”Eu vă spun ce simt, nu ce am citit din cărți!”

A trecut ceva vreme, cu folos cred eu, pentru că între timp am și… înviat, de când vă povesteam că am fost la biserică și la cinematograf în același timp, participând la conferința ”Echilibrul Interior. Sănătatea minții și a sufletului”, organizată de doamna ”Poveștilor de Poveste” de la Dotto Tv, Ani Cășărică. Promiteam atunci, pe 17 februarie, că voi reveni cu fragmente din conferința care a avut doi invitați, pe părintele Marius Moșteanu, preot asist.univ.dr. și pe psihologul Costin Dămășaru.

Acum, pentru că știți că îmi place să mă… joc cu puzzle-urile mesajelor primite, rearanjându-le, vă invit să vă imaginați un interviu al doamnei Ani Cășărică în care invitat este părintele Marius! Nimic nu este întâmplător, revin cu povestea sa despre echilibrul interior și sănătatea minții și a sufletului ca un fel de… antrenament al nostru cu o săptămână și jumătate înainte de o altă conferință pe care părintele Marius Moșteanu o va susține, de data aceasta la Casa de Cultură a Studenților din București, alături de Oana Maria Constantin, realizatoarea emisiunilor Conversații de Taină de la Metropola Tv, organizatoarea conferinței ”Înțelegând moartea, ne eliberăm viața”, dar și de doamna psihoterapeut Geanina Nicolae.

Prin rândurile pe care le veți citi în continuare, pregătesc puțin terenul pentru ca din această perspectivă a echilibrului interior să primim cu și mai multă iubire, bucurie și deschidere poveștile trăite și abordate pe data de 15 mai, începând cu ora 18.00, la București.

  Ani Cășărică: Aveți în fața dumneavoastră un psiholog cu emoții, unul care, înainte de a fi psiholog, profesor, este un om care își recunoaște și își asumă vulnerabilitățile. Emotivitatea mea reflectă, de fapt, adevărata esență a profesiei mele și, în același timp, sparge un mit adesea întâlnit, acela că psihologul trebuie să fie ca un perete rece, impermeabil la emoții.

Într-o lume din ce în ce mai agitată, într-o lume într-o continuă schimbare, echilibrul interior devine un element esențial în menținerea sănătății noastre emoționale și mentale. Privit dintr-o perspectivă metaforică, căci o parte dintre dumneavoastră știți că îmi plac poveștile și nu orice fel de povești, ci acelea de poveste (n.a. ”Povești de Poveste” este numele emisiunii doamnei Ani Cășărică la Dotto Tv), echilibrul interior este asemenea unei grădini interioare în care gândurile, emoțiile și acțiunile noastre trebuie să coexiste într-un mod stabil, pentru ca totul să crească frumos. Provocările sunt cele care joacă un rol esențial în dezvoltarea noastră personală, obligându-ne, direct sau indirect, să ne îndreptăm și să ne atingem echilibrul interior.

I-am dat acestei conferințe titlul ”Echilibrul Interior. Sănătatea minții și a sufletului” pentru că în urmă cu opt ani am trăit ce înseamnă să pierzi această stare de armonie. Dezechilibrul pe care l-am simțit în travaliul de doliu m-a afectat profund atât la nivel emoțional, cât și mental și fizic și, mai mult decât atât, m-a făcut să realizez cât de esențial este să găsim un punct de stabilitate în noi înșine. Am trăit acel dezechilibru pe care îl văd frecvent la pacienții care îmi trec pragul cabinetului, dezechilibru care se manifestă printr-un gol interior imens, printr-o pierdere a direcției și o nevoie disperată de sens. Cu timpul, însă, am învățat că deși pierderea îți poate schimba viața pentru totdeauna, regăsirea echilibrului interior este posibilă. Regăsirea echilibrului nu înseamnă să uiți sau să treci peste, cum ar spune unii, ci să integrezi pierderea în povestea ta de viață, să îți reconstruiești lumea interioară și să găsești forța pentru a merge mai departe.

Această conferință – întâlnire, cum îmi place să o numesc este, de fapt, un spațiu dedicat descoperirii resurselor interioare, a strategiilor și practicilor care să ne ajute să atingem o viață liniștită și armonioasă, indiferent de circumstanțe. Vă invit să parcurgem această călătorie împreună cu invitații mei. Primul dintre ei este cel care în urmă cu opt ani m-a învățat că viața merge mai departe și este cunoscut nu doar pentru profunzimea cu care abordează temele spirituale, ci și pentru capacitatea sa de a oferi soluții practice, bazate pe credință, pentru provocările vieții moderne. Prin predicile sale și prin implicarea sa activă în comunitate, părintele Marius Moșteanu a devenit o sursă de inspirație și un gând pentru cei care caută să îmbine armonios sănătatea mentală cu cea emoțională. În această seară ne va împărtăși perspective valoroase despre cum putem găsi armonia între suflet și minte.

Cel de-al doilea invitat este un expert recunoscut în sănătatea mentală, cu o viziune unică asupra potențialului extraordinar al minții umane. Prin activitatea sa, promovează o înțelegere profundă și integrată a relației dintre gândire, emoție și acțiune, oferind instrumente practice și accesibile pentru a atinge echilibrul interior. În această seară, ne va ghida, printr-o discuție fascinantă despre cum putem folosi super-puterea creierului nostru, colegul meu, psihologul Costin Dămășaru.

