Suntem Îngerii Ierbii!

Fiii Tunetului, omuleți verzi vii și vrednici pe străzile Constanței, Îngerul Ierbii sau mai-marele pinguinilor și poveștile lor rostite cu multă iubire și blândețe. Cam așa arată o invitație a părintelui Marius Moșteanu de a privi în noi și în jurul nostru cu recunoștință. Cum să nu vrei să afli mai multe despre tine?! O invitație pe care părintele ne-a adresat-o astăzi, la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, în predica sa despre ”Prevestirea patimilor”. La final veți afla și canonul pe care sigur îl putem împlini. Și dacă tot vorbim despre invitații, mâine, de la ora 16.00, în Aula Bibliotecii Județene din Constanța, părintele va susține conferința ”Răstignire și Înviere. Jertfă și Răscumpărare”. Pentru cei care astăzi nu l-au putut aplauda în biserică, mâine e liber la aplauze și emoții mai presus de cuvinte! Cred că parcurgând aceste rânduri ale predicii de astăzi, sigur veți avea curiozitate suficientă pentru a participa la acel minunat schimb de emoții pozitive ce însoțește fiecare suflet (văzut și nevăzut) venit la conferințele părintelui!

În duminica a cincea a Postului cel Mare, Sfinții Părinți au rânduit a ne provoca cu o pericopă din Evanghelia după Marcu atât de tulburătoare încât parcă este copiată din ”Evenimentul zilei”, parcă este coborâtă de pe Tik Tok! Este mai actuală decât oricând.

În câteva cuvinte, Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că la Mântuitorul au venit doi dintre cei doisprezece Apostoli, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, numiți Boanerghes, Fiii Tunetului, deci, pentru cei care mai studiază Psihologia prin clasa a VIII-a, niște caractere colerice. A se citi că s-au dus la Mântuitorul aproape bătând cu pumnul în masă:

– Să ne dai ceea ce Îți vom cere noi de la Tine!

Și Mântuitorul le-a întors puțin… oferta și a spus:

– Ce vreți?

– Să stăm unul de-a stânga și altul de-a dreapta, când vom veni în Împărăția Ta!

Acum, Sfântul Evanghelist Matei ne spune altceva decât ne spune Sfântul Evanghelist Marcu despre același eveniment. Ne spune că mama celor doi a mers la Mântuitorul, adică, vă imaginați, dacă ei erau Fiii Tunetului, cine era ea?! Era tunetul în persoană! Soacră potențială de două nurori! Nu trei, dar potențialul maxim! Se spune că ea ar fi cerut pentru fiii ei cele două poziții.

Bineînțeles că Mântuitorul le-a explicat că nu pot să se boteze cu Botezul cu care S-a botezat El, nu pot să ducă paharul pe care El îl bea, dar ei au spus că pot. Și atunci, Mântuitorul le-a spus:

– Bine, puteți să vă botezați cu Botezul cu care M-am botezat Eu, puteți să beți paharul, dar a sta de-a stânga și de-a dreapta nu Îmi este Mie dat să rânduiesc, ci Tatălui care M-a trimis.

Bineînțeles că s-a iscat imediat o zâzanie  între ceilalți zece Apostoli, adică ”Noi suntem mai proști?”, ca dovadă a faptului că nu au înțeles nici ce le-a spus Mântuitorul, nici de ce nu poate să obțină cineva respectivele poziții. E clar că nu pentru ei a vorbit, s-a lămurit Mântuitorul că nu avea pentru cine să vorbească, asta e clar! Dacă după ce primești răspunsuri explicite, tu vii să spui ”Bine, nu le dai ălora, dar dă-ne nouă”, e clar că Mântuitorul nu s-a mai adresat celor care erau de față, ni se adresează nouă, de aceea am și spus că mesajul este pentru astăzi, acum! Și a spus Mântuitorul:

– Ați auzit despre mai-marii lumii, care stăpânesc peste popoare și se numesc făcătorii lor de bine.

