Curs duhovnicesc de încredere

V-am tot predat acest curs al lipsei de îndoială și de încredere, v-am încurajat pe toți și știți că asta este definiția duhovniciei pe care o practic eu, încrederea și mai ales încurajarea celorlalți, dar să știți că în spatele fiecărei încurajări stă de veghe nesomnul meu! Când încurajez pe cineva, știu că eu dau din ceea ce nu am și eu trebuie să stau de veghe ca nu cumva direcția în care am încurajat pe cineva să nu fie una confundată și să se pomenească omul, după un anumit timp, că nu a ajuns unde gândea el.

Și atunci, îl trezesc și îi spun:

– Stai așa, că nu e așa! Eu aici te vedeam, când te-am încurajat! Nu trebuia să fii acolo unde credeai tu!

Sunt foarte multe rugăciuni în spatele cărora noi ne regăsim până la jumătate! Îi cerem lui Dumnezeu, permițându-ne să Îi dăm sugestii, ceea ce este un lucru foarte, foarte grav. În momentul în care nu Îi mai dăm sugestii lui Dumnezeu, în momentul în care avem o anumită libertate în a accepta tot ceea ce ne dăruiește Dumnezeu, atunci începem să îmblânzim dubiul acela pe care am început un drum și să ne cimentăm pe el, să rămânem acolo și să mergem numai pe acea cărare.

V-am învățat pe toți ce înseamnă să fii observator în câmpul cuantic. Știu că am ceva discuții cu câțiva profesori de Fizică și am întotdeauna discuția aceasta că Fizica Cuantică nu se aplică neapărat numai și numai în zona interatomică. Acolo, într-adevăr, sunt laboratoarele pregătite, pentru asta avem tot ce ne trebuie vizavi de a demonstra, dar de ce ne oprim și nu considerăm că lucrurile pot merge, ca principiu, mai departe?! Ce ne ține? Vă spun eu: convingerea! Eu sunt convins că în momentul în care am de ales stânga sau dreapta, tot ceea ce am avut de ales ca dubiu, înainte, a însemnat cultura, cărțile pe care le-am citit, a însemnat trăirea mea liturgică, în ceea ce mă privește, trăirea mea duhovnicească, bucuriile fiilor mei duhovnicești și din acest moment, s-a închis dubiul! Eu deja cuget!

Păi, ca să fiu duhovnic, eu am trecut din partea de a mă îndoi că puterea este la mine, de a mă îndoi că cel de lângă mine chiar poate neapărat să primească ceea ce îi dau eu și dubiul acela a trecut și acum a rămas calitatea mea de observator în câmpul cuantic! Adică, Mântuitorul, în fața ușilor încuiate de frica iudeilor, a trecut dincolo cu ce?! Cu totul!!! Și asta ne învață și pe noi! De ce?! Pentru că nu s-a îndoit, chiar dacă ușa era încuiată că ei erau fricoși și așa mai departe, a trecut dincolo și a spus:

– Tomo, adu degetul și pune-l în coasta mea și vezi că Eu sunt și nu fi necredincios, ci credincios!

În ce mă privește pe mine, fiii mei duhovnicești să stea liniștiți că nu o să îi las niciodată cu modul meu de a fi, acela de a încuraja! Dacă ar fi să spun cum procedez eu și cum mă manifest eu în duhovnicie, aș spune că încurajez, asta știu să fac, dar să știți că este așa cum spunea părintele Arsenie:

– Pe ceva, tată! Pe ceva!

Pe ce? Pe grija mea, pe vegherea mea, pe nesomnul meu pe care mi-l asum! Pentru că unui om când îi spui că este bine așa, trebuie să fii sigur că pentru omul acela trebuie să te rogi cu timp și fără timp, pentru că omul acela nu se mai gândește că nu este așa cum i-ai spus tu! Când constată că i-a ieșit ceva bun, vine și spune. E adevărat că nu trebuie să am așteptări ca atunci când se întâmplă ceva bun, imediat să și aflu! Nu, aia aflu mai târziu, data viitoare, când s-a întâmplat ceva rău și își aduce aminte:

– Știți că am venit acum cinci ani și ne-a ieșit ce ne-am rugat!

