De ce nu suntem și noi în stare ca atunci când vrem să facem ceva, să ne așezăm pe locul pe care vrem să stăm după ceva strădanie?! Ce ne ține? Vă spun eu, un reflex educațional! Ni s-a indus că este mai bine să stăm în banca noastră, că e mai bine să nu ieșim în față, că e mai bine să stăm puțin mai pe la umbră că nu știm dincotro bate vântul. Astea sunt numai texte de care ar trebui să scăpăm!

Cei care se ocupă cu IT-ul știu că înainte de a instala niște drivere sau un alt program, trebuie să dezinstalezi programul anterior, ca nu cumva să ai niște scurgeri de memorie alocate unor altfel de situații care nu îți fac bine!

Ne aflăm în duminica a XXXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, o duminică parcă oarecum prevestitoare a Perioadei Triodului, este o duminică cu totul și cu totul specială, în care eu personal îmi aduc aminte de cel puțin două lucruri despre care trebuie neapărat întâi să mă spovedesc, după care să intru în subiect.

Îmi aduc aminte de părintele-profesor, Dumnezeu să îl odihnească, arhidiaconul Petru David. Ne povestea cum a început el lucrarea de la Mânăstirea Antim, în timpul Patriarhului Iustinian și cum a fost așezat el ca fiind cel care să țină și cuvântările la sfârșit. Când venea, însă, Preafericitul, lista care se făcea, tabelul respectiv, suferea niște modificări, pentru că Preafericitului îi plăcea ca în timpul slujbei să arate spre cine să predice. Și, povestea părintele-profesor, ca un făcut, ajungea în Săptămâna Slăbănogului și îl chema pe el, care era un chip al celor care se străduiesc probabil zeci de ani să ajungă așa, un tip atletic și un tip extraordinar de așezat, pentru că făcea și foarte multe pelerinaje și alerga foarte mult și Preafericitul îl lua de mână și îi spunea:

– Frate, azi e Duminica Slăbănogului, trebuie să vorbești tu, că ai chip!

Povestindu-mi mie lucrul acesta, când a venit la Constanța și vă imaginați ce bucurie pe un ucenic să aibă coleg, vezi, Doamne, la catedră, a spus:

– Frate, când o să fie Duminica lui Zaheu, să mă auzi pe mine, de acolo de unde sunt, că îți spun:

– Frate, să vorbești că ai chip!

L-am avut, cu mare bucurie, la sfințirea picturii, în 1998, pe 21 noiembrie, și l-am mai avut de câteva ori la slujbă și astăzi, chiar mi-am adus aminte, parcă mă încuraja! De ce?! Pentru că eu, la începuturile mele, iată că am pornit pe al 30-lea an de când slujesc în bisericuța noastră, chiar duminica viitoare voi face 32 de ani de când am fost hirotonit și a fost marea întâlnire a mea cu harul, dar în acești 30 de ani petrecuți aici, în biserică, întotdeauna mă bântuia, să spun așa, un gând:

– Dacă spun toate câte știu, ce o să mai spun eu în următorii ani?

A trecut de atunci destul, știți că eu vedeam vreo 60 de ani de slujire, sunt aproape de jumate, încă nu am ajuns la jumate! Dar, întotdeauna îmi venea un gând că trebuie să spun absolut tot, astfel încât în anul următor, când va fi nevoie să vorbesc despre subiectul respectiv, să îmi dea Dumnezeu altceva! Pentru că nu puteam să blochez în… magazie informațiile pe care le pregăteam, îmi făceam multe fișe, și acum lucrez cu fișe, darămite atunci, așa că aveam așa o bucurie de a da din mine tot, astfel încât să rămân pentru anul următor ”pustiu”. Ca să ce?! Ca să am ”magazia” goală și să îmi trimită harul noi sensuri, acolo.

