Încercați ce vă trece astăzi prin cap!

Încercați gândul intuitiv, încercați lucruri pe care ați considerat că nu puteți să le faceți și o să vedeți cât de ușor le puteți face! V-ați speriat degeaba! Cei care sunteți de vârsta mea v-ați speriat de CNP, apropo, pot să le spun celor care tot rostogolesc informații cu tot felul de sperieturi de înrolări și așa mai departe, că după 63 de ani scăpați de toate, nu vă mai cheamă nimeni!

De ce vă spun toate acestea? Pentru că avem niște reflexe limitative, ”numai asta se poate”, ”numai până la vârsta asta se poate”, ”numai asta poate să fie o rețetă de succes”, bineînțeles că acel copil căruia tot timpul i se spun lucrurile acestea va deveni un adolescent care va primi alt set de limitări și va deveni un om matur cu alt set de limitări și încet, încet va îmbătrâni în niște limitări și la sfârșitul vieții nu o să știe dacă se putea trăi și altfel sau nu.

Iată-ne la Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci! Odovanie este un termen slavon care se referă la sfârșitul unui praznic. Cel mai scurt praznic ținut în Ortodoxie este cel al Bunei Vestiri, pentru că el cade în Post și nu putem să ținem mai mult decât ziua praznicului și se odovăduiește în ziua următoare. Cel mai lung praznic este cel al Sfintelor Paști, Învierea Domnului, care are odovania la 40 de zile, la Înălțare. Iată că acum ne aflăm la opt zile de la Înălțarea Sfintei Cruci, duminica trecută și astăzi este 21, odovania acestui praznic. Încheierea unui praznic înseamnă un set de concluzii pe care trebuie să le tragem după ce am parcurs sărbătoarea, după ce ne-am concentrat asupra unei zile de Post, după ce am învățat, nu neapărat din cărți, ci din viață, ce este cu Sfânta Cruce.

Astăzi mi-am propus să vă prezint Sfânta Cruce puțin diferit decât am prezentat-o eu personal, până acum, sau decât ați citit din cărți. În general, atunci când Sfânta Evanghelie ne vorbește despre ”Cine voiește să-și ia crucea sa, să se lepede de sine și să Îmi urmeze Mie”, ”Să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” induce o stare de seriozitate maximă, de corvoadă, adică trebuie să fac ceva! M-am gândit multă vreme la această prezentare, cum să fac eu ca Sărbătoarea Sfintei Cruci, ori la praznic, ori la odovanie, să nu mai fie așa de apăsătoare. Toată lumea vorbește de cruce și o invocă foarte mult atunci când vede câte un om bolnav sau care trage câte un picior, lumea spune că ”e crucea lui”. Ei, ce să îți povestesc, parcă Dumnezeu vrea să ne tragem câte un picior sau să avem nu știu ce neputințe! Cam așa s-a indus și iertați-mă, dar nu pot să stau chiar așa de liniștit, atâta vreme cât am constatat că toate acestea sunt valabile pentru cei care nu au răbdare până la capăt!

Evanghelia după Marcu pe care am citit-o la Sfânta Liturghie ne spune despre cruce, cum Mântuitorul ne spune despre suflet, ”cine își va salva sufletul pentru viața asta, îl va pierde” și despre mărturia pe care trebuie să o facem pentru bunul Dumnezeu, pentru ca și El să dea mărturie înaintea Tatălui din Cer, cum că nu putem să dăm nimic în schimb pentru sufletul nostru, căci ”Ce putem să dăm în schimb pentru sufletul nostru?” și ce ne vom face dacă îl vom pierde? Toate sunt în direcția pe care v-am spus-o până acum, numai că se încheie foarte optimist, dar după ce este încărcătura aceasta total serioasă și total pesimistă și cu greutate, nu mai are nimeni disponibilitatea să asculte până la capăt, când Mântuitorul spune: ”Adevărat vă spun vouă, sunt aici de față dintre cei care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu”!