Spiritualitatea și știința abordează realitatea din unghiuri diferite, dar împreună pot oferi o perspectivă mai completă asupra existenței, îmbinând cunoașterea obiectivă cu înțelegerea subiectivă.

Am să rog ambii invitați să ne spună ce înseamnă echilibrul interior din perspectivă proprie și cum l-ar defini pe scurt. Părinte?!

Părintele Marius Moșteanu: Echilibrul nu îl veți învăța de la noi. Noi vă inducem doar o anumită stare. Eu personal am venit aici cu un singur gând, anume ca în seara aceasta, unul dintre dumneavoastră să plece mai echilibrat. Dar acum vă dau un canon: fiecare dintre dumneavoastră să se gândească cum poate să fie el acela!

Pentru mine, echilibrul înseamnă a te împăca și să știți că echilibrul nu vă ajută nici în afaceri, nu vă ajută nici în familie, nu vă ajută la nimic altceva decât să vă împăcați cu dumneavoastră. Dar după ce vă împăcați, veți putea dormi liniștiți, veți putea să vă odihniți și veți putea să dați randament și încet, încet veți vedea că și economic puteți să mergeți mai departe, și în înțelegerea din familie să aveți o etapă mult mai bună. Așadar, echilibrul nu este un scop în sine, ci este o datorie a noastră de a ne împăca cu noi înșine. Pentru mine, într-un spațiu foarte restrâns al definirii, echilibrul ar însemna asumare.

Un om echilibrat este un om care își asumă o realitate. Dar vă spun un secret: nu trebuie să fiți ca mine, ca să ajungeți echilibrat ca mine! Vreau să ajungeți mai echilibrați decât mine! Vreau să știți că vă iubesc pe fiecare în parte și dacă unul dintre dumneavoastră, așa cum v-am spus, va pleca mai echilibrat, înseamnă că eu voi fi fericit, căci ce înseamnă fericirea?! Nu înseamnă nici să ai, nici să dai, ci înseamnă să fii.

Dacă echilibrul înseamnă să fim, îl avem aici. Ați văzut această jucărie în altă variantă, Hopa Mitică, atunci când eram noi mici. Această variantă modernă, însă, este una care m-a pus într-o mare dificultate. Atunci când am comandat-o, am crezut că este un Hopa Mitică din copilăria mea, dar nu, este un Hopa Mitică din copilăria nepoților mei, care nu mai funcționează ca acela din copilăria mea! Și fiți atenți cum funcționează: este echilibrat până când rămâne culcat pe o parte sau pe alta, nu mai revine la poziția inițială de echilibru. În ziua de astăzi să nu mai așteptați că dacă îl așezați cu capul în jos, automat o să își corecteze poziția și o să revină la echilibrul inițial! Nu!

Noi am fost educați să trăim într-o lume care astăzi nu mai există, dar lucrul acesta nu ne înfioară, ne dă posibilități de întinerire! Eu, prin acest Hopa Mitică actualizat, sunt la frumoasa vârstă a nepoților mei și o iau de la capăt! Bubu, care acum a făcut 60 de ani, deja este Măriusică ăla care la 5 ani a avut prima dată un Hopa Mitică și știa că dacă îl așează cu capul în jos, o să se întoarcă singur la poziția inițială de echilibru. Nu mai este așa. Dar e mai frumos!!! De ce e mai frumos?! Pentru că este actual!!!

Echilibrul nu are rețete. Echilibrul este și atât! Echilibrul nu ține nici de mine, nici de altcineva! Ține de un fir pe care eu îl cultiv să fie în legătura mea cu Dumnezeu! Vorbește un teolog, e adevărat, dar să știți că dacă aș fi fost și altceva decât teolog, dacă aș fi fost taximetrist sau ospătar, cum făceam în perioada mea de studenție, să știți că la fel v-aș fi vorbit despre echilibru! Echilibrul este atunci când simți că cineva are nevoie de ceva din ceea ce poți să îi dai tu, adică are nevoie de tine, adică tu să fii și atât! A fi echilibrat înseamnă a fi! Mulțumesc.

Ani Cășărică: Spiritualitatea, indiferent de forma pe care o adoptăm, religioasă, filosofică sau personală, ne încurajează să privim dincolo de identitățile sociale, de statutul material sau de realizările exterioare și să ne descoperim cu adevărat cine suntem. Autocunoașterea este cea care ne aduce pace și un sentiment de împlinire. Este esențial să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne cunoaștem vulnerabilitățile, credințele, deoarece acest lucru ne poate oferi o bază solidă pentru luarea deciziilor și pentru a ne menține echilibrați în fața provocărilor.

Părinte, cum putem identifica și cultiva relația cu sinele autentic într-o lume care pune atât de mult accent pe conformism și pe tot felul de distrageri?

Părintele Marius Moșteanu: M-ați auzit mai devreme vorbind despre asumare. Să nu cădeți în capcana de a mă considera un Yesman! Nicidecum! Dacă eram un Yesman, acum eram în biserică! Dar să știți ceva: atunci când te împaci cu tine și îți asumi, atunci devii un om echilibrat!