De 30 de ani vorbesc despre cel al cărui chip spun eu că îl port cu smerenie și până în duminica de astăzi nu m-am gândit să vă spun altceva decât v-am spus până acum. Și anume, această întâlnire a Mântuitorului cu Zaheu mi-a deschis, de azi-noapte începând, o altă perspectivă: să vă prezint viața de la capătul celălalt sau măcar o zi, de la capătul celălalt! Imaginați-vă că știți deja că Mântuitorul a ajuns în casa lui Zaheu! Nu v-am mai spus toată istorioara lui Zaheu pentru că la fiecare Maslu este vorba despre a doua Evanghelie și o știți cu toții. Zaheu, mai-marele vameșilor, s-a suit într-un dud, ca să Îl vadă pe Mântuitorul când pe acolo avea să treacă și s-a suit într-un dud pentru că nu putea să Îl vadă de mulțime, pentru că Zaheu era mic de statură! Și eu m-am suit pe solee, ca să vă pot vorbi. Și, după cum spune Sfântul Evanghelist Luca, Mântuitorul și-a ridicat privirea în sus și văzându-l pe Zaheu, i-a spus:

– Zaheu, grăbește și dă-te jos, căci astăzi, în casa ta se cade să intru!

Și el s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Văzând însă acestea, toți crâcneau și spuneau:

– A intrat să găzduiască la un păcătos!

Dar, Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus:

– Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!

Atunci, Iisus a spus:

– Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia pentru că și el este fiul lui Avraam!

Acestea sunt evenimentele zilei, în câteva cuvinte și eu vă propun astăzi să vedem ziua din partea cealaltă! Va să zică, Mântuitorul este în casa lui Zaheu. Asta ce înseamnă?! Că dacă vom lua ziua de la început, nu de la sfârșit, am să vă spun ceva la care nu v-ați gândit, că nici eu nu m-am gândit 30 de ani și cu încă vreo 20 de Teologie, cu totul! În momentul în care vedem ziua de la începutul ei, nu putem spune decât că Mântuitorul a plecat spre casa lui Zaheu. Pentru mine este o mare revelație lucrul acesta, pentru că Zaheu este fiecare dintre noi! Noi ieșim dintr-ale noastre crezând că suntem datori să Îl vedem pe Hristos în afara noastră. Fiți atenți! Hristos a plecat de dimineață și nu ne găsește acasă. Și dacă nu trece pe strada cu duzi în care ne aflăm noi?! Dacă nu trece printr-o zonă în care noi să stăm deasupra și să ne uităm pe unde trece, putem să ratăm întâlnirea și să găsească o casă pustie! Ce casă?! Casa care este Împărăția Cerurilor care este în noi.

Așadar, cu această provocare vreau să plec la un drum ceva mai lunguleț pentru că de aici se deschid foarte multe perspective! De ce nu suntem în stare să vedem viața de la capătul celălalt?! Pentru că nu ne-am antrenat! Ce înseamnă să vezi viața de la capătul celălalt?! Să vezi că deja s-au rezolvat lucrurile! Să vezi puterea rugăciunii pe care Mântuitorul a spus-o de la început:

– Cereți ca și când ați primit și veți primi!

De ce nu vedeți întâi că ați primit, ca în momentul în care cereți, deja să vă aflați ca Zaheu după ce s-a urcat în dud și s-a întors acasă și și-a dat seama că Mântuitorul știa de când s-a pocăit el! Zaheu nu s-a pocăit atunci când s-a urcat în dud! Nu s-a pocăit nici măcar atunci când L-a văzut pe Mântuitorul! Nu s-a pocăit nici măcar atunci când Mântuitorul i-a spus ”Grăbește și dă-te jos”, pentru că el se pocăise deja de când plecase de acasă! Dacă avea răbdare, îl găsea Mântuitorul în casă, pentru că Mântuitorul ne spune foarte clar:

– În casa ta se cade să rămân!

Asta nu înseamnă altceva decât că Mântuitorul plecase de dimineață spre casa lui Zaheu! Asta dezleagă foarte mult puterea rugăciunii și mai ales puterea pocăinței și puterea vulnerabilității!

Vă imaginați un șef al Fiscului, ca să traducem puțin care este povestea asta, care își face loc cu coatele printre contribuabili, pe care îi călcase pe bătături cu tot felul de intervenții, ca să se suie într-un dud! Știți ce înseamnă asta?! Să își accepte o condiție de maximă rușinare, de maxim ridicol! Cum ar fi ca acum, noi, să vedem un ministru Secretar de Stat din Ministerul Economiei, al Finanțelor, într-un dud, că se uită la ceea ce cineva care are un cap mai sus ca el putea să vadă fără să se suie în dud!