Parcă deja citim din ”New York Times”, parcă este ceva despre Groenlanda, despre Canada! Bine, nu a spus Mântuitorul că o să stăpânească și peste pinguini, dar acolo era! Acolo era! Și a continuat Mântuitorul:

– La voi însă să nu fie așa! Cel care vrea să fie mai-marele vostru să fie slujitorul tuturor!

Și aici chiar ne-am lămurit că nu avea nicio legătură auditoriul de atunci și aș îndrăzni să spun că măcar unii dintre noi să ne trezim astăzi, dacă vrem să conducem. Trebuie să fim slujitorii tuturor.

Ca să înțelegem updatat, așa, cam ce se întâmplă cu aceste situații, să ne apropiem de esența lucrurilor, se spune că odată, un ministru al Apărării a avut un sfârșit creștinesc într-o noapte. Știți, dacă dormi noaptea, nu te lovește nicio mașină, ești în pat la tine, e un sfârșit creștinesc, că noi pentru asta ne rugăm! A murit creștinește omul și până să afle premierul că a rămas cu un post vacant de ministru, a sunat un secretar de Stat:

– Domnule prim-ministru…

– Ce-i cu tine la ora asta, două jumate noaptea?!

– Știți că poate nu ați aflat…

– Ce să aflu?!

– Păi, a murit domnul ministru al Apărării.

– Bun, și?!

– Știți, nu știu cum să vă spun, dar aș vrea să îi iau locul.

Răspunsul pe care aș vrea să nu îl uitați, un răspuns total inspirat al premierului a fost:

– Nu știu, să aranjăm cu groparii!

Cam așa este Evanghelia de astăzi, fraților! Este mai serioasă decât credeți, pentru că un lucru serios este și cel de care poți să și râzi. V-am stârnit ca să înțelegeți ridicolul situației în care se află pretenția unora de a stăpâni peste pinguini, pretenția unora de a stăpâni peste ceva, ca să fie mai mare, el trebuie să fie și mai mare! Nu, ca să fii mai mare, trebuie să fii tu mai mic!

Este atât de previzibilă, la un moment dat, întâlnirea noastră cu celălalt, încât trebuie să înțelegem ce vrem de fapt! Îmi aduc aminte și acum, când s-a săvârșit Patriarhul Teoctist, Dumnezeu să îl odihnească, mai aveam o experiență, se săvârșise și Papa Ioan Paul al doilea, am văzut cum se adunau și cum se depuneau candidaturi și în mintea mea de om prost, cum spune cronicarul, mă întrebam:

– Oare, vreunul dintre cei care și-au depus candidatura se gândește că ia locul mortului?

Exclus! Exclus! Acum vorbind chiar foarte, foarte serios, ca să ajungem în ziua de astăzi, credeți că se gândește cineva să dea vrabia din mână pentru aia de pe gard? Nu. Haideți să ne adunăm puțin, că tot suntem aici, să acceptăm că acestea nu sunt principii pe care îți este foarte ușor să le spui altora dar cu tine să nu le bagi în seamă. Tot ceea ce se întâmplă în mesaj, măcar în ziua de astăzi, ca să nu amestecăm lucrurile, se întâmplă pentru noi! Vă mai aduceți aminte de cel care după ce a ascultat o predică așa de frumoasă, a spus:

– Părinte, ai vorbit minunat! Exact tot ce ai spus era pentru vecinul meu! Dacă era aici, cred că îți dădea dreptate că despre el era vorba!

Dacă nu te identifici tu cu ce este acolo, degeaba! De altminteri se spune că Scriptura este o carte excepțională pentru vecinul tău, care are sigur nevoie de ea, că tu nu ai nevoie de ea!

Să ne întoarcem la ale noastre. ”Cine va voi să fie mai-marele vostru, să fie tuturor slugă”! O să spuneți că este o nebunie, este o utopie și chiar așa și este, dar de ce să ne ducem prea departe?! Hai să vorbim despre noi înșine! Noi care avem și creier, și inimă, și organe interne, și conștiință, și suflet, și duh, și suflare de viață, vrem să stăpânim peste ele? Conștiința noastră, da, vrea să stăpânească peste ele! Păi, dacă luăm ceea ce am primit… nemestecat educațional că dacă vrem să stăpânim, trebuie să omorâm tot, să nu aibă nimeni curaj să ridice mâna și să spună ce nu este bine, asta facem noi, de fapt! A ne abține, a inhiba posibilitățile noastre, intuiția noastră, nu înseamnă altceva decât că ego-ul nostru s-a suit pe tron și spune:

– Acum, eu sunt de-a stânga și de-a dreapta și stăpânesc!