Un om echilibrat este acela care face o legătură foarte, foarte importantă între asumare și vulnerabilitate. Când ți-ai asumat vulnerabilitatea, începi echilibrul acela din care nimeni nu te poate scoate.

Revenim la definiția echilibrului din manualul de Fizică de clasa a VI-a, echilibrul stabil, instabil și indiferent. Toate acestea țineau de condițiile date, plan concav, convex și liniar. Noi însă suntem acea bilă pe care o desena Tovarășa pe tablă, când într-o parte, când în alta. Acum ține de noi să înțelegem că dacă vrem să fim într-un echilibru stabil, trebuie să săpăm mai la adânc, să facem o suprafață concavă și, dacă nu suntem pregătiți să intrăm într-un echilibru instabil, adică să facem echilibristică, să nu cumva să ne așezăm pe movile mai înalte decât statura noastră, să nu cădem de sus! Dar, dacă vrem să meargă totul lin, atunci Yesman este cea mai bună definiție. Există și oameni care sunt fericiți și în această situație, nu cumva să îi arătați cu degetul!

În toate aceste formule există echilibru. Cel care vrea să găsească echilibrul, să nu se uite după gard! Să nu se uite la mine că îmi las centrul de greutate mai jos și îmi sap un tranșeu ca să am un echilibru instabil! Poate că el poate mai sus! Poate că vrea să facă echilibristică și se simte bine într-un echilibru instabil! Există caractere și caractere! Cineva nu poate funcționa fără adrenalină, ori eu unul, personal, mă dau la o parte de la adrenalină, nu conduc nici pe zăpadă prea tare, nici noaptea nu mai merg cu mașina. De ce?! Pentru că eu mi-am ales un echilibru pe care să îl controlez într-un fel.

Va să zică, să răspund și la întrebare. Care este această legătură între ce cere lumea și ce există la mine ca echilibru? Este un singur lucru, anume că nu îmi pasă de cum se echilibrează ceilalți.

Ani Cășărică: Practicile spirituale precum meditația, rugăciunea, ne ajută la calmarea minții, la reducerea gândurilor obsesive și la diminuarea stresului. Ele, de fapt, nu fac altceva decât să creeze un spațiu mental în care putem observa emoțiile, fără să fim copleșiți de ele.

Părinte, cum poate rugăciunea sau meditația spirituală să ajute la reglarea emoțiilor negative? Există, cu ghilimelele de rigoare, o ”disciplină a sufletului” pe care o recomandați?

Părintele Marius Moșteanu: Aveți în față ucenicul părintelui Arsenie (n.a. părintele Arsenie Papacioc), care toată tinerețea s-a ocupat de viața socială, chiar și politică și când a început să reprezinte vocația matură, a intrat într-o zonă în care putea să fie sufocat sau să învețe repede să supraviețuiască. Lumea monahală l-a învățat multe și pe vremea aceea, Rugăciunea Inimii era mai mult decât este acum la modă. Aceasta se făcea după o rânduială care se numea Sbornic. Acesta era un protocol de menținerea respirației și de spunere în paralel a rugăciunii, ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” și a început să o practice și în scurt timp, probabil că se vedea, pe fața cuvioșiei sale, o anumită atitudine și toți au întrebat cum face rugăciunea aceasta. Și părintele Arsenie îmi spunea:

– Tată, îmi cereau Sbornicul. Nu l-am dat nimănui, pentru că acel Sbornic, acel protocol, nu este valabil pentru doi oameni la fel, e valabil numai pentru unu și acela este persoana ta, dacă poți să îți faci un Sbornic.

Problema este următoarea: nu există niciun canon pe care să vi-l indic să fiți fericiți, dar vă spun ceva: din toată Scriptura mă impresionează momentul în care Mântuitorul ne spune ”Împărăția Cerurilor este în voi”!

Am fost învățați la școală să ne uităm în Mitologie după zei, în Teologie, după Dumnezeu și îngeri, în Literatură, după poeți și după tot felul de eroi ai Istoriei dar toți aceștia sunt în noi, nu sunt departe de noi! Dacă vom învăța să căutăm unde trebuie, atunci avem de câștigat echilibrul nostru! Adică: m-ați întrebat despre cum aduce rugăciunea echilibrul în viața noastră? Nu trebuie să știți, trebuie să simțiți și eu vă spun ce simt, nu ce am citit din cărți! Dacă eu aș putea să vă povestesc ce am citit din cărți, ar fi o întâlnire care nu și-a atins scopul! Eu vreau să vă povestesc numai ceea ce am simțit după ce am citit eu, pentru ca la rândul dumneavoastră, tot ceea ce am simțit eu, povestind altora, să povestiți cu ceea ce ați simțit dumneavoastră sau ceea ce ați intuit că am simțit eu! Despre asta este vorba în rugăciune!

Ne așezăm în genunchi și sunt oameni care au o apetență către Psaltire, către Acatist, ei bine, aveți în față un om care deschide agenda telefonului și ia litera ”A”, litera ”B” și până la sfârșitul agendei am 17.800 de numere de telefon! Gândindu-mă într-o noapte la câteva dintre persoanele pe care le am în agendă, consider eu, păcătosul, că rugăciunea mea în asta constă! Un gând către Dumnezeul din fiii mei duhovnicești de care chiar îmi pasă!

