”Nu mai lăsați rațiunea să vă îngroape sentimentele!”

Un băiețel de 4, 5 ani, s-a strecurat cu delicatețe printre frați, surori și veri, mame, tați, bunici, mătuși și unchi, ajungând în fața tuturor celor care ascultau predica ”Vindecării slugii sutașului”. Da, s-a întâmplat în Biserica Sfântul Nicolae din Băneasa, București. Micul mare suflet s-a oprit cuminte în fața părintelui Marius Moșteanu, care ne povestea despre noi, despre Iisus și despre vindecare prin credință, îngăduință, acceptare, iubire. Un băiețel stând drept ca o lumânare aprinsă de lumina vie a dorinței de a asculta o poveste rostită de un bunic mi-a părut copilul din părintele Marius, privind fascinat, bucuros în tainică tăcere, la cel ce a devenit. 

A fost a doua oară când părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, a slujit la Băneasa, reușind să umple biserica dar și curtea cu… tineri de vârste diferite, ca să citez pe părintele dintr-o cuvântare ținută în fața Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România, filiala din Constanța. 

Dacă ar fi să mă gândesc la predica de astăzi, ”Spune numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”, când sutașul a primit de la Iisus vindecarea slugii sale prin puterea credinței, aș spune că toți cei care primim îmbrățișarea părintelui Marius și ascultăm cuvântul său, suntem sufletele care își cer vindecarea trupului sau minții. Apoi, măcar până în seară, cum ne îndeamnă părintele, ne bucurăm de vindecarea primită și, unii dintre noi, reușesc să și-o păstreze și să o și sporească, potrivit credinței lor.

Prima slujbă a părintelui Marius la Băneasa a fost ”De la un Răsărit la altul”, când plecând din Răsăritul țării tocmai când soarele ieșea din mare, am ajuns la un alt Răsărit, privind la altarul bisericii din Băneasa. 

Drumul către a doua slujbă, cea de azi, a lăsat în urmă valurile de ceață ale… îndoielilor, ce pluteau pe dealurile Dobrogei, pentru bucuria întâlnirii cu soarele răsărit deja într-o frumusețe mereu alta în fiecare zi. ”Se înseninează cerul, departe / Ceața dispare ruptă în fâșii…”, melodia lui Nicu Alifantis, interpretată de Aura Urziceanu, ar fi descrierea imaginilor trăite în drum spre biserică și spre îmbrățișarea părintelui, ”răsărit” mereu altfel la fiecare întâlnire dar la fel de plin de iubire care vindecă. 

”Spune numai cu cuvântul și se va tămădui slujitorul meu, căci și eu sunt om sub stăpânirea altora și am oameni sub stăpânirea mea și spun aceluia: ”Du-te!” și se duce, celuilalt: ”Vino!” și vine și slujitorului meu: ”Fă aceasta!” și face”!

Iată-ne în jurul Capernaumului, moment în care Mântuitorul înconjurat de ucenici și de Apostoli intră în cetate și este întâmpinat de un sutaș. În armata romană, sutașul era mai-marele a o sută de oameni pe care îi coordona, dar armata să nu credeți că era, așa, de nouă luni, un an și patru luni, era o armată ca mod de viață. Soldatul roman putea să stea în armată până la 40 de ani, într-o vechime care îi dădea chiar mai multă putere de a lua decizii strategice! Așa se face că acest sutaș a venit la Mântuitorul și probabil a oprit momentul în care Mântuitorul se desfășura între Apostoli și I-a spus:

– Doamne, sluga mea este rău chinuită. Se chinuie mult, este în casă. Am venit ca să mă ajuți să o vindeci!

Și Mântuitorul i-a răspuns calm:

– Voi veni în casa ta și o voi vindeca.

Și apoi, sutașul, fără să stea prea mult pe gânduri, a spus:

– Doamne, și eu sunt om sub stăpânirea altora și am oameni sub stăpânirea mea și spun acestuia ”Du-te!” și se duce, celuilalt: ”Vino!” și vine, slujitorului meu: ”Fă aceasta!” și face! Spune numai cu cuvântul și se va tămădui slujitorul meu!

