Îi dăm sugestii lui Dumnezeu?!

Rugăciunea de cerere ar trebui să fie una care să dispară și din cărți, și din conștiința noastră. Cred că rugăciunea de mulțumire ar trebui să fie nu numai primul pas, ci fiecare pas în tot ceea ce facem.

”Nu știți ce cereți”.

Cred că nu există, în Sfânta Scriptură, un cuvânt mai emoționant, ca o constatare, ca un tunet, ca un trăsnet, parcă întradins pentru cel care este obișnuit, din păcate, printr-un reflex educațional, să dea sugestii lui Dumnezeu! Am să poposesc câteva clipe asupra esenței a ceea ce am găsit eu de cuviință să spun astăzi, pentru că mă urmărește personal, de foarte multă vreme, acest ”Nu știți ce cereți”. Ne-au învățat la școală inclusiv multe lucruri greșite, inclusiv faptul că atunci când ni se spunea la Seminar despre rugăciune, se începea cu rugăciunea de cerere. Nu am înțeles de ce, pentru că nu aceasta este ordinea, așa mi se părea mie. Spuneam că rugăciunea de cerere ar trebui să o uităm. Și știu ce vă spun! Atunci când cerem lui Dumnezeu, e ca și cum îi dăm sugestii lui Dumnezeu! Nu e rău să dai sugestii cuiva, dar până la Dumnezeu! Dumnezeu știe mai bine ceea ce avem noi nevoie! Imaginați-vă că cineva ar cere un lucru care i-ar face bine pe moment și peste o zi, două, trei sau peste o lună, două, trei sau un an, doi, trei, și-ar da seama că din cauza a ceea ce a primit când a cerut, nu poate să facă niciun pas la stânga sau la dreapta.

Adu-ți aminte să îți asumi o viață, nu să ceri! Ce să Îi ceri lui Dumnezeu?! Adică nu știe Dumnezeu ce trebuie să ne dea?! El are nevoie de sugestiile noastre?! Dar să o întoarcem invers. Credeți că cineva are nevoie, când vine la dumneavoastră să vă ceară un sfat, chiar are nevoie de sfat? Vai de capul nostru, dar nu vă amăgiți, fraților! Nu de sfaturi are nevoie, are nevoie să se descarce, eventual să aibă pe cine să dea vina, că atunci când îți cere un sfat, chipurile, îți dă și o sugestie și tu dacă ești mai slab și chiar cazi în plasa asta și crezi că ți-a cerut un sfat, începi să îi spui așa, pe banda lui. Dacă se întâmplă, Doamne ferește, ceea ce se întâmplă în 99,99% din cazuri, ai ieșit vinovatul de serviciu și spune:

– Ăla m-a pus!

Adică, de la ”Doamne, nu eu, ci femeia pe care mi-ai dat-o”, vă imaginați că de la Adam și până la noi e ceva, așa, genetic, care se tot învârte mereu și a ajuns la noi și avem aceleași răspunsuri, nu putem să inventăm noi altele. Și atunci, ori de câte ori vine cineva să vă ceară un sfat, să vă aduceți aminte că nu a venit să vă ceară un sfat, a venit să găsească pe cineva dispus să îl asculte. Nu vă depășiți acest mandat, ascultați și atât! Dar să ascultați! Nu așa, ”Hai, mă, zi!” și după ce v-a spus două fraze începeți ”A, stai să îți spun ce mi s-a întâmplat mie, aia e nimic la tine!”, asta nu înseamnă să asculți! Să asculți până la capăt și în cinci minute o să vezi că nu o să te mai întrebe nimic, s-a descărcat și a plecat liniștit! Dar dacă te apuci și îi spui una, alta, până când nu îi spui ce vrea el, nu te lasă, poate să se facă și seară că nu te lasă până când nu smulge de la tine acea doză de vină pe care să ți-o scoată pe nas tot restul vieții, dacă nu îi iese. Dacă iese, nu se pune, e tot de la el, că el ți-a spus ce să îi spui de fapt, ce mai ai pretenții de altceva!