Ani Cășărică: Spiritualitatea ne ajută să acceptăm ceea ce nu putem schimba, să iertăm, să ne iertăm pe noi înșine și pe ceilalți și astfel să reușim să ne eliberăm de cea mai periculoasă toxină pe care organismul nostru o poate depozita și anume, neiertarea! Vă spun o rugăciune pe care eu o folosesc foarte des:

”Doamne, dăruiește-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele!”

Părinte, cum se poate împăca suferința cu ideea de echilibru interior? Spuneți-ne, poate exista pace în mijlocul durerii?

Părintele Marius Moșteanu: Problema suferinței în Teologie este una pe care nu trebuie să vă străduiți să o luați ca atare. Suferința nu are niciun rost! Noi suntem chemați să îi dăm un rost! Sunt lovituri care dor și lovituri care schimbă, despre asta este vorba!

Să nu așteptați să găsiți rost în ceva fără rost, dar puteți să dați rost tuturor lucrurilor pe care le considerați importante, așa cum cineva îmi spunea că este încurcat de foarte multe lucruri care îi stau în cale.

– Adică?!

– Păi, nu am aia, nu am cealaltă, niciodată nu am ce îmi trebuie și toți îmi sar în cap!

– Nu, astea nu sunt probleme care îți stau în cale! Nu e calea ta! Calea ta este una care trebuie să se antreneze cu aceste lucruri!

Știți de la mine, că mă cunoașteți de mult, despre faptul că mă străduiesc de multă vreme să înlocuiesc noțiunea de dușman sau de ”Gică contra” cu cea de antrenor. Știți ce înseamnă un antrenor adevărat?! Mă duc eu la fratele Costin, la centrul Veruvis, să îmi fac o hartă a creierului, despre care v-am spus. Și primul om cu care mă întâlnesc după ce mi-a dat prima hartă a fost soția și vroiam să îi spun câte ceva din ce aflasem. Și ea îmi spune:

– Taci, că știu! Ți-a spus că ai un creier căpos?

– Da!

– Ți-a spus că ești absent?

– Da!

Și acum îi spun în direct fratelui meu Costin:

– Fratele meu, am o… extensie pentru cască și cred că fiecare dintre noi are pe câte cineva!

Așa m-a antrenat!!! Când îmi spune că sunt absent, și e prima dată când afirm oficial, în fața a 700 de spectatori, că sunt absent, eu îmi spun că de-abia acum e bine! De ce?! Pentru că asta mi-am dorit de foarte multă vreme! Credeți că dacă aș fi fost prezent în tot ceea ce înseamnă furcile caudine care mi-au făcut viața un calvar, multă vreme, aș mai fi fost aici?! Nu! Dar, iată antrenorul, care întotdeauna mi-a servit bucuria de a constata că sunt viu! Atunci când nu te lasă să te bucuri de ceva și tu crezi că deja ai depășit problema, trebuie să îți spui:

– Da! Omul acesta trebuia să stea neapărat lângă mine! Dacă nu stătea lângă mine, trebuia să îl inventez!

Să știți că antrenorul este ținta sportivului adevărat! Un sportiv adevărat nu poate să aibă performanțe maxime, dacă nu are un antrenor pe măsură! Antrenorul acesta este vecinul care te sâcâie, este șeful care îți cere tot felul de situații, este omul de lângă tine care nu îți aplaudă nimic! De ce?! Ca să te țină viu! Ca să te țină într-o permanentă discuție cu harta creierului tău! De aceea vă spun că un om echilibrat trebuie să fie un om care să nu fie perturbat de nimeni și de nimic! Și vă spun un secret! Poate că are o viață despre care el este convins că este bine, dar alții să fie convinși că nu e bine, el să fie fericit!

Ani Cășărică: Părinte, o întrebare din partea publicului care îmi place foarte mult: cum putem găsi, în noi, Împărăția Cerurilor? Povestiți-le cum mi-ați povestit mie, în urmă cu opt ani!

Părintele Marius Moșteanu: Este foarte dificil să spun aceeași poveste unui om care a mai ascultat-o o dată, de aceea nu o să mai recunoașteți povestea! Ca să vă explic mai atent, o să vă povestesc o întâmplare din viața unui medic neurolog, neurochirurg, chiar, care a avut de înfruntat niște situații deosebit de delicate. Tatăl lui, la vârsta de 77 de ani, a făcut un AVC și a ajuns legumă, legumă. Medicul a spus că o să se ocupe el de tatăl său și, într-adevăr, numai asta a făcut, s-a suspendat din toate funcțiile, din toate comisiile de specialitate și după trei ani și jumătate, patru, l-a repus pe tata pe picioare! Ei bine, atât de bine la repus pe picioare încât la 79 de ani s-a recăsătorit tata și a trăit 14 ani cu soția care, bineînțeles, conform graficului, era mai tânără cu vreo 20, 30 de ani! Știți cum își găsește un bărbat jumătatea, dacă are 46, trebuie să o găsească de 23 de ani! Este cazul lui Nichita Stănescu, nu vorbim din filme! Bun, revenind la tatăl medicului, după ce și-a consumat viața atât de frumos, a murit de moarte naturală și atunci, medicul și-a rugat colegii să îi dea voie să facă el autopsia tatălui. Ce a descoperit?! Că din creier mai avea 5% funcționare! De ce?! Pentru că după accidentul vascular cerebral, toată linia neuronală și tot ceea ce se întâmplă în creier și-a schimbat direcțiile și a făcut un alt fel de sinapse!