Atunci, Mântuitorul a spus celor care Îl ascultau și Îl înconjurau:

– Adevărat vă spun vouă, nici în Israel nu am văzut atâta credință! Vor veni de la marginile pământului, de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă împreună cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov, iar fiii Împărăției vor fi dați afară, acolo unde este scrâșnirea dinților!

Și, aplecându-se către sutaș, i-a spus:

– Fie ție după credința ta!

Și dă mărturie Sfântul Evanghelist Matei că s-a vindecat slujitorul lui în ceasul acela.

Acesta este un prilej deosebit de a ne trezi să constatăm că Evanghelia de astăzi este Evanghelia zilelor noastre! De multe ori ne întrebăm despre dualitatea, nu duplicitatea vieții noastre. Dacă v-ați făcut o socoteală cei care mergeți pe la birouri sau cei care mai aveți de lucru chiar și de pe acasă, v-aș invita ca în seara aceasta să vă faceți un recensământ al orelor pe care le petreceți la serviciu sau în contul serviciului, că și de acasă dacă plecăm, mai sunt multe de făcut! O să vedeți că o mare parte din viața conștientă, în afară de cea în care dormiți, stați cu gândul și cu lucrul la munca pe care o aveți de făcut! Atunci, este firesc să avem un comportament pentru această perioadă a zilei și un alt comportament pentru cealaltă parte, adică avem inclusiv oameni cu care relaționăm în cele două moduri mari. Avem colegi și avem prieteni, avem șefi și avem subalterni, avem și vecini, avem și rude, avem și cunoscuți. Atunci, ca să nu amestecăm planurile, trebuie să menajăm pe unul față de influența celuilalt. Adică?! Un om cumsecade, un om care îngăduie mult, un om care este aproape de ceilalți și empatizează este minunat în viața personală, dar să știți că toate aceste epitete favorabile vieții personale fac ravagii în tot ceea ce înseamnă viață profesională! Imaginați-vă că cineva este în slujba Justiției, nu am spus a dreptății, a Justiției, dacă acest om va merge pe relația lui de înțelegere a oamenilor, pe îngăduință și pe așteptarea ca celălalt să se schimbe, să știți că nu ar putea să fie judecător!

Așadar, există aceste două planuri, personal și profesional. Cu vecinul, cu prietenul, cu cunoscutul, cu ruda, suntem chiar îndatorați cu faptul că trebuie să fim mai îngăduitori, nu trebuie neapărat să îl lăsăm să ne greșească de șapte ori câte șapte, dar trebuie să fim atenți că aici, în relația noastră personală, este vorba despre tot ceea ce am învățat moral, etic și religios în toate etapele vieții noastre! Adică, nu avem voie să spunem vecinului:

– Vecine, știi, după dreptate este să îți dezumflu cauciucurile pentru că ai trecut în locul meu de parcare.

Este o relație pur personală și de aceea vă invit să luați partea cealaltă, a îngăduinței! Până când? Toată viața! Care viață? A ta, eventual și a lui!

Dacă în partea cealaltă vă duceți la locul de muncă, fie că este birou, fie că este acasă, fie că muncim cu oamenii sau îi coordonăm, Fișa Postului trebuie să fie noul Decalog al nostru. Dacă acasă ținem de Decalogul de la Moise, la serviciu trebuie să mai avem un decalog care înseamnă Fișa Postului. Dacă Fișa Postului este să munciți de la 8 la 16, atunci nu vă puteți scuza că aveți un moment de relaș sau un moment de creație, dacă aveți o Fișă a Postului care vă permite și acte de creație, atunci discutăm în particular, dar ceea ce vreau eu să vă spun aici este să vă armonizați foarte bine aceste două laturi ale vieții, personală și profesională!