Dacă Zaheu și-a acceptat această autoironie, autoridiculizare, vă imaginați că nu mai era Zaheu acela mai-marele vameșilor!? Era un Zaheu pocăit! Degeaba își dădeau coate fariseii și cărturarii că ”a intrat să găzduiască la un păcătos”, pentru că acest așa-zis păcătos pe care ei îl vedeau păcătos era cu mult deasupra dudului în care se suise să Îl vadă pe Mântuitorul! Și atunci, să ne așezăm și noi!

Mie îmi este mai ușor să mă așez în locul lui Zaheu, că, deh, ”am chip” și asta m-a ajutat să îmi transmită și mie Zaheu câte ceva! Să ne așezăm în partea cealaltă, atunci când începem un drum, să ne vedem deja că l-am terminat! Atunci când pornim către un destin al nostru, să îl vedem din partea cealaltă și vă spun că de cele mai multe ori, în fiecare zi a slujirii mele aici, nu mă văd de aici spre final, ci mă uit spre tinerețile mele, pentru că mă așez deja spre sfârșitul unei cariere. Dar, mai e până atunci, dar în mintea mea trebuie să fiu asemeni lui Zaheu, care atunci când s-a suit în dud, deja el știa că o să se întoarcă odată cu Mântuitorul!

Noi trebuie să lucrăm acum cu noi și să îl luăm în primul rând pe Zaheu, care Zaheu să nu credeți că a ajuns mai-marele vameșilor momit de cine știe ce partid că el este șeful! Nu, nu este chiar așa, partidele s-au inventat mai încoace și nu la noi, să fiți foarte, foarte siguri de asta! Zaheu a luat-o de jos! A luat-o de jos și încet, încet, a ajuns mai-marele vameșilor. Știți ce se întâmplă când ajungi sus? Am ascultat o intervenție de-a lui Muhammad Ali, Cassius Clay, care spunea:

– Toată viața mi-am dorit să ajung sus. Sus, sus, sus! Și am ajuns sus de tot și am văzut că sus de tot nu era nimeni, nu era nimic.

Bineînțeles că lumea arabă din care provenea nu i-a putut da voie să spună că nici Allah nu era acolo, dar eu, acum, în poziția lui Zaheu, spun că nici Dumnezeu nu era acolo sus! Știți de ce? Pentru că Dumnezeu era jos, avea treabă cu Zaheu jos! Avea treabă cu Cassius Clay să fie milostivul care să ajute oamenii nevoiași! Nu sus este ceva! Nu în dud este ceva, ci în casă, în sufletul lui Zaheu a fost astăzi ceva! Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, mai puțin a dudului!

Dar să știți că și dudul are o poveste! Până mai deunăzi păstram cu părintele Alin și cred că dacă o să răscolim în niște Evanghelii mai vechi, o să găsim, o frunză din dudul lui Zaheu, din sicomor! Sicomorul este o plantă din categoria ficusului. Ei bine, se spune că tot restul vieții, din momentul în care Zaheu s-a întâlnit cu Mântuitorul, a avut grijă de dudul în care s-a suit ca să Îl vadă și l-a îngrijit așa de tare încât a imprimat și generațiilor de după el să aibă grija dudului, adică a sicomorului! Și sicomorul acesta a intrat într-o tradiție de îngrijire și da, există și astăzi și încă mai înverzește, mai are câte o frunză, colo, colo! Asta înseamnă că tot ceea ce reprezintă urcușul nostru, strădania noastră, nu trebuie lăsat la o parte, este o rampă de lansare! Nu știi când mai ai nevoie să îți aduci aminte, să te mai urci o dată!

Dar, acum, revenind acasă la Zaheu, vă imaginați că va fi avut copii, va fi avut fete, va fi avut gineri, care au fost ”beneficiarii suprataxării”, au fost niște partipris-uri, așa, la nivel de familie și de neam, adică dacă ai bani, poți să dai bani să fii angajat undeva unde să stai degeaba și să vină alți bani și să se înmulțească și așa mai departe! Și deodată, Zaheu a spus:

– Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor.