Asta este Împărăția Cerurilor din noi! Să nu credeți că trebuie să fim perfecți! Să nu credeți că trebuie să avem toate țiglele pe casă! Să nu credeți că trebuie să fim ca vecinul sau ca șeful sau ca altcineva! Trebuie să fim noi, în noi este Împărăția Cerurilor! Dacă este în noi, nu vă uitați la instituții, nu vă uitați la validări, nu vă uitați în altă parte! Și, ca să nu vă las să plecați chiar atât de fericiți spre casă, pentru că știu că aveți așteptări foarte mari, vă spun că a fi un om echilibrat nu înseamnă neapărat să fiți oamenii perfecți sau că veți învăța în seara aceasta niște protocoale, așa cum părintele Arsenie vorbea despre Sbornic!

Când eram în anul întâi de Seminar, am reluat Limba Franceză și… puntea suspinelor, si conditionnel, pour le connoisseurs, știți ce înseamnă! Și, ca să ne obișnuim cu timpul la Viitor și la Indicativ Prezent când este ”si” la mijloc, părintele profesor ne-a prezentat foarte frumos:

– Si vous voulez passe un pas en avant, vous vais perdre l`equilibre pour une instante.

Adică:

– Dacă vreți să faceți un pas înainte, vă veți pierde echilibrul pentru un moment.

Aceasta este legea echilibrului! Echilibrul este obținut ca să ai ce să pierzi, ca să înaintezi! Să nu credeți că stând, așa, echilibrați și uitându-vă la stele, o să Îl vedeți pe Dumnezeu! Nu! Nu este acolo și, deși mă repet pentru câțiva dintre dumneavoastră, vă spun o poveste despre un mare campion. Când a fost întrebat despre viața lui, Mohammad Ali a spus:

– Da, am vrut să ajung sus, sus, sus! Am mers sus, am bătut sus, sus, sus!!! Ca să ce?! Ca să văd ce e sus! Sus nu era nimic!!! Nici Allah nu era sus!!! Allah era jos, avea grijă de sărmani! Și când am coborât între sărmani, atunci m-am găsit și pe mine!

Acesta este echilibrul! Nu încercați să stați în… lotus și cu degetele conform… Sbornicului yoghin și să credeți că asta înseamnă echilibru! Nu am nimic cu nimeni, mă știți că sunt prieten cu toată lumea! Nu, echilibrul înseamnă după ce l-ai pierdut și ai făcut pasul, pentru că echilibrul vorbește despre centrul de greutate, dacă nu îți deplasezi centrul de greutate în afara umbrei tale, nu ai cum să te deplasezi.

– Ani Cășărică: Și dacă tot am făcut referire mai devreme la ce m-ați învățat pe mine referitor la această Împărăție a lui Dumnezeu, atunci când m-ați învățat primii pași din viața merge mai departe, a fost asta: ”Când vei înțelege că Împărăția Cerurilor se află în tine, atunci vei înțelege că ești o sursă nelimitată de resurse”.

Recunoștința, o temă centrală în multe tradiții spirituale, ne ajută să ne centrăm asupra lucrurilor din viața noastră. Practicarea compasiunii față de ceilalți și a recunoștinței față de ceea ce avem sunt aspecte esențiale ale spiritualității, care contribuie la bunăstarea noastră mentală și emoțională.

Părinte, cum putem cultiva recunoștința în viața noastră de zi cu zi, astfel încât să contribuim la un echilibru interior mai profund, mai ales în perioadele de încercare sau stres?

Părintele Marius Moșteanu: V-am spus despre echilibrul fizic, despre echilibrul teologic, dar despre echilibrul economic am lăsat la sfârșit. Echilibrul economic se face în contabilitatea primară pe capitole: încasări, cheltuieli, sold. Simplu. Dacă vrei să ai soldul mai mare, ai două variante: sporești încasările sau reduci cheltuielile. Sau amândouă deodată! Dar în viața spirituală nu este așa, este tocmai invers. Atunci când începi să aduni, soldul scade, pentru că omul când adună, își umple garajul, își umple frigiderul, își umple cu haine cinci, șase canate de șifonier în fiecare cameră și, dacă este atent, își dă seama că nu are atâtea zile cât să poată purta tot ceea ce are în garderobă și începe să îi scadă inclusiv pofta de viață, adică soldul. Aici e soldul!

În viața spirituală, cu cât faci mai mult curățenie, cu atât vine mai mult har. Știu ce vorbesc! Să nu credeți acum că dacă sunt îmbrăcat așa, trebuie să dau bine într-un anumit fel. Nu. ”Fericiți cei săraci cu duhul”. Dumneavoastră credeți că săraci cu duhul sunt cei care sunt duși în cărucioare, așa? Aia înseamnă sărăcia cu duhul?! Nu. Înseamnă sărăcia celui care a știut să scoată din dulap haina pe care nu a mai îmbrăcat-o două sezoane, care știe și are conștiința că în sertarul lui care este plin sunt lucruri pe care dacă nu le-a mai folosit un sezon, lipsesc din alte sertare.