Cel mai important ar fi să ne asumăm că Dumnezeu știe mai bine ce ne trebuie, să ne asumăm că tot ceea ce se întâmplă cu noi este o bucurie pe care noi, însă, trebuie să învățăm să o trăim! Am fost vreodată recunoscători pentru ce se întâmplă în jur?! De exemplu, acum două zile era o zi aproape la fel de frumoasă ca astăzi, nu am auzit pe nimeni că apreciază, dar să știți că ieri când a plouat, toată lumea își aducea aminte de ziua de alaltăieri, ce frumos era! Acum nu aștept prea mult, dacă plouă mâine, o să vă aduceți aminte cum a fost astăzi, dar dacă nu plouă mâine, nu o să își aducă aminte nimeni. Nu o să apreciezi niciodată ce frumos este. Eu când am ieșit afară și am văzut atâta lume și am văzut soarele, mi-am și șoptit că nu știam de ce a dat soarele, că eu eram aici, a dat soarele la Altar. Da, soarele îl dă Dumnezeu ca să îl vedem noi, dar noi, din păcate, nu îl vedem! Ne aducem aminte de el atunci când plouă și când e frig, atunci când e zloată, ne aducem aminte că ce bine era atunci și uite că nu mai e așa!

Responsabilitate, asta înseamnă ca aducere aminte a faptului că Mântuitorul le-a spus ucenicilor ”Nu știți ce cereți”, pentru că atunci când ceri ceva, de fapt trebuie să mulțumești că poți. Nu trebuie să cereți, pentru că de fapt, așa trebuie văzut: ”Nu trebuie să cereți, vă dau Eu! Asumați-vă ceea ce vă pot da Eu!”. Imaginați-vă, Iacov și Ioan erau doi dintre cei trei ucenici și apostoli care fuseseră în momentele cele mai biruitoare ale Mântuitorului. Au fost lângă Mântuitorul atunci când s-a auzit glas din Cer, ”Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să Îl ascultați”, pe Muntele Taborului. Petru, Iacov și Ioan mai fuseseră cu Mântuitorul și la învierea fiicei lui Iair, fuseseră martori și cei doi, Iacov și Ioan. E adevărat, contează și caracterul lor, Sfântul Evanghelist Matei mărturisește că ei erau denumiți Fiii Tunetului, Boanerghes, probabil că erau foarte… răbdători, așa, și cu nasul în pământ. Și au spus cu glas de tunet:

– Învățătorule, vrem să ne faci ceea ce Îți cerem!

– Ce Îmi cereți?

– Să Îți stăm unul de-a stânga și unul de-a dreapta, când vei veni în Împărăția Ta!

Asta după ce Mântuitorul le spusese foarte clar că se duc în Ierusalim și oamenii îl vor omorî și a treia zi El va învia. Știu că sună a campanie electorală, să stau de-a stânga și de-a dreapta, să fiu pe locul doi sau pe locul trei ca să ies din locul întâi, dar dincolo de toate, e vorba de asumare. Ne asumăm să stăm de-a stânga sau de-a dreapta? Să spunem că nebunia asta cu cererea am depășit-o și ne întreabă și spune ”Da, ți se dă”, dar ce ți se dă?

Nu știm să trăim și să ne asumăm ziua de astăzi! V-am spus că Dumnezeu ne-a lăsat să fim fericiți. De ce nu suntem fericiți? Pentru că nu știm să ne facem un inventar. Dacă acum, cel mai supărat dintre dumneavoastră ar fi chestionat de mine, că am făcut și dimineață niște… antrenamente, la chestionarul meu, dacă are părinți sau dacă are familie, el răspunde cu ”da” la două întrebări din trei, eu îl întreb:

– Dar te-ai gândit vreodată că sunt și oameni care nu pot să răspundă afirmativ la întrebările astea?

– A, nu, că de fapt, eu nu am nimic!

Se întoarce și o luăm de la capăt:

– Câte pastile iei seara, la culcare?

– Lasă, părinte, de la vârsta asta…?!