Mulți comentatori cu care nu vreau să intru sub nicio formă în contradicție au spus că era vorba și despre Praznicul Înălțării, pe care l-au văzut mulți dintre cei care erau de față, că Mântuitorul a vorbit despre Înviere și așa mai departe. Și totuși, dacă noi, după 2000 de ani, citim aceleași lucruri, înseamnă că și cel care citește, mandatat de către Mântuitorul, când se uită la cei care îl înconjoară, vorbește despre același lucru! Eu astăzi când am citit finalul Evangheliei, ”Adevărat vă spun vouă, sunt dintre cei care stau de față…”, m-am gândit că mesajul este pentru noi! Nu este pentru cei care au stat de față acum 2000 de ani, când Mântuitorul vorbea! Înseamnă că este pentru noi, atât pentru mine, cât și pentru dumneavoastră! Și anume, ”nu vom gusta moartea, până când nu vom vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Păi, nu ne-a spus Mântuitorul foarte clar, la Evanghelia după Luca, ”Împărăția Cerurilor este în voi”?! Înseamnă că trebuie să învățăm să ne uităm în noi! Despre asta este vorba în cuvântul meu pe care îl doresc să ajungă la inimile dumneavoastră!

Să ne uităm mai mult în noi și mai este un aspect la care mă gândesc, din Vechiul Testament. Vechiul Testament a fost o pre-scriere a Noului Testament, și anume, ”pomul crucii” prima dată a fost ”pomul cunoștinței Binelui și Răului”, apoi a fost toiagul lui Aaron, fratele lui Moise, care mergea după el pentru că Moise era gângav și trebuia cineva să traducă ce spune. Toiagul lui Aaron a fost așezat între alte toiege ale mai-marilor vrăjitori din Egipt și toiagul lui Aaron a odrăslit. Vă imaginați ce înseamnă să odrăslească un toiag al lui Aaron! V-am mai spus despre această odrăslire, atunci când v-am spus că dacă vreți să faceți ceva pentru orașul nostru, vă duceți la un arbust care este uscat, dar uscat, uscat, și îi aduceți câte o sticluță cu apă de 500 de mililitri în fiecare zi, și eu nădăjduiesc în nebunia mea că putem constata cum a constatat starețul care i-a dat acea ascultare așa nebunească, zis, unui frate care i-a cerut să facă și el o ascultare, iar starețul i-a spus:

– Uite, vezi uscăciunea aia de acolo?

– Da.

– Ud-o până când o să facă mere!

Era un măr uscat și bătrân și care își încheiase… contractul cu merele de multă vreme și după primul Post nu s-a întâmplat nimic, după al doilea Post nici atât, dar după al treilea Post a venit fratele cu rasa plină de mere la stareț și a spus:

– Sunt mere din uscăciunea aceea pe care mi-ai dat-o să o ud!

Și atunci, starețul i-a spus:

– Uite, acestea sunt roadele ascultării!

Noi de ce să nu ascultăm?! Cine este toiagul? Toiag înseamnă nu o creangă luată dintr-un pom verde, o pui în pământ cum luăm noi salcia și o punem în pământ sau în apă, face rădăcini și o plantăm, nu, toiagul era cel care sprijinea un bătrân, sprijinea neputințe, trebuia să fie viguros, dar uscat perfect! Toiagul acela este propriul nostru trup, care ne-a slujit și ne-a susținut pe picioare, ani de zile, până la o anumită vârstă. Pe mine, până la 60 și jumate, pe altul până la 70, 80, 90, 98! Acesta este toiagul! Și ce putem să facem noi cu toiagul acesta?! Să îl facem să odrăslească! Aoleu! Intrăm iar puțin în Neurologie, sper că nu mâncăm pâinea neurologilor pe ziua de astăzi, dar modificarea celulară se face în mintea noastră, cu ceea ce gândim. Dacă noi gândim la vremea roadelor din care s-a luat toiagul care suntem, înseamnă că putem să întinerim! Ce înseamnă că putem să întinerim?! Înseamnă că putem să ne uităm în noi înșine și să nu mai fie o modificare celulară neasistată de creierul nostru, ci pur și simplu să vedem cum odrăslește din ceva despre care nimeni nu mai credea că poate să întinerească, cum odrăslește și cum Împărăția lui Dumnezeu se arată prin trupurile noastre, inclusiv!

Gândiți-vă la mama Maicii Domnului, gândiți-vă la Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, care la vârste înaintate, 85 de ani, 88 chiar, au rămas însărcinate! Este vorba despre Ioachim și Ana și despre Zaharia și Elisabeta. Acestea nu au fost suspendări ale legilor firii, au fost odrăslirea toiagului lui Aaron, despre care praznicul de astăzi ne dă curaj să învățăm și noi că așa stau lucrurile cu noi! Cine se uită numai în buletin și citește numai CNP-ul și plânge în fiecare an cu lacrimi mai multe decât în anul anterior, n-are decât! Dar cei care an de an prăznuim, cu mare bucurie, Înălțarea Sfintei Cruci, să știm măcar de astăzi ce înseamnă: șansa noastră de a odrăsli, șansa noastră genetică de a întineri, care este o realitate prin care au trecut atâția și atâția, înaintea noastră și vor trece și după noi!