Acum, vă dați seama, jumătate din averea lui Zaheu însemna și jumătatea pe care o foloseau și copiii și ginerii și nepoții! Și pentru că tot era vameș, trebuie să vă spun și situația aceasta, era ziua lui, nu știu dacă era Vărsător sau nu, dar era cam în perioada asta și colegii lui vameși s-au șușotit ce să îi facă cadou.

– Am auzit că cei de la Jaguar au un nou model. Hai să i-l luăm!

– Puțin, măi, puțin! Uite, îi dărâmă pe ăia de la Nordis și fac acum altceva, hai să îi luăm și lui, acolo!

– Puțin, măi, tot puțin!

Dar unul mai isteț a spus:

– Să îl lăsăm singur pe tură!

– Ei, nici chiar așa! E cam mult!

Cam ăștia erau vameșii, să știți! Cadoul pe care poate să îl primească cineva trebuie să fie raportat la posibilitățile pe care cineva le are sau nu! Dacă îl lăsau singur, slavă Domnului, își făcea cadoul singur!

Dar să revenim la această situație a noastră! Noi suntem acum în Casa Domnului! Dacă ne-am fi aflat acum pe tot felul de metereze și să vedem cum vine Dumnezeu, sus și să spunem că suntem lângă Cassius Clay, sus, sus, sus, acolo și ne uităm pe unde vine Dumnezeu, o să realizăm ceva! Dumnezeu este la poalele muntelui și merge lângă casa noastră pe care o găsește pustie! Unde este casa noastră? Păi, vă imaginați, altfel să spunem, duhul lui Zaheu era capul lui, gândurile lui, ideile lui, toată dorința lui de a cunoaște, de a stăpâni prin cunoaștere era mintea lui! Mântuitorul ce i-a spus?

– Grăbește și dă-te jos!

Coboară în inimă. Asta ne spune și nouă Mântuitorul, acum:

– Coborâți în inimă, nu Mă mai căutați sus, sus, sus! Acolo veți ameți și Eu nu sunt acolo! De ce?! Că e nevoie de Mine în altă parte și Eu nu sunt acolo unde nu e nevoie de Mine!

Dumnezeu știe exact unde este nevoie de El! Pe Zaheu nu l-a mântuit în dud, l-a mântuit acasă și a spus la sfârșit:

– Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia pentru că și el este fiul lui Avraam.

L-a făcut egal cu toată lumea! L-a făcut egal cu toți oamenii pe care el i-a supărat ani de zile și acum i-a făcut egali pe toți. Dar cum i-a făcut egali? După dreptul Vechiului Testament, cel care păgubea pe un vecin al său cu o oaie sau cu un berbec trebuia să îi dea patru oi înapoi. Dacă îl păgubea cu o cămilă, trebuia să îi dea încă o cămilă înapoi. Erau niște proporții. Ei, Zaheu a egalat tot! După ce a spus că jumătate din averea sa o dă săracilor, a egalat și a spus că pe cei pe care i-a păgubit îi răsplătește de patru ori! Nu a mai contat că e oaie, că e cămilă, de patru ori!

Vă imaginați cât de bogați suntem și noi și nu suntem în stare să ne lipsim de ceea ce de altminteri avem pentru că am obținut ilicit?! Vă spun foarte clar! Eu o dată mi-am făcut o socoteală, că sunt bun la socoteli, cam ce vârstă aș avea și dacă m-am raportat la un venit lunar minim pe economie, am trecut de 250 de ani! Dacă sunteți cinstiți cu dumneavoastră, faceți până în seară un calcul simplu. Salariul minim pe economie, apropo, este acum de 3.200 de lei. Da, dar asta este brut, luați netul și o să vedeți ce vârstă aveți! V-ați gândit vreodată să fiți mulțumitori pentru vârsta aceasta? Ca să nu vă dau și alte calcule, că nu vreau să vin la anul și să nu am despre ce să vă spun, dar vă spun acum! Până la anul să tot calculați, pentru că vă veți da seama de ce am ajuns eu să văd viața de la capătul celălalt, când poți să vezi cam care ar putea să fie capătul la care te afli!