Dar Mântuitorul ne spune un alt principiu care nu este neapărat numai social sau numai politic, este unul și pur medical, asupra căruia vreau să rămân eu puțin! Este pur medical pentru că legătura asta neuronală trebuie să ne dicteze cum este cu stăpânirea asta! Chiar vrem să stăpânim?! S-o facem în cunoștință de cauză! Adică, dacă eu vreau să îmi stăpânesc emoțiile, în primul rând trebuie să le stârnesc, pentru că emoțiile îmi aduc energie! Dar eu am învățat că dacă le stăpânesc, trebuie să stau deasupra lor, să mă așez bine, nu cumva să iasă vreuna necontrolată, să stau pe ele și, cum mai prind câte una care zboară, așa, ieșită din front, imediat să o așez sub tronul meu și să stau așa, liniștit. Asta înseamnă că încet, încet, te vor conduce ele. De ce te vor conduce ele?! Pentru că tot ceea ce noi inhibăm se adună picătură cu picătură și se umple paharul și nici măcar nu știi, la un moment dat, de ce te cerți cu celălalt, că de fapt, nu te cerți cu ultima… picătură! Nu, ultima picătură a fost, așa, o asezonare, un praf de sare și atât. Și explozia s-a produs! Nici măcar nu poți să îi spui ce ai, dacă tot ai acumulat, ai acumulat, nu ai lăsat emoțiile să lucreze, cu siguranță că nu ai știut să conduci, pentru că nu așa se conduce, așa se conduc numai pinguinii!

Dacă vrei să conduci cu adevărat, trebuie să știi că ești omul din spate! Dacă vrei să conduci emoțiile, trebuie să fii în spatele emoțiilor, pentru că în fața emoțiilor se află tropotul și s-ar putea să te calce și să te strivească! Dacă ești în spate, le vezi unde se duc, te duci și tu după ele, ego-ul tău și conștiința ta îți arată cam care este calea, pentru că ce ar însemna să vedeți un actor pe scenă atât de stăpân pe el și pe emoțiile lui încât să nu mai poată transmite nimic în afară de faptul că este stăpân pe rol și știe tot?! Păi, de-aia mă duc eu la teatru?! Sau un concert simfonic la care la început să nu aud eu scârțâitul acela de acordaj fin care este mai mult decât un gest de curtoazie, este o tatonare, o captatio benevolentiae! Fără acel… scârțâit, putem să ne așezăm în fotoliu, să dăm drumul la cel mai performant concert în cea mai performantă posibilitate dolby și așa mai departe și să stăm să auzim! Ce auzim?! Auzim numai cu urechile, să știți! Emoția nu se aude cu urechile! Emoția se aude cu legătura cu celălalt pe care îl intuiești că vrea să scoată ce este mai bun din el! Asta înseamnă să fii slujitorul emoțiilor! Emoțiile de la artist vin la tine dar tu nu le stăpânești să le bagi în ghiozdan:

– Voi stați acolo, că am venit aici să văd despre ce e vorba! Să văd câți bemoli și câți diezi a executat solistul!

S-a terminat! Putem să înțelegem că principiul pe care astăzi ni l-a spus Mântuitorul nu este pentru a merge la Primărie să dăm jos primarul, este pentru fiecare dintre noi care este primar! Fiecare din noi este primarul propriei case! A, că mă aude doamna, da, doamna este primar la noi în casă! Fiecare trebuie să își cunoască lungul nasului și nu este nevoie să îl dai jos pe ăla de sus! Nu, trebuie să înțelegi tu rolul tău și rostul tău! De exemplu, astăzi de dimineață, pe la 4 și foarte puțin, am numărat pe Bulevardul Tomis de la Capitol și până la Primărie, pe partea dreaptă 17 și pe partea stângă 18 omuleți verzi (n.a. angajați la Salubrizare)! Și nu erau AI, erau vii! Și burnița înspre ploaie! O să spuneți că acolo era sediul Primăriei. Nu, că vă spun, nu erau chiar atâția dar de pe Strada Ion Rațiu și pe Bulevardul Mamaia am numărat vreo cinci pe dreapta și vreo șapte pe stânga. Înseamnă că se face ceva! Acum să nu credeți că suntem în campanie electorală și vă spun ce se face, nu, eu vă spun exact cum se aflau Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care vroiau locuri la stânga și la dreapta!