– Nu, te-ai întrebat vreodată cam câte pastile ia un diabetic, seara, sau un bolnav de plămâni sau ai avut vreodată vreo problemă, așa?

Am avut patru luni de zile când am avut 24 de pastile și am întrebat medicul curant, care credea la un moment dat că are în față un om normal și l-am întrebat cam care ar fi eficacitatea maximă a pastilelor.

– Cum să fac, să le iau pe rând sau pe toate odată?

– Toate odată ar fi ideal.

Sunt convins că nu credea că cineva ia odată 24 de pastile, ”hap, hap”, cu gândul că trebuie să le respecte ca eficacitate maximă! Patru luni de zile am făcut lucrul acesta. Când însă următoarea zi după acele patru luni a trecut, imediat, organismul meu a spus Stop, le-am dat afară și de atunci nu am mai putut să fac lucrul ăsta. De ce? Pentru că nu numărasem că erau două luni cu 31 de zile dar organismul meu le numărase. De ce vă spun toate lucrurile acestea? A-ți asuma ceea ce trebuie să faci dă la o parte judecata. Domnule, eu nu am întrebat pe cel care vinde covrigi, am întrebat medicul, cum se face să eficientizez cât mai bine tratamentul, că în mintea mea era că dacă o să fiu și cuminte, o să îmi treacă mai repede și de tot! Și am luat-o în serios! Și când am spus ce am făcut, aoleu! Mi-a fost nu știu cum să-i spun ”Păi, nu dumneata mi-ai spus?”. Ar fi fost un gest neserios din partea mea, așa că i-am spus că așa mi s-a părut mie că e mai bine. Iar răspunsul a fost ”Ar fi fost mai bine, dar sunt cam multe 24”. Eu le-am numărat și pe cele pentru diabet și aveam multe pe vremea aceea, foarte multe.

Dar de ce v-am spus toate lucrurile acestea? Să înțelegem că dacă ne asumăm, trebuie să ne asumăm ori de tot, ori deloc! Atunci când apostolii L-ar fi lăsat pe Mântuitorul să le dea tot ceea ce ei oricum au primit, au fost apostoli și au propovăduit cu cuvântul, erau mult mai sus decât de a sta de-a dreapta și de-a stânga! Acum, grosso modo, a sta de-a dreapta și de-a stânga au fost cele două… elemente împreună răstignite, care sunt și în ziua de astăzi, cel cu gura mare și cel mai smerit! Cel cu gura mare:

– A, dacă ai fi tu, ai fi ce te lauzi că ești, te-ai mântui și pe tine, și pe noi!

Iar celălalt mai smerit:

– Măi, dar nu ți-e nu știu cum că ești în aceeași postură și el este în aceeași postură cu noi?

Iar s-a împărțit lumea! Dar dacă ar fi stat Boanerghes, Fii Tunetului, Iacov și Ioan, liniștiți, cu siguranță că lumea și-ar fi adus aminte altfel de ei decât își aduce aminte acum. Eu unul, personal, ca teolog, m-am străduit să îmi aduc aminte de alte istorii din viața celor doi, dar cred că au fost umbrite de acest eveniment, pentru că a fost scandal mare, vă imaginați că ceilalți zece apostoli au spus:

– Păi, bine, măi, dar voi sunteți mai deștepți?! Adică noi nu merităm la fel?!

E adevărat că și la București, funcțiile de primar sunt împărțite la șase sectoare și una generală, adică nu s-ar rezolva 12 apostoli nici dacă ar fi la București. Așa că îmi dau seama că acel scandal parcă se continuă și astăzi:

– Ce, ești tu mai deștept? Păi nu știm noi că ANI are treabă cu tine?

Asta este! Am rămas la aceeași situație și eu vă spun că e bine! Înseamnă că noi trebuie să rezolvăm ceea ce așteaptă Mântuitorul, de mii de ani, să rezolvăm! Adică, să învățăm să nu mai cerem, să învățăm să mulțumim pentru ceea ce avem, să învățăm să folosim noi ceea ce avem!

Eu când văd pe cineva care vine la căpătâiul câte unui demnitar și deja se șlefuiește pe sine, cum să facă să îi ia locul, nimeni nu mi-a dat mie, cel puțin, de înțeles că cel care cere să ia locul respectiv, ia locul mortului! Nu mi-a dat nimeni de înțeles lucrul acesta. În primul rând, când iei poziția altuia, trebuie să te gândești că ești următorul care vei sta la fel ca acela pe care îl privești acum. Dar noi, nu, vrem numai direct de-a stânga sau de-a dreapta, lasă că o să fiu eu acolo și o să văd eu cum o să fac! Ce trebuie să ne asumăm, că aici este esența lucrurilor? Să ne asumăm exact ceea ce trebuie să pătrundem. De exemplu, Mântuitorul imediat i-a temperat sau a crezut că îi temperează pe Fiii Tunetului, vă imaginați că pe aceștia nu poate chiar să îi tempereze nici Dumnezeu și a spus:

– Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul…?!

– Da! Putem!

Vă imaginați că ăștia suntem noi! Când spune Dumnezeu:

– Măi dar tu vrei să fii primarul?

– Da!

– Păi, poți?

– Da!

– Păi, tu știi ce înseamnă asta?!

– Păi, cum să nu știu?!

Și începe și îi spune:

– Paharul pe care Eu îl beau, într-adevăr, o să îl beți și voi. Botezul cu care mă botez o să vă botezați și voi, dar nu e al Meu a vă da pozițiile astea.

Nici atunci nu au înțeles că botezul și paharul erau sfârșitul, în felul în care Mântuitorul l-a săvârșit nu pentru greșelile Lui, ci pentru ale poporului, pentru ale întregului neam omenesc. Tu ești în stare să faci jertfa asta sau te duci ca să schimbi borduri, că știi tu pe cineva care face borduri? Și după aia, nu îți mai place nici pavajul, că știi tu pe cineva care face pavaj. Păi, dacă asta înseamnă asumare, nu am învățat nimic! Și venim la biserică și chemăm pentru fiecare metru pătrat să se întindă tricolorul, să tăiem panglica și ne adunăm acolo 10-15 cu forfecuțe și taie fiecare și își pune în piept câte o bucățică, să spună că gata, a făcut! Sau facem jumătate de metru de autostradă și imediat, alinierea și forfecuțe la toată lumea! Asta înseamnă asumare? O să spuneți:

– O, e prea sus, părinte, n-o să ajungem noi, acolo!

Nu, e vorba de noi, de aici!

Ieri dimineață, venind la biserică am constatat că nu mai sunt stâlpișorii aceia celebri și mi-am adus aminte că trebuie să vă spun lucrul acesta. Fraților, nu mai sunt stâlpișorii! Și azi dimineață am văzut că era deja ca și cum nu au fost niciodată, acolo! Și m-am uitat în dreapta și mi-am adus aminte că fratele Gheorghe a făcut 40 de zile, ieri și i-am mulțumit:

– Frate Gheorghe, vezi ce înseamnă să ai oameni unde trebuie? Degeaba ești în Consiliu, dumneata te-ai dus acum 40 de zile, ai aranjat ploile și gata!

Și am spus asta la parastas, că așa sunt eu, gură slobodă! Și mi-au spus:

– Ei, nu, părinte, e vorba de campanie!

Nu, e vorba că nea Gigi a știut când să se ducă dincolo, ca să îmi pună mie o vorbă bună, să putem merge și noi cu mașina pe aici! Nu v-am vorbit degeaba de fratele Gheorghe, pentru că el era un om care avea răspunsurile la el. M-am dus la un moment dat să îi binecuvântez și hainele și am văzut hainele cu care fusese el îmbrăcat, ne știm de 32 de ani și mi-am adus aminte că agățată de fiecare haină era câte o vorbă de-a lui:

– Lasă, părinte, că trece și asta! He, he, dumneata ești tânăr, ai să vezi câte or să fie din astea!