Sunt situații în care trebuie să învățăm și matematica spirituală, la care a aduna îți scade soldul și la a scădea îți crește. Revenind la echilibru, acesta nu ne lasă să greșim! Am de la părintele Arsenie niște linii foarte clare. De exemplu, până când să dai și cât să dai. A spus:

– Tată, dacă la tine la poartă bate un cerșetor și îți cere o bucată de pâine, du-te și, știind că ai o bucată de pâine, întreabă-ți copiii și soția dacă au mâncat sau dacă le este foame și dacă ei spun că nu le este foame, dă-o cerșetorului, dar dacă ei spun că le e foame, ieși și spune-i cerșetorului să meargă la altă casă. Pentru că dacă nu ești atent, în câtva timp, așa-zisa ta dărnicie devine minusul și copiii tăi vor fi nevoiți să facă ceea ce făcea cerșetorul, să bată din poartă în poartă să ceară și pentru ei!

Există o limită în toate. Limita este echilibrul.

Ani Cășărică: Spiritualitatea ne ajută să vedem provocările ca pe oportunități de creștere personală. Este evident că această perspectivă ne face mai puternici și mai capabili să depășim momentele dificile.

Părinte, cum putem, cu ajutorul practicilor spirituale, să dezvoltăm reziliența emoțională, acea capacitate de a face față și de a ne reveni după evenimente traumatizante sau schimbări semnificative în viața noastră?

Părintele Marius Moșteanu: Reziliența spirituală, chiar credeți că noi avem datoria să rezistăm condițiilor din exterior?! Nu. Noi trebuie să avem conștiința că datoria noastră este să ne împăcăm cu noi înșine, pentru că degeaba rezist eu la loviturile din exterior, dacă noaptea, după o astfel de zi grea, nu mai pot să dorm pentru că nu am răspuns atunci când a trebuit, nu am întors obrazul celălalt.

Vă mai aduc aminte și celor care mai știți, dar îmi place să vă povestesc, exact ca cea care a venit la spovedit și îi spunea părintelui de vreo zece ani același lucru:

– Părinte, am dat-o pe soacră-mea afară din casă!

Asta în Postul Crăciunului, s-a spovedit femeia, i-a dat părintele canon, dar în Postul Paștelui, iar:

– Părinte, am dat-o afară din casă pe soacră-mea!

A venit și Postul Sfinților Apostoli, și al Sfintei Marii, ani, ani buni, până la urmă, părintele și-a luat inima în dinți și i-a spus:

– Nu te supăra, soro, dar, știi, pe asta mi-ai spus-o…

– Da-mi place s-o repet!!!

Cam așa stau lucrurile și în situația noastră. Noi trebuie să ne împăcăm cu noi pentru că nu am înțeles niște lucruri. Atunci când Mântuitorul a spus că dacă cineva îți dă o palmă, să întorci și obrazul celălalt, noi printr-un mecanism de reflex educațional credem că dacă am primit o palmă, întoarcerea obrazului înseamnă că trebuie să mai primim încă o palmă! Dar nu este așa! Chiar nu este așa!

Vă spun o poveste personală, spre deliciul celor care cred că mă repet și uit câteodată. Eram cu căruțul în hypermarket și, așa cum după ce m-a constatat soția, m-a constatat și harta fratelui Costin, eram absent. De multe ori sunt absent! Îmi spun colegi că m-au văzut pe stradă, dar eu chiar eram absent, nu i-am observat! Grav este că eu îmi cultiv această absență! Și, absent fiind, bineînțeles că am ajuns din urmă pe un nene care mergea cu un baston. Nu l-am lovit în baston, măcar, ci în piciorul care mai era în regulă, adică exact unde nu trebuia! Și atunci, mi-am adus aminte imediat, că așa merge mintea, face niște conexiuni, eram pe… autostrada neuronală și mi-am spus că acum am de aflat! Și s-a întors nenea acela la mine, cu o figură de om lovit, și i-am spus:

– Nene, știi ce? Dă-mi o palmă!

În momentul acela, am aflat ce a vrut Mântuitorul să ne spună! Întoarce obrazul celălalt și vei avea o lecție extraordinară! Știți ce a făcut nenea acela?! Dintr-un om supărat și vădit rănit, a spus:

– Nene, fii și dumneata mai atent.

M-a scos dintr-o absență și îi mulțumesc. Asta înseamnă să ai un dialog permanent cu tine! Asta înseamnă să fii echilibrat și, mai ales, asta înseamnă să nu mai mergi după fentă, că dacă se spune aia, înseamnă ailaltă. Nu. Nu mai răstălmăciți, luați lucrurile așa cum sunt! Dacă pentru cineva mai coleric, această situație ar fi atras și altă palmă, probabil că v-ar povesti situația respectivă. Eu, însă, vă spun încă o dată că nu există rețete pentru nimic, ceea ce vă spun eu aici este valabil pentru fiecare dintre dumneavoastră dar numai ca să luați un exemplu că puteți să vă faceți propriul sistem de conviețuire frumoasă nu cu vecinii, ci cu dumneavoastră înșivă, în casa proprie!

