Ca să ajungi, trebuie să pleci!

Pentru cei care vă întrebați ce caut cu o floare de castan în mână, vă spun că este Ziua Mironosițelor, dacă ar fi după mine, aș numi-o ”8 Martie Ortodox”, este Ziua Femeii, este ziua în care întreaga societate, ortodoxă, cel puțin, este chemată să restabilească o stare în care femeia merită să fie admirată.

Părintele Arsenie spunea:

– Tată, un bărbat, ca să fie împărat în familia lui, trebuie să așeze femeia pe tron. Dacă nu a reușit lucrul acesta, nu stăpânește o împărăție acel bărbat!

Feminitate și femeie sunt lucruri la care, din păcate, societatea se uită numai din când în când. Se uită numai atunci când fiecare își aduce aminte de mama, eventual chiar îi face semn cu mâna, privind înspre cer. Dar realitatea este alta.

Avem astăzi o pildă extraordinară în Evanghelie. Femeile Mironosițe, constatând că nu s-a putut face ungerea completă a trupului Mântuitorului, să spunem așa, în termenii zilelor noastre, nu s-a putut încheia protocolul conform uzanțelor îmbălsămării, au luat mir de mare preț și s-au dus să continue ceea ce începuseră, dar dat fiind faptul că veneau sărbătorile Paștilor evreiești, nu au avut voie să facă o lucrare completă și au înfășurat numai trupul Mântuitorului, L-au așezat în mormânt și au așezat o piatră la ușa mormântului. Era o piatră foarte mare și în afară de mărimea ei, la ușa mormântului erau așezați și ostași care să păzească trupul Mântuitorului. Să Îl păzească de ce?! Ca nu cumva, cum au spus iudeii, ”venind noaptea, ucenicii să Îl fure”! Acum, vă imaginați cel care fură un mort, cum în numele mortului își dă el viața, cum că acel mort este ”izbăvitorul lumii”! Nimeni nu poate să creadă așa ceva! De-abia crezi în Cel care a Înviat că e izbăvitorul lumii, dar cum să crezi într-un mort că e izbăvitorul lumii!?

Izbăvitorul lumii este orice virtute care a înviat dintr-un păcat, pentru că virtutea să știți că nu se naște așa sau nu înviază, vezi Doamne, prin ea însăși din nimic, nu, este ”altoită”! Pe ce?! Fix pe un viciu, pe un păcat! Atunci când nu ai răbdare, devenind răbdător, ești virtuos, atunci când ești zgârcit, devenind darnic, ești virtuos! Dar până când nu ai ”port-altoiul” acela firesc, de ce îl numesc ”port-altoi” firesc?! Dat omului îi este supraviețuirea. V-am mai spus și altă dată că nu performanța este datul omului. Supraviețuirea înseamnă să am! Eventual, când eram săraci, când eram mici, acum că suntem mari, trebuie să avem de multe ori mai mult ca atunci când eram mici, lucruri cu totul și cu totul nesemnificative! Dar ”port-altoiul” acela este datul nostru firesc, adică să avem! Peste ”port-altoiul” acela firesc de a avea, noi trebuie să altoim să fim. Peste dorința omului de a avea vine dorința omului de a fi darnic. Peste dorința omului de a stăpâni vine dorința și virtutea omului de a fi smerit. Peste datul firesc al omului să își facă loc cu coatele prin societate este virtutea de a-ți vedea lungul nasului.

Da, este vorba despre feminitate! Toate acestea sunt calitățile pe care, din păcate, lumea de astăzi nu le mai recunoaște. Dar acum, ca să fiu așa cum mă cunoașteți, să nu las pe nimeni să plece prea victorios, am să spun că și femeia și-a pierdut, pe proprie mână, respectul, pentru că atunci când constată că cineva în jurul ei nu poate să facă ceva, imediat, femeia își suflecă mânecile și se apucă și face ea! Toate bune și frumoase, da, este voluntară, dar să vă spun din subsidiar, de ce am voie să vorbesc așa. Știți de ce femeia face lucrul acesta? Știți de ce femeia este atentă să facă ea în locul celuilalt? Pentru că este convinsă că celălalt nu poate să facă măcar la fel de bine ca ea! Fetelor! Nu vă mai amăgiți! Nu intrați într-o concurență cu o lume indiferentă! Nu intrați în concurență cu o masculinitate care doarme pe o ureche, de nici nu vede că atunci când ați ajuns în aerogară, aveți și trolerele înfoliate până când bărbatul a parcat mașina! Nu se vede nimic! Eu vreau să vă trezesc, fetelor, la o realitate a momentului!