Să nu credeți că un acid hialuronic injectat în pomeți ne face mai tineri! Nu, efectele tinereții sunt din interior! Din interiorul nostru odrăslește toiagul lui Aaron! De ce?! Pentru că există posibilitatea aceasta de a întineri prin Sfânta Cruce, înțelegând că Sfânta Cruce este un lucru firesc! Firescul întregii activități a Mântuitorului pe pământ a fost crucea! Nu a fost o corvoadă, nu a fost o întâmplare, nu a fost un accident, ci era sensul pentru care Mântuitorul a venit! Nu putea să învieze, dacă nu ar fi murit! După cum nici noi nu putem să ne naștem în Cer, dacă nu intrăm în pământ. După cum nici un bob de grâu, dacă nu ajunge în pământ, nu poate să dea roadă, rămâne în mâna sau în hambarul agricultorului și nu mai dă roadă, încheie un ciclu complet.

Ei bine, pentru noi, astăzi, la opt zile de la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, este o Bună Vestire, vestea cea bună că de fapt, noi putem să odrăslim și putem să întinerim. Dar, cu o condiție: să avem pentru ce, pentru că în toată povestea aceasta, inclusiv în povestea credinței, poveste cu litere mari, ”dacă va avea cineva credință cât un bob de muștar, va spune muntelui acesta să se arunce în mare”, cu o singură condiție: să fie nevoie ca muntele acela să se arunce în mare! Nu se fac lucruri gratuite! Eu, de exemplu, nu aș vrea să întineresc așa, numai ca să o iau de la capăt și să huzuresc într-un fel! Mi-aș dori să am cât mai mult timp de stat cu familia, cu fiii mei duhovnicești, pentru asta aș face tot efortul de a întineri, dar nu ca un scop în sine! Întotdeauna trebuie să ai un obiectiv foarte important, ca lucrurile să funcționeze! De exemplu, nu a odrăslit toiagul lui Aaron ca să îi țină umbră lui Aaron! Își lua alt toiag, care avea și frunze și nu avea nicio problemă, dar toiagul lui Aaron a odrăslit ca să se cunoască faptul că unde voiește Dumnezeu, se mântuiește rânduiala firii. O să spuneți da, conform CNP-ului, nu mai putem naște copii după 45 de ani, hai să spunem 67, mergând la limita cunoscută de 67 de ani a doamnei Iliescu care a născut și după aceea, gata! Păi, nu s-a terminat, fraților, ne învață, așa cum v-am spus, Elisabeta și mama Ana, ele ne învață că nu s-a terminat nici la 67 de ani, cel puțin la noi, nu s-a terminat această perpetuare a neamului omenesc prin naștere naturală!

Apropo de vârstă, să vă spun o poveste.

Am intrat ieri într-o farmacie, să fac niște cumpărături, bineînțeles, cumpărăturile într-o farmacie nu le faci chiar cu inima deschisă, așa, dar eu le făceam cu inima deschisă pentru că jumătate din listă nu era pentru mine! La un moment dat, a intrat un domn cunoscut, pe care văzându-l, am constatat că a îmbătrânit dar în același timp, mi-a venit și mie gândul:

– Aoleu, ce-o fi și în capul lui?! E exact ce este și în capul meu! Și el și-a dat seama cât am îmbătrânit, când m-a văzut pe mine, că ne cunoaștem!

Și, omul acela de altfel masiv, zdravăn, a venit așa… sfios la mine și puțin încurcat, că avea o listă destul de lungă, iar eu m-am străduit să îl scot din starea aceea de îngrijorare și i-am spus:

– Frate, atâta vreme cât putem să venim singuri, pe picioarele noastre, să cumpărăm medicamente, e bine!

Ei, în acel moment, să știți că am văzut cum se întâmplă… Schimbarea la Față! Și-a dat seama omul nu că aveam dreptate, neapărat, dar și-a dat seama omul că se poate vedea viața din partea cealaltă și mi-a spus:

– Aveți dreptate!