Am un amendament, eu vă spun povestea mea, nu faceți ca mine, v-aș ruga ca din seara aceasta să vă găsiți propriile dumneavoastră posibilități de a fi în locul nostru. Sunt sigur că oricare dintre dumneavoastră, venind aici în locul nostru, ar fi vorbit mult mai frumos, pentru mine, cel puțin, pentru că mie îmi place să aud povești, dar acum e rândul nostru, aici, în fața dumneavoastră. Dar, mergând spre casă, unul dintre dumneavoastră va pleca schimbat cu siguranță. Gândiți-vă, puteați să fiți dumneavoastră?!

Ani Cășărică: Gândirea pozitivă, fie ea abordată printr-o lentilă spirituală sau una bazată pe neuroștiință are efecte profunde asupra sănătății emoționale și mentale. Aceasta implică un mod de a percepe lumea cu speranță, încredere și deschidere către aspectele benefice ale vieții, influențând atât structura creierului, cât și practicile spirituale.

Părinte, cum se împacă gândirea pozitivă cu învățăturile creștine, cum putem să folosim această gândire pozitivă, fără să cădem în iluzia că putem controla totul prin propria voință, ignorând ajutorul și voia lui Dumnezeu?

Părintele Marius Moșteanu: Gândirea pozitivă să știți că este o capcană și știu ce vă spun! Este o capcană pentru că poate să ne ducă spre un om autonom. Cel mai hidos lucru de pe fața pământului este să întâlnești un om autonom, care nu mai ascultă de nimeni. Gândirea pozitivă însă poate să fie înțeleasă în adevărata ei definiție. Gândirea pozitivă nu înseamnă să gândești frumos după ce ți s-a întâmplat un lucru rău, neapărat! Chiar lua cineva în derâdere situația aceasta, dacă ești la etajul doi și aluneci pe prima treaptă și te duci până la parter, când te ridici, ce faci, spui ”Doamne, mulțumesc că am ajuns mai repede”?! Cam aici e diferența între modurile de a privi lucrurile!

Gândirea pozitivă nu înseamnă neapărat că trebuie să impulsionăm creierul să vadă numai lucrurile bune. Vă imaginați, dacă noi am fi fost lăsați de Dumnezeu numai cu gândirea asta pozitivă și eram numai așa, într-o zonă în care totul era frumos, cine mai evolua? Cine mai făcea un pas ca să poată să își piardă echilibrul? Nimeni! Gândirea pozitivă însă este un concept care vă poate duce într-o groapă. Vă spun sigur.

Fără a avea experiența faptului că dacă pui mâna pe plită, te arzi, toată viața vei fi supărat inclusiv pe cel care ți-a interzis să pui mâna pe plită ca să afli atunci și când o să afli pe la 18, 20 de ani când pleci de acasă și te arzi cu țigara, atunci o să îți dai seama că de fapt trebuia să ai niște experiențe și din cauza unor părinți sau unor condiții foarte… cocoloșitoare, nu ai avut aceste experiențe. Acolo poate să ducă gândirea pozitivă. De ce?! Pentru că dacă tu îți mobilezi de acasă, de exemplu, gândurile că toată ziua o să fie frumoasă, exact cum foarte frumos a marcat fratele Costin, creierul nostru nu ia decizii, deciziile le ia conștiința noastră. Mă așez în pat și spun:

– Doamne, dacă mă trezesc dimineață, mâine va fi cea mai frumoasă zi din viața mea!

Și te trezești dimineață, mașina e acoperită de zăpadă, după ce dai zăpada jos un sfert de oră, îți dai seama că ai pană, când să te duci să iei roata de rezervă, îți dai seama că ai și a doua roată pană. Și creierul o să spună că înseamnă că ziua de azi o să fie frumoasă, dar nu meteorologic și nici măcar logistic și te duci să iei autobuzul, ajungi târziu la muncă și șeful te muștruluiește și creierul săracul se tot gândește unde o fi ziua aia frumoasă! Ei, mai spre seară o să îți aducă aminte așa cum, discutând cu dumneavoastră, acum, mi-am adus aminte că este 17 februarie și că din 17 februarie 1998, Cartea mea de Muncă este la Universitatea Ovidius. Ziua de astăzi, un arc peste 27 de ani, mă face să fiu conferențiar, eu care de 27 de ani sunt asistent, asta chiar zi fericită!

Gândirea pozitivă asta înseamnă, că nu mai vreau să mai fiu nici măcar lector pentru că îmi ajunge, ar însemna să cobor! Nu am de gând să fac lucrul acesta, pentru că prezența fratelui meu Costin aici deja dă conferinței noastre o atitudine academică.

Ani Cășărică: Este absolut evident că autocunoașterea este esențială. Recunosc că ideea acestei conferințe îmi aparține (…) dar trebuie să mai recunosc, căci mă cunosc, consider eu, suficient, că nu ar fi fost posibilă fără ajutorul unor oameni dragi mie, colegi, al Asociației Centrul pentru Jurnalism și Dotto Tv și aș avea întrebări cu privire la această temă a rolului și impactului jurnalismului independent.

