mării, de la Techirghiol, a fost întrebat odată:

– Părinte, ce ne facem cu diavolul?

Mircea Solcanu: ”Ce ne-am face fără el?”

Părintele Marius: Exact!

Mircea Solcanu: Am citit-o și eu, m-a contrariat foarte mult. Am citit-o acum 20 de ani, cred, și m-a contrariat enorm și am spus:

– Cum un om, un lucrător în lumină să spună așa?

Și a spus ce ne-am face fără el pentru că el ne arată unde greșim, el este cel mai bun antrenor…

Părintele Marius: Da. Eu de aici am pornit pe ideea că oricine nu este de acord cu noi este antrenorul nostru, oricine are o altă părere față de părerea noastră este cel de la care avem de învățat că trebuie să ne antrenăm în continuare ca să putem să îl contrazicem și să mergem mai departe.

Mircea Solcanu: Tot vorbim în această perioadă despre tot felul de războaie și auzim tot felul de termeni, în războiul acesta nevăzut, cine ne oferă garanții de securitate?

Părintele Marius: Singura garanție de securitate, inclusiv în războiul văzut, este liniștea pe care trebuie să o cultivăm. Un om care are o liniște este un om care este pregătit pentru toate, dar nu le-a afișat înainte de a fi cazul! Adică, dacă nu a venit războiul la ușa lui, el este numai pregătit, dar nu îngrijorat, nu cu pregătirea unor variante alternative, ci pur și simplu așteaptă ca viața să meargă mai departe. Dacă el are pace în sufletul lui, nu mai este dependent de pacea de lângă el, pentru că de fapt, în această noțiune de pace și de război nu depinde de celălalt absolut nimic, ci depinde doar de propria persoană.

Știu istoriile multor supraviețuitori chiar ai Holocaustului care mie personal mi-au schimbat viața și mărturiile lor vorbesc despre faptul că pacea nu este la îndemâna celui de lângă tine, este numai la îndemâna ta, atâta vreme cât nu ai pierdut-o, nimeni nu poate să ți-o ascundă. Erau oameni care au trăit bucuria de a constata că de fapt, în lagăr era o libertate mai mare decât afară, pentru că toți cei de afară se gândeau ce o să facă atunci când ajung înăuntru, ori cei dinăuntru nu mai aveau această preocupare.

Toate sunt atât de frumoase pe cât le lăsăm să se desfășoare. Dacă cineva s-ar lupta împotriva tuturor gândurilor, pentru că și paza gândurilor este un subiect de spiritualitate, nu ar face altceva decât să își consume energie cu lucruri care nu țin de el! A ține de tine ceva este o realitate care te privește personal, de aceea pacea ține numai de cel în cauză.

Mircea Solcanu: Și să înțelegem că războaiele pornesc în primul rând de la războiul din noi?!

Părintele Marius: Contează foarte mult nu cum pornește un război, ci ce perspectivă avem noi asupra conflictului. Orice conflict poate să ajungă un război, dacă sunt mai multe persoane prinse într-un conflict, atunci începe un tărăboi care se poate manifesta mai târziu ca război. Dar orice război ține neapărat de fiecare în parte. Dacă eu nu dau apă la moară celui care vrea să se războiască cu mine, nu se va continua.

Se spune că odată erau două cetăți, una în fața celeilalte și aveau tunuri, fiecare, dar exista o singură ghiulea și la un moment dat, tot își stricau zidurile. Venea ghiuleaua, dădeau în zidurile celeilalte cetăți și una dintre căpetenii a întrebat cum poate fi oprit războiul, a întrebat un înțelept iar acesta a pus o singură întrebare:

– Unde este ghiuleaua?

– La noi.

– Atunci nu o mai folosiți!

Mircea Solcanu: Este minunat. Ca să nu fiu egoist, anunț că toate luminițele orașului sunt invitate să adreseze întrebări părintelui Marius Moșteanu.

Părintele Marius: Chiar dacă nu vă cheamă Luminița, puteți să scrieți mesaje cu întrebările. Așteptăm provocările.