De ce v-am spus toate acestea? Pentru că multă vreme m-am gândit cum pot eu ca duhovnic să îi învăț pe oameni să trăiască și astăzi am aflat ceva deosebit, când putem totuși să armonizăm cele două planuri! Atunci când avem înțelegerea pe care a avut-o sutașul, care și-a comparat imediat misiunea lui cu misiunea lui Hristos, care L-a luat pe Hristos drept un exemplu de la care așteaptă să se poarte exact cum el însuși s-a purtat toată viața. Înseamnă că sutașul acesta vroia să egaleze cele două planuri, profesional și personal. Începuse el să le egaleze, de vreme ce empatizase cu slujitorul său, îi era milă de el, că spunea că mult se chinuiește și vroia să îl ajute și aflase că Cineva este Vindecător și s-a dus la El. Și cum L-a abordat?! L-a abordat spunându-I că nu e nevoie să vină, pentru că nu este demn să vină sub acoperișul casei lui, dar L-a abordat ca de la egal la egal!

Ce frumos! Este primul om pe care îl auzim că Îl consideră pe Fiul lui Dumnezeu între Tată și frații mai mici! ”Și eu sunt om sub stăpânirea altora”. I-a spus atât de subtil și I-a dat o definiție Mântuitorului, chiar, și Acesta nu s-a supărat că I-a vorbit așa, când I-a spus ”Știu”, cu alte cuvinte ”Știu că vii de la Tatăl”, adică nu ești de capul Tău, ai venit cu un mandat foarte clar, suntem pe aceeași lungime de undă. În acest moment, deja, Mântuitorul s-a așezat pe o linie de egalitate. Să nu credeți că batem câmpii! În momentul în care Mântuitorul a aflat cum pune problema acest sutaș, ne-a lăsat și pe noi să înțelegem cum trebuie noi să punem problema, până unde suntem la nivel de plan profesional și trecem la nivel de plan personal. Putem să spunem, dacă luăm așa, disecat, că și Mântuitorul, în plan ”profesional”, a venit ca Fiul lui Dumnezeu cu o misiune! E clar! Și aici a venit și cu planul personal, acela în care a empatizat, acela în care L-a rugat pe Tatăl să nu considere păcatul celor care L-au trimis la răstignire, aici era deja un plan personal! În planul ucenicilor, la fel, Mântuitorul avea un mandat foarte clar, să le spună că va fi dat pe mâna unor păcătoși, că va fi răstignit și va învia a treia zi, dar în plan personal, i-a spus lui Petru că ”Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. Așadar, planurile acestea erau și în ceea ce privește viața și activitatea Mântuitorului!

Nu vreau neapărat să egalizăm lucrurile, dar vreau să vă spun că această constatare a Mântuitorului că nu a văzut această credință nici în Israel este una care ne așteaptă și pe noi, cei care ne străduim, că e plan profesional, că e plan personal, trebuie să înțelegem că atunci când le-am unit în cunoștință de cauză și ne-am asumat tot în cunoștință de cauză că pot să fie interpretate într-un fel sau în altul, atunci am înțeles învățătura de credință! Atunci, foarte ușor i-a fost sutașului să spună ”Spune numai cu cuvântul și se va tămădui slujitorul meu”! După care ne-a exemplificat și nouă, Mântuitorul a înțeles care este toată problema, dar a făcut asta și pentru noi.

Noi trebuie să facem în așa fel încât tot ceea ce înseamnă Fișa Postului nostru să transferăm în partea personală, adică să o luăm personal! De exemplu, acum, pe căldurile acestea mari, dacă am trei oameni pe care i-am chemat să îmi sape un șanț, eu trebuie să le amenajez ori o zonă de umbră, ori să le dau o bere de la rece, ori o apă, scule care să funcționeze, nu care să se defecteze! Atunci înseamnă că am transferat dintr-un plan profesional în planul personal. Fișa Postului spune că am plătit la firmă, am chemat oamenii să sape șanțul acesta și atât, dar asta înseamnă o relație rece! Mântuitorul ne arată că nu a văzut atâta credință nici în Israel, prin faptul că acel sutaș imediat și-a transferat în gândul lui:

– Ce poate să facă Omul acesta care vindecă? Înseamnă că face ca mine sau eu trebuie să fac la fel ca El! Eu am venit să Îl chem și să Îi spun că nu este cazul să se comporte altfel decât mă comport eu.