Era parcă o geacă cu albastru și cu alb în care era îmbrăcat o dată și mi-a spus:

– Părinte, și o pasăre dacă o vezi pe cer, ești dator să-i spui ceva, că știi că dacă îi spui ei, nu mai aude nimeni!

Eu mi-am făcut deja niște socoteli, când am venit aici preot, aveam, de acasă și până aici, trei kilometri și jumătate și acum am opt kilometri și jumătate pentru că trebuie să ocolesc toată peninsula, dar acum mi-am dat seama că am câștigat un kilometru și jumătate! E mare lucru! Da, pentru că asta înseamnă nu să cer să îmi scurteze drumul, să cer să îmi dea Dumnezeu sănătate să pot ajunge! Asta trebuie, să mulțumesc lui Dumnezeu că am putut ajunge, iar faptul că am găsit un drum deschis, dimineață la 4.30, pentru mine a fost un bonus! Dacă o să mai fie și până la Paști, nădăjduim că o să mai fie, că anul trecut de Paști, tot așa s-a deschis drumul, v-am spus să vă bucurați și parcă am fost imediat ascultat, pentru că atunci când am venit la a doua Înviere, peste fix șase ore, drumul era închis, deja apăruseră stâlpișorii! Acum m-am dat jos din mașină ca să văd dacă nu cumva au rămas găurile ca să îi pună înapoi dar era nivelat cu ciment, cu tot, așa că nădăjduiesc ca măcar până la Paști să fie așa sau până pe 9 iunie! Ei, suntem aici și vom vedea!

Ce mă bucură pe mine astăzi este că dincolo de acea presiune a rugăciunii de cerere pe care v-o induce educațional tot cel care vă vorbește despre Dumnezeu, vă spun eu astăzi că nu trebuie să mai apelăm la rugăciunea de cerere și am acum expertiza Sfinților Apostoli să vă spun că trebuie să mulțumim pentru ceea ce avem. Dacă ei Îi spuneau:

– Doamne, Îți mulțumim că suntem alături de Tine. Da, am înțeles că mergem în Ierusalim și o să fii dat în mâinile unor păcătoși și o să Te răstignească, dar noi am vrea să depășim împreună acestea, pentru că ai spus la sfârșit că a treia zi vei învia! Vrem să fim și noi și când te răstignesc, dar și când înviezi!

Asta nu ar fi fost cerere, asta ar fi fost mulțumire pentru calitatea pe care o aveau. Dacă vreți să luați un canon pentru ziua de astăzi, să zicem că nu aveți timp să puneți mâna pe creion și pe hârtie, faceți-vă în minte un scurt inventar cu cinci lucruri pe care le aveți în domeniul sănătății, rudelor, perspectivelor, funcțiilor pe care le dețineți, iar pe… pagina cealaltă a creierului să așezați, la modul trecut, tot ceea ce ați fi vrut dimineață, până să vă transmit eu nebunaticul ăsta de mesaj pe care vi-l transmit acum, ce ați fi cerut de dimineață! Și o să zâmbiți, o să vă dați seama cât de ridicoli ați fi fost dacă ați fi cerut în continuare. Faceți acest exercițiu și vă va ajuta foarte mult. Un om care pune accent pe ceea ce are va constata că de fapt, dacă ar fi să ceară, un singur lucru ar trebui să ceară: viață lungă să poată să se bucure de ceea ce are! Altfel, Mântuitorul ne va mângâia și ne va spune: ”Nu știi ce ceri”. Pentru că Mântuitorul nu s-a apropiat de apostoli răstindu-se la ei: ”Nu știți ce cereți!”. Nu, pentru că mai contează foarte mult și tonul cu care spui. ”Nu știți ce cereți”. Ca și când ar cere un copil din clasa a cincea să fie promovat în clasa a opta, direct și se trezește direct în fața unui examen, după ce Dumnezeu îi spusese ”Nu știi ce ceri. Vreau să fii copil”. Poate cerem ceva care nu încape decât în ziua de astăzi și de mâine, dar dincolo ce ne așteaptă? Vă imaginați că ar intra cineva la liceu, în clasa a noua și ar spune:

– Doamne, dacă aș fi acum în clasa a XII-a!