Mircea Solcanu: Da, așteptăm provocările, într-adevăr! Să revin, că totuși, garanțiile de securitate în războiul acesta nevăzut nu ți le oferă cel mai puternic? De exemplu, acum, Ucraina vrea garanții de securitate de la Statele Unite, cel mai puternic de pe planetă. Cine este garantul securității noastre?

Părintele Marius: Este foarte simplu. Mântuitorul ne învață că Împărăția Cerurilor este în noi. Din păcate, oamenii nu au luat în seamă ceea ce a spus Mântuitorul și caută Împărăția Cerurilor ori în Rai, ori pe deasupra, ori prin școli, ori prin altceva.

Mircea Solcanu: În afara noastră.

Părintele Marius: Da și caută garanții în altă parte. Garanția este în noi. Garanția de securitate din noi este legătura directă cu conștiința că Împărăția Cerurilor fiind în noi, avem tot ce ne trebuie. Suntem ca niște oameni cu cardurile cu multe zerouri în buzunare, dar din păcate, nu mulți avem conștiința că așa stau lucrurile și ne văităm în fața unor vitrine, că am vrea și noi ceva, dar nu avem curajul să folosim PIN-ul și să dăm drumul la plată pentru că nu avem conștiința că avem ceva în conturi. Așa știm că toată garanția de securitate și toată bucuria este în noi.

Mircea Solcanu: Adică murim de foame cu sandvișul în buzunar.

Părintele Marius: Sigur că da. Nouă ni s-au dat un talant, doi sau cinci, problema este următoarea: noi nu trebuie să ne uităm la cel care are mai mult ca noi, ci pur și simplu ni se cere ca pe verticală să înmulțim acest talant. Și ni se cere să îl dublăm. Adică, din vederea noastră trebuie să ne antrenăm să vedem și duhovnicește, din auzul nostru trebuie să ne selectăm semnalele și să nu aplecăm urechea la ceea ce ne poate scoate din pace și din liniște. Avem miros și eu am mărturisit de mai multe ori că mă străduiesc să îmi educ mintea astfel încât să nu mai miros altceva decât ceea ce trebuie și chiar am trecut pe lângă niște fumători și nu am știut că ei fumau, de fapt!

Mircea Solcanu: Spunea părintele Marius Moșteanu că îngerul de lumină dă o stare de calm dar se poate ca prezența lui să ne surprindă și astfel să ne sperie? Întreabă Alina.

Părintele Marius: Nimic nu ne sperie sau nimic nu ne încurajează altceva decât avem noi în minte. Atâta vreme cât avem conștiința că nu ne lipsește nimic, chiar nu ne lipsește nimic. Sunt însă niște păreri, diavolului îi este îngăduit să folosească niște holograme, cum am spus mai devreme, cu o cale care ar fi mai lesne de urmat și așa mai departe. Dar nu trebuie să intrăm în panică, atâta vreme cât noi avem o linie. În viața omului există niște dimensiuni pe care nu le poate depăși fără un echipament special.

Mircea Solcanu: Și cum ne echipăm?

Părintele Marius: Așa cum un scafandru, dacă are de coborât sub zece metri în apă, trebuie să aibă un echipament special și eventual dacă stă peste două, trei minute, fără un antrenament clar, trebuie să ia și o butelie de oxigen, la fel, un călător cu avionul trebuie să meargă într-un avion performant, dacă vrea să ajungă la o altitudine de două, trei mii de metri, la fel trebuie să facem și noi. Adică, dacă ne-am propus să intrăm într-o anumită zonă cu risc, o zonă în care nu mai este comod să ai totul la îndemână, atunci trebuie să te pregătești, în primul rând trebuie să îți antrenezi creierul, spunându-i că totul este în regulă și că absolut tot ce se întâmplă este în regulă și atunci, creierul este lăsat să iasă din starea de alertă în care se află de cele mai multe ori și să găsească cea mai bună soluție. Cea mai bună soluție este firescul, ori firescul nu poate să fie instalat într-o minte care este dezorientată sau este umplută de griji și este lesne de trecut într-o parte sau în alta.

Mircea Solcanu: Deci, echipamentul este tot în noi dar nu îl folosim. Dar cum îl antrenăm?

