O poveste minunat de adevărată de Crăciun!
Eu sunt unul care vrea să moară așa cum este, adică unul care crede în Moș Crăciun. Eu chiar cred în Moș Crăciun! Să știți că a crede în Moș Crăciun este o realitate. Moș Crăciun e ca Dumnezeu, în sensul că în Dumnezeu poți să crezi sau poți să nu crezi, tot trăiești. Chiar am constatat, după modestele analize făcute de mine, că aceia care nu cred în Dumnezeu trăiesc mult mai bine, mult mai mult, mult mai sănătoși și au de toate. Să fie la ei, acolo, atât vă pot spune!
A crede în Dumnezeu face diferența pe dinăuntru, nu pe dinafară. Dacă vreți să stați bine cu ceilalți pe dinafară, nu aveți decât! Eu mă adresez celor care vor să stea bine pe dinăuntru. Mă gândeam câți colegi am avut eu în școală care auziseră că n-ar exista Moș Crăciun, se șușotea, se murmura, așa, că n-ar fi Moș Crăciun. Prima dată când am auzit parte din acel murmur pe care nu l-am băgat în seamă, ani de zile, a fost o reacție de liniște și am spus:
– De acum înainte nu mai ține de ceilalți, ține numai de mine. Ca să crezi în Moș Crăciun nu trebuie să fie neapărată nevoie să creadă și colegul tău de bancă sau colegul tău mai mare sau mai mic.
Din acel moment mi-am dat seama că de fapt, credința nu ține de celălalt, ține de tine.
Noi trebuie să ne păstrăm credința! Credința în Dumnezeu și în Moș Crăciun este aceea că de la o anumită vârstă nu mai ține de celălalt, ține numai de tine și la un moment dat, nici nu ai curaj să o declari! Eu am curaj să o declar pentru că mi-am dat seama că există și acest lucru stipulat în fișa postului meu: eu trebuie să declar ceea ce cred și pentru copilul de lângă mine și copilul din mine, în primul rând, care mă trage de mânecă să spun ce cred, fac de fiecare dată această declarație:
– Cred în Moș Crăciun!
Știu cum este tradusă expresia aceasta, că ești naiv, că ești prostuț, că ești mai… sărmănuț cu mintea. Da, eu sunt ăla, cred în Moș Crăciun! Cred în Moș Crăciun pentru că numai așa pot să fiu un om liber, numai crezând în ceva prin care copilul din tine poate zâmbi și poate sta cu siguranța că lucrurile funcționează, numai așa poți să înțelegi despre ce este vorba.
Astăzi, a doua zi de Crăciun este închinată Soborului Maicii Domnului. Pentru cei care vă mirați de ce am un crin în mână, vă spun că la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, având în mână un crin, să aducă Buna Vestire și eu sunt convins că era exact același cu cel din mâna mea. De ce sunt convins? Pentru că așa este convins copilul din mine! Credința ține de convingerile pe care știi să ți le acoperi, așa cum convingerea mea este că același crin l-a ținut și Arhanghelul Gavriil în mână, când a venit la Maica Domnului și mi l-a transmis mie, acum, să vi-l arăt la Soborul Maicii Domnului, în 26 decembrie. Aceasta este o credință care nu ține de ceea ce credeți dumneavoastră inclusiv despre mine. Ține de mine cum îmi fac slujba și cum îmi împac copilul din mine care a rămas să creadă în Moș Crăciun, în clasa a IV-a, când nu se mai murmura, se vorbea pe față și se dădeau exemple:
– La mine, Moș Crăciun a fost vecinul de vizavi!
– La mine a fost unchiul!
– La mine a fost mătușa!
Dar, eu am rămas să cred în Moș Crăciun! Am auzit o amintire foarte frumoasă de-a lui Ștefan Bănică Junior, tot se ocupă el cu Crăciunul, l-aș numi ”cel mai apropiat de Crăciun”. A spus:
”Da, eu cred în Moș Crăciun, numai că am o imagine excepțională. Aveam vreo 5 ani și îl urmăream de mult pe Moșul, să îl văd și când s-a deschis ușa, începuse să ningă, era lună plină și exact în dreptul ușii răsărise luna plină și cu ninsoarea aceea și cu un brad care aduna zăpadă, am știut că asta înseamnă Moș Crăciun! Că am aflat în clasa a VI-a că, de fapt, Moș Crăciun era mătușa mea, nu m-a mai interesat!”