Astăzi, Zaheu coboară din dudul acela în casa lui și ne învață și pe noi. Haideți să coborâm din pretenții, să coborâm din bule, să coborâm din starea de confort în casa noastră adevărată! Casa noastră știți ce înseamnă? Noaptea, un pat, iar când ne așezăm la masă, o singură porție. Nu o să poți mânca din zece porții odată! A, bine, dacă vă duceți în Dubai, în afară de desertul cu ciocolată, puteți să mâncați și șapte, opt, zece feluri, pentru că este bucătăria asta moleculară și trebuie să vă dea și un microscop ca să vedeți ce este acolo într-o porție minusculă! Așa puteți să spuneți că mâncați mai multe porții! Dar, una peste alta, averea noastră înseamnă chiar mai puțin decât un pat, pentru că dacă ai avea un pat de cleștar, dar nu te ia somnul, deși ești obosit, nici patul acela nu mai este nevoie să îl ai, pentru că te poți chinui și fără pat! Poți să stai și în picioare, poți să treci și la fereastră!

Dacă vrei într-adevăr să vezi unde este casa ta, casa ta este dincolo de tot ceea ce înseamnă zona de confort! V-ați întrebat vreodată de câte ori v-ați bucurat de un vis nebunesc? De exemplu, ca să folosesc… materialul clientului, îmi amintesc că atunci când am făcut pe lângă casă o grădiniță, a venit cineva cu o idee extraordinară:

– Părinte, la gazonul ăsta nu facem și un sistem de udare automat?

– Înseamnă că eu l-am pus degeaba!

– Păi, cum?!

– Păi, eu l-am pus ca să îl ud eu, ca să am și eu o preocupare! Cum frumos spuneau Sfinții Părinți. A fost întrebat un părinte ce face în grădină, acolo și a răspuns că ”spovedește niște roșii”!

Spovedea, adică smulgea niște buruieni, copilea. Așa îmi place și mie să fac! Eu cu grebla spovedesc grădina! Dar de cele mai multe ori, ea mă spovedește pe mine! Că eu îmi aduc aminte de ce să îi spun, ce poate să mă învețe. Ea poate să mă învețe multe lucruri! Gazonul are 17 ani, nu l-am schimbat niciodată dar m-a învățat că, într-o bucățică, nu știu ce s-a întâmplat, este un gazon pe care dacă la un an și jumătate nu îl schimb, nu mai are Iepurașul unde să își ascundă cadourile ca să vină nepoții să le găsească! Și atunci, mă întreb așa, totuși, de câte ori m-am bucurat la nivelul la care am proiectat grădina aceasta și îmi dau seama că sunt nedrept. Facem lucruri cu o investiție mai mare decât posibilitatea de a ne bucura de ele! Vă imaginați că acum îmi merge mintea că trebuie să fac ceva de care să mă bucur mai des! De întâlnirile pe care le avem noi frumoase! Vă văd de fiecare dată că sunteți cei care îmi puteți primi spovedania pentru că și eu am nevoie. De aceea, de multe ori vorbesc anti-pedagogic și știu ce fac, vorbesc despre mine mai mult decât ar trebui să o fac, spun unii. Dar, vă spun ceva, fără a mă vulnerabiliza în fața dumneavoastră, într-un fel sau în altul, nu aș putea să intru în pielea lui Zaheu, astăzi! Da, în pielea lui Zaheu m-a așezat Dumnezeu de când m-a proiectat, de când m-a lăsat la un metru șaizeci și ceva și a spus:

– Rămâi aici, ca să te vezi cu Zaheu, că ești la nivel, vă uitați privire în privire, așa, e mai simplu!

Dar, dincolo de toate, aș vrea să mă întorc acasă, aici este casa mea și casa mea este oriunde mă aflu eu!