Părintele Marius: Echipamentul nu trebuie folosit mereu. Așa cum echipamentul este folosit numai atunci când sunt depășite anumite limite de altitudine sau de adâncime, așa se întâmplă și în situația în care avem nevoie de echipamentul respectiv. Ce înseamnă echipament? Înseamnă înmulțirea talantului.

Dacă vrei să intri între doi oameni să îi împaci, pentru că așa trebuie și așa ai simțit că poți să faci, atunci trebuie să fie antrenat de la bun început talantul acesta al îngăduinței și al comunicării, astfel încât să ai un cuvânt frumos și pentru o parte, și pentru cealaltă. În momentul în care cei doi pe care vrei să îi împaci te consideră prieten, cu siguranță că încet, încet vor fi prieteni și între ei. Înseamnă că ți-ai făcut datoria numai atunci când ai reușit să faci ca relația ta cu cineva să fie și între cei care te apreciază.

Mircea Solcanu: Da, este interesant ce îmi spuneți. Suntem la un post de radio, se apropie Postul, facem un joc de cuvinte. Se apropie Postul și multă lume confundă Postul cu detoxifierea, dar există și o detoxifiere a sufletului. Am citit eu în ”Terapia Tăcerii”, o carte pe care v-o recomand, este scrisă de părintele Marius.

Părintele Marius: Cu Ani Cășărică, da, doamna psiholog care mi-a ridicat la fileu de fiecare dată când m-am desfășurat într-o anumită zonă. Da, începe Postul.

Mircea Solcanu: Când începe Postul?

Părintele Marius: Pe 23 februarie, luni. Începe ca orice lucru adevărat, știți, nu ne apucăm de nimic, dacă nu e luni, eventual luni întâi! Anul acesta, Postul începe pe 23 februarie, dar duminica aceasta pe care doar ce am petrecut-o, 1 februarie, a fost o duminică a începutului Triodului. Este o perioadă liturgică, cu patru săptămâni înainte de a începe Postul, tocmai pentru a ne pregăti, adică Postul nu începe de azi pe mâine, începe cu o pregătire, începe cu niște pilde de viață, cum a fost Vameșul și Fariseul, urmează o pregătire prin Fiul Risipitor, întoarcerea fiului risipitor, apoi o judecată. Omul este pregătit de către Biserică și înțelege că așa cum are un trup și trebuie să aibă grijă de el prin detoxifiere, în mare parte, așa are și suflet.

Cum detoxifiem sufletul?! Sufletul se detoxifiază prin faptul că avem mai multă grijă cu ce… îngurgităm. Adică, dacă o imagine pe care o vezi te rănește, de exemplu, vezi prin oraș un bec stins atunci când trebuie să fie aprins, dacă pui patimă în acest lucru, deja sufletul este intoxicat, este într-o baltă de frustrare și nu poate să rezolve problema. Ce poți să faci atunci, dacă ai văzut un bec care nu funcționează?! Du-te acasă și vezi dacă la tine funcționează toate! Dacă vezi o bordură neșlefuită, nevopsită, du-te acasă și fă ce ține de tine. O să spuneți:

– Da, dar nu stau la curte și nu am bordură!

Nicio problemă! Avem casa scării, avem foarte multe lucruri de așezat! Dacă vom traduce fiecare lucru pe care îl vede sufletul nostru și îl constată, îl aude, îl vede, îl pipăie, noi nu trebuie să avem pretenția să facem pacea mondială, trebuie să facem pacea cu noi înșine! Și atât.

Tăcerea nu este neapărat lipsa zgomotului, ci cultivarea unui gen de zgomot care să funcționeze. De exemplu, mi-a spus un mecanic de pe un vas foarte mare că el cu echipa dorm la motoare și dacă se întâmplă să fie liniște, ei deja au sărit, pentru că nu este în regulă să fie liniște într-o sală a mașinilor. Dacă cei de pe punte, însă, aud vreun zgomot, atunci se trezesc! Vedeți cât de relativă este toată povestea?! Totul este relativ.

A ține Post înseamnă a nu arunca cu pietre în nimeni și în absolut nimic.

Mircea Solcanu: Și a avea grijă la ce consumi și nu mă refer alimentar. Un american mi-a spus odată că garbage in, garbage out, adică dacă consumi gunoi, asta vei scoate și din interiorul tău.