Va să zică, se poate! Se poate să crezi dincolo de ceea ce spun alții și se poate să crezi dincolo de tot ceea ce înseamnă societatea în care trăiești. Da, astăzi încă este Moș Crăciun și aș vrea să țineți cont că nu poate nimeni să vă ia credința pe care o aveți, dacă știți să respectați copilul din dumneavoastră! Mi-aduc aminte și acum despre cineva care comenta, crezând că o face în mod răutăcios și întreba de unde am eu această convingere că vine Moș Nicolae, pentru că era o fotografie cu mine cu niște ciorăpei pe care îi dădeam unor fii duhovnicești și Ozana, fiica mea, i-a și răspuns:
– Dar cine credeți că i-a dat tatălui meu gândul acesta bun de a împărți daruri copiilor, în fiecare an, de Moș Nicolae? Nu Moș Nicolae? Înseamnă că există și ceea ce vedem noi este modul în care Dumnezeu îngăduie ca noi să aflăm că există.
Dar, să revenim la Crăciunul nostru. Astăzi este o zi în care Soborul Maicii Domnului ne prezintă un episod din viața de început a Pruncului Iisus, după ce S-a născut într-o iesle săracă, într-un loc pe care nimeni altcineva nu l-a mai acceptat, pentru că Maica Domnului și cu Iosif să nu credeți că erau așa, de capul lor, plecați de acasă și i-a găsit momentul nașterii într-un loc nepotrivit. Nu. Și pe vremurile acelea, împletirea între viața social-politică și familie era una foarte clară și din vreme în vreme se făcea recensământul, dar nu erau recenzori din aceia care să bată din poartă în poartă. Nici măcar nu era recensământul on line, ca să apeși acolo și să răspunzi la niște întrebări și să afli dacă ai fost sau nu înregistrat și dacă nu, să mai încerci și a doua zi, și a treia zi, vreo șase luni de zile. Nu erau posibilitățile acestea și au făcut kilometri destui ca să ajungă în Betleem, că acolo era centrul de înscriere și au bătut din poartă în poartă. Vă imaginați, într-o localitate în care era un eveniment așa de mare și de rar în istorie, toate casele erau pline! Acum știu că mai sunt cârcotași care pot să spună că nu le-a deschis nimeni. Nu aveau loc să intre nicăieri! De ce v-am recomandat să aveți un scaun liber, să primiți pe cineva? Era Maica Domnului care urma să nască și o primeați în casă! Atunci nu se știa de tradiția asta și nu era niciun loc liber și a ajuns într-o peșteră. De ce într-o peșteră? Pentru că a fost singurul loc pe care l-a găsit. Și dacă este singurul pe care îl găsești, înseamnă că este cel mai modest cu putință.
Era o expresie și îmi place să o amintesc, ”ultimul pui de la Gostat”, cei care au trăit în tinerețea mea își aduc aminte de această exprimare, adică ultimul ciuruc pe care îl mai găseai, care fusese de fapt într-un colț de ladă frigorifică și avea niște poziții foarte… delicate în care fusese congelat. ”Ultimul pui de la Gostat” era cel mai modest lucru dar era cel mai important, pentru că l-ai prins tu și după tine s-a încheiat un rând! Ei, această modestie trebuie să fie însă una asumată. Maica Domnului și-a asumat și a născut acolo. După ce însă Irod i-a tot așteptat pe cei trei magi să vină să îi spună unde s-a născut Împăratul, ca să Îi vină el de hac, și-a dat seama că magii s-ar putea să îi fi făcut felul și să fi ocolit această informație. Magii primiseră și ei, în vis, un semn să nu se întoarcă pe același drum și să își vadă de calea lor. Irod a început să caute pe la cărturari și pe la farisei. Și s-a dus la Sinagogă și știți ce s-a întâmplat, că a făcut și un calcul, cam până pe la 2 ani putea să aibă Pruncul Împărat. Vă imaginați că noi, într-o eră digitală, putem foarte greu să mai procesăm un an, doi. Păi, cum adică, dacă am aflat astăzi, până mâine nu rezolv problema?! Dacă am aflat astăzi că am un dușman, păi nu îl hăcuiesc până mâine? Am ajuns departe! Ei erau mai aproape de origini, așa, cert este că în momentul în care s-a făcut această organizare de forță ca să caute Pruncul, Iosif a primit un vis de la Înger care i-a spus:
– Ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în Egipt.