”Grăbește și dă-te jos” înseamnă să lași toată grija că cineva poate să îți facă rău cu ceea ce află de la tine, că cineva poate să te distrugă pentru că, vezi Doamne, poate folosi anumite informații, asta este numai la nivel de… dud! Dar când a spus ”Dă-te jos și du-te în casa ta”, înseamnă în inima noastră. Inima noastră este plină cu ceea ce simțim. Inima noastră nu este plină de planuri și unde să încapă toate. De exemplu, inima mea, acum, mă face să scormonesc să văd ce este în plus pe lângă mine și v-am mai învățat de câteva ori, pe lângă noi sunt foarte multe lucruri în plus. Dacă ați constatat că două sezoane nu ați deschis un sertar din care să luați ceva, cu siguranță că sertarul acela trebuia să fie în altă casă! Lipsește de acolo, cu siguranță!

Noi am învățat la Fizică, dar niște lucruri sterile, că nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Măi copii, să știți că este vorba despre condiția umană, despre sărăcie și bogăție, nimic nu este prea mult sau prea puțin! Nu este acolo unde trebuie! Dacă s-ar împărți și s-ar egaliza cum trebuie toată bogăția, ar ajunge pentru toți! Și iar îmi aduc aminte de Maica Tereza: ”Nu suntem așa cum suntem în zilele noastre pentru că nu putem să îi săturăm pe săraci, ci pe bogați nu putem să îi săturăm!”. De asta este sărăcie pe pământ!

Să încercăm ca măcar astăzi, în drum spre casă, să avem conștiința că trebuie să ajungem mai repede acasă! Vedeți că Dumnezeu ne vrea acasă! Ce înseamnă acasă? Acasă este zona în care nu neapărat trebuie să ne simțim confortabil, ci este zona pentru care suntem lăsați să sfințim locul! Casa este mai mult decât o plăcere, este o datorie! Dacă o vedem așa, va fi o plăcere! Numai dacă vezi casa ca pe o datorie, poți să o vezi în măreția plăcerii și în darul pe care Dumnezeu ți l-a dat. Dar dacă tu vii acasă numai ca să te simți bine și ca să fie zona ta confortabilă, fără să faci niciun efort, nu vei găsi niciodată adevărata liniște! A, probabil că la început, când ești în casa socrilor sau a părinților, mai azvârli câte ceva prin casă și trăiești acel ”dolce far niente” și mergi acasă, dar dacă nu tragi acasă că te cheamă dorul de a sfinți un loc, de a da din tine ceva, nu ai făcut nimic! Zaheu s-a întors acasă și acolo, știind că are responsabilitatea tuturor celor pe care îi întreținea, și-a dat seama că și celor întreținuți le-ar fi mai bine, dacă el ar vedea cum stau lucrurile. Dacă vă duceți acum acasă, să vă așezați în mijlocul casei și să spuneți:

– Care este jumătatea cealaltă din toată averea mea pe care pot să o împart săracilor?

Este un exercițiu pe care îl facem la fiecare început de Post al Crăciunului și al Paștelui cu nepoții și vedem ce putem să dăm mai departe. Și dăm, slavă Domnului! Credeți că Zaheu a făcut altceva?! A dat din ceea ce el și-a dat seama că lipsește în casele altora! Jumătate din averea mea o dau săracilor. Întotdeauna, omul este la mijloc. Întotdeauna avem oameni deasupra, pe care îi invidiem, și oameni dedesubt, la care nu ne uităm, în general. Ei, trebuie să ne aducem aminte de această categorie și să spunem ”jumătate” și atunci să tragem linie. Ce avem? Și o să spuneți:

– Bine, părinte, dar noi suntem din ăia mai modești, așa!

Da, dar aveți din opt ore conștiente, de mers la serviciu sau în altă parte, să împărțiți cu cineva, ascultați pe cineva, fiți omul celuilalt care să îl arunce în scăldătoare și fiți cel pe care nimeni nu l-a avut până atunci! Luați în brațe pe cineva! Asta este mai mult decât jumătate din averea pe care o aveți!