Părintele Marius: Absolut! Asta spun și Sfinții Părinți, că tot ceea ce luăm în noi, cu aceea ne hrănim. Acum, noi trebuie să fim foarte atenți, că nu ne hrănim cu partea materială, cât ne hrănim cu toată metabolizarea care este în spatele acestei aparențe, până la urmă. Dar această aparență are în ea un lucru bun sau rău, după cum noi suntem pregătiți să metabolizăm. Dacă cineva, de exemplu, are în frigider, când începe Postul, pe 23 februarie, niște compartimente cu alimente de dulce, dacă le-ar duce pe toate unui om care are frigiderul gol, nu cred că ar greși cu ceva!

Mircea Solcanu: Iată și o întrebare de la ascultători! Este credința o alegere? Ce facem atunci când apare îndoiala? Ne întreabă Maria.

Părintele Marius: Îndoiala este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului! Îndoiala este participarea noastră la actul de credință, dubito ergo sum, aici este începutul existenței de sine și conștiinței că existăm. Noi nu trebuie să credem pentru că așa au spus alții. Eu cred pentru că m-am convins în viață nu numai cu adevărul de credință, ci m-am convins cu experiențe de viață, m-am convins cu un mod moral de a vedea lucrurile. M-am convins dar m-am și îndoit. Fără a mă îndoi dacă sunt pe drumul bun sau nu, nu aș face altceva decât să mă îndreptățesc pe mine și să cred la un moment dat că numai eu am dreptate și nici nu știi când o iei pe câmpie, pentru că foarte, foarte mulți pot să creadă, să se îndreptățească pe ei și la un moment dat să fie în afara terenului de joc, în afara credinței.

Ei, îndoiala aceasta este partenerul nostru de a merge mai departe, deci este bună!

Mircea Solcanu: Există suflete pereche și unele se întâlnesc iar altele eșuează în a se întâlni?

Părintele Marius: Nu există eșec, contează foarte mult în ce direcție te uiți, pentru că așa-zisul eșec nu este altceva decât o constatare din partea divinității că nu ești pregătit să iei trofeul!

Eu am văzut o fotografie excepțională, în care un copilaș de pe locul trei era așa de mândru că este pe podium, în timp ce cel de pe locul întâi era foarte, foarte supărat, îmbufnat și nu știa să se bucure că era pe locul întâi! Ei bine, atunci când am constatat noi, rațional vorbind, că am eșuat, înseamnă că trebuie să insistăm. Atât! Pentru că nu există eșec decât în momentul în care îl acceptăm!

Mircea Solcanu: Există suflete pereche?

Părintele Marius: Această situație a sufletelor pereche și a acestui principiu al lui Platon există în preocuparea multora în perioada liceului, de exemplu, atunci când hormonal, tineretul este într-o anumită căutare. Copiii de liceu îl citează pe Platon foarte, foarte des, dar numai atât din toată opera lui, dar aceste suflete pereche să știți că se fac, ele nu preexistă! Fac eu să fie pereche celălalt, fac eu să fiu perechea celuilalt, de aici se pornește! Nu trebuie să fie cineva perechea mea, ci eu să îi induc, prin sentimentele mele, că eu sunt perechea și să nu caute în altă parte.

Mircea Solcanu: Adică fă Rai din ce ai sau fă Rai din ce ești!

Părintele Marius: Absolut, pentru că dacă nu faci așa și aștepți să găsești, nu ai făcut nimic! Îmi aduc aminte de un episod excepțional la care m-a rânduit Dumnezeu să fiu martor în chilia părintelui Arsenie, în 1998, după ce se prăpădise părintele Cleopa, Dumnezeu să îl odihnească. Venise un grup de vreo zece călugări la părintele Arsenie și i-au spus:

– Părinte, să știți că la Sihăstria nu mai este mânăstire, noi nu am mai găsit mânăstire, nu am mai găsit pacea și nu am mai găsit atmosfera și nu am mai găsit duhul părintelui Cleopa!

Și atunci am intrat eu pe ușă și mi-a spus părintele:

– Stai aici, ca să fii martor!

Și le-a spus:

– Măi copii, duceți-vă înapoi, pentru că ați greșit voi! Când te duci undeva, nu trebuie să găsești, ci trebuie să faci. Duceți-vă la Sihăstria și faceți mânăstire! Faceți ca duhul părintelui să fie acolo!

Așa se întâmplă și cu perechile acestea despre care vorbeați. Trebuie să facem, nu să găsim, pentru că a găsi este de nivelul hazardului, cauți și poate găsești, poate nu găsești, dar atunci când faci, cu siguranță că există un singur drum, de a rezolva problema! Dar aici mai sunt și ramurile celelalte, unii caută soluții la probleme, alții caută probleme la orice soluție, dar trebuie să știm ce fel de interes ne mână în luptă, dacă ne mână seriozitatea și dorința de a da și noi, nu numai de a primi, atunci cu siguranță că se rezolvă problema.

Mircea Solcanu: Avem o nouă întrebare. Cum îi poate ajuta rugăciunea pe oamenii suferinzi sau pe oamenii bolnavi? Întreabă Carolina.

Părintele Marius: În primul rând, orice rugăciune ajută chiar dacă ești suferind, chiar dacă ești sănătos perfect. Rugăciunea liniștește, în primul rând. Rugăciunea este un semnal că nu ești singur. Orice rugăciune care folosește cuvântul scris sau cuvântul memorat este cuvânt din Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, adică Fiul lui Dumnezeu.

Rugăciunea poate să ajute printr-o inducție de stare de siguranță și pentru cel care are un minim antrenament, rugăciunea deja îl plasează într-o altă zonă, o zonă în care creierul este relaxat, o zonă în care creierul nu mai… croșetează probleme și griji, nu mai este îngrijorat și îngândurat, pentru că intră într-o zonă altfel. Este ca un om care se descalță de încălțăminte, ca să intre în odaia cea bună. Atunci, creierul având conștiința că se întâmplă ceva bun cu el, chiar se întâmplă ceva bun cu el!

Mircea Solcanu: Adică, mintea, dacă o minți, te crede.

Părintele Marius: Mintea nu poate să fie mințită dar poate să fie îmbrățișată. Dacă noi am avea grijă ca de câteva ori pe zi să îi spunem minții noastre că este în regulă, mintea ne va învăța pe noi că chiar este în regulă, e vorba de un dialog conștiință – minte – creier și mintea ne va furniza informații în care lucrurile chiar sunt în regulă, dar mintea trebuie să primească acest semnal din partea noastră! Ea ne dă răspunsul, dar trebuie să avem noi încurajările necesare și suficiente.

De exemplu, un copil dacă este încurajat de mic că este cel mai bun, că are tot ce îi trebuie să fie strălucitor în toate domeniile, acel copil chiar va fi conștient că chiar așa se întâmplă și până la urmă, chiar așa se va întâmpla, pentru că mintea are nevoie de încurajare, care este în primul rând rugăciunea.

Mircea Solcanu: Și dacă tot ați vorbit despre copii, aș vrea să îmi vorbiți despre următorul proiect editorial! Este o nouă carte, de data aceasta sunteți singurul autor.

Părintele Marius: Este vorba despre niște planuri din copilărie. Când eram mic, vroiam să îmi văd fotografia într-un ziar! Iertați-mă că vă și spun, era vorba despre ”Dobrogea nouă”, nu visam eu la ”Scânteia”, pentru că era prea departe, și când eram pionier, chiar am fost surprins într-o fotografie! Bineînțeles că nu eram numai eu surprins acolo, erau vreo cinci sute de copii, dar eu știam sigur că printre aceia sunt și eu! Apoi am avut câteva stări de reverie în care îmi doream să fac ceva, dar a rămas să îmi văd numele pe o carte. Mare bucurie ca împreună cu Ani Cășărică să avem o carte scrisă împreună, ”Terapia Tăcerii”, dar acum lucrez la o carte pentru care chiar am niște recomandări și am o prefață scrisă foarte, foarte punctual de către domnul profesor Dulcan. Acea carte este adunată pe de o parte din cuvântările mele duminicale, este o carte care va avea un titlu pe care îndrăznesc să vi-l spun, este vorba de ”Pietre vechi pentru o temelie nouă sau cum poți să îți construiești tinerețea”. Copilăria să știți că trebuie construită. Copilăria începe de la faptul că avem întotdeauna, tot restul vieții noastre, de când ne naștem și până când ne ducem, un copil care atunci când am ajuns mari, ne trage de mânecă și ne spune:

– Ce mi-ai promis când eram mic? Mi-ai promis că atunci când te faci mare, o să instaurezi dreptatea, că o să fie toate lucrurile așezate, mi-ai promis că o să înveți să cânți sau că o să înveți să dansezi, mi-ai promis că o să fii cel mai bun din clasă și ce s-a ales?!

De la o anumită vârstă, fiecare dintre noi trebuie să ne construim copilăria, să dăm la pace cu copilul din noi, pentru că acesta este primul conflict pe care trebuie neapărat să îl rezolvăm. Garanțiile de securitate de care spuneam sunt tocmai răspunsurile copilului atunci când simte că a primit ceea ce i-am promis noi când era mic.

Mircea Solcanu: Și dumneavoastră i-ați promis copilului că…

Părintele Marius: I-am promis că numele nostru va fi scris pe o carte și că acea carte va deveni nesomnul altora, că va fi transportată din bibliotecă pe noptiera cuiva nu ca să îi vegheze somnul, ci ca să îi aducă nesomn. O carte care te pune pe gânduri este o carte adevărată. O carte care te neliniștește este o carte adevărată, deși înaintea ei am scris despre ”Terapia Tăcerii”, dar tăcere nu înseamnă liniște în care să nu mai auzim nimic. Tăcerea despre care am spus în terapie este exact ce nu te lasă să dormi, în sensul frumos al cuvântului, pentru că aștept ca aceia care vor răsfoi cartea care va ajunge la ei pe noptieră să aibă, măcar în fiecare zi, câte o provocare. Fiecare subcapitol are și trei, patru, cinci propuneri, adică am lăsat câte o pagină cu câte o întrebare, cu câte o provocare, astfel încât, dacă peste un an, doi, trei, cinci, se va reveni asupra cărții, fiecare cititor să își aducă aminte ce a înțeles la prima lectură sau la a doua lectură sau la a treia.

Mircea Solcanu: E foarte interesant conceptul, e și interactivă!

Părintele Marius: Interactivitatea, culmea, se referă la propria persoană a fiecărui cititor, nu este o interacțiune cu mine, care am scris-o, ci eu aș vrea ca fiecare cititor să devină autorul și constructorul din pietre vechi al temeliei noi, care înseamnă, neapărat, reconstrucția copilăriei.

Mircea Solcanu: Dar cum a scris un om al cuvântului ”Terapia Tăcerii”?!

Părintele Marius: În afară de faptul că o lucrare îți cere și un drept de a putea să o scrii, cei care mă cunosc știu deja că deși peste zece zile împlinesc 61 de ani, sunt student, sunt și cadru didactic dar sunt și student și Psihologia acum îmi dă voie nu să îmi dau cu părerea, ci să scriu lucruri din ceea ce am învățat! Adică nu este vorba despre un diletantism, hai să îmi dau și eu cu părerea, că e o știință acum care se dezvoltă foarte tare, părerologia! Să știți că pentru mine, această părerologie, dacă nu este în consonanță și cu o anumită pregătire, poate să ajungă într-o zonă de ridicol, cel puțin!

Așadar, am studiat, ca să pot să scriu ceea ce am scris. Dar duhovnicia este o terapie prin sine și am împrumutat tehnică și terapie din duhovnicie, astfel încât să găsesc și pentru cei care au altă apetență. Să știți că nu toți fiii mei duhovnicești sunt atât de bisericoși încât să tocească pragurile intrărilor din Altar! Nu. Ei au diverse moduri de a prezenta viața lor și de a-și împropria anumite norme, inclusiv creștinești, dar pe diverse căi. Eu nu oblig pe om să bată metanii, dacă nu înțelege ce înseamnă termenul de metanoia.

Mircea Solcanu: Schimbarea minții.

Părintele Marius: În limba greacă înseamnă schimbarea după gând și numai printr-o schimbare a minții! Acum, pentru mine, metanoia nu înseamnă să te apleci și să atingi cu fruntea pământul, cât înseamnă să fii conștient că a venit vremea să schimbi mintea, ca să poți schimba și trupul și destinul, până la urmă. Toate sunt într-o schimbare.

