Astăzi este o zi în care se merge de la templu către un alt gen de biserică, o biserică pe care a făcut-o Maica Domnului, că i-a fost milă de un viitor împărat, Leon, care căuta apă pentru un orb însetat. Orbul acela însetat este sufletul nostru. Astăzi este ziua regăsirii, ziua vindecării, ziua în care noi toți avem o nouă rețetă! Să nu ne mai bazăm pe cele vechi, să ne bazăm pe cele noi! Pentru slujba de sfințire nu a fost nevoie nici de biserică și nici de nimic! Eram în afara ei, ea deja se dărâmase! Acum, ceea ce am găsit după ce ne-am întors, este cea după trei zile în care Mântuitorul ne-a promis că o zidește din nou! Templul este și trupul nostru despre care chiar spune și Scriptura că este Templul Duhului Sfânt!