Nu Îi cereți lui Dumnezeu să se comporte altfel decât vă comportați dumneavoastră! Sutașul se știa pe el, avea slugi care îi făceau ce le cerea și a înțeles că dacă slugile îl ascultă pe el, atunci puterea vindecătoare a lui Iisus, pe care I-a cerut să o manifeste, cu siguranță că Îl va asculta ca o slugă! În momentul în care avem mintea atât de deschisă și empatizăm atât de frumos, sunt sigur că avem voie să folosim aceeași strategie! Într-adevăr, Mântuitorul a făcut exact cum I-a cerut sutașul și i-a spus ”Fie ție după cum ai crezut”! Și s-a tămăduit slujitorul lui în ceasul acela!

Lucrurile sunt mai simple decât le face școala sau decât le face societatea! Lucrurile țin neapărat de credința noastră. Dacă eu am credința că Îi cer lui Dumnezeu ceva, dar nu cer să îmi dea așa cum vreau eu, să știți că Dumnezeu nu ne dă ce vrem, ne dă ce suntem! Dacă I-am cerut lui Dumnezeu să aibă milă de slujitorul meu, eu Îi demonstrez că eu însumi am milă de slujitorul meu! Sutașul nu a cerut să îl vindece pe slujitor de undeva din altă cameră, să spun așa, ci a cerut ceea ce făcuse și el! Și el îl iubea pe slujitorul lui, și el făcea lucruri care reprezentau ce era el, adică era empatic, era un om bun, era un om cumsecade care nu amestecase lucrurile! Slujitorul acela, dacă se vindeca, vă imaginați că nu avea să îi întoarcă spatele celui căruia i-a păsat de el atunci când era bolnav!

Să știți că acest balans al vieții noastre de la muncă și de acasă este unul care primește, astăzi, noi coordonate, primește o înțelegere deosebită! Mergem mai departe, și acasă sunt mai multe etape, sunt mai multe scări și trepte! Și anume, avem relații cu copiii noștri, avem relații cu părinții noștri, avem relații cu bunicii noștri, dacă ne trăiesc, avem relații cu vecinul nostru, iar noi trebuie să împărțim lucrurile de așa natură încât să nu stăm toată ziua cu gândul la rațiunea care împarte lucruri. Eu vă invit să stați cu mintea la sentimentele care vă înconjoară! În momentul în care gestionați frumos niște sentimente, nu vă mai întrebați dacă merită sau nu merită celălalt, nu vă mai întrebați dacă nu cumva plătește cine știe ce sau vreo greșeală pe care a făcut-o vreodată. Nu mai lăsați rațiunea să vă îngroape sentimentele! Astăzi este o duminică aș numi-o eu a eliberării, eliberării de cutume, eliberării de Fișa Postului, eliberării de tot ceea ce înseamnă tracasarea aceasta a rațiunii față de deschiderea totală a sentimentelor noastre.

Un om care iubește este un om care poate să înțeleagă și să primească exact ceea ce Mântuitorul a făcut. Și anume, Mântuitorul chiar avea de gând să Își manifeste întreaga lui posibilitate, să meargă la casa unde înviase pe fiica lui Iair, putea să meargă acolo dar când a aflat la ce subțirime ajunsese sutașul, i-a răspuns pe măsură! Vreți să vi se răspundă așa cum sunteți? Fiți! Dacă vreți să vi se răspundă așa cum aveți, nu vă pot garanta absolut nimic. Mai degrabă fiți decât să aveți! V-am mai spus și altă dată să încercați să fiți ce nu ați avut! Dacă atunci când erați mici ați vrut ca cineva să vă instaureze dreptatea, ați vrut ca cineva să vă respecte și nu a făcut-o, vă mai aduceți aminte că v-ați promis că atunci când veți fi mari să instaurați dreptatea? Uite, vă aduc eu aminte acum:

– V-ați făcut mari, ce vă faceți?! Instaurați dreptatea? A venit momentul!