Mircea Solcanu: Interesantă discuție! Trebuie să le mulțumim din nou celor de la Cofetăria Giorginio și celor de la Florăria Anna Flowers, pentru surpriza de la final. Mai povestiți-mi puțin despre copilul dumneavoastră interior.

Părintele Marius: Copilul interior este cel care ne reglează tot restul vieții mature, astfel încât să prioritizăm ceea ce ne-am propus când eram mici. De exemplu, inclusiv vocea noastră, după ce am depășit vârsta de trei ani, nu mai este vocea noastră, este o voce de împrumut. Orice influență a unui dascăl, a unui vecin, a unei rude ne influențează atât de tare vocea și frecvența pe care această voce funcționează, încât după vârsta de trei ani și jumătate, patru, vocea începe să fluctueze. Dacă ești o fire melancolică, vei căuta modele de voce calmă, dacă ești o fire foarte, foarte colerică, bineînțeles că vei avea în target cum se țipă mai tare sau eventual cum se transmite un mesaj pe care ceilalți trebuie să îl asculte și copilul interior începe să îți șoptească, e prea mult sau e prea puțin.

Eu mi-am format un mod de comunicare cu ceilalți luând aminte la inflexiunile părintelui Arsenie, care mi-a fost duhovnic 35 de ani, la inflexiunile profesorilor mei, dar i-am selectat pe cei care aveau voce mai blândă. La cântare, spre exemplu, nu am mers niciodată pe varianta unui solo puternic, ci mi-am cultivat o voce care să meargă mai mult pe ipostazie și eu am convingerea că nu ridicarea tonului face muzica, ci pur și simplu calmitatea cu care poți să găsești frecvența celuilalt, asta face totul!

Copilul din noi este depozitarul emoționalului. Fără copilul din noi sau ignorându-l, nu mai avem posibilitatea de a folosi cea mai șlefuită formă de rațiune, care este emoția. Emoția ne ajută să memorăm, emoția ne ajută să intrăm în direct cu cineva, emoția ne ajută să reglăm frecvența pe care emitem un semnal, astfel încât semnalul să ajungă așa cum trebuie la celălalt!

Mircea Solcanu: Să știți că deși premisele în vremea respectivă nu erau chiar așa drăguțe, atunci când eram clasa a șasea, eu mi-am dorit să ajung la radio!

Părintele Marius: De-asta suntem aici! Pentru că s-au și netezit anumite căi, atâta vreme cât avem convingerea că lucrurile funcționează, ele chiar funcționează, dar trebuie să fim convinși. Convingerea noastră ne transformă în observatori în câmpul cuantic. Noi putem să colapsăm ceea ce nu este în regulă și putem să aprobăm ceea ce credem noi că este în favoarea noastră.

Mircea Solcanu: Dacă nu vă urmați vocația, ce v-ați fi făcut?

Părintele Marius: Este o întrebare pe care eu mi-o pun de când mă știu, pentru că nu știu ce mă face să nu cred în alternativă. Nu mă văd făcând altceva. Că știu să conduc și o mașină, că știu să dau și cu var, știu să tencuiesc, știu să fac și anumite lucruri practice, dar nu mă văd făcând altceva decât preoție. Dar pentru mine, preoția nu înseamnă numai slujire, ci înseamnă un regal emoțional de a prezenta un adevăr de credință din mai multe puncte de vedere și de a traduce pe înțelesul tuturor un mesaj care deși sună la fel, el nu este la fel niciodată. Orice cuvânt din Scriptură și din învățătura de credință este altfel văzut de către fiecare dintre noi.

Sunt un fel de translator, până la urmă, un translator emoțional al tuturor mesajelor de bine! Mesajul meu pentru fiecare dintre fiii mei duhovnicești este că totul este în regulă și în momentul în care pornești de la această premisă, toate au soluții, toate au deja rezolvări și viața merge mai departe. Dar, dacă cineva vine să îmi spună că are o problemă, spun că așa ceva este o părere, nu este o problemă și încet, încet începem să găsim soluția de a fi siguri pe rezultat. Cine nu vede rezultatul înainte chiar de a începe orice lucrare, nu poate să îl ajungă.