Realitatea este următoarea: toți cei care fuseseră 24 din 24, 7 din 7 în jurul Mântuitorului erau ascunși de frica iudeilor! Trebuie să recunoaștem! Știu, au circumstanțe atenuante, pentru că față de femei, ei puteau să fie trași și la răspundere! Știți, îmi place să jonglez, așa, din când în când, dar să nu credeți vreo tabără că o să vă dau dreptate la sfârșit! Cred că sunteți convinși că veți pleca cel puțin cu scor de remiză! De ce?! Păi, dacă eu vă dau scorul, când ajungeți acasă, unul într-o parte și altul în alta, credeți că s-a terminat meciul! Nu s-a terminat niciodată meciul! Bărbaților, nu vă amăgiți că dacă femeia v-a lăsat în pace, aveți ocazia să aveți chiar zile senine! Din contră! Atunci când femeia tace, bărbatul trebuie să se pregătească de ce este mai rău!

Așadar, revenind la Femeile Mironosițe, iudeii deja erau cu ochii-n patru. O parte din ochi erau către mormânt, să nu fie atins, ca nu cumva să piardă… corpul delict, iar pe de altă parte, ucenicii pe care îi vedeau pe colo, pe colo trebuia să fie izolați ca nu cumva să se înmulțumească și atunci, e adevărat, toți ucenicii stăteau ascunși de frica iudeilor! Femeile, însă, de dimineață, își făceau un plan, nu stăteau ca astăzi la cafea sau, mă rog, nu era pe atunci obiceiul acesta! Și când au plecat, Maria Magdalena, Maria Salomeea, Marta și Maria, toate femeile de care auziseră s-au rugat și nu au spus absolut nimic până când nu s-au apropiat de Mormântul Sfânt. Când s-au apropiat, înainte de a vedea ce este acolo, s-au întrebat între ele:

”Oare cine ne va da nouă la o parte piatra de la ușa mormântului?”

Deci, dacă își punea un bărbat întrebarea asta, deja suna vreo doi, trei Dorei să vină cu camioane, cu ceva! Nu, aici era doar o întrebare! Întrebarea feminină, vreau să vă spun foarte clar, nu este ca a bărbatului. Când întreabă o femeie lucruri de genul acesta, ”Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului”, să nu credeți că este o întrebare de om neputincios, adică noi nu putem să o dăm la o parte, să vedem cine poate. Nu! Se putea traduce prin ”Fetelor, sunt curioasă cum va rezolva Dumnezeu problema aceasta!”. Dumnezeu rezolvă întotdeauna problemele celui care se duce întâi singur să facă ceva peste măsura puterii proprii! De acum înainte, măcar, întrebarea asta să vă sune în urechi, așa:

– Doamne, de abia aștept să văd cum ai rezolvat problema asta!

Asta este atitudinea feminină, de aceea sunt aici cu floarea aceasta! Lumea feminină nu este una a unei logici după lumea aceasta! S-au făcut măsurători că la naștere, coeficientul de durere este egal cu durerea pe care o provoacă ruperea simultană a 42 de oase mari, femur! Cine ar putea să îndure această durere?! Femeia care, după ce i s-a născut un copil, a uitat de toate! Această femeie este curiozitatea întruchipată, în relația cu Dumnezeu să întrebe ”Doamne, cum o mai rezolvi și pe asta?”! Logica nu poate rezolva! Vă imaginați, erau 10, 12 femei, dar era o piatră pe care o pusese o armată întreagă și era o piatră care odată așezată la ușa mormântului nu era ridicată și pusă în partea cealaltă. Nu, ridicarea ei necesita de cel puțin o sută de ori efortul celui pus ca să o așeze acolo! Așezi o piatră într-o groapă, poate că în trei inși poți să o rostogolești, dar trebuie cel puțin trei sute ca să o mai scoți.

Așadar, întrebarea feminității de astăzi este o curiozitate: ”Cum o mai rezolvi, Doamne, și pe asta?”! Imaginați-vă că un medic care pregătește nașterea pentru un prunc are toate tratatele și tot ceea ce îi stă la îndemână și s-a format pentru asta, citește și despre dilatație, eu am văzut un copil născut la 6,7 kilograme, vă imaginați că orice dilatație nu are nicio relevanță și medicul acela, stând lângă feminitatea care urmează să dea naștere unui copil, poate să mă înțeleagă ce vreau eu să spun acum! ”Doamne, cum o rezolvi și pe asta? Eu nu am învățat la școală că așa ceva se poate!” Știți cum este? Ca acela care vede realitatea și este lovit așa de mult de realitate încât chiar se îndoiește că există! V-am mai povestit despre cel care s-a dus prima dată în Africa de Sud și a văzut elefanți, a văzut girafe, a văzut crocodili și când a dat nas în nas cu un hipopotam, a spus:

– Așa ceva nu există!

Asta este negarea relității! Dar femeile mergeau una cu alta și se întrebau ”Cine o să ne ridice nouă piatra de la ușa mormântului?”, citind așa cum v-am rugat, ”Doamne, cum o să o rezolvi și pe asta?” și, așa, pe după colț, au văzut că piatra aceea care era foarte mare fusese răsturnată! Asta este diferența între lumea masculină și lumea feminină! Dacă să spunem prin absurd că în locul femeilor ar fi fost o ceată de bărbați egală numeric, în afară de faptul că ar fi stat la o bere în loc să facă un plan, nu ar fi plecat până la mormânt până când nu pregăteau scară, scripete, mașină, cabestan, să vadă cine are jeep-ul cel mai pricopsit și așa i-ar fi apucat Rusaliile până s-ar fi dus ei la mormânt! Nu vreau să iau în derâdere pe nimeni, Doamne ferește, dar feminitatea despre care vreau să vă continui ține și de faptul că niciuna dintre femei nu a constatat că lipsește masculinitatea de lângă ele! Uite că v-a spus cineva și lucrul acesta! Nu s-a văitat femeia că e singură, nu s-a văitat femeia că are lângă ea tot atâta putere sau… ne-putere sau credință pe cât are pe dinăuntru așa are și pe dinafară! Ei, dar ia să puneți pe cineva să se pregătească să fie gazdă! Un grup de bărbați știți ce întrebare are? ”Unde sunt femeile, că noi nu ne pricepem?!” Știți că sunt o sută de întrebări pe care le adresează copiii, mamelor:

– Mamă, unde sunt ciorapii?

– Mamă, când mă schimbi?

– Mamă, când facem duș?

– Mamă, când mâncăm?

Și tot așa! Au însă și un set de întrebări și pentru bărbați! Dar, de fapt, există o singură întrebare:

– Tati, unde e mami?

Asta este feminitatea despre care vreau să vă vorbesc astăzi! Mironosițele femei au în ele putere mai multă decât consideră ceilalți, au o putere exact cât să le ajungă! Dacă piatra aceea care era foarte mare era de o sută de ori mai mare, cu siguranță că ar fi găsit-o tot răsturnată! Înseamnă că puterea lor nu constă în kilogram/forță sau în alte unități de măsură, ci pur și simplu în convingere!

– Măi fetelor, dacă am plecat de acasă, voi credeți că Dumnezeu ne-a trezit așa, să mergem aiurea?! Păi, dacă tot am ajuns până aici, hai să vedem, Doamne, cât suntem de curioase, cine va prăvăli piatra?!

Răspunsul este următorul: Hristos! Da, Hristos! El a împins-o! Nu au împins-o nici îngerul, nici ostașii, nici ucenicii! Mântuitorul a înviat, nu L-a înviat Tatăl, a înviat El! Așadar, Femeile Mironosițe  prăznuite astăzi sunt primii martori ai Învierii Domnului! Pentru că, după ce au constatat că piatra era dată la o parte, au văzut înăuntru doi îngeri, care au spus:

– Pe cine căutați? Pe Iisus? A înviat, nu este aici!

Cu alte cuvinte, am ajuns aici cu ajutorul lui Dumnezeu, ca să vă dăm o mărturie, nu de altceva! Nu noi suntem cei care am dat piatra la o parte. Ei, acest răspuns să știți că dă o altă putere femeii! Puterea de a face ceva nu cu o forță măsurabilă, ci cu o convingere de nemăsurat! Această convingere este că dacă ea este lăsată să ducă viața mai departe, o va duce și să știți că nu săvârșesc niciun act de dreptate, toate femeile duc viața mai departe! Știu exact ce vă spun! Maternitate nu înseamnă neapărat să naști copii, pentru că am văzut suficiente abandonuri prin spitale! Esența maternității este de a veghea la bunul mers al vieții! Asta este maternitatea, așa că nu vă amăgiți că unele sunt mame și altele nu sunt mame! Toate sunt mame, pentru că în esența întrebării ”Oare cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” este tocmai răspunsul acesta: nu e nevoie să ai o calitate recunoscută social, nu e nevoie să chemi o armată de argumente, ai în tine totul! Ce vroiai? Să vezi piatra dată la o parte. Privește că așa este și vei avea și mărturie foarte clară cum că Cel pe care Îl cauți nu este aici. Merge în Galileea mai înainte de voi. Era vorba de o distanță pe care nu aveai cum să o parcurgi ca să ajungi într-un timp dat!

Aș vrea ca duminica aceasta să ne întrebăm și noi cum să fim ca Femeile Mironosițe! Putem! Că suntem bărbați sau femei, putem! Dumnezeu l-a făcut pe om! Din păcate, societatea s-a împărțit așa de clar între bărbat și femeie încât la un moment dat, după ce a făcut o trecere exactă într-o parte și în alta, acum se vine chipurile cu un gest reparator, ca să amestece și să facă o confuzie și mai mare! Nu vă lăsați păcăliți de nimeni și de nimic! Putem, că suntem lăsați de Dumnezeu, să avem convingerea că sensul Creației este fericirea Creaturii! V-am mai spus și altă dată, dacă vreți să țineți busola aceasta a sensului vieții, să știți că viața are un sens și urmați sensul respectiv, e foarte simplu, în momentul în care nu mai zâmbiți, în momentul în care nu mai sunteți fericiți, să fiți siguri de un singur lucru, nu sunteți în sensul Creației! Faceți stânga împrejur! Uitați-vă ce direcție vă aduce o fericire și atunci, cu siguranță, veți afla sensul Creației! Acesta este sensul Creației, este să nu stăm! Femeile nu au stat acasă să se întrebe cine le va prăvăli lor piatra de la ușa mormântului!

Îmi aduc aminte de Vadu Roșca, în 2005, când au venit niște inundații și se duceau bieții pompieri și jandarmi să caute bărbații și erau într-un singur loc, la barul din sat! Era așa, la suprafață, sticlele de bere și navetele așezate și de acolo pompierii luau informații unde este beciul în care încă mai este apă, unde este grădina pe care trebuie să o aranjeze și se mai întorcea câte un nene care spunea, lăsându-și berea pe masă:

– Vedeți că și pe strada cealaltă, la mine e ceva apă în beci!

Nu Dumnezeu ne-a lăsat această atitudine! Dumnezeu ne-a lăsat să plecăm și atunci când ne întreabă cineva:

– Măi, nebunule, unde te duci, câine surd la vânătoare?!

Noi să răspundem:

– Da, eu sunt la vânătoare, chiar dacă mi-am pierdut auzul, eu mă duc acolo pentru că asta am învățat să fac!

Omul este dator să plece. Bucuria cea mai mare știți care este? Că atunci când pleacă, deja primește o putere înmiită față de ce poate el să își calculeze! Are atunci și jeep-ul și cabestanul și lanțuri și tot ce trebuie, așa numai ca să știe el că s-a pregătit și când va ajunge în fața problemei deja rezolvate, de ce nu se trezește omul, pentru că de multe ori suntem și noi de genul acesta?! Pentru că începe să caute argumente logice pentru care să nu se poată ceva! Haideți să învățăm un singur lucru! Să ne iubim unii pe alții, să înțelegem că Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum suntem și ne-a dat o mare șansă, aceea ca noi să facem realitatea! Noi suntem cei care observând că am plecat de acasă și nu ne-am întrebat înainte de vreme, știți, ca în contabilitate, când tragi linia mai devreme și ai multe cheltuieli, o să iasă soldul mic, când știi să mai aștepți și vin și niște încasări și tragi linia, atunci soldul e mai măricel! Haideți să tragem linie așa cum trebuie, să nu tragem linie cu îngrijorare față de ceea ce, chipurile, urmează să se întâmple, ci să tragem linie de abia după ce ajungem să vedem. Noi să le socotim pe ale noastre. Ce am făcut? Ce ținea de mine? Ținea de mine să vin cu tot harnașamentul să mișc piatra sau de mine ținea pur și simplu să ajung măcar până acolo?! Ca să ajungi, trebuie să pleci! Ca să nu întârzii, trebuie să pleci mai devreme de acasă. De aceea din lecția Femeilor Mironosițe de astăzi, să învățăm că Dumnezeu ne iubește, ne dă tot ceea ce avem nevoie, numai că noi trebuie să punem convingerea că suntem îndreptați spre sensul Creației!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru îngăduința de a reda aici cuvintele predicii sale de astăzi de la Duminica Femeilor Mironosițe. Mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urrmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=bWqsnx9xiuA. Vă mulțumesc tuturor care citiți aceste rânduri și vă bucurați de ele cel puțin la fel cât mă bucur eu scriindu-le cu voia și ajutorul lui Dumnezeu.