– Hai să o luăm de la capăt, nicio problemă!

Important este să facem un exercițiu de a intra în calitatea de observatori în câmpul cuantic! În această energie a lui Dumnezeu care este credința, am și eu niște termeni tehnici pe care îi folosesc, dacă i-aș spune unui fizician despre credință, s-ar întoarce și și-ar vedea de drum! Vă mai spun așa… termeni și dintr-ai lor și dintr-ai noștri, astfel încât să vă dați seama că, de fapt, lucrurile sunt la fel, numai că este nevoie pentru captatio benevolentiae! Pentru a te face și cunoscut dar și plăcut la discurs, trebuie să atingi niște puncte. Am spus despre observatorul în câmpul cuantic, adică credinciosul din biserică, ca să înțelegeți despre ce este vorba! Dar sunând așa de simplu, nu o să puteți să povestiți pe stradă ce v-am spus eu și o spuneți așa pentru că sună mai exotic, ”observator în câmpul cuantic”! Nu mai spui ferește-te de rău, ci ”colapsează răul”! Fiți atenți că numai niște formule vă pot scoate din apăsarea aceasta a unui efect a tot ceea ce înseamnă reflex educațional, încât să spuneți:

– Ei și mare lucru ce e?!

Mare lucru ce e? Vă spun eu! Creierul nostru are nevoie de noutate dar nu pentru că vrea el! Are nevoie ca noi să îl hrănim pe el cu noutatea și când află de câmpul cuantic, spune că parcă sună altcumva:

– Nu este numai de acatiste, nu e numai de rugăciuni! Mergem să stăm de vorbă!

Și încet, încet, vorba aceea se transformă în spovedanie, nu în inventariere de păcate sau de virtuți sau în prezentarea păcatelor vecinului care m-a făcut să procedez greșit așa cum am procedat! El e de vină! Încet, încet, să știți că toate acestea funcționează la un nivel atât de subtil încât încrederea începe să fie reciprocă. Și atunci, ce dispare în încrederea reciprocă?! Dubiul. Nu ne mai îndoim și dacă nu ne mai îndoim, ne așezăm la masă cu ceilalți ucenici și apostoli și ne spune Mântuitorul:

– ”Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, cărora le veți ține, ținute vor fi!”

Știți pentru ce spune asta? Hai că nu v-a spus-o nimeni! Pentru autoflagelarea care se practică în aducerea aminte a păcatelor! Măi, dacă eu am spovedit un păcat și creierul meu știe că s-a eliberat de el, a scăpa de povara învinovățirii permanente pe care și școala ne-a arătat-o ca fiind o cale, și biserica, nu mai spun, și societatea, toată lumea spune:

– Ești vinovat! Ești vinovat!

Nu mai sunt vinovat, pentru că eu sunt credincios faptului că Taina Spovedaniei este adevărată! Gata, s-a dus păcatul! Așadar, să nu credeți că această dezlegare este un lucru… rupt! ”Luați Duh Sfânt” este un gând frumos, ”cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor”, spuneți creierului aceste lucruri și să vedeți ce stare de bucurie și de constatare că putem să facem lucruri frumoase mai departe! Dar tu stai și din Paști în Crăciun îți aduci aminte iar de cine știe ce lucru și îl tratezi ca și când nu ai primit o dezlegare decât așa… pe termen limitat, adică de la Paști până la Crăciun, când te-ai dus tu la biserică, și nu este așa! Ori credem, ori nu mai credem! Ăsta e un dubiu adevărat! Cred sau nu cred? Asta să vă frământe ca dubiu!

”Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut!”

Ne aflăm în cea mai provocatoare duminică, în cea mai pedagogică posibilitate de a învăța câte ceva din ceea ce înaintașii noștri ne-au predat cum că așa nu se face!

În viață avem foarte mulți oameni de la care învățăm cum se face câte ceva, dar să știți că atunci când tragem linie, după o anumită vârstă și o anumită pregătire, să știți că sunt și mai mulți oameni de la care, fără să ne dăm seama, am învățat cum nu se face!

În general, copilul nu învață ceea ce aude, ci învață ceea ce vede, nu se duce, așa, numai după ce îi spune cineva, ci numai după ce vede că a ieșit o anumită formulă și că există! Când eram prin clasa a șasea, cred că am auzit pentru prima dată o vorbă, pentru că ne apropiam deja de clasa a opta, de Limba Latină, despre care pe nedrept se spunea și se spune și acum că este ”o limbă moartă”, dar este o limbă atât de vie, la fel ca ”sora” ei, Limba Greacă, și învățam ”cogito ergo sum”, Descartes sau… Decart, en francaise, învățam noi cum se citește și cum se scrie. După alți câțiva ani, ajungând la Seminar, mi-am dat seama însă că de fapt, ce învățasem era un final dintr-o propoziție logică, ”dubito ergo cogito, cogito ergo sum”, adică ”mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist”!

Despre îndoială este vorba astăzi! V-am făcut, așa, un joc de gleznă, puțin, ca să puteți să mă urmăriți mai bine! Este vorba despre dubiu, până unde merge și de la ce limită este păcat, pentru că până la prima graniță, este chiar o virtute și este chiar o datorie a omului! Da, știu ce spun și mă bucur să constat că evoluția admiterii la Drept, de exemplu, se face acum și la o disciplină foarte interesantă, Gândirea Critică! Pardon?! Acolo vreau să vă aduc! Gândirea Critică este cea care ne învață să ne îndoim și ne învață până la ce nivel trebuie să ne îndoim!

Și o să spuneți:

– Da, dar unde este toată această poveste a lui ”dubito ergo cogito”?!

Da, trebuie să avem dubii! De ce?! Pentru că un creier care este prea stăpân pe el și un creier care deja tinde să înlocuiască tot ceea ce pune presiune din exterior și tot ceea ce crede că trebuie să ia în calcul dacă da sau dacă nu, nu este în regulă. V-am mai povestit o dată despre schemele logice pe care le învățam noi în anii 1970, la Informatică. Înainte de năzdrăvăniile astea de calculatoare, noi aveam niște calculatoare pentru care trebuia să ne ducem cu trei ore înainte, ca să le băgăm în priză, ca să se aprindă lămpile, să se încălzească și după trei ore puteam să executăm lucrările! Până atunci, ce făceam? Nu stăteam degeaba, făceam schemele logice! Era, așa, un mare start și începea prima întrebare cu care vroiai să începi o problemă. De exemplu, făceai bioritmul, să spun așa, și bioritmul avea trei curbe gausiene, una despre sănătate, alta despre intelect și alta despre toate celelalte ce decurgeau. Și de ce ne interesa asta?! Pentru că urma Examenul de Treaptă, după clasa a noua și a zecea și vroiam să știm dacă pe 2 și 4 iulie suntem pe curba gausiană, nu ne interesa sănătatea, era ultima, cu intelectul trebuia să fim deasupra! Și atunci, începeam lucrarea: despre ce ne ocupăm?! Despre curba gausiană a intelectului, când dăm randamentul cel mai mare. Și era așa:

– Te-ai născut în luna cutare?

Dacă da sau dacă nu, mergeai așa până la altă întrebare:

– Când vrei să afli cu o exactitate deosebită cum vei da randament intelectual pe 2 și 4 iulie?

Pe 2 și 4, dacă da sau dacă ba!

– Vrei mai mult pe 2 sau mai mult pe 4?

Acum, vă imaginați, noi eram împărțiți, noi eram o zonă clară de Informatică, dar Examenul de Treaptă era la Fizică și la Matematică și unii erau buni la Matematică, alții la Fizică, eu nu eram bun la nimic, la Română eram bun, de asta am intrat la Seminar, după aceea, șansa mea! Și întrebau acolo dacă da sau dacă nu. Hei, întrebarea aceea dacă da sau dacă nu este despre dubiu! Este partea de cocon, să spun așa, în care omida începe să își adune energia și să devină fluture! În momentul în care, însă, răspunsul devine da sau ba, albă sau neagră, stânga sau dreapta, înainte sau înapoi, din acel moment nu mai ai voie să te îndoiești! Aici este marea problemă, că astăzi, Mântuitorul îl avertizează pe Toma:

– ”Pentru că ai văzut, ai crezut. Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut”!

Păi, el deja, înainte de Înviere, Îl vedea pe Mântuitorul că este în mijlocul lor, auzise tot ce le-a spus tuturor, deci în momentul acela al îndoielii, o fi fost, n-o fi fost, el nu trebuia să mai aibă dubiu! Nu vorbim aici despre dubiul acela de care v-am povestit, care face parte dintr-o matriță, face parte din lucruri care funcționează, din logică, din tot ceea ce înseamnă dezvoltare intelectuală! El avusese șansa, numai că acum depășise limita!

Ce ne ține pe noi, însă?! Ne ține un fel de rațiune care până la un punct este bună, adică până am terminat școala, până când ne-am ocupat de Fișa Postului, acum nu o să poți obține un titlu de doctor în toate științele, dacă nu te îndoiești, dacă nu faci experimente, dacă nu prezinți anumite lucruri bune și rele, dacă nu tragi concluzii și nu știi să te manifești! Dar după aceea, gata! Atât! O școală îți dă voie să profesezi ceea ce te-ai pregătit să profesezi, cu amendamentul ca din când în când să te reciclezi, să te reinventezi, să iei seama la ceea ce s-a schimbat! În Pedagogie, de exemplu, vă imaginați că ar trebui să se umble așa ca la calculatoare! Acum 30 de ani, o generație de calculatoare se schimba la nouă luni, știu ce vă spun, 3.86, 5.86, le cunoaștem foarte bine, dar apoi, din 2000 se trecuse deja să se schimbe la șase luni, din 2010 la trei luni de zile erai în urmă și acum suntem din start în urmă! Adică, deja este înaintea noastră generația următoare! Asta ce înseamnă?! Înseamnă că nu mai este timp de dubiu! Dubiu a fost la școală, dubiu a fost la a-ți creiona o direcție în care să mergi, dar s-a încheiat! Noi ne aflăm acum în biserică nu să aflăm dacă a Înviat Hristos sau să vedem ce a făcut, dacă a intrat prin ușile încuiate sau nu. Astea au rămas în urmă, gata, a venit era digitală peste noi! Nu mai suntem în era în care trebuie să așteptăm calculatorul să se încarce în trei ore și să se încălzească ca să putem să îl folosim!

Gata! Nu ne mai așteaptă nimeni! Asta este avertizarea pe care Mântuitorul i-o face lui Toma:

– ”Pentru că M-ai văzut, ai crezut!” Nici măcar nu era nevoie să Mă vezi!

Așa suntem și noi! În Teologie, dacă așteptăm acum efectele a ceea ce s-a întâmplat vineri, de Izvorul Tămăduirii, să vedem dacă ne-am vindecat sau nu, dacă am schimbat ceva sau nu, gata, nu mai e timp, tată! Gata, suntem deja înainte! Și atunci, revenind, până când ne îndoim?! Până când acumulăm cunoștințe, până când ne încărcăm de entuziasmul constatării că suntem observatori în câmpul cuantic! Ce poate face un observator în câmpul cuantic?! Poate colapsa ce nu vrea și ce nu îi convine!

Eu din capul locului, de când m-am așezat la somn, aseară, mi-am colapsat faptul că o să îmi sune alarma și într-adevăr, la patru și un sfert pusesem eu ceasul să sune, dar la patru și zece m-a trezit ceva! Ce credeți că m-a trezit? Bucuria de a mă întâlni cu fiii mei duhovnicești, despre care aveam deja cu ochiul minții un… deja vu că se cam înconjură biserica cu ei și când am venit, într-adevăr, mă aștepta cineva! Ce mă face pe mine să merg pe linia aceasta? Convingerea, pentru că trecem de la dubiu la convingere! ”Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut”! Asta înseamnă să fii convins, să nu fie nevoie de un întreg arsenal de argumentație, să nu fie nevoie ca cineva să îți arate explicit despre ce este vorba! Din capul locului am colapsat negativul! Nu mai există!

Pentru mine, este adevărat că mintea mea a început să devină selectivă. Am auzit acum vreo trei zile că s-a redeschis Strâmtoarea Ormuz și mi-am spus că e pe linia mea, bineînțeles că până seara au mai fost câteva informații, a ieșit iar să ne spună că de fapt nu s-a deschis, că s-au speriat, dar informația aceea a trecut pe lângă urechile mele sau măcar pe lângă inima mea! Nu am luat-o în seamă! Eu acum aștept să mi se dea apă la moară. De ce? Pentru că eu am colapsat răul și am trecut de la a mă îndoi că ceea ce am avut în cap de la început, că nu se va întâmpla nimic rău, la a începe să îmi selectez, încet, încet, toate informațiile care merg bine! Am înțeles că încet, încet… motorinuca s-a dus mai jos, am înțeles că consumul a dictat inclusiv producția și producția a început să fie mai atentă, că nu mai cumpără omul chiar orice, cum cumpăra acum un an! Am luat partea bună a lucrurilor! Nu vreți să aveți și o selecție înainte de a selecta noi între etichetele de la raft? Păi, cred că a venit vremea! Acum nu o să mai încărcăm din China toate materialele cu care noi deja avem depozite pline! O să fim ceva mai atenți! Nu o să mai plecăm zece zile în excursie, o să plecăm șapte zile! O să fim mai atenți și o să spunem:

– Aoleu! Dacă sunt numai șapte zile, înseamnă că trebuie să fiu mult mai atent, să nu îmi scape nimic, nicio secundă, toate sunt de concediu!

De ce nu vedem asta?! Pentru că ne îndoim că principiul este bun! De ce? Pentru că așteptăm să vedem din nou, așteptăm să ni se spună din nou că este bine și să fim încurajați din nou. Răspunsul vine imediat, ca la Schema Logică!

– Crezi sau nu crezi?

– Păi, cred.

– Păi, dacă crezi, de ce te mai gândești? De ce nu mai dormi noaptea? De ce ești îngrijorat?

Și te întoarce la loc și mai pune o dată întrebarea:

– Crezi sau nu crezi?

– Păi, cred!

– Bun! Dar te-ai mai îngrijorat?

– Păi, nu!

– Atunci mergi mai departe!

Dacă te-ai îngrijorat, te întoarce iar și o iei de la capăt! Trebuie să traducem că tot ce s-a transmis de la Mântuitorul către ucenici, ni s-a transmis și nouă! Să nu credeți că e un lucru mare și trebuie să dau socoteală pentru ceea ce vă spun! Vreau să vă învăț să trăiți frumos! Nu v-a încurajat nimeni să faceți lucrul acesta, ci toată lumea v-a întrebat:

– Da, da, da, dar înainte? Păi, te-ai spovedit. De când ai început să te spovedești?

– Păi, de vreo trei ani…

– Aaa! Dar înainte?

Păi, care mai este problema?! Hai să fim puțin mai atenți cu tot ceea ce înseamnă viața noastră! Dacă am încredințat-o lui Dumnezeu și dacă El ne-a dat harul ca tot ceea ce am iertat să fie iertat, creierul nostru trebuie să știe lucrul acesta și începe să facă lucruri frumoase, numai în măsura în care este convins! Convingerea de unde vine? Din lipsa dubiului. Deci, după ce ne-am pus întrebarea și ne-am tot cercetat dacă credem sau nu credem, suntem convinși sau nu suntem convinși, când am ajus că da, mergem pe linia aceasta, s-a încheiat! Din acel moment s-a dat la o parte dubiul și a venit convingerea! Am spus bine convingerea! Convingerea depășește părerea și depășește credința! O depășește, să știți! O credință fără convingere este încă supusă dubiului! O fi? N-o fi?

Atunci când evreii nu mai aveau apă în pustiu, a fost chemat Moise și i-a spus Dumnezeu:

– Lovește cu toiagul în piatra dinaintea ta și va ieși apă!

Atunci, Moise nu s-a îndoit dar împrumutase ceva din viața… adiministrativă:

– Aoleu, dar dacă n-o fi așa? Mă linșează ăștia!

Și și-a spus:

– Hai s-o dau politic!

Și atunci, le-a spus:

– Uite, dăm cu toiagul în piatra asta că poate Dumnezeu ne dă apă!

Ca în cazul în care nu este apă… Asta înseamnă dubiu! Bineînțeles că știe toată lumea că această situație l-a costat, nu a mai văzut Țara Sfântă decât de sus, așa! I-a arătat:

– Moise, tată, aceea e Țara Sfântă, dar dumneata aici rămâi, că te-ai îndoit!

De ce să ne spună și nouă așa?! Măi, de ce te mai îndoiești, dacă Mântuitorul a spus minții tale:

– ”Ia Duh Sfânt… !”

Dacă El ți-a spus așa, ia-o, măi, așa! Ce ne ține?! A, păi ne ține rațiunea! Ne ține tot sistemul acesta de educație, zis, adică de inducție, nezis. Ne ține pentru că suntem obișnuiți să nu credem până la capăt. Aici am spus că convingerea depășește credința și credința adevărată trebuie să fie o convingere!

Eu unul, personal, am convingere religioasă, ăsta sunt, am convingeri științifice, am convingeri istorice, am convingeri geografice. De exemplu, mâine mă duc spre Pitești și am convingeri geografice că autostrada A2 se întâlnește cu A1 într-un inel al Bucureștiului! Asta este o convingere! Păi, dacă eu aș fi nesigur, când aș ajunge în punctul acela, aș începe cu nesiguranța:

– Aoleu, să văd pe ce bandă mă duc! O mai fi? N-o mai fi?

Asta înseamnă convingere! Un om convins trebuie să mai facă un pas, să fie el însuși convingător! Eu aș vrea în scaunul de duhovnicie să fiu atât de convingător măcar cum sunt cu mine însumi, că nu mi-am pus niciodată problema că într-o dimineață nu o să mă pot trezi! Deocamdată, nu! Sau că nu mai pot să mă trezesc la ora la care am fixată alarma! Cred că sunt ani buni de când nu știu cum sună telefonul pe alarma pentru trezire pentru că mă trezesc înainte! De ce? Pentru că atunci când pun alarma să sune, o pun cu convingerea că nu am nevoie de ea. Dar este un gest de credință, adică să n-o iau așa… rara, să mă cred un om independent! Nu. Nu mă îndoiesc de mine, nici de Dumnezeu, dar nici nu îmi încarc autonomia să cred că nu mai am nevoie de nimic și eu dacă vreau să mă trezesc, mă trezesc, dacă nu, nu! Mă trezesc la ora de sau la ora de… Trebuie să fiți foarte, foarte atenți, sunt niște zone pe care dacă nu știm să le gestionăm cum trebuie, se strică tot. Ce se strică? Păi, se strică raportul acela despre care v-am spus, până unde dubiul este constructiv ca să lase loc credinței!

Ei bine, noi am stat o săptămână cu jumătate de Evanghelie foarte clară, de la a doua Înviere, de la Vecernia Învierii, când s-a încheiat ”dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” și s-a terminat așa. Și ne-au lăsat Sfinții Părinți așa, o săptămână întreagă, măi copii! O săptămână întreagă! Ca să ce? Ca să vadă dacă ne îndoim sau nu. Dubiul acela care să fie constructiv până la un punct, gata, acum nu mai ai nevoie de el! Nu mai este nevoie să ne îndoim pentru că astăzi ne spune clar, după opt zile, erau ucenicii din nou încuiați de frica iudeilor, înseamnă că efectele fuseseră cam… zero. Mai fusese Mântuitorul cu o săptămână înainte și nu lăsase efecte, pentru că dacă ar fi fost efecte, la schema aceea logică nu mai intrau iar în buclă:

– Sunteți credincioși?

– Da.

– Păi, dacă sunteți credincioși, atunci de ce mai stați cu ușa încuiată?!

Ei bine, astăzi se termină bucla, vine iar Mântuitorul prin ușile încuiate și spune:

– Toma, adu degetul încoace și vezi, nu fi necredincios, ci fii credincios!

Adică s-a terminat dubiul. Până aici trebuie să ajungem, dubiul este până când ne lămurim, până când nu mai pierdem vremea! Astăzi ați primit cea mai frumoasă veste:

”Luați Duh Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, li se vor ierta și cărora le veți ține, ținute vor fi”!

Înseamnă că dacă aveți vreo apăsare veche, nu e nimeni de vină în afară de dumneavoastră, care nu ați luat în seamă harul pe care Mântuitorul l-a dat! Hristos a Înviat!

Dacă aș fi umblat după senzațional și un titlu care… vinde bine, aș fi spus ”Din culisele duhovniciei”, dar părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța și duhovnicul românilor de pretutindeni, așa cum cu mare drag îl numesc eu, își… poartă duhovnicia la piept, în dreptul inimii! Și tot la piept își poartă și Crucea Sfântului Andrei, ca semn al recunoașterii muncii sale pentru binele cetății. Știu că sună oficial, dar spun asta și pentru cei cărora li se potrivește mai bine limbajul exact al observatorului cuantic în locul credinciosului din biserică.

Așa cum Hristos Înviază în fiecare clipă dar sărbătorim Învierea o dată pe an, pentru a ni se aminti să ne trezim la viață, la fel sărbătorim și îndoiala lui Toma sau mai bine zis, propria îndoială. Ce face diferența între două sărbători? Modul minunat în care duhovnicul ne ține pe cale, ne ține într-o permanentă Înviere a faptelor bune, a updatării noastre nu doar ca profesioniști, ci mai ales ca oameni! Te invită să te întrebi unde erai anul trecut, săptămâna trecută, pe vremea asta și oricât de negativist ai fi, tot vei constata o îmbunătățire! Când întâlnești un duhovnic ca părintele Marius, ți se pare că este prea frumos să fie adevărat, dar constați o lume întreagă de oameni care pășesc în chilia sa cu diverse expresii pe chip, pentru a ieși strălucind de lumina Învierii aprinsă în interior de părintele, printr-o veste bună, un zâmbet și o îmbrățișare. Nici chiar cel mai iscusit actor nu poate ieși cu fața posomorâtă din chilia părintelui. Iar copiii sunt de-a dreptul încântați de întâlnirea cu părintele, unii dintre ei sărind să îl îmbrățișeze imediat ce apare.

Cuvântarea de astăzi este despre a construi relații frumoase cu noi înșine, prin renunțarea la… buclele păcatelor trăite over and over again, relații frumoase cu cei din jurul nostru dar și cu viața în ansamblul ei, fără să Îi mai șoptim lui Dumnezeu anotimpul când credem noi că e mai bine să primim ce I-am cerut! Cam așa. Am ales să prezint mesajele cuvântării părintelui într-o așezare diferită de original, pentru că așa simt eu. Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduință, ajutor și răbdare. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea cuvântării, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/vradu97/videos/2139078996825806. Datorită ei am putut să vă bucur cu aceste rânduri dar și cu câteva imagini din timpul cuvântării.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat să duc la bun sfârșit și povestea de astăzi dar mai ales, Îi mulțumesc pentru talantul scrisului care îmi dăruiește bucurie pentru a dărui bucurie.

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care citiți aceste rânduri, luându-vă din timpul pe care sigur nu îl aveți, pentru a simți bucuria mea și a o da mai departe, înmulțită frumos cu a voastră!