Mircea Solcanu: Ce face părintele Marius în timpul liber?

Părintele Marius: Nu aș putea să spun că am un timp liber.

Mircea Solcanu: Sau ce i-ar fi plăcut?

Părintele Marius: Asta îmi place, să nu am timp liber! De exemplu, eu dacă am plaja în fața casei, vă imaginați că nu o să îmi pot permite să fac plajă la mine și mă duc în Antalyia. Eu plec acolo și cu agenda și plec acolo și cu bucuria de a fi preot într-o lume musulmană și în fiecare zi îmi fac câte un prieten dintre ospătarii pe care îi găsesc acolo, dintre oamenii de serviciu și vorbesc fiecăruia pe limba lui. Acum, vă imaginați că prea multă engleză chiar dacă aș ști, nu ar ști ei să mă înțeleagă, așadar suntem pe la jumătate, eu știu ce au uitat ei și invers! Important este că această bucurie de a constata că nu ai alternativă cred că este cheia unei cariere.

Pe mine mă bucură să nu am timpul meu, pentru că timpul meu este bucuria mea pe care o dau celorlalți și se întoarce la mine, înmiit, fiecare secundă care nu îmi aparține. Duhovnicia este despre un timp pe care îl dai celorlalți și nu poți să spui că ești în concediu, undeva! Dacă în miez de noapte mă trezesc din diverse pricini, inclusiv de sănătate, mă uit pe telefon și dacă este vreun mesaj, îi dau un răspuns. Vă imaginați ce impact poate să aibă un mesaj la 1, 2 noaptea, ”Suntem împreună”?! Vă imaginați că un om care credea că nu știe nimeni de el, primește un mesaj că echipa noastră merge mai departe?! Asta este preoția pe care o practic eu!

Mircea Solcanu: Sunteți mereu în echipa învingătoare?

Părintele Marius: Absolut! Nu am lăsat niciodată garda jos crezând că sunt probleme care pot să mă acopere. Nu. Măcar în mintea mea, vă spun ceva, eu nu văd că există eșec, există niște etape de lucru, care nu trebuie să iasă mereu așa cum ni le propunem, trebuie să iasă după cum este mai bine la sfârșit și dacă nu ai răbdare să tragi linia unde trebuie, s-ar putea să greșești! De exemplu, aveam un șantier de pictură și venise cineva cu o schelă și îmi trăsese o linie, foarte frumos, după două, trei adunări și ieșea o sumă foarte frumoasă dar după ea mi-a mai scris ceva, transporturi speciale, nu știu ce taxe, iar când mi-a tras linia mai jos, deja era triplată suma! Asta înseamnă că trebuie să știi unde să tragi linie în viață!

Mircea Solcanu: Ca toate lucrurile bune, ne apropiem și de sfârșit și vreau să îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru pace și pentru binele pe care ni l-a adus. Să le mulțumim și celor de la Giorginio și Anna Flowers pentru surpriza din finalul emisiunii. Da, i-am pregătit părintelui Marius o surpriză, cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la hirotonie! Și cu 22 de ani ai mei, 55 de ani! Părinte, trebuie să ne despărțim, un cuvânt de încheiere?

Părintele Marius: Da, înainte să ne despărțim, vreau să ajungem la început, adică vreau să vă aduc aminte că luminițele din oraș țin de ochiul privitorului, cu cât priviți mai multe luminițe, cu atât vor fi mai multe luminițe!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru fotografiile care mi-au ajutat să fac această poveste încă mai frumoasă, ca pentru copilul din noi care atunci când era mic, mic, dacă o carte nu avea poze, nu era pentru el. Îi mulțumesc lui Mircea Solcanu pentru întrebările adresate părintelui, pentru ideea minunată de a reveni în… auzul tuturor, pentru că ascultându-l, mi-am dat seama că mi-a fost dor de vocea lui! La fel cum ascultând emisiunea lui cu părintele Marius, descoperim că aveam întrebări despre care nu știam și ne bucurăm să primim răspunsurile! Emisiunea poate fi ascultată pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=iEJME-Z0D88.