Locul la stânga și la dreapta este în noi, dar nu așa se gestionează! Trebuie să recunoaștem, de fiecare dată, rugăciunea noastră este un soi de bătut cu pumnul în masă:

– Doamne, mie să îmi dai ceea ce Îți cer eu!

Știți ce a cerut berbecul, care este cea mai răbdătoare ființă de pe fața pământului? A bătut cu pumnul în masă și a spus:

– Doamne, eu vreau să îmi dai răbdare! Acum!!!

Așa suntem noi, așa cerem noi! Ei și atunci, putem să învățăm ceva?! Putem să învățăm faptul că este la îndemâna noastră, nu la îndemâna altuia, ci pur și simplu, noi, acum, trebuie să plecăm de la biserică cu gândul că am învățat ceva, că noi suntem și de-a stânga, și de-a dreapta, dar trebuie să gestionăm această poziție, neapărat cu dorința de a fi dedesubt!

Spunea părintele Arsenie, foarte frumos, că ar vrea să fie sub ultimul fir de iarbă de pe fața pământului, că asta înseamnă smerenia! Numai așa poți să recunoști creația lui Dumnezeu, nu călcând în picioare creația lui Dumnezeu care este și propriul nostru trup și suflet! Dacă noi vrem să călcăm în picioare și să spunem ”Tu să taci!”, nu am făcut nimic!

Trebuie să înțelegem că astăzi, măcar astăzi, jumătate de zi cât ne-a mai rămas, să înțelegem cum stau lucrurile! Dacă vrem într-adevăr să fim mai-marii, adică să fim primii beneficiari, nu să fim mai mari cu două capete, Doamne ferește, să fim beneficiarii a tot ceea ce se întâmplă frumos în jurul nostru, să nu uităm că locul de-a stânga și de-a dreapta este la noi, dacă știm să îl gestionăm cum se cuvine. Cum să îl gestionăm?! Învățând. Eu v-am spus numai o câtime din câte posibilități sunt. V-am atras atenția numai la nivel de emoții că putem să le lăsăm să circule între noi și să înțelegem că viața artistică este exact în ”naveta” aceasta dintre privirea beneficiarului, adică a celui din rândul 15 întâlnit cu privirea celui care se produce pe scenă, în această ”navetă” este tot ceea ce înseamnă emoție! Dacă vrem să ascultăm liniștiți, nu o să avem emoția aceasta, pentru că nu mai există distanța.

Așadar, dacă plecăm astăzi cu gândul că măcar ne propunem, dacă nu o să ne iasă, asta este altă problemă, o spovedim cu prima ocazie, dar măcar că avem disponibilitatea de a ne asculta sentimentele, de a ne asculta intuiția, de a nu mai lăsa rațiunea să ne aducă aminte de tot felul de cutume și mai ales de protocoale în a rezolva problemele! Cum ne dădea tovarășa câte un brânci pe scenă și spunea:

– Acum nu mai ai emoții!

Păi, dacă nu mai am emoții, ce mai caut pe scenă?! Ce caut pe scenă fără emoții?! Ce transmit?! Le dau niște bilețele să își citească poezia și am plecat, frate, asta este! Și când împarți niște bilețele, trebuie să ai emoție! Trebuie să îți tremure mâna că ai cui să împarți! Era, de exemplu, un nepot și a avut o experiență extraordinară. Cu o vară înainte împărțise niște afișe și când ne-a văzut pe noi care eram de o seamă cu părinții lui că venise cineva să ne împartă niște afișe și noi am refuzat, a spus:

– Așa ceva nu se face! Ce-ați făcut?! Întoarceți-vă după el! Păi, voi știți că ăsta dă socoteală pentru fiecare afiș, fiecare țidulă pe care o împarte?! Eu am fost ca el! Se cunoaște că voi nu ați fost ca el!