Și i-am mai spus:

– Eu am și mai mare bucurie, că numai jumătate din lista mea este și pentru mine! Jumătate sunt pentru altcineva care nu poate să vină să și le ia singur și Îi dau Slavă lui Dumnezeu că pot să vin să i le iau eu! Dar, dumneata dacă le iei pentru dumneata, ești fericit!

– Da, părinte!

Contează foarte mult cum scoatem din viața aceasta lăstarul care a odrăslit! De ce să fi fost eu toiagul acela uscat, așa: ”O, măi nene, dar ce-ai îmbătrânit!”?! De parcă numai el îmbătrânise și eu nu îmbătrânisem! Numai peste el trecuseră 20 de ani dar peste mine nu! Dar a trebuit să scot imediat ceva din odrăslirea toiagului. Toiagul înseamnă să rămâi în Fișa Postului înțepenit și crezând că numai tu ai rămas pe poziție și ceilalți s-au deteriorat! Nu, cu toții avem vârsta care este în capul și în sentimentele noastre, în limitările și în libertățile noastre! Aceasta este vârsta! Știu că sună, așa, puțin… pro domo, un proces de a vă prezenta lucrurile într-un anumit fel, dar nu este chiar așa. Am văzut, într-adevăr, și oameni care și-au păstrat vioiciunea la adânci bătrâneți, am văzut și oameni care, mă rog, au o anumită vârstă sub ceea ce arată. De exemplu, s-a dus cineva de la o televiziune importantă la o persoană, să îi ia un interviu pentru că era foarte bătrână și cam tușea și i-a spus:

– Totuși, spuneți-ne și nouă secretul vieții dumneavoastră, pentru că se vede că aveți o privire ceva mai tânără decât… caroseria! Spuneți-ne, la viața dumneavoastră ați fost o fire cumpătată?

– A, nicidecum!

– Dar măcar nu ați fumat…

– Ei, am fumat trei pachete pe zi!

– Dar măcar nu ați băut…

– A, am băut numai pălincă!

– Dar măcar ați dormit la bună vreme?

– Sub 2 noaptea nu m-am culcat niciodată!

– Și totuși, ați băut și toate cele, câți ani aveți?

– 38!

Acesta este un toiag care, vă spun sincer, nu o să odrăslească vreodată! Ce să mai scoți din așa ceva?!

Să știți că tot ceea ce înseamnă praznicul de astăzi este No limit! Dacă veți gândi de astăzi înainte, nu vă cer să vă gândiți tot timpul vieții, poate vă obosiți, dar ar fi bine să o faceți, măcar până în seară să vă gândiți cum ar fi să trăiți jumătate de zi fără să vă gândiți la limite! V-ați gândit ca mâine să faceți cine știe ce treabă și imediat cum v-a venit acest gând, imediat a venit rațiunea, să vă spună că nu aveți suficiente resurse, deranjați pe cutare, aia nu e legală, și gata, s-a terminat, rațiunea v-a mâncat și v-a spus care este limita! Limita e UAT-ul, Primăria, limita este vecinul care poate să te reclame, limita este Poliția Locală care nu face altceva decât să se uite prin curțile oamenilor dacă și-au făcut vreun gard care nu este trecut în opis-ul desfășurător al gospodăriei… Și ce?! Să știți ceva! Dacă veți face lucruri utile și veți face lucruri pe care să le folosiți nu numai dumneavoastră, vă promit în mod solemn că nu o să vadă nimeni, dar absolut nimeni nu o să vadă nicio ilegalitate în ceea ce faceți!

No limit nu înseamnă să frizezi bunul simț, cum se dau potențiometri la maxim ca să se asculte tot felul de muzici! Aceea nu înseamnă no limit, înseamnă altceva și nu vreau să vă spun lucrul acesta. Și totuși, am să vă spun ceva. Am fost acum vreo 20 de ani la cineva acasă și săraca gazdă s-a scuzat:

– Știți, băiatul meu este ateu!

– A, și care este problema?!

– Știți că noi am crezut că o să fim numai noi, dar este și băiatul meu care este ateu.

– Și care este problema?!

Când am intrat în cameră, era băiatul, pe românește știți că avem niște exprimări așa, mai… plastice, băiatul era tolănit cu o mână în sus, așa, era ca răstignit pe o canapea, cu un picior în sus, unul în jos și mama se scuza în fața mea și în fața lui:

– Părinte, știți că v-am spus că este ateu…

– Nu, doamnă, e nesimțit! Pentru că dacă era ateu, se ridica în picioare, nici măcar nu spunea sărutmâna, făcea stânga în prejur și pleca. Asta însemna că era om de bun simț! Așa, este un nesimțit!

După cum mă știți, nu vorbesc așa de obicei și nici lucrul acesta nu vi l-aș fi spus, dar mi-a trecut prin cap și am spus că trebuie să îi dau drumul, ca să odrăslească tinerețea din mine, că acum 20 de ani m-am întâlnit cu tipul ateu! Bineînțeles că în acel moment, după ce l-am făcut nesimțit, băiatul s-a ridicat în capul oaselor și a stat la slujba de sfințire, după care a stat de vorbă cu mine și mi-a demonstrat că era ateu pentru că nu se întâlnise cu nimeni cu care să discute niște probleme de Teologie și le-a discutat cu mine și să știți că îmi permit să vă spun despre această poveste pentru că el îmi este încă fiu duhovnicesc!

Să nu credeți că odrăslirea toiagului lui Aaron s-a întâmplat numai în Vechiul Testament! Se întâmplă cu fiecare duhovnic care are curaj să spună lucrurilor pe nume! Ei bine, revenim la ale noastre. Praznicul acesta mare al Înălțării Sfintei Cruci ne înalță și pe noi la posibilități noi, la tot ceea ce înseamnă potențialul cu care este omul înzestrat. Omul în interiorul lui are numai și numai Împărăția Cerurilor. Dacă Dumnezeu spune ”Împărăția Cerurilor este în voi”, păi, mai încape și altceva?! Încape numai cu o singură condiție: să scoți Împărăția, dacă poți, să te declari în tot felul, ca să încapă altceva, dar în alt mod, în modul cel mai direct și serios, nu poate să încapă altceva în noi, dacă este Împărăția Cerurilor și tu ai conștiința că ești co-locatar și proprietar, până la urmă, în Împărăția Cerurilor.

Să știți că provocarea pe care v-am lansat-o de a trăi jumătatea aceasta de zi câtă ne-a mai rămas cu dorința de a nu mai așeza limite cred că până în seară vă va da o sumedenie de posibilități pe care nici nu ați știut că le aveți!

Praznicul acesta al Înălțării Sfintei Cruci spuneam că ne înalță și pe noi. Cum ne înalță și pe noi?! Ne înalță la valoarea la care putem să vedem că limitele noastre sunt mai departe decât ne-au spus cei de la școală!

Se spunea până în 1962 că ne naștem cu trei miliarde de neuroni și după aceea încep să moară și încet, încet rămânem fără ei. Ei, în 1992, cineva a îndrăznit să se pronunțe asupra faptului că neurogeneza lucrează și încet, încet ajungem în anii 2000, când în orice librărie, dacă te învârți, orice carte pe care o răsfoiești îți spune foarte clar: No limit! Și noi de ce am rămâne totuși în zona aceea a limitărilor?! Pentru că așa am fost educați? Era o scuză până azi dimineață, nu mai aveți acum nicio scuză! Să știți că limitele nu există! De acum înainte nu vă mai puteți scuza că așa ați fost educați. Nu. De azi încolo spuneți ”Nu” și va fi ”Nu”, spuneți ”Da” și va fi ”Da” și spuneți ”Pot” și veți putea!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru clipele de pace, de bucurie, de zâmbet și de îmbrățișare pe care le-am trăit astăzi în Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, o biserică vie, cu copii, părinți și bunici frumoși, care duc mai departe pe străzile acestui oraș și în casele lor, acest mesaj de speranță dăruit astăzi de părintele, la predica din Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Apropo de vârstă, an de an constat tot mai mulți copii și tineri în biserică, la slujbele părintelui, căruia îi mulțumesc și pentru îngăduința de a putea să îi reașez predica într-o formă ușor diferită, cu grijă pentru a nu își pierde din valoarea mesajului său. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=4eAKPL1ncrY, vă mulțumesc dumneavoastră, celor care ați avut răbdarea de a parcurge aceste rânduri scrise cu voia și cu ajutorul bunului Dumnezeu, căruia Îi mulțumesc că am reușit și de această dată să dau un strop din bucuria întâlnirii mele cu părintele Marius și altora.