Meseriile copiilor de azi, un film SF pentru toți

Imaginați-vă că elevii care sunt acum în clasa a III-a, a IV-a vor profesa niște meserii despre care noi, acum, habar nu avem! Așa cum în urmă cu patru ani, dacă îi spuneam unui dezvoltator imobiliar că face degeaba sedii pentru birouri, că o să dea faliment, nu mă credea! Acum, să știți că Bucureștiul este plin de spații goale și prima întrebare la angajare, mi-a spus un șef de la Personal de la o Bancă foarte importantă din București, este ”Câte zile lucrez de acasă?”. Dacă nu e lăsat să lucreze măcar trei zile de acasă și două la birou, nici nu întreabă ce salariu i se dă!

Deci, aici s-a ajuns! Și asta numai în ultimii ani, dar vă imaginați când ăla de clasa a IV-a o să ajungă om al muncii? O să facă ceva ce noi nici nu visăm aici. Deci, să nu aveți asemenea traiectorii prestabilite, pentru că o să fie diferența între troleu, știți ce e ăla troleu, cu captatorii aceia pe sus, nu puteai să spui că nu mai mergi pe Strada Mihai Viteazu, ci mergi pe Bulevardul Tomis, pentru că pe acolo nu era linie pentru așa ceva, cam așa e, nu vă stabiliți liniile de tramvai sau de troleu.

Important este să aveți principii, pentru că vă vor salva de starea de dubiu. Starea de dubiu este cea mai energofagă stare prin care poate să treacă omul, pentru că după această stare de dubiu intervine frustrarea. De exemplu, vă duceți la un mecanic care v-a reparat mașina și întrebați cât face, pe românește, că acum nu s-a scos încă cash-ul. Și meșterul spune ”Cât vrei dumneata să dai”. Bagi mâna în buzunar, îi dai și dacă el ia banii și îi bagă în buzunar fără să îi numere, atunci începe frustrarea: ”Nu puteam să îi dau mai puțin ăstuia?”! Dar, dacă tu pleci de acasă cu gândul că îi dai o anumită sumă, i-ai dat, nu te interesează reacția lui, ai scăpat de o grămadă de energie neconsumată. Rămâne la tine: 1-0 pentru tine!

Principiile ne feresc de a ne culca noaptea și a ne gândi că am fi putut face anumite lucruri altfel. Nu e adevărat. Ne aflăm exact în locul în care trebuia să fim! Dacă noi avem impresia că puteam să fim în altă parte, greșim! Puteam să ne dăm peste cap că tot aici ajungeam! De exemplu, era un polițai și l-a oprit pe unul, pe un medic și l-a ținut așa, vreo zece minute, medicul i-a dat actele, toate cele, și-a dat seama și că ratase deja întânirea pe care o avea programată și când să își ia actele înapoi de la polițist, îi spune:

– Domnule, știi că dacă nu mă opreai dumneata, eu acum trebuia să fiu în sala de operație?

– Vezi, domnule, ce te-am scos?

– Nu, domnule, sunt doctor!

Trebuie să înțelegeți că principiile trebuie să fie următoarele. În momentul în care te afli într-un ambuteiaj, mintea omului nu este făcută să își găsească aliați. Zice:

– Ah! Unde am intrat! Dacă o luam pe partea ailaltă… !

Când afli mai târziu că, de fapt, tot orașul era blocat, că era și mai rău pe alte părți, atunci o să spui că ai avut noroc că ai luat-o pe acolo. Eu, de exemplu, am avut, ieri, o întâmplare excepțională. Am ratat o stradă. Acum, în Constanța, când ratezi o stradă, ”datorită”, de fapt, din cauza sensurilor unice, trebuie să faci cel puțin cinci kilometri ca să ajungi unde trebuia din prima, dacă din Mamaia nu ai luat-o pe prima la dreapta, ai încurcat-o! Și am spus:

– Ei, Doamne, sunt curios să văd de ce am făcut eu această greșeală!

Timp aveam suficient, când am făcut ăștia cinci kilometri, la întoarcere, fiind atent să nu repet greșeala, că atât îmi trebuia, prind ultimul roșu la stop, că toate sunt pe roșu în situații din astea și am văzut o fiică duhovnicească pe trecerea de pietoni. Când a ajuns în partea cealaltă, am văzut-o că bagă mâna în buzunar și simt telefonul că aveam un mesaj: ”Mi-ați luminat ziua! Acum sunt sigură că examenul la care mă duc va fi un succes”. Și am înțeles și eu de ce m-am întors din drum!

Asta este la tinerețe! Să începeți să acceptați tot ceea ce este frumos în viață! Să nu catalogați ceva drept frumos sau urât înainte de a-L lăsa pe Dumnezeu să vă arate cât de frumoase sunt toate.

Toată tinerețea asta a voastră trebuie să aibă niște repere. Postul, rugăciunea și Biserica sunt niște repere. Când plecați, de exemplu, de la Gura Diham către Vârful Omu, sunt trei trasee. Unul  se numește traseul mai ușor și este cu un triunghi, altul este un traseu mai dificil și fiecare are câte un simbol. Ei, din vreme în vreme, chiar dacă știi traseul, ca să fii sigur că nu l-ai încurcat și nu ai pornit pe unul pe care nu îl vroiai, trebuie să îți apară niște repere, din când în când vezi triunghiul, da? Mergem mai departe. Ei, aceste repere înseamnă și Postul, și rugăciunea, și Biserica! Și te ajută să ajungi la tine, că Vârful Omu e propria ta persoană. Și ți-ai ales să ajungi la tine într-o oră jumate sau într-o zi jumate. Dar trebuie să păstrezi traseul și să nu îți pară rău că altul a ajuns într-o oră jumate și altul a ales traseul ăla mai greu față de tine, important este să ajungeți și tu, și el, la fiecare.

Dacă începeți să aveți principiu pentru orice și nu vă dați la o parte de la principiu, să știți că sunteți niște fericiți. Vă trebuie în perioada asta de vârstă în care vă aflați, să fixați câte un principiu.

Niciun principiu din afară, toate să fie din interior. Încercați să vă respectați propriile voastre gânduri, ca să nu ajungeți la 64 de ani să faceți Teologia sau să faceți Medicina sau să faceți altceva. Apucați-vă de acum! Nu folosiți principii. Chiar a fost întrebat domnul profesor Gabor Matte, tot așa, dacă trebuie să avem principii în viață. Și a spus că este cel mai păgubitor lucru, pentru că dacă ai niște trasee prestabilite, acelea îți vor deveni dușmanii numărul unu, că nu poți să mai faci ceva frumos, pentru că tu te-ai gândit așa.

Întotdeauna să aveți o limită de a încasa și o limită și de a da un răspuns. Țineți la lucrurile esențiale ale învățăturilor și încercați să fiți foarte îngăduitori, gândindu-vă că Dumnezeu plouă și peste cei buni și peste cei răi. Dacă vom ține la esența adevărului de credință, nu înseamnă că suntem fanatici sau bigoți sau jihadiști, ci înseamnă că ne apărăm credința. Dar atunci când cineva ne întreabă dacă să fim îngăduitori cu un anumit lucru, cred că aici trebuie să fim foarte atenți, adică gândiți-vă întotdeauna dacă există loc bunătății lui Hristos în toată povestea. Dacă Îl vedeți pe Hristos că se încruntă, înseamnă că, de fapt, ceva în noi nu L-a înțeles total pe Dumnezeu. Hristos nu vrea război. Hristos nu vrea să ne văităm de război. Hristos este pace. Dar pacea nu e la celălalt, pacea e în noi.

Un Sfânt Părinte foarte înduhovnicit a primit o lecție de smerenie de la cineva care i-a spus:

– Părinte, ești un bețiv!

– Așa e.

– Ești eretic!

– A, asta nu!

Îmi place că în ultima vreme s-a făcut o departajare între Ortodoxie și B.O.R.. Prima dată când am auzit BOR (B.O.R.), eu am crezut că e o blasfemie, Biserica Ortodoxă Română! Măcar BeORe (B.O.R.), cum am învățat eu la școală, la Seminar! BOR-ul este o societate, un S.R.L., în viziunea jurnaliștilor, să fie la ei, acolo! Eu știu de Biserică. BOR-ul e altceva, este amestecat în tot felul de năzdrăvănii, dar Biserica suntem noi! Biserica sunt tinerii! Hai să vedem dacă suntem sau nu datori să fim atât de conservatoriști, cum de altminteri o anumită parte a presei consideră că Biserica este foarte conservatoare. Să știți că a fi conservator sau a fi mai liberal sunt două lucruri care țin foarte mult de conjunctură.

M-am dus la o clasă, am foști părinți care predau și mă duc pe la clasa a IV-a, pe la clasa a XII-a, să le mai vorbesc la câte o oră și la un moment dat, mi-a spus nepoata mea să merg și la clasa ei, de Sfântul Nicolae, dar m-a avertizat:

– Vezi că sunt doi printre ei… ”bagabonți”, care or să îți strice ora.

– Hai să vezi că ăia or să fie prietenii mei!

Unul dintre ei, ce credeți? M-a văzut așa, știam care sunt, i-am ochit, nu erau atenți, dar… M-am dus la unul dintre ei, toți îl făcuseră pe Moș Nicolae, îl coloraseră cu roșu și el îl făcuse verde. Și spun:

– Voi știați că în clasă aveți un artist?

Și am ridicat desenul respectivului către clasă.

– Măi, voi toți l-ați făcut roșu, el l-a făcut verde!

Ei, fiți atenți! L-am cucerit total! M-am dus la celălalt și nu scrisese nimic. I-am spus:

– Vreau să păstrez lucrarea ta, să o pun în ramă și vreau să scrii numele tău, frumos, așa!

Până m-am întors eu de la catedră, dăduse toate răspunsurile, cele mai frumoase răspunsuri! Îl cucerisem prin faptul că l-am… considerat, și-a dat seama că mie îmi pasă de el că este acolo. La sfârșitul orei, ce credeți? Mă simt ”flancat” de stânga și de dreapta de doi copii și unul dintre ei îi întindea telefonul doamnei învățătoare, să ne facă o poză. Erau cei doi despre care nepoata mea credea că or să îmi strice ora.

Când veți ajunge la concluzia că într-adevăr puteți cuceri pe cineva, fără război, atunci veți fi într-adevăr pedagogi. Vă urez să aveți această satisfacție extraordinară! După o zi întreagă despre care toată lumea crede că va fi un eșec, să știți că vă așteaptă o bucurie.

Să facem un exercițiu de imaginație având ca ”piesă centrală” un tort în care fiecare felie are o textură și o aromă minunată dar total diferită de celelalte. Tortul are un gust și un aspect impecabil așa cum a fost creat, este veșnic proaspăt, dar copilul din mine vrea să se bucure cât mai mult cu cei dragi de fiecare felie în parte, așa că începe să le separe și apoi, dacă i se pare că feliile sunt cam subțiri iar aromele pot fi combinate, le grupează tot pentru a le împărți celorlalți în cea mai minunată formă a lor. Așa stau lucrurile și cu textul pe care l-am scos după înregistrarea cuvântării ținute de părintele Marius Moșteanu în fața membrilor Asociației Studenților Ortodocși din România, filiala Constanța! Întregul cuvântării ar fi tortul, din care doar ce ați savurat încă o felie! 

Îi mulțumesc părintelui pentru invitația la respectivul eveniment dar mai ales pentru îngăduința de a mă lăsa să vă împărtășesc cuvintele sale în acest mod… reașezat. Și mai am un motiv de recunoștință, pentru bucuria fotografiei pe care am primit-o de la părintele Marius pentru a putea ilustra această poveste așa cum se cuvine! Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea întregului eveniment, care mi-a permis să vă ofer aceste clipe de… bucurie prin lectură.