Asta înseamnă emoție și să înveți orice de la oricine! De atunci nu îmi mai pot permite să refuz și chiar dacă văd că cineva împarte niște bilețele, că este un concert, că este orice, este job-ul lui, mă fac că mai am treabă pe lângă mașină, până când se apropie și îi solicit și eu unul. E adevărat că după aceea, o adăpostesc eu unde trebuie, dar satisfacția aceasta înseamnă a gestiona emoțiile! Dintr-o sută de oameni, dacă îl refuză nouăzeci, când vine cineva care să îi solicite biletul, vă imaginați că este un schimb energetic extraordinar! Atunci înseamnă să te faci tuturor toate, ca să poți să fii mai-marele emoțiilor tale, nu ale altuia! Este vorba despre noi, pe noi trebuie să ne conducem!

Sfinții Părinți spun că ”trupul este o bună slugă, dar un rău stăpân”. Trebuie să știm până unde merge cel care conduce și cel care este condus! Când să ne lăsăm conduși și când să conducem! Dar ca să conducem, trebuie să fim tuturor toate. ”Pe sub ultimul fir de iarbă”, atunci vom conduce tot!

Am să închei frumos cu Fișa Postului acestui fir de iarbă cel mai important. Când s-au împărțit pentru îngeri toate sarcinile pământului, Fișa Postului fiecăruia, unul era Îngerul Leilor, altul era Îngerul Animalelor, unul Îngerul Pădurii, Îngerul Lacurilor, Îngerul Oceanelor, nu mai spun de pinguini dar poate că era și un înger al pinguinilor și fiecare și-a luat în serios aceste îndatoriri. La sfârșit a venit un înger:

– Dumitale, ce să îți mai dau?

Se uită Dumnezeu pe pământ și îi spune:

– A, vei fi Îngerul Firului de Iarbă!

Vă imaginați când a văzut acesta că se compară cu Îngerul Leilor și cu Îngerul Munților, cât de bine s-a simțit?! A spus că și-a bătut Dumnezeu joc de el și bineînțeles că așa supărat, a plecat bombănind și nici măcar nu a citit Fișa Postului ca să afle ce trebuia să facă pentru firul ierbii! Nu după multă vreme a venit la Dumnezeu Îngerul Pădurii și a spus:

– Doamne, prăpăd!

– De ce?

– Uite, aici îl am și pe Îngerul Animalelor care trăiesc în pădure, nu mai avem ce mânca, s-a uscat iarba!

A venit și vântul și a spus:

– Nu mai pot să mai bat pentru că se duce toată pulberea asta de iarbă uscată și mi-au spus toți că face numai ravagii!

Și atunci, Dumnezeu a întrebat:

– Dar ce s-a întâmplat?! Unde este Îngerul Ierbii? Ce, iarba asta este de capul ei, nu are și ea un ocrotitor?! De ce nu a venit să îmi spună că nu este suficientă apă, că îi dădeam?!

L-au căutat, l-au căutat, bineînțeles că Îngerul Ierbii era ascuns într-o peșteră și își plângea de milă, l-au chemat, a venit și a spus:

– Doamne, după cum ai fost și Tu supărat pe mine, m-am dus și eu să plâng de ale mele și m-am ascuns.

– Da, dar de ce nu ai avut grijă de iarbă?!

– Cum adică să am grijă de iarbă?! Ăsta are grijă de lei, ăla de munți și ăla de păduri, iar eu să am grijă de un fir de iarbă?!

– Da, dar uite ce au pățit ăștia, din cauza ta!

Suntem Îngerii Ierbii, cei mai importanți de pe fața pământului, dar trebuie să ne luăm în serios și Fișa Postului, și rolul pe care Dumnezeu ni l-a dat! Să nu credem noi că trebuie să stăm de-a stânga și de-a dreapta în Împărăția lui Dumnezeu ca să avem grijă de iarba de care toată lumea are nevoie!

Mergând acum spre casele noastre, aș vrea să facem un inventar cu ceea ce este bun, că destul fac alții cu ceea ce este rău! Eu am făcut un inventar venind de acasă spre biserică și v-am spus câți confrați de-ai noștri, pământeni, că acum nu mai sunt nici constănțeni, nici români, săracii, dar îmi place foarte mult că sunt mult mai serioși decât toți cei care au fost angajați de Polaris până acum și îi felicit pe această cale. Am văzut lucruri bune și am văzut lucruri bune chiar în fața unor străzi despre care ani de zile a trebuit să vorbesc de aici, de pe aceeași solee, și uite că acum am văzut lucruri bune! De ce?! Pentru că am avut intenția de când am plecat de acasă să văd câte lucruri bune sunt în orașul acesta! Sunt foarte multe lucruri bune dar dacă nu știm și nu antrenăm mintea noastră să vedem lucrurile bune, nu o să le vedem! Eu am și memorie bună și știu că într-un întreg mandat nu am numărat 18 lucrători la Polaris pe Tomis, între 2004, 2008 și nu mai spun de alte mandate, iar acum erau într-o fracțiune de secundă! Cât am făcut eu într-un minut, dacă se adunau toți… ! Eu am crezut că este toată compania asta, chiar mă întrebam câți oameni o avea instituția asta de face curat peste tot!

Gândiți-vă la acest canon! Faceți un inventar cu tot ce vi se pare bun! Începeți cu ploaia, care este un lucru bun! E lăsată de la Dumnezeu și este bucuria nu numai a agricultorilor, ci și a tuturor celor care au plăcere să vadă creația lui Dumnezeu în primăvară! De aceea am ieșit și eu cu un firicel minunat de busuioc, de la care îmi încarc emoțiile cu amintirile că prima dată când am mirosit un busuioc eram la bunica și am întrebat ce este și mi-a spus că este ”Floarea Domnului”! Era o traducere destul de bună a lui basilicus, împărat, și l-am adus în fața dumneavoastră pentru că este cel față de care trebuie să ne raportăm dacă stăm la stânga sau la dreapta. Este plantă împărătească! Spunea foarte frumos, de fapt, aducea aminte Tudor Gheorghe despre faptul că noi când am intrat și am văzut scena deschisă, era o chitară acolo. Și ne-a spus:

– Dacă mergeți la o piesă de teatru și vedeți pe scenă o pușcă, să știți că până la sfârșitul Actului I, trebuie să se audă un foc de armă! Nimic nu este întâmplător în tot ceea ce înseamnă recuzita unui actor!

Și în mâna unui preot există crucea, există o floare, există harul care nu se vede și există ceea ce trebuie să se vadă. Suntem de-a stânga și de-a dreapta, nu asta este problema! Dumnezeu ne-a respectat dorințele, chiar dacă uneori, ele au fost nebunești, dar acum trebuie să ne asumăm ce înseamnă de-a stânga și de-a dreapta. Trebuie să fim sub creație, ca să ajungem deasupra ei. Să fim stăpâni, trebuie în primul rând să ne stăpânim pe noi, să ne stăpânim emoțiile nu în sensul de a le obstrucționa, de a le inhiba, ci de a le lăsa să ne transmită ceea ce au ele de transmis, așa cum îmi transmite mie, olfactiv, această minunată plantă care este ”martora tronului” și vreau să mă așez și de-a stânga și de-a dreapta, pentru că dacă știi cum să așezi tronul, cu siguranță că Împărăția va fi mai mare sau mai mică!

Ca parte a canonului, pot continua cu acei… omuleți verzi care ne ajută nu doar să vedem orașul mai curat și mai frumos, ci să ne mai exersăm și engleza, când trebuie să vorbim cu ei! Iar nivelul de recunoștință al orașului sporește tocmai pentru că ei chiar sunt recunoscători că au o slujbă bine plătită cu care să își ajute familiile din țările de origine!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a-i reda cuvintele aici, mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=H_adUqntcVI și vă mulțumesc tuturor celor care aveți răbdare și citiți rândurile mele.