Și se pomenește în bancă să dea Bacalaureatul. Vai, a căzut cerul pe el!

Dacă la presiunea părinților sau a tuturor celor care au fost în alaiul de nuntă, cineva ar cere un copil lui Dumnezeu, având, așa, ecoul unor… promisiuni:

– Măi, dar voi când faceți un copil?! Noi suntem pregătiți, suntem bunici tineri, ne-am antrenat să ieșim prin parc…!

Și atunci, cei doi tineri s-ar gândi că e de bine să aibă un copil, dar după vestea cu copilul urmează Valea Plângerii: mama-soacră și-a adus aminte că are un picior care trebuie tratat! Cât? Tot timpul! Tata-socru, când se trezește, spune:

– Da, tată, sigur că da!

Și când ajungi cu copilul la el și îi spui:

– Uite, tată, eu mâine am treabă…

– A, mâine?

– Atunci, poimâine…

– A, săptămâna asta în niciun caz!

– Păi, atunci spune-mi când.

– Nu știu. Mai vedem noi!

Ce ar însemna ca Dumnezeu să își pună mintea cu niște oameni iresponsabili, care cred că pot să nască un copil și pot să îl lase așa, în eter, să îi dea drumul?! Și să se întoarcă eventual în clasa întâi, să îl mai vadă o dată, să îi facă cu mâna și după aia să le spună: ”Gata, sunt la liceu!”, apoi că a terminat liceul, a terminat și Facultatea, s-a însurat și le dă și niște nepoți! Nu e chiar așa. Asta ar însemna ca noi să ne adunăm numai să cerem: ”Dă-mi pe aia”, ”Dă-mi pe ailaltă”! Nu! Dacă cei doi ar fi niște părinți sau niște viitori părinți responsabili, ar spune așa:

– Bun. Hai să vedem cum împărțim lucrurile!

Știu că este anti-pedagogic și mă pot judeca persoanele îndreptățite și chiar cu expertiză în domeniu! Eu când am aflat vestea că voi fi tată și știam de mult că o să am două fete, m-am antrenat, pentru că nu erau mașini de spălat pe toate drumurile, așa cum sunt acum, nu erau Pampers, nici nu se auzise de ei! Și am luat o bucată de săpun de casă, am luat cele 17 scutece pe care le aveam achiziționate, adică ”moștenite” de la o cumnată, și le-am băgat în cadă, mi-am fixat un ceas, să văd cât durează să dau din mâini cum dă mașina de spălat, în cadă, să dau cu săpun respectivele scutece, 17 la număr și când le-am terminat și mi-am dat seama că sunt 12 minute și după aceea încep niște clătiri, cam în 25 de minute am terminat și am spus:

– Gata! E perfect! Mă bag!

Mi-am făcut socoteala că învățasem la Seminar cât să mă duc la Facultate mult mai… lejer și am spus:

– Sigur că da!

Ce-ar fi fost să fi așteptat să vină mama sau să vină mama-soacră care știau că au niște copii studenți în București și atât? N-aș mai fi fost bunic, acum. Nu credeam că o să ajung ca după o săptămână de chinuială cu părinții, socrii, prin spitale, prin cămine, să Îi spun: ”Doamne, aș vrea să mai fiu bunic”, parcă fusesem copil suficient de mult. Aș vrea să fiu ce sunt de fapt! Sunt și copil, într-adevăr, dar în momentul în care te zbați și constați neputința sistemelor și constați că lucrurile nu merg așa cum îi înveți tu pe alții și spui ”Nu, Doamne, trebuie să îi învăț în continuare!”, pe mine asta m-a salvat! Să vin în fața dumneavoastră, să vă spun: ”Da, sunt oleacă șifonat dar nu de tot! Sunt oleacă deranjat, dar nu judec sistemele și fac ceea ce ține de mine”. Dar, într-adevăr, am făcut-o pe asta și trebuie să vă spun, L-am rugat pe Dumnezeu să mă lase să mai fiu bunic. E greu să fii copil! Dar nu bunic, deodată, așa cum revin la ce vă spuneam cu copilul din clasa a cincea care se vrea direct în a opta.