Și a luat Pruncul și au mers în Egipt. Acum este și un gest de reparație, pentru că ei veniseră din Egipt, cu Moise, 40 de ani în pustie. Și s-a demonstrat acum că în câteva zile au ajuns, de unde îi adusese Moise în 40 de ani, ei au făcut drumul în patru zile. Dacă era să vină pe timpul lui Moise, Mântuitorul ne-ar fi propovăduit după 50 de ani, încolo. S-au întors și după ce s-a terminat furia aceea, după ce au fost omorâți pruncii din Rama, după ce s-au întâmplat toate, Iosif a primit iar mesaj printr-un vis:
– Ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în pământul lui Israel.
Dar în timp ce mergea spre Israel, Iosif și-a dat seama că acolo domnește Arhelau, după ce murise Irod, tatăl acestuia și s-a temut. A spus:
– Ăsta e fiul lui Irod, ce se naște din pisică, șoareci mănâncă. N-avem ce căuta pe acolo!
În momentul în care erau dubiile acestea, Iosif mai primește un vis:
– Ia Pruncul și pe Mama Sa și mergeți în Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a spus proorocul, că nazarinean se va chema!
Eu v-am spus toate lucrurile acestea deși sunt convins că mare parte dintre dumneavoastră le cunoașteți, ca să înțelegeți că toată povestea aceasta nu este despre Iisus, cât este despre noi, ce legătură avem noi cu Dumnezeu și cum știm să ne plasăm nesiguranța și dubiile și ”războiul” dintre rațiune și inimă, astfel încât să ne cultivăm legătura directă cu Dumnezeu, care Dumnezeu intervine prin vis, printr-un semnal, printr-un gând. Mă gândeam chiar acum, când binecuvântam prinoasele, că diferența dintre oameni, care pot să facă sau nu ceea ce și-au propus în viață, chiar dacă nu sunt oameni de succes, ei sunt pe dinăuntru niște învingători, este tocmai aceea că oamenii care sunt învingători pentru ei au un dialog sincer cu Dumnezeu și atunci când primesc o informație care din toate punctele de vedere raționale, financiare, sociale și politice le spune ”Ia-o pe aici”, au o intuiție pe care nu o ascund și intuiția le dă o stare de dubiu. Starea de dubiu este însă una pe care poți să o bagi în seamă sau poți să nu o bagi în seamă, dar dacă o iei în seamă și te rogi sincer:
– Doamne, știu că este bine ceea ce mi s-a propus pe calea asta și totuși, spune-mi și mie de ce am un dubiu?!
Sunt sigur că Dumnezeu va trimite un semnal! Dumnezeu vorbește cu noi, nu asta e problema, problema este că nu ascultăm noi! Și o să spuneți:
– Cum, a vorbit Dumnezeu cu mine?!
– Da, mereu! Mereu a vorbit Dumnezeu cu tine.
Eu sunt unul dintre martorii acestui proces al comunicării lui Dumnezeu cu oamenii. Fiii mei duhovnicești primesc de la mine niște recomandări și niște încurajări care nu au nicio legătură cu realitatea! De multe ori, nici eu nu știu de ce le spun lucrurile acestea! Eu nu fac altceva decât să le transmit ce am simțit și ei pun cap la cap și eu le spun:
– Păi nu are nicio legătură, nu de-asta v-am spus. Eu v-am spus ce aveți de făcut, dacă vreți, mă credeți, dacă nu, nu!