Dreptatea nu este pentru ceilalți, este numai pentru propria persoană. Lăsați gândul către ceilalți pentru că astăzi, sutașul l-a luat cu el, practic, pe slujitorul său care era în neputință, de aceea i-a fost atât de ușor să Îi ceară Mântuitorului, spunându-I că nu e nevoie să se ducă la casa lui, că nu e demnă să intre sub acoperișul lui. De aceea, dacă vreți să ajutați pe cineva, purtați-l în suflet! Ajutorul nu se face în exterior, ci în interior. Luați-l în gânduri, luați-l la slujbă, luați-l în rugăciunile dumneavoastră și cu siguranță că se va îmblânzi, dacă este de îmblânzit, se va însănătoși, dacă este de însănătoșit și se va lumina, dacă este nevoie de luminat.

Trăim într-o societate în plină desfășurare și în plină schimbare. Nu mai puneți accent pe ceea ce ați învățat la școli, nu mai puneți accent pe ceea ce auziți pe colo, pe dincolo! Să nu credeți că este valabil tot ceea ce auziți! Eu vă dau un singur exemplu. Trăim încă și vom trăi mulți ani de acum înainte, nu aș vrea să mi-o luați în nume de rău, în ”epoca dosarului cu șină”! Facem toate documentele și la sfârșitul sfârșitului suntem chemați pur și simplu cu dosarul în cauză. Pe cine să te superi?! Pe nimeni. Îi dai funcționarului un CNP și îți spui că e suficient și nu mai este nevoie de copie legalizată pentru Cartea de Identitate și el îți spune că mai este nevoie! Cu cine să te cerți?! Diferența între a pleca fericiți acasă și a pleca bătând cu pumnul în masă degeaba este gradul de acceptare. Și o să spuneți:

– Bine, dar ne învățați chiar așa să acceptăm de toate?!

Să știți că numai o dată dacă acceptați, a doua oară nu va mai fi nevoie! Vă garantez. Așa lucrez eu de mult. În momentul în care nu te mai supără sâcâiala celor din jur, în momentul acela ai rezolvat totul! Vedeți că nici nu a fost nevoie să se ducă Mântuitorul până la sutaș acasă, ci i-a respectat Fișa Postului. Aveți curaj ca atunci când Îi cereți lui Dumnezeu ceva, să Îi dați și sugestii, să se comporte cum vă comportați dumneavoastră?! Dacă puteți să răspundeți la întrebarea asta, cu siguranță că Dumnezeu vă dă imediat! Câți dintre noi am putea să Îi spunem Mântuitorului, într-o rugăciune, ”Doamne, fă așa cum mă comport eu, că și eu sunt sub stăpânirea altora și am și oameni care îmi slujesc”?! Dacă avem curajul să ne uităm în oglindă să ne spunem ”Dacă Dumnezeu mă va răsplăti exact cum mă comport eu cu ceilalți”, înseamnă că deja am rezolvat totul și rugăciunea noastră poate să fie una care să spună nu despre necesitățile noastre, ci să spună despre noi cine suntem! Orice rugăciune dacă veți ține minte că este despre cine suntem, nu despre ce avem nevoie, va fi rezolvată, o problemă pe care sutașul din duminica de astăzi, a patra după Rusalii, ne-o prezintă, ne-o predă și ne dă un exemplu. Cereți lui Dumnezeu să facă exact cum vă comportați dumneavoastră cu ceilalți și El va face!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a reda cuvintele predicii sale aici, precum și pentru experiența frumoasă trăită la Biserica Sfântul Nicolae de la Băneasa, București. Le mulțumesc tuturor celor întâlniți acolo, știuți și neștiuți, care au făcut ca slujba din această duminică să fie una de poveste. Mulțumesc Nadiei Iancu și Cristinei Veronica Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări la adresa https://www.youtube.com/watch?v=VnSD3L2_vJM dar și pentru fotografii. Vă mulțumesc că ați avut răbdarea și curiozitatea de a parcurge aceste rânduri până la final.