Părinte, credința și informarea sunt două repere importante pentru suflet. În opinia dumneavoastră, cum poate presa să contribuie la păstrarea unei busole morale într-o societate dominată de dezinformare?

Părintele Marius Moșteanu: Când pastorul Norman Vincent Peale avea cartea pregătită, ceea ce dumneavoastră ați citit ”Forța gândirii pozitive”, inițial fusese ”Forța credinței”, s-a dus la primul editor care i-a spus:

– Măi, nene, la cum ești dumneata frumos îmbrăcat, așa, vezi de treabă și spune ce ai scris la biserică!

Și atunci a intervenit P.R.-ul jurnalistic și a spus:

– Nu e bine. Ia schimbă titlul cărții în ”Forța gândirii pozitive”!

Vedeți ce a ajuns?! Este vorba despre aceeași carte, nu i s-a schimbat nici măcar coperta, decât un cuvânt, ”Forța gândirii pozitive”! Numai că, cine o citește așa cum o citesc eu, de vreo cinci, șase ori și cum îi spuneam lui Costin, după fiecare citit îmi iau alt exemplar pentru că nu mai pot citi aceeași carte, că are prea multe notițe cu pixul pe ea, își dă seama că, de fapt, esența acestei cărți nu stă nici în gândire pozitivă și nici în credință, ci în forță! Este vorba despre forță! Știu ce vă spun, mai citiți-o o dată și o să vă dați seama că am dreptate!

Acesta este jurnalismul! Jurnalismul știe să îmbrace un adevăr în ce trebuie și știe să îl scoată pe piață, pentru că ar fi fost păcat ca aceste cărți, care bineînțeles că au continuat, dar cu aceeași temă, gândirea pozitivă, să nu fi fost publicate. Vă imaginați ce ar fi însemnat dacă un jurnalism adevărat nu ar fi știut să îmbrace, într-un ambalaj cumsecade, o idee fantastică? Vedeți cât strică, la un moment dat, un cuvânt și cât clădește alt cuvânt, deși dacă ați fi pus în balanță cele două variante de titlu, aproape că nu v-ați fi dat seama?! Dar ele reprezintă pacea dintre ce vrea omul să aibă în față și ceea ce i se oferă.

Degeaba îi spui unui copil că mărul acesta este mai frumos decât cel din hypermarket, dacă el nici măcar nu poate să se apropie de el pentru că e zbârcit, că suntem în luna februarie la sfârșit și e luat dintr-un depozit și e deshidratat! Pot eu să îi spun că e mai sănătos?! Vă spun altceva, mai bine îl învăț să mănânce un măr, adică din îmbucături mici și cu masticație de 30 până la 50 de ori! Măcar l-am învățat ceva frumos, decât să îl oblig:

– Ia-l pe ăsta!!! Nu-l lua pe ăla, că ăsta e mai bun!!! E românesc!!!

Mesajele sunt excepționale atunci când știi să le îmbraci în ceva!

Ani Cășărică: Părinte, cum definiți iubirea și în ce mod aceasta ne poate aduce echilibru sau dezechilibru?

Părintele Marius Moșteanu: Iubirea este taina cea mai importantă! Atunci când întrebi un băiat sau o fată, în vremea adolescenței, ce l-a făcut sau ce a făcut-o să iubească pe respectivul sau respectiva, singurul răspuns adevărat este ”Nu știu”! Dacă nu avem răspunsul acesta, înseamnă că este ori interes, ori un calcul, ori un aranjament, ori altceva. Cred că acesta este răspunsul corect.

Ani Cășărică: Părinte, cum îi ajutăm pe adolescenții și tinerii din zilele noastre să își descopere echilibrul în viețile lor?

Părintele Marius Moșteanu: Este tema mea preferată! Bubule, am răspuns! Tinerii fac parte din generația care are întotdeauna dreptate! Dacă veți reuși să aplicați acest sistem, i-ați cucerit! Exemplu: iese băiatul de clasa a zecea la prima întâlnire, first date, bineînțeles, geluit, proaspăt ieșit din duș și mama îi spune:

– Vino încoace! Ia fesul ăsta pe cap!

Dar credeți că de așa ceva are el nevoie?! Și atunci se desparte lumea în două: lumea lui mama, care e… dusă și lumea mea! Dacă veți înțelege că trebuie să răspundeți copiilor sau adolescenților cu atitudinea a ceea ,ce era copilul sau adolescentul din dumneavoastră, fără să cosmetizați cu afirmații de genul ”Pe vremea mea nu era așa”, dacă veți fi sinceri cu dumneavoastră, așa-zisul conflict cu generația de adolescenți va fi superb!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a scrie acest… puzzle aici, mulțumesc doamnei Ani Cășărică și Dotto Tv pentru conferința organizată, pentru invitații minunați și subiectele alese abordate cu sinceritatea trăirilor personale. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să scriu aceste rânduri aici și vă mulțumesc dumneavoastră celor ce ați avut răbdarea și curiozitatea citirii lor. Dacă vreți să urmăriți înregistrarea conferinței, o puteți face pe adresa: https://www.facebook.com/dottotv/videos/3475763942553797