Avem o avere incomensurabilă, este în mintea noastră și în inima noastră! În mintea noastră sunt gânduri de schimbare dar nu putem beneficia de schimbare dacă inima nu ne lansează niște emoții care să ne ajute în această luptă! Nu putem să facem numai cu mintea! Cu mintea, Zaheu găsise o soluție, aceea de a-L contempla pe Dumnezeu, să vadă pe unde trece, să vadă și el cum e, să vadă eventual cu cât este mai înalt decât el, să vadă ce îi lipsește lui de nu este la fel, să vadă de ce se adună mulțimea! La asta ne ajută și pe noi mintea, dar dacă rămânem acolo, este vai de noi! O să începem să dăm lecții din ceea ce nu suntem, o să începem să învățăm pe alții din ceea ce noi nu am trăit niciodată! Și ajută cuiva?! Nu ajută! Pentru că sfințenia nu se face cu vorba, ci se face cu emoția, cu simțirea, se face cu vulnerabilitatea pe care o așezi în fața cuiva, să îi spui:

– Uite, frate, nici eu nu am mare lucru, dar să știi că mi-am dat seama că am ceva pentru tine și te iau în brațe!

Omul acela poate că are mult mai mult decât cel pe care îl îmbrățișează, dar atunci realizează cât de mult poate să fie ajutat! Orice om, cât de bogat ar fi, are nevoie de un dram de îmbrățișare din partea celorlalți! Oricât de dur ați crede că este un om, dacă vă apropiați de el și vă uitați frumos la el, imediat se va da jos din dudul și răceala în care noi l-am judecat greșit că este acolo. Mântuitorul când s-a uitat la dud, l-a văzut pe Zaheu care deja era acasă! L-a văzut pe Zaheul acela care în casă plănuise că trebuie să se schimbe! Nu există un om care nu are în inima lui dorința de a se schimba și de a se face mai bun! Întotdeauna mă gândesc când văd că sunt oameni pe care toți îi demonizează într-un fel sau în altul, că omul acela are și el o mamă care îl iubește. Fiecare om are o mamă care îl iubește, chiar dacă mama nu mai trăiește! Mama nu moare, iubirea ei nu moare! Și atunci vă veți uita la oameni altfel, pentru că așa s-a uitat Zaheu de sus, când a văzut pe cei pe care îi prigonise înainte, să știți, și i-a văzut altfel! Poate că și acolo și-a dat seama că trebuie să se schimbe și mai mult decât și-a propus și când a ajuns acasă, deja a închis gura celor care considerau că Mântuitorul a intrat să găzduiască la un păcătos.

Nu trebuie să ne deranjeze cum ne cataloghează ceilalți! Pentru ceilalți să știți că întotdeauna, cel care a adus ceva în plus a fost dat la o parte, la început! În Medicină, de exemplu, când s-a spus prima dată că neuronii de fapt nu sunt numărați că sunt miliarde de când ne naștem și începem numai să îi pierdem, prin 1962 a apărut cineva care a spus că nu e chiar așa și toți l-au dat la o parte, l-au scos din toate cluburile științifice, l-au dat la o parte. Atunci când a fost construit Tour Eiffel, în 1900, pentru Târgul Internațional, toți au spus că s-au pricopsit și cu ”urâțenia” asta, iar acum, ”urâțenia” asta duce PIB-ul Franței mult mai sus! De ce să așteptăm întâi recunoașterea? Dacă ați fi în stare să vedeți, așa cum vedeți acum Tour Eiffel-ul, dar să îl vedeți cu mintea de la 1900, 1889, când a început să se ridice, atunci vă veți da seama că despre asta vorbea Mântuitorul spunând să vă rugați ca și când ați și primit!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul-paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru provocarea lansată astăzi, la predica din Duminica lui Zaheu, și pentru îngăduința de a-i reda cuvintele, aici. Mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=6QY77t5BNxg. Nu în ultimul rând, vă mulțumesc dumneavoastră, cititorilor, că parcurgeți aceste rânduri pe care mă străduiesc să vi le prezint pentru a vă apleca asupra acestor frumoase mesaje deslușite de părintele Marius cu atâta dragoste pentru noi toți și pentru fiecare în parte după nevoia sa. Pentru cei care nu au darul auzului, acesta este locul în care se pot bucura de predicile părintelui, iar pentru ceilalți, sper să fie locul în care au posibilitatea de a reciti și reinterpreta cuvintele părintelui.

Share: