Răspunsuri pe viață și pe moarte

Am revenit și cu ultima parte a conferinței ”Înțelegând moartea, ne eliberăm viața”, cea dedicată întrebărilor adresate de public și răspunsurilor primite de la invitați, părintele Marius Moșteanu și psihoterapeut Geanina Nicolae. Vă promit că veți descoperi o serie de întrebări la care nu știați că așteptați răspuns, dar vă veți simți și din ce în ce mai plini de pace și iubire, pe măsură ce parcurgeți aceste rânduri. O experiență uluitoare trăită de Geanina Nicolae, cea a morții clinice, deslușită cu zâmbetul pe buze de părintele Marius, în dulcele grai al Ortodoxiei adevărate, care mângâie sufletul așa cum numai Dumnezeu o poate face prin oamenii dragi Lui.

”Să nu ne pară rău că am uitat să trăim”

Oana Constantin: Vă mulțumesc pentru mesajele pe care ni le-ați trimis, le-am citit pe toate, aș vrea să le adresez pe toate invitaților și la final, părinte și Geanina, aș vrea să ne vorbiți și despre acele sincronicități divine și despre cum primim ajutoarele cerești. Însă, acum, am câteva întrebări de la spectatori pe care vreau să i le adresez Geaninei, în legătură cu experiența morții clinice.

După experiența avută, s-a schimbat percepția asupra morții?

Geanina Nicolae: Cu siguranță, s-a schimbat total percepția asupra morții, deși nu știam că se întâmplă asta, v-am spus, totul era subtil, așa. S-a schimbat percepția cu privire la moarte tocmai pentru că am înțeles că poate să apară în câteva secunde. De aceea este extraordinar de important să ne luăm toată puterea să trăim viul acela despre care vorbeam, astăzi, să nu ne simțim morți în interior! Dacă vom lua decizia și vom face asta, vom câștiga cât putem de mult în această existență, ne vom bucura de ceea ce avem, în așa fel încât dacă mâine plecăm, să nu ne pară rău că am uitat să trăim!

Oana Constantin: Îți era frică de moarte înainte de experiența morții clinice?

Geanina Nicolae: Cred că mi-a fost frică de moarte și după ce m-am întors, într-un anumit fel. Mi-a fost frică după ce m-am întors că mor, doar pentru că știam că există multă suferință pe care o lăsăm în jur, în momentul în care plecăm de aici. Întorcându-mă, mi-am privit copilul și am văzut oamenii din jur și m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă nu m-aș fi întors și pentru asta mi-a fost frică de plecare pentru mult, mult timp.

Abia în momentul în care am lucrat cu zonele traumatice, abia în momentul în care am făcut propria mea terapie, asta am făcut ani de zile, și am ”lipit” niște… bucăți din interior, mi-am dat seama că atâta timp cât tot va trebui să plecăm într-o zi, măcar să apucăm să trăim frumos pentru oamenii din jur. Decât să stăm cu teama că vom pleca și ei vor suferi, mai bine să ne dăm motive să ne bucurăm în fiecare zi și să le dăm o calitate a vieții cât mai frumoasă.

Oana Constantin: Aceeași doamnă care a trimis aceste întrebări vrea să știe dacă acum te mai temi de moarte după experiența avută. Uite, o întrebare foarte interesantă, felicitări doamnei!

Geanina Nicolae: În momentul acesta, nu, pentru că știu că și dincolo există tot viață. Tot ceea ce nu înțelegem noi când avem senzația că totul se termină în ziua în care plecăm de aici, trebuie schimbat, trebuie să înțelegem că atunci când plecăm de aici, suntem dincolo și când suntem dincolo, nu suntem… nicăieri, adică nu este ceva ce nu există, când plecăm de aici, continuăm să trăim într-o altă lume!

”Trebuie să iubim”

Oana Constantin: Un alt mesaj, pentru ambii invitați, spune așa: Cred că nu există întuneric, doar percepem lipsa luminii ca pe întuneric și totuși, suntem un singur suflet sau două, corect? De ce credeți că am trăi mai multe vieți? Mai multe vieți cu același suflet?

Părintele Marius Moșteanu: Sunt trei elemente care nu au o definiție posibilă pentru că nu există. Frigul este lipsa căldurii. Fizicienii chiar dacă vor să se ia la trântă cu mine, nu ajungem la niciun rezultat. Este vorba despre întuneric, care este lipsa luminii. Și mai este ceva: ura, care este lipsa dragostei. Va să zică, ura, întunericul și frigul nu există, noi le-am inventat! De ce?! Pentru a prețui mai mult definiția lor! Știu că e o situație pe care o folosesc și mă arunc în groapa cu lei, dar îmi asum. Se spune că un părinte trebuie să îi spună copilului lui așa:

– Dacă nu m-ai urât de moarte măcar o dată în viață, înseamnă că nu te-am educat așa cum trebuie!

Este vorba despre un joc între generații și despre asumare, că măcar o dată în viață te-a urât de moarte, ca să poată să fie educat.

Acum să trecem la cealaltă parte, la întuneric. Așa cum v-am spus mai devreme, ce frumos este întunericul atunci când trebuie să fie stinsă lumina! Dar, ce ne facem cu frigul? Frigul să știți că este cel care ne poate scoate din anumite situații, nu în cea în care vrem 18 grade în casă, când afară sunt 40, acela nu este frig, acela este confort! Vă rog frumos, sunt niște diferențe foarte mari! Frigul este cel care, când erau iernile, ierni, îi ajuta pe bunicii și străbunicii noștri care nu ajunseseră la nivelul de… Fram 20, ca să aibă un frigider, îi ajuta să își păstreze alimentele de pe o zi pe alta!

Va să zică, nimic nu este rău, numai modul de folosire trebuie să fie foarte atent. Spunea părintele Anania, Dumnezeu să îl odihnească:

– Un cuțit care este în mâna ta, cu el poți să tai pâinea, să o împarți cu fratele tău, sau atunci când se întoarce fratele tău, poți să îl înjunghii pe la spate. Ce vină are cuțitul?! Tu ești de vină, îl folosești spre bine sau spre rău!

Cred că așa sunt și cuvintele și emoțiile noastre. Eu m-am dat la pachet tot, nu v-am dat numai bune și știți de ce? Ca nu cumva în viață să aveți cuvânt să mă judecați, nu v-am putut lăsa așa, pentru că v-am dat și pe cele bune și pe cele rele și v-am spus, chiar după ce plecați de aici s-ar putea să fie unele lucruri care să nu vă convină și așa va fi, dar să nu uitați un lucru: nimic nu este bun sau rău! Dacă se întâmplă ceva, întâmplarea nu ține de dumneavoastră, ține de dumneavoastră modul în care gestionați întâmplarea! De exemplu, un mic accident de circulație nu ține de dumneavoastră, dar modul în care îl gestionați ține de dumneavoastră. Fierul e fier. Știu că o să spuneți că nu a fost cazul meu, dar să știți că a fost și al meu, dar problema este alta: ce rămâne?! Trebuie să rămână o lecție, trebuie să rămână o situație pe care trebuie să o gestionăm frumos. Da, am rămas și eu fără permis de conducere! Se fac 40 de ani pe 22 mai de când am permis. Am rămas fără permis și am spus:

– Doamne, de ce?

După o lună de zile mi-am luat canon să merg pe jos până la biserică, pentru că am mers prea tare, cu 152 de kilometri pe oră, asta a fost! Bine, nu eram băut, era și ploaie! Și mi-am luat acest canon. Acum vă imaginați că dacă trebuia să fiu la 4 la biserică, trebuia să plec de la 3! Mi-am asumat și am spus:

– Doamne, când o să îmi spui și mie de ce?

Că așa e, nebunul întreabă de ce s-a întâmplat asta! Și de dimineață, adică la 4.20, eram ca pe la un sfert de drum, o doamnă mergea și ea pe jos, nu am întrebat-o dacă nu are permis și de aceea merge pe jos, dar mergea și ea pe jos și m-a întrebat unde este o clinică medicală care se deschisese de vreo două, trei zile, că indicațiile pe care le avea o aduseseră în zona respectivă dar nu aflase unde anume, cu exactitate. Și eu știam unde este, că fusesem la deschidere!

– Soro, pe aici și pe aici!

Și am spus apoi:

– Doamne, Îți mulțumesc! Dacă pentru asta a trebuit să îmi iei permisul, o lună, este super-suficient!

Acesta este răspunsul. Mulțumesc.

Oana Constantin: Dacă ați ști câte mesaje am primit!!! Cineva ne întreabă în legătură cu o sinucidere. Persoana vă întreabă pe dumneavoastră, părinte, din punct de vedere teologic…

Părintele Marius Moșteanu: Ei, aici mă bucur eu că părintele Arsenie vă vorbește prin mine! Acum să nu credeți că am luat-o rara. Este cea mai importantă explicație pe care am avut-o și cu care pot să dorm liniștit, noaptea! A spus părintele:

– Fratele meu, dacă cineva poate să spună fix în ultima secundă decizională a celui în cauză că a fost lucid, atunci poți să te comporți așa de prost cum scrie în cărți, adică să nu îi faci slujba de la groapă și așa mai departe. Până acum nu a venit nimeni să îmi spună dacă unul care s-a aruncat înaintea trenului nu s-a trezit înainte cu o secundă de a face acest gest și nu i-a părut rău. Sau în fracțiunea în care ața deja s-a îndreptat, nu ar fi vrut să fie altfel.

Neputând nimeni să îți dea răspuns pentru fracțiunea de secundă din urmă, eu mă comport așa cum trebuie, nu judec lumea ca fiind rea, ci ca fiind bună, dar asta a fost o situație pe care omul respectiv nu a putut să o gestioneze până la capăt. De ce să fac eu proces de intenție?! Nu am să fac asta. Deci, la această situație, numai așa pot să răspund. Trebuie să iubim.

Oana Constantin: Așa este, părinte, ce să mai spun! Cred că persoana care a pus întrebarea este mulțumită de răspuns. Am mai avut o întrebare în legătură cu ce face cu suferința pe care i-a provocat-o persoana care s-a sinucis…

Părintele Marius Moșteanu: Eu sunt aici, numărul meu de telefon să știți că îl găsiți…

Oana Constantin: M-a întrebat și altcineva unde puteți fi găsit, așa că poate puteți spune dumneavoastră.

Părintele Marius Moșteanu: Eu am fost educat să trăiesc într-o casă cu pereți de sticlă și m-am străduit și până acum mi-a ieșit. Adică sunt pe mâna soției când e vorba de online și de media, fetele mele au făcut Jurnalism, așa că mă găsiți peste tot. Dacă, de exemplu, cineva acum tastează ”părintele Marius Constanța”, aveți toate detaliile, dar să nu intrați la Sfântul Nicolae Vechi că acolo s-ar putea să fie alte date și nu cred că este cazul. Dar, ne întrebați, dacă aveți numărul Oanei, ne transmite imediat, am depășit 18.000 de numere de telefon dar nu mă vait, este o bucurie pentru mine! Eu sunt preot la Sfântul Nicolae Vechi în Constanța, dar cred că 90% dintre dumneavoastră deja ați făcut un pelerinaj pe acolo și vă mulțumesc tare mult că nu m-ați uitat.

Oana Constantin: Niște invitați deosebiți! Părintele, așa cum a spus, din Constanța, iar Geanina Nicolae este din Slatina, ea mai lucrează și pe aici prin București.

Părintele Marius Moșteanu: Doamna mea este de la Argeș, că v-am spus de ”dâncolo”. Nu putea să mă lase Dumnezeu pe mine, așa, de unul singur, venind bunicii din Vâlcea să nu mă duc eu la Argeș, înapoi! Sunt multe lucruri foarte, foarte interesante în viața aceasta, de-aia știu că este unică!!! Și nu mă amăgesc că mai am alte vieți cu care să fac cine știe ce! Nu. Asta vreau să fie trăită acum, aici, frumos!

Oana Constantin: Geanina, avem mai multe întrebări și pentru tine. Și anume, experiența prin care tu ai trecut, după toți anii aceștia de studiu, dacă te-ai uita în spate, cum ai privi-o?

Geanina Nicolae: O experiență de care aveam nevoie, fără să știu că aveam nevoie și fără să o cer, o experiență de la care viața mea s-a schimbat radical, fără să îmi dau seama, o experiență care m-a făcut să înțeleg că Dumnezeu ne dă, de fiecare dată, ceea ce avem nevoie, dacă avem nevoie! De aceea, căutarea zonei de spiritualitate într-un anumit fel, ”vreau să evoluez, vreau să cresc”, eu o văd într-un alt fel. Și anume, dacă tot vrei să faci lucrul acesta, lasă lumina aceea de iubire care ești, să atingă tot ceea ce atingi tu. Fii profesorul acela cu tot sufletul tău și atunci eu spun că este cea mai mare dovadă de spiritualitate! De aceea, când ne ducem spre zona de căutare, să evoluăm, să creștem, să ajungem într-un anumit fel pe partea aceasta de spiritualitate, eu spun că este de ajuns să facem bine, pentru că dacă avem nevoie de un alt tip de informație, cu siguranță va ajunge acea informație la noi, doar dacă ne este necesară.

Îmbrățișarea care vindecă

Oana Constantin: O altă întrebare tot pentru tine: Care este primul pas spre vindecarea traumelor și ce presupune acest proces de vindecare și o felicit pe doamna care ne-a dat mesajul și mai sunt și alte mesaje cu acest subiect legat de vindecare, pentru că oamenii iată că sunt interesați să facă acest pas! Am putea să le explicăm concret cam care ar fi acest proces, cum s-ar desfășura?

Geanina Nicolae: Procesul de vindecare psihic, al psihicului uman care este rănit, se face într-un cabinet de psihoterapie, dacă vorbim de traumă, pentru traumă sunt specialiști, sunt oameni care știu să facă lucrul acesta și știu să te susțină și să te înțeleagă în procesul de vindecare, dar trebuie să ne înțelegem, nu există proces de vindecare care să îl facă cineva pentru tine, nu există așa ceva. Nu există niciun specialist pe lumea asta care să pătrundă în psihicul cuiva și să producă vindecare, de aceea, procesul de vindecare psihică este un proces în care ai doar îndrumător, un terapeut! Nu terapeutul te vindecă pe tine, ci tu ajungi să îți vindeci zonele traumatice, având un terapeut alături și vorbesc strict de partea de psihic! Nu are treabă cu zona de spiritualitate. Dacă ai nevoie de îndrumare și de suport, zona de spiritualitate este în partea părintelui Moșteanu. Să nu amestecăm lucrurile! Partea psihicului este partea psihicului și o găsiți în aceste tratate și peste tot există tone de informații și aveți și rezultate ale cercetărilor din toată lumea despre vindecarea psihică. Dar dacă vreți conexiune cu spiritualitatea și cu divinitatea, o găsiți acolo, în partea de spiritualitate. De aceea, dacă vom învăța să nu amestecăm lucrurile, toate vor fi la locul lor.

Părintele Marius Moșteanu: Iertați-mă, puteți să apelați la un duhovnic și pentru traume, și pentru toate celelalte, dar asigurați-vă întâi că duhovnicul nu doarme până când nu are zece cărți din acestea deschise pe noptieră! Nu vă spun ca să vă dau din casă cam ce se întâmplă cu viața unui duhovnic, dar să știți că, pentru mine, o îmbrățișare a devenit o vindecare totală și de traume, și de frici, și de toate, numai studiind și pregătindu-mă pentru așa ceva! Cei care mă cunosc și, slavă Domnului, sunteți atâția, vreau să știți că nu mi-am permis absolut niciodată să vă încurajez degeaba! Vă mulțumesc.

Regresie sau pură imaginație?

Geanina Nicolae: Vreau să adaug numai un singur lucru. În momentul în care încercați o rețetă, verificați dacă merge! Dacă nu merge, înseamnă că îi lipsește ceva. Atât. Dacă mergi pe un drum, indiferent care ar fi acesta, ar trebui să ai rezultate măcar câte un pic, ca la o orice rană care se vindecă. Dacă ai o rană sau o suferință, nu trebuie să mergi neapărat la specialist în momentul în care se produce rana. Dar dacă organismul tău este depășit în capacitatea de a vindeca acea rană, trebuie să mergi la medic. Dacă ai avut o traumă sau o suferință din punct de vedere psihic și încă doare după o grămadă de timp, vezi că se întâmplă în continuare lucrul acesta, va trebui să mergi la specialist. De fiecare dată trebuie să verifici rețeta și dacă funcționează.

Oana Constantin: Cum poți să știi, Geanina, dacă o regresie ghidată aduce amintiri reale din trecut sau doar construcții ale minții?

Geanina Nicolae: Nu ai de unde să știi dar ideea este că în momentul în care, să spunem, este doar imaginație, dar din imaginația aceea pe care ai avut-o în zece minute, într-un sfert de oră, tu spui că acum ai înțeles și că ai multă treabă de făcut și devii un om bun, despre asta este vorba! Și o să vă spun un lucru foarte simplu legat de regresie. Brian Weiss, care este medic psihiatru, a spus că la un moment dat a venit un băiețel la el și i-a spus că vrea să se sinucidă. Este și un exemplu dintr-una din cărțile sale, cred, dar, la un moment dat, a făcut o regresie și ce a văzut? A văzut că există mai multe vieți și atât. Nu știu dacă a fost imaginație sau nu. Nu asta contează, ideea este că după ce s-a întors din experiența regresiei, băiețelul i-a spus medicului:

– Știi ceva? Nici nu mai încerc să mă sinucid, că dacă mă voi duce, mă trimit ăștia înapoi!

Poate să fie imaginație, poate să fie pur și simplu o stare de reverie a minții, atâta timp cât produce o modificare în comportamentul tău, este în regulă!

Oana Constantin: Bravo! Felicitări!

Părintele Marius Moșteanu: În această situație despre niște lucruri pe care nu știm să le evaluăm într-un fel sau în altul, vă spun că Sfântul Antonie cel Mare a fost întrebat despre un ucenic:

– Am înțeles că la cuvioșia ta vin îngeri de lumină și vin și diavoli transformați în îngeri de lumină. Cum faci să îi deosebești? După lumină, după bunătate, după ce?!

Și a spus Sfântul Antonie cel Mare:

– După nimic! Contează foarte mult ce stare am după ce mă părăsesc. Dacă e o stare de liniște, cu siguranță că m-a vizitat un înger, dacă mă tulbură cu întrebări ”de ce?”, înseamnă că m-a vizitat cealaltă entitate.

Liberul arbitru este în mâna noastră

Oana Constantin: Cât avem liber arbitru? Cât putem să ne schimbăm viața?

Părintele Marius Moșteanu: Liberul arbitru să știți că este o temă foarte controversată, este o temă ușor tendențioasă pentru că este legată de Evul Mediu, în care s-a dezvoltat acest concept, pentru că exista, la un moment dat, scuza celebră:

– Dracu` m-a pus!

Și atunci, a trebuit să se inventeze un concept care s-a numit ”liberul arbitru” și de aici, o întreagă poveste. Dar, scurtcircuitând toată povestea asta, îmi aduc aminte de o snoavă foarte interesantă. În prima săptămână din Post, starețul a suspectat câteva încălcări de Post, bine, probabil că mai erau și… ciripitori, ca să spun așa, și s-a dus prin chilii, așa, frumos, frumos, pe la uși și a văzut cum fiecare își făcea canonul, dar l-a văzut și pe un frate care stătea la rugăciune cam multă vreme și l-a urmărit să vadă ce face cu mâinile. Cu mâinile în dreptul lumânării, învârtea un ou, ca într-un ceas, un ceas jumate cât era Psaltirea, să se fiarbă și oul, să aibă și el ce să mănânce după aceea! Și când a intrat starețul, i-a spus:

– Fratele meu, ce faci acolo?!

– A, părinte stareț, dracul m-a pus!

Se aude însă o voce din spate:

– Prea-cuvioase, nici mie nu mi-a dat așa ceva prin cap!

Asta ca să nu mai dați vina pe el! Revenind, liberul arbitru este în mâna noastră! Și știți la ce ne ajută? Să facem din rău, bine! Nu invers. Liberul arbitru înseamnă intenția cu care folosesc cuțitul, să împart pâinea sau să înjunghii pe celălalt! Asta ține de mine, nu m-a pus nimeni, ci prin mine, acest liber arbitru! Mulțumesc.

Oana Constantin: Cum alinăm o persoană cu cancer aflată la pat? Cum o ajutăm să fie optimistă sau să treacă cu acceptare?

Părintele Marius Moșteanu: Pentru o persoană care este bolnavă, vă spun ceva. Această persoană are o șansă, în primul rând, șansa de a înțelege că sunt niște diagnostice foarte, foarte prietenoase cu noi. Cine știe cât de valoroasă este viața, dacă nu cel care între două terapii nu știe dacă mai urmează și alta?! Acea persoană prețuiește fiecare clipă și noi, din păcate, cei sănătoși, nu știm să prețuim viața! Dacă nu o putem ajuta medical vorbind, putem să facem altceva, putem să fim alături de ea și să o facem să înțeleagă că îi pasă cuiva de ea! Este singurul lucru de care chiar are nevoie și în momentul în care constată că îi pasă cuiva, deja se simte altfel!

Chiar credeți că trebuie să fim sănătoși ca să fim fericiți?! Vă spun ceva: un om sănătos are o mie de probleme, dar când se îmbolnăvește are una singură! De ce trebuie să ne îmbolnăvim ca să avem numai o problemă?! Mulțumesc.

Geanina Nicolae: Din punct de vedere psihoterapeutic, vă recomand din tot sufletul o carte, se numește ”Remisie totală”. Ar fi bine să o citim cu toții, indiferent ce vârstă avem, pentru că este extraordinar de documentată și de clară în ceea ce privește faptul că vindecarea poate să apară în momentul în care se întâmplă unele lucruri. Când apare o boală, dacă noi nu avem informații, intrăm în partea de neputință. Cel mai groaznic lucru pe lume este să te simți neputincios, pentru că în momentul în care simți neputința, nu ai un drum și ești blocat să mergi mai departe. Informațiile trebuie să le ai înainte să ai nevoie de ele! Dacă mintea ta le conține, dacă vei avea nevoie de ele, vei ști unde să le găsești iar această carte, ”Remisie totală”, povestește cazurile a o sută de oameni care s-au vindecat de cancer în stadiu terminal și este scrisă de un medic care cu asta se ocupă și care între timp a vorbit cu mii și mii de oameni.

Nu știm când se termină viața și v-am povestit mai devreme, poți să fii bolnav, sănătos, nu contează, eu știu! Nu avem această cunoaștere, indiferent cine am fi noi, doar că măcar să avem informație, pentru că am lucrat cu oameni cu cancer, am lucrat cu oameni bolnavi care azi erau, discutau cu mine în cabinet și săptămâna viitoare erau în altă parte. Tot ceea ce contează este să avem acea informație, de aceea este important să citim, să studiem, să luăm aceste informații pentru că viața nu merge în dezvoltare sau în tinerețe, ci merge spre îmbătrânire și atunci când noi vom ajunge la o anumită vârstă, creierul nostru va îmbătrâni, cum e firesc să se întâmple și vom ști totuși de neuroplasticitate înainte să avem nevoie de ea, ne va ajuta foarte tare. Altfel, știu oameni cu care am lucrat și la un moment dat au primit diagnosticul de îmbătrânire precoce a creierului și care spuneau că nu au nimic de făcut, așteaptă să fie din ce în ce mai rău. Acest ”aștept” arată o lipsă de informație. De aceea, cu cât știm mai multe despre lucrurile acestea și despre capacitatea de vindecare a organismului, cu atât o să ne ajute mai mult.

”Cu ce rămâi după ce mori”

Oana Constantin: Întreabă cineva cu ce rămâi după ce mori și Geanina, știu că urmează o carte chiar cu acest titlu, dacă nu mă înșel.

Geanina Nicolae: Da, o să fie o trilogie, prima carte se numește ”Cu ce rămâi după ce mori”, nu o să vă spun răspunsul, o să îl găsiți în carte, pentru că în general așa suntem noi, învățăm practic să ne fie frică, că ce există dincolo nu există și atunci va trebui să ne uităm puțin la povestea asta, este o trecere la un alt fel de a fi.

Părintele Marius Moșteanu: Ce rămâne după ce mori? Este o întrebare excepțională! Nu pot să vă răspund decât în nume propriu. Rămâne ce ai lăsat în alții. Împrăștiați-vă și va fi bine, ca ceilalți, adunându-se ca într-un puzzle, când își vor aduce aminte, vor crea imaginea pe care o aveți. Asta rămâne, rămâneți în celălalt și înseamnă că rămâneți pentru că dacă întreabă cineva despre părintele Arsenie, eu îi dau 99% din piese, dar sunt sigur că mai sunt și alții care vor da și mai multe piese! Asta rămâne din noi, ceea ce am lăsat noi în alții! Împrăștiați-vă cât mai mult pentru ca atunci când vă adunați să aveți, într-adevăr, imaginea reală. Știți ce este imaginea reală a unui om? Este un goblen, îl priviți în față și zâmbește, uitați-vă și pe spate câte noduri, câte nuanțe, câte întâlniri pe traiectorii care nu au ce căuta într-un zâmbet și totuși, întorceți-l și asta rămâne după noi pentru că asta trebuie să rămână, imaginea aceasta frumoasă pe care trebuie să o ”recoltăm” din împrăștierea noastră. Împrăștiați-vă cât mai mult!

”Nu am putea să fim unici, dacă am avea mai multe vieți!”

Oana Constantin: Mai multe persoane sunt interesate să știe dacă există vieți anterioare și ce sunt, altcineva spune ”un singur trup și un singur suflet, spune părintele, dar nu este totuși o opinie diferită de cea a Geaninei Nicolae, mă refer la teoria reîntrupării”. Altcineva vrea să știe părerea părintelui despre acele vieți anterioare despre care se vorbește în regresie, adică Ortodoxia nu este de acord cu reîncarnarea?

Părintele Marius Moșteanu: Să știți că aveți o impresie greșită despre Ortodoxie. Ortodoxia nu are interdicții, vă spune cineva care trăiește lucrul acesta! Poate că vă veți gândi la canoane sau la altceva, dar haideți să facem o diferențiere! Limba de lemn e limba de lemn, instituția e instituție, dar tot ceea ce înseamnă trăire este dincolo! Nu vă vorbesc dintr-o logică, vă vorbesc din cultura unui teolog, vă vorbesc dintr-un cadru duhovnicesc profund și din Părinți care au trăit dar nu au trăit așa cum credeți dumneavoastră despre Ortodoxie, au trăit, au inspirat și au respirat învățătură de credință! L-au trăit pe Dumnezeu așa cum este! De aceea nu și-au putut permite să creadă că Dumnezeu ne-a dat pe pământ ca vieți anterioare și posterioare, ca pe piese de schimb! Suntem unici! Nu am putea să fim unici, dacă am avea mai multe vieți!

Iertați-mă, nu vreau să intru într-o dispută, eu vă spun ceea ce simt. Îl simt pe Dumnezeu mai mult decât credeți dumneavoastră. Credeți că Dumnezeu a eșuat în crearea omului ca să îi dea o altă șansă?! Cineva pe care dumneavoastră îl căinați într-un fel că își trage un picior și nu poate să meargă este de o mie de ori mai fericit decât cel care merge drept și se duce în palat, față de el care se duce în bordei! Dacă îi întrebați, cel care își trage un picior și își asumă lucrul acesta este de multe ori mai fericit decât cel care are de toate, dar nu e fericit. De ce nu este fericit?! Pentru că în mintea lui consideră că a greșit, consideră că a eșuat, dar nu este așa! V-aș mai da încă un exercițiu pentru noaptea aceasta: spuneți-i propriului creier că este în regulă, viața este frumoasă, nimic nu poate să îmi facă rău dacă nu îi dau voie! Cuvintele acestea știu că le puteți citi prin toate localurile și în toate templele, dar acestea încercați, ca dintr-o clepsidră, să le lăsați să curgă din minte în inimă și când au ajuns toate, întoarceți clepsidra, din inimă în minte, ca să puteți să vă și răspundeți la întrebări! Dar nu la întrebarea ”de ce” trebuie să răspundem noi, ci la întrebarea dacă suntem gata de schimbare!

Oana Constantin: Cu alte cuvinte, eu Oana nu o să mai fiu niciodată Oana într-o altă existență, așa că trebuie să profit la maxim de această șansă.

Părintele Marius Moșteanu: Este o șansă unică. Lăsați-o cu 6 din 49 că nu merge! V-am spus deja, dacă o să câștigați, în șase luni o să fiți ca cei care nu au câștigat niciodată, așa că de ce să pierdem vremea?! Mulțumesc mult că mi-ați îngăduit această explicație cu care mă simțeam dator, pentru că din păcate, Ortodoxia nu este cunoscută. Eu mă aflu aici dar să știți că fără nicio falsă modestie, am în minte următorul lucru: atunci când un clovn intră într-un palat, palatul devine circ, atunci când un împărat intră într-un circ, circul devine palat. Aici, înaintea mea, a stat cel care a făcut palatul. Eu nu sunt altceva decât nevrednicul care vrea să îi întindă mâna și să îl ia în brațe. Vă mulțumesc.

Geanina Nicolae: E foarte important să înțelegem că putem să căutăm răspuns la tot ce ne tulbură sau ne macină, cum spunem noi, la ideile care nu înțelegem de unde ne vin, dar orice am face noi și orice am crede noi despre moarte, atâta timp cât azi, aici, acum, voi vă puneți întrebarea dacă trăiți conform energiei iubirii care sunteți în interior, dacă răspunsul nu este pozitiv, nicio altă întrebare nu are sens. Tot ceea ce trebuie să facem în momentul acesta este să trăim azi, acum, aici și să fim sinceri cu noi și să răspundem la această întrebare: sunt eu, acum, cel care reușește să pună binele, iubirea, în tot ceea ce fac acum în viața mea? Am ură nevindecată, am dureri care mă macină? Dacă eu nu reușesc să trăiesc așa bine și frumos, nimic altceva despre altă idee nu are sens. De aceea, primul lucru pe care trebuie să îl facem ar trebui să ne verificăm viața și corespondența dintre viața noastră și ceea ce suntem noi, pentru că toată lumea îți spune că toți avem un suflet, toți avem o treabă de făcut aici pe pământ, toți suntem valoroși într-un anumit fel. Cu toate astea, dacă eu nu reușesc să văd în ceea ce creezi tu această frumusețe despre care îmi spui și de care ești convins, încă nu faci bine.

Oana Constantin: Cineva are curiozitatea de a ști dacă ai devenit o persoană religioasă în sens de ritual după experiența prin care ai trecut, deși cred că erai o persoană religioasă? Cu ce religie rezonezi cel mai mult?

Geanina Nicolae: Nu știu să răspund la această întrebare pentru că eu înțeleg așa: dacă în momentul în care ești lângă un om, încă ai durere, suferință sau răutate față de omul respectiv, mie asta mi se pare esența a ceea ce ești tu. Dacă ne referim la spiritualitate, dacă am mers mai mult spre biserică sau nu, nu știu la ce se referă întrebarea dar pot să vă spun că suntem exact așa cum ne-a creat Dumnezeu, frumoși și extraordinari. Îmi pare atât de rău că nu reușesc să văd bunătatea în oamenii de lângă mine, deși știu că o au, pentru mine este o certitudine și o claritate, eu nu cred că omul e bun, eu știu că omul e bun! Eu nu cred că omul are suflet, eu știu că are și este cumva frustrant pentru mine, uneori, când stau lângă un om și îi știu măreția dar el încă suferă sau are o ranchiună. Când știu cât de scurt este timpul aici și cât de repede se poate opri, de ce nu ne putem bucura de tot ce avem, de o cafea, de o poveste, de o floare?! Nu e atât de complicat, viața este atât de simplă dar durerea, frica, groaza și renunțarea ne fac să nu o vedem cum e!

Părintele Marius Moșteanu: Trebuie să punctez ceva despre religie și religiozitate, pentru că a încercat puțin Geanina să vă spună ceva dar eu o să explic că religia și religiozitatea sunt două lucruri total diferite. Religiozitatea este un sentiment uman, profund uman, pe care fiecare dintre noi îl cunoaște. Nu înseamnă că nu ești religios, însă, dacă ai o credință a părinților tăi care nu neapărat s-au născut în București, în Craiova sau Constanța și atunci, haideți să împărțim puțin lucrurile. Ce aduce termenul de religie poate să dezbine, știu ce vă spun! Ce aduce termenul de religiozitate adună, cu siguranță! A fi religios nu înseamnă neapărat să te duci într-un regiment. Să știți că nu vine la mine la spovedit, de exemplu, ca duhovnic, cineva care neapărat este botezat și merge în fiecare săptămână la biserică și bate 25 de metanii și cumpără 25 de kilograme de lumânări de la pangar, că așa i-a spus duhovnicul anterior. Nu, eu am fii duhovnicești care sunt vecinii părintelui Arsenie, care sunt musulmani! Tare îmi sunt dragi! M-am dus o dată cu Boboteaza și eu mă uit pe uși și dacă scria acolo Ahmet, bineînțeles că am mers la vecinul și când am coborât, mă aștepta Ahmet:

– Păi, ce faci părinte, la mine nu vii?!

Asta este religiozitatea, pe mine m-a lovit în cap, vă imaginați, că nu veneam să vă spun povești aici! Trebuie să înțelegem că toți sunt religioși, chiar dacă unii suntem atei, dar dacă declarăm înregimentarea în ceva suntem în religie și atunci suntem în altă parte. Ortodoxia este despre religiozitatea omului și mie tare îmi plac oamenii care rămân în aceeași barcă!

A venit o fătucă la mine și mi-a spus că vrea să se mărite cu un frate de-al nostru musulman și i-am spus:

– Dă-l încoace! Vrea să stea de vorbă cu mine?

– Da!

Și i-am spus băiatului:

– Stai să îți spun eu înainte. Tu ce vrei să faci?

– O iubesc așa de mult și vreau să trec la religia ei.

– Știi că ai o familie și ea are un neam, cum o să fii văzut?

– Păi, aici e problema, părinte!

– Nu ai deschis-o tu, am deschis-o eu. Știi ce îmi place mie la om? Să nu se schimbe după cum bate vântul. Mie mi-ar face plăcere să rămân lângă voi, știindu-te că nu ai făcut lucruri forțate. Este un neam întreg, este o genă completă pe care nu vreau să o trădezi.

Știu ce vă spun. Puteți să mă spuneți oricui că nu îmi plac convertirile. Da, nu îmi plac și să vă spun ceva, țin la asta, pentru că la sfârșitul primilor lor zece ani de căsătorie, el s-a botezat și a trecut la noi. Trebuie să ai oleacă de răbdare și să înțelegi că îi trebuie omului să se găsească întâi pe el, apoi să își găsească și religia. O găsește cu siguranță.

”Cum ar fi dacă am merge noi ca niște minți pe străzi?!”

Oana Constantin: Poți să învingi boala cu mintea?

Părintele Marius Moșteanu: Cred că oricine poate să își învingă boala atunci când o acceptă, este singura rezolvare a tuturor bolilor.

Geanina Nicolae: Există vindecare cu ajutorul minții. În cartea despre care v-am spus mai devreme, ”Remisie totală”, toate cazurile care s-au vindecat au în comun șapte itemi și sunt prezentați la finalul cărții. Să știți că unul din acei itemi care a fost întâlnit la toate persoanele care s-au vindecat a fost dezvoltarea unei relații mai puternice cu divinitatea. Așa că există vindecare cu ajutorul minții, dar nu doar cu ajutorul minții, pentru că nu suntem doar minte. Vă dați seama cum ar fi dacă am merge noi ca niște minți pe străzi?! Nu suntem doar minte, avem mental, avem parte psihică, avem spiritualitate, avem suflet și avem și corp. Dacă înțelegem exact, o să știm foarte clar că intrând în cabinetul unui psihoterapeut, nu o să ai broccoli în stomac, va trebui să mănânci broccoli dacă ai nevoie de anumite substanțe în organism, dieta se face separat, medicina se face separat, psihoterapia se face separat, toate au legătură, toate sunt despre noi! Avem nevoie, pentru că suntem întregi și complecși, avem nevoie de tratamente întregi și complexe. Deci, mintea vindecă, dar nu doar mintea.

Oana Constantin: Părinte drag, aș vrea să ne spuneți, dacă ne referim la acel ajutor pe care să I-l cerem lui Dumnezeu și dacă ne amintim și de părintele Arsenie care spunea că omul este mai mult decât o rugăciune, cum ne putem ruga și cum putem primi ceea ce ne dorim?

Părintele Marius Moșteanu: Singura rugăciune adevărată este cea de mulțumire, care pornește din următorul concept, ”Cereți ca și când ați primit și veți avea”. Dacă nu întoarcem puțin situația, devenim niște simpli cerșetori, dar dacă eu, în momentul în care am cerut ceva, deja declar că am acel ceva, mulțumindu-I lui Dumnezeu că am primit, atunci se schimbă situația. De exemplu, dacă ești în criză de timp și te rogi la Dumnezeu, cum te rogi când știi că nu poți să dai timpul înapoi?! Atunci, Îi spui:

– Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai dat numai o parte din problemele de astăzi, celelalte înțeleg că le-ai rezolvat Tu.

În acel moment, deja te-ai liniștit. Creierul are nevoie de acest mesaj, că este în regulă, să se liniștească, că așa poate să fie extras din starea aceea a lui de forfotă, de alarmare! Și atunci, singura rugăciune este aceasta, să ceri ca și când ai primit și vei avea. Mă bucur tare mult că Geanina mi-a decriptat tot ce v-am vorbit eu despre vindecare, când a spus că putem face multe, dar a ajuns la aceeași concluzie cu mine, totuși, prima dată începem cu noi, să acceptăm că suntem bolnavi. V-am spus mai devreme, când te doare capul, acceptă că te doare capul. Dacă nu accepți că te doare capul și te vaiți că nu știi ce ai, bineînțeles că creierul intră într-o stare de alertă și te doare și mai tare capul!

Eu împreună cu Geanina v-am prezentat niște lucruri care sunt sigur că au ajuns la dumneavoastră în măsura în care ați fost pregătiți să le primiți. Eu nu am pretenția să conving pe cineva care nu are conceptele mele, dar vreau să fiu puțin parșiv, uitați-vă la mine cum vă vorbesc zâmbind despre subiecte la care alții plâng. Nu o fac străduindu-mă, o fac în mod firesc! Mulțumesc.

Oana Constantin: Apropo de durerea pentru cei plecați, aș vrea să vă întreb, părinte, cum ne putem conecta cu cei plecați în lumea de dincolo și cum putem să ne simțim, așa, cum ați spus și dumneavoastră, cu zâmbetul pe buze atunci când vorbim despre ei?

Părintele Marius Moșteanu: Ne întoarcem la Vechiul Testament, la vrăjitoarea din Endor, la care s-a dus Saul, ca să vadă niște realități și nu I-a plăcut lui Dumnezeu lucrul acesta. Raportarea la ce Îi place și ce nu Îi place lui Dumnezeu este foarte importantă, cel puțin pentru mine.

Îmi aduc aminte de Preafericitul Teoctist și de Papa Benedict al XVI-lea, Dumnezeu să îi odihnească pe amândoi și Papa a spus că Biserica Ortodoxă nu este soră cu Biserica Romano-Catolică și nu ne tragem de șireturi. Și toată lumea îl întreba pe Preafericitul Teoctist ce părere are despre ce a spus Papa. Vă imaginați pe Preafericitul Teoctist pe aeroport și papparazzi au ieșit cum ies ei, din gunoaie, și l-au întrebat ce părere are despre ce a spus Papa. Și Preafericitul, care avea o viață de monah adevărat, de trăitor adevărat, avea și răspunsurile la toate și a spus:

– Nu știu dacă I-a plăcut lui Dumnezeu ce a spus Papa.

Întotdeauna, o raportare la Dumnezeu îmi permite să vă dau acum un răspuns. Ca să vorbim cu ceilalți, trebuie să vorbim cu noi, să vorbești cu tata înseamnă să vorbești cu gena din tine, înseamnă să te cunoști pe tine și să te uiți în oglindă să îl vezi pe tata. Câteva antrenamente te vor ajuta să fie suficientă această privire în oglindă ca să vorbești cu tata, să îi spui:

– Măi tată, tu știi ce am făcut eu astăzi?!

Și apoi, a doua zi să îi spui:

– Măi tată, atât am reușit eu astăzi dar îți mulțumesc că ai fost cu mine.

Pentru că în mod real, tata este cu tine sau cel plecat este cu tine, este în gena ta, este în fiecare moment de multiplicare celulară! Dacă avem conștiința asta, cu siguranță că ne va fi mai ușor să înțelegem că nu a plecat nimeni de lângă noi! Noi, dacă nu suntem atenți, facem distanța! Să facem ce ține de noi! De noi ține să ne uităm la noi înșine mai atenți, ca să îl vedem și pe tata.

Oana Constantin: Geanina, întreabă cineva dacă ne putem prelungi viața aici pe pământ, poate și adoptând un stil de viață mai sănătos?

Geanina Nicolae: Dacă ne punem în minte să trăim mai mult, ar trebui să ne punem în minte să trăim mai bine, adică să te simți prezent, să te bucuri de lucrurile pe care le ai. V-aș propune un exercițiu foarte simplu, dacă puteți să rămâneți în tăcere câteva secunde și să vă imaginați că ați avea o singură zi de trăit, ce v-ar părea rău că nu ați făcut? Ce se întâmplă cu viața voastră, astăzi? Ce v-ar părea rău dacă ați pleca mâine? Nu contează dacă faceți exercițiul aici sau acasă, dar faceți-l și mâine să faceți ce v-a părut rău că nu ați apucat să faceți!

Nimeni nu poate să vă spună cum vă simțiți, singuri știți asta. Dacă vă doare ceva sau vă nemulțumește, căutați soluții.

Oana Constantin: Aș vrea să mai vorbim despre un singur subiect și o să vă spună părintele, despre ”Eternitatea într-o clipă”, însă vreau și eu să vă mulțumesc acum pentru că ați fost prezenți aici, a fost o provocare pentru noi pentru că ați stat trei ore în această sală, ați avut răbdare cu noi și vreau să vă aplaud. Părinte?

Părintele Marius Moșteanu: Am un răspuns foarte scurt, deși e vorba despre eternitate, vă răspund într-o singură frază. Este un concept al părintelui Arsenie, ”Eternitatea într-o clipă” este vorba despre a trăi prezentul. ”Fii prezent, tată!”, așa spunea părintele. Foarte mulți trăiesc aproape cât o eternitate, dar nu au o clipă a lor de referință. Eternitatea acestor trei ceasuri aici este clipa cu care eu mă duc în continuare să visez, așa cum visam în 1987 să ajung aici, numai să dau mâna cu un om și nu vreau să închei până când nu lansez o invitație unei persoane pe care nu o cunosc, dar care la o replică de-a mea într-un podcast, a spus: ”Genial! Pe omul acesta vreau să îl cunosc”! Vreau ca după ce ne vedem aici, să vină și să îi spun că ăsta sunt eu în carne și oase. Transmitea faptul că nu a văzut în online pe nimeni care să zâmbească un ceas și jumătate și a crezut că am făcut ceva… tratamente sau vreun… photoshop și vreau să îi transmit să vină să mă vadă. Mulțumesc tare mult.