Văd oamenii în genunchi care se pocăiesc și poate îmi rânduiește Dumnezeu să am și dintre cei care mă și ascultă, pentru că să știți că nu mă ascultă decât un segment foarte mic dintre fiii mei duhovnicești! E adevărat că poate nici nu prezint prea multă încredere, de vreme ce chiar ieri m-am întâlnit cu cineva care după ce a constatat că m-a rugat destul pentru o intervenție despre părintele Arsenie, a spus:

– Și totuși trebuie să îți spun ceva. Dar nu de la mine! Mi-a spus un vecin, un cunoscut care mă știe foarte bine mi-a spus: ”Da, a vorbit bine părintele, dar totuși, când vorbea despre părintele Arsenie, îi râdea gura, așa, parcă râdea de el, nu-i așa?!” A, eu știu despre tine dar…!

Mă știe, Slavă Domnului, printre altele trebuia să îmi fie și nașă, poate că am cerut eu ce nu trebuia și acum primesc răspunsul. Și i-am spus:

– Dar să știi că nu sunt eu primul care pățește așa ceva! Părintele Teofil, Dumnezeu să îl odihnească, a fost întrebat de către cineva de ce zâmbește tot timpul și a răspuns foarte simplu:

– Așa sunt eu.

Așa sunt și eu! Probabil că sunt mulți care din cauza, nu datorită acestui lucru, nu mă iau în serios! Alții, datorită acestui lucru, sunt încurajați, dar bag seamă că sunt foarte mulți din partea cealaltă, care din cauza acestui lucru nu mă iau în serios sau consideră că… mă străduiesc. Dacă e să vă spun cinstit, mă străduiesc să nu zâmbesc atât cât aș putea să o fac! Am avut slujbe de înmormântare pe care le-am deturnat, efectiv, pentru că nu îmi place ca oamenii să nu înțeleagă că de fapt, Slujba de Prohodire este Slujba Învierii, este primul pas către a aduna comunitatea care este în jurul sicriului și a transmite un mesaj de Înviere, nicidecum de tânguire!

”Nu știți ce cereți”! Fiecare zi este importantă! Fiecare zi este frumoasă, fiecare zi are o ofertă extraordinară! Haideți să folosim oferta aceasta! Vă mulțumesc și dumneavoastră că mi-ați oferit niște urechi de auzit, că mi-ați oferit posibilitatea să mă spovedesc și să vă spun că dacă mă vedeți zâmbind, aveți dreptul să mă judecați, dar vă dau o singură scuză, așa sunt eu și nu mă străduiesc să o fac. Câteodată, așa cum v-am spus, mă străduiesc să nu ies prea mult în față cu zâmbetul, dar nici asta nu prea îmi iese, așa că să nu contați pe așa ceva.

Să vă dea Dumnezeu sănătate multă, spor, ajutor și încet, încet ne apropiem de Sfintele Paști. Marți, la ora 9, vom face Liturghia Darurilor Înainte Sfințite pe care noi o făceam miercurea, dar o facem marți pentru că este Sfântul Gheorghe. Ne-am pregătit să ne apropiem de Florii, de Paști și de noi înșine, pentru că noi suntem cei care am aflat acum că Hristos va fi dat pe mâna unor păcătoși, că va fi răstignit, dar să nu uităm că va fi și înviat, că va învia! Nu Îl va învia nimeni, va învia El! Așa suntem și noi învățați! Să vă dea Dumnezeu putere multă!

Predica părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, la Duminica a V-a din Post, Prevestirea patimilor. Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a-i putea reda aici… mesajele, reașezate după puterea și înțelegerea mea. Mulțumiri pentru Veronica Cristina Radu, pentru înregistrarea integrală a predicii părintelui Marius, pe care o puteți urmări pe https://www.youtube.com/watch?v=bvCvrf8IYQs