Asta e credința, nu ne jucăm cu ea! Dacă vrei bine, dacă nu, poți să te învârți… În momentul în care evreii au început să cârtească, Dumnezeu și-a dat seama că dacă ajung în două săptămâni din Egipt în Pământul Făgăduinței, la prima încercare îi vor trage de barbă pe Aaron și pe Moise, fratele său și le vor spune:
– Hai înapoi, că e mai bine acolo!
Și a spus Dumnezeu:
– E, nu! Înseamnă că generația asta care era în putere când a plecat la drum trebuie să nu mai fie în putere când ajunge la destinație.
Au trecut 40 de ani, eu încă mai aștept șase ani să treacă peste 34 de la Revoluție, că poate, poate, scăpăm de generația aceea care ne-a dus unde ne-a dus și poate că scăpăm și noi de ”pustia” asta a Sinaiului, să ajungem în Pământul Făgăduinței. Dar nu știu dacă va fi generația noastră. Când a plecat din Egipt, Moise avea 80 de ani. A ajuns la 120 pe Muntele Horeb și ca nu cumva evreii să scotocească să îi găsească mormântul, să facă tot felul de pelerinaje, v-am spus și eu câteva lucruri și despre darurile astea ale magilor și despre toate cele, Dumnezeu a vrut poporul lui Israel și a ținut secret locul în care a fost înmormântat. Probabil că generația următoare va găsi și mormântul acesta, pentru că au găsit deja bucăți din Arca lui Noe, e poveste mare! Cine scormonește numai în istorii de genul acesta nu are decât să își piardă vremea!
Și atunci, spuneam că evenimentul acesta cu mersul din locul peșterii din Betleem în Egipt, întoarcerea în Nazaret este, de fapt, despre noi, cum știm să ne mărturisim înaintea lui Dumnezeu cu sinceritate că nu am înțeles sau că avem dubii despre o anumită situație pe care rațiunea ne-a netezit-o, ne-a prezentat-o frumos, ”uite, aici faci așa, așa, așa”!
Mă învăța cineva, de exemplu, acum câțiva ani buni, înainte de crizele astea imobiliare, că dacă am de gând ca fetele mele să studieze mai departe, la București, bunăoară, de ce să nu le iau un apartament sau măcar o garsonieră, acolo?! Și am spus:
– Păi, e simplu. Nu cumva ca fetele mele să creadă că le oblig să plece acolo! Dacă vor vrea să meargă mai departe, lucru care s-a și întâmplat, ce-or să facă? Or să se gândească ”Aoleu, tata săracul se scula din noapte (pe vremea aia mă sculam la 02.00-02.30) ce să mai fac, nu mai visez nimic, dacă tata săracul s-a chinuit, lasă, rămân aici”. Eu nu vreau să fiu așa.
Și toți colegii mei și-au luat două, trei apartamente, era simplu pe atunci, pe credite, mai plătesc și acum, să știți, și nici nu au avut parte de ele, nici nu le-a luat banca, să îi scape de datorie, nu s-a votat darea în plată, și încă mai plătesc la ele și încă mai dau mărunt din buze:
– De ce Moșteanu nu a făcut greșeala noastră?!
S-ar fi simțit mult mai bine, dacă făceam și eu greșeala aia! Așa e omul! Îmi pare rău că nu le-am dat această satisfacție, sincer îmi pare rău, dar îmi pare bine că pot să vă dau dumneavoastră un exemplu, să înțelegeți că ori de câte ori aveți dubii trebuie să Îl întrebați pe Dumnezeu. V-am spus cum a fost că nu am avut dubii, pentru că eu așa am crezut.
Ceea ce se întâmplă astăzi în Evanghelie cu acest drum și această rezolvare este o realitate. Va să zică, primește Iosif semnalul clar, ”Ia Pruncul și pe Mama Sa și pleacă în Egipt”, a plecat imediat. Când a luat semnalul ”Pleci în Pământul lui Israel”, deși știa că semnalul venea din aceeași parte și știa că fusese rezolvată problema, era indubitabil că era un semnal pozitiv, că e un semnal pe care trebuie să îl duci până la capăt și totuși s-a îndoit. Aici este marea taină: Dumnezeu i-a răsplătit îndoiala și ne-a dat și nouă un text: ”Duceți-vă în Nazaret, că nazarinean se va chema”. Vedeți cât de bun e Dumnezeu? Dumnezeu poate chiar și un destin frumos pe care l-a prezentat să ajungă unde trebuie să îl respecte și să spună:
– Nu vrei să o iei pe dreptul? O să ajungi tot acolo, dar uite, îți binecuvântez și calea asta și îți spun că și calea asta e bună și ți-o binecuvântez și am mai multă grijă de tine, dar numai să nu ajungi la destinație cu îndoiala.
La destinație nu trebuie să ajungem cu îndoiala, am ajuns cu bine sau nu am ajuns cu bine. Dumnezeu ne respectă atât de mult această îndoială încât ne lasă să ocolim și când ajungem, să ajungem mulțumiți! E adevărat că dacă ne uităm pe harta itinerariului nostru, ne dăm seama de năzdrăvănie, spunem:
– Doamne, mulțumesc, dar ăsta sunt, aveam mai multă energie, aveam pingele de schimbat, acum se numesc cauciucuri de iarnă și de vară, dar…
Important este, cel mai mult, să înțelegem că Dumnezeu ne respectă îndoielile, ceea ce nu am auzit pe nimeni să spună și aș fi vrut să aud așa ceva, de-asta vă spun! Prea mult credem că Dumnezeu ne vrea numai buni, prea mult credem că Dumnezeu ne vrea perfecți și nu e așa! Dumnezeu nu ne-a creat să fim perfecți, pentru că dacă am fi perfecți, am fi roboți! Noi trebuie să fim înconjurați de ispite și de greșeli, să ne bucurăm că am depășit o ispită și am căzut în 99, nu e o problemă, dar una am rezolvat-o și asta înseamnă valoarea noastră! Nu ceea ce merge perfect este valoarea noastră, ci să trecem de niște granițe, să greșim, să mergem mai departe și așa cum spunea un analist foarte atent al vieții lui Lincoln care a pornit spre Casa Albă cu multă vreme înainte, cam cum e acum cu Biden, Biden a plecat de prin 1971 spre Casa Albă și a ajuns acum trei ani, așa și cu Lincoln, despre care spunea că de câte ori a căzut, a căzut tot spre Casa Albă. Așa să fim și noi! Contează foarte mult în ce direcție cazi, pentru că atunci când te ridici, ai în față viitorul căii pe care vei merge!
Cred că astăzi, Maica Domnului nu se bucură că am vorbit mai mult despre calea noastră în a cere ajutor lui Dumnezeu și despre Soborul Ei v-am împărtășit cîteva gânduri din partea unuia care crede în Moș Crăciun. Această sinceritate pe care v-o ofer este parte din vulnerabilitatea mea. Dacă vreți să credeți, dacă vreți să vă apropiați de Dumnezeu, să nu vă temeți de momente de îndoială, să nu vă temeți de momente de neputință, să nu vă temeți de puterea altora care e mult mai mare decât a voastră! Să credeți în Dumnezeu, să credeți în ceea ce v-ați propus, să vedeți că Dumnezeu va organiza altfel lucrurile și atunci când nu veți fi siguri pe ceva, vă va îngădui nesiguranța aceasta, nu vă va da voie, niciodată, să mergeți cu neîncredere, va spune ”Bine, nu vrei pe aici, ia-o pe partea cealaltă, te ajut, îți dau și un argument (adică, ”du-te acolo, că așa și scrie, nazarinean se va și chema”) pentru că Dumnezeu ne învață astăzi, prin Sfinții Părinți și prin Evanghelia zilei, că ne așteaptă și ne iubește așa cum suntem.
Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru predica la Soborul Maicii Domnului și Veronicăi Cristina Radu, pentru înregistrarea predicii astfel încât eu să o pot transcrie, redacta și a o da mai departe spre citit.
Leave a Comment