Sfânta Parascheva? Feminitate, iubire, iertare…
Am fost acum câteva zile invitat la o expoziție și m-am apropiat de niște statuiete foarte măiestrit lucrate, dar din punctul de vedere al artei frumosului nu satisfăceau sub nicio formă! Am bănuit că e vorba de estetica urâtului, dar nu m-am lăsat pradă! Și i-am spus celei care se ocupa de expoziție, nu știam că profesorul dumneaei a fost cel care aranjase expoziția, am îndrăznit să mă apropii și să îi descriu puțin ce văd.
Era o expoziție despre Adam și Eva. Și fața Evei nu avea nicio legătură cu idealul de frumusețe sau de vreo delicatețe în vreun fel, nu! ”Din topor” este încă îngăduitor spus! O față căzută… Și atunci m-am gândit cum să îi explic, că mai erau câțiva care simțeau că urmează să comentez ceva și am spus:
– La femeie trebuie să știm că nu au existat în lume prea mulți sculptori sau artiști care să dezvăluie toate aspectele feminității. Aici este vorba de maternitate. Dacă era vorba de frumusețe, nu mai vedeați maternitatea! Vă spun eu, acum, cu mâna pe inimă!
Un tânăr de 19 ani nu îmbrățișează o fată neapărat ca să îi facă un copil, nu! Acolo e feminitatea, e altceva! Dar expoziția respectivă vorbea despre maternitate! Și mi-a zis ucenica profesorului:
– Cred că ar fi mândru domnul profesor să afle cum se poate interpreta.
Știți că aceste interpretări sunt ca nebunul care aruncă o piatră și o sută sar să o scoată de acolo. Cum eram la școală:
– Poetul a vrut să zică…
Ei, n-a vrut să zică așa, dar zicem noi, ca să dea bine!
Ce-am vrut eu să vă spun. Să știți că femeia are foarte multe unghiuri din care o putem privi și ca să nu ne fugă ochii către altceva, un artist care vrea să arate feminitatea este, în primul rând, cel care acum patru mii de ani înainte de Hristos, la Axiopolis, a făcut niște busturi ale Născătoarei. Fără cap, fără picioare! De ce? Ca să știm despre ce este vorba! Dacă vroia să o prezinte pe Venus din Milo, ați văzut, se poate și așa. Dar nu mai poți găsi, în Venus din Milo, maternitatea chiar așa, n-ai loc pentru așa ceva. Asta este femeia.
Feminitatea înseamnă mersul Anei către șantierul lui Manole, deși știa ce o așteaptă. Adică bărbăție, dârzenie și frumusețe sufletească, asta e feminitatea! Nu voluntarism, nu alergare de colo, colo, ca să te vadă cineva, nu imagine, ci pur și simplu iubire. Pentru că acum ne aflăm lângă baldachinul Cuvioasei, am curaj să vă spun lucrul acesta. Pentru că din femeie trebuie să vezi ceva complet.
Mi-a îngăduit Cuvioasa Maică Parascheva, care la 27 de ani a trecut dincolo, să vă vorbesc despre aceste lucruri, pentru că ele au rămas în continuare în preocuparea noastră și dacă lumea masculină ar fi mai atentă să nu meargă pe ceea ce se spune, pe ceea ce îți sare în ochi, prima dată, cu siguranță că vom avea o lume adevărată. Nu înseamnă că ea nu există, înseamnă că ea nu este luată în seamă.
Iubiți credincioși, această floare este o dalie. Este luată, acum, din baldachinul de la Iași și dumneavoastră sunteți mulțimea de pelerini care așteptați să atingeți Sfintele Moaște. Voi încerca să vă fac să plecați astăzi cu acest sentiment, că ați fost la Iași, ați atins Sfintele Moaște și v-ați întors. Iar cei de acasă, să se considere parte din pelerinii care acum așteaptă cuminți să atingă Sfânta Raclă.
Este o zi deosebită, o zi în care eu nu credeam că o să am biserica plină, o zi de toamnă generoasă. Pentru cei care își mai aduc aminte că anul școlar, de-adevăratelea, începea la 1 noiembrie, după ce se culegea porumbul și se culegeau strugurii, se scotea din pământ sfecla și aveau loc mai multe astfel de activități, această zi era una foarte rară, pentru că eu, personal, am fost la Seminar, cinci ani în care diminețile de după 15 septembrie toate erau reci, umede și prima brumă era dată cu câteva zile înainte de a începe școala.
Suntem acum cu această floare în mână, dar adunați de Mântuitorul, prin Sfinții Părinți, care au rânduit ca astăzi să ne propună un episod excepțional, acela al vizitei Mântuitorului în casa lui Simon. Chemându-L în casă, așezându-L la masă, Simon a constatat că mai aflase și altcineva că îi calcă prin casă Hristos și o femeie despre care toată lumea știa că nu avea un trecut chiar atât de curat, dar de glorios cu siguranță, s-a apropiat și Îi săruta picioarele lui Iisus, Îi uda cu lacrimi și Îi ștergea cu părul capului picioarele. Când a văzut, Simon a zis:
– Dacă Acesta ar fi un prooroc, ar ști cine este și ce fel de femeie este aceasta care se apropie de El.
Și Mântuitorul, cu multă blândețe, i-a spus:
– Simone, am să îți spun ceva. Un cămătar avea doi datornici. Unul îi era dator 500 de dinari, altul, 50. Și neavând cu ce să plătească nici unul, nici celălalt, i-a iertat pe amândoi. Care dintre ei ți se pare că îl va iubi mai mult?
Și Simon, așa, după toate normele… economico-emoționale, i-a răspuns:
– Cel căruia i-a iertat mai mult, mă gândesc.
Și Mântuitorul i-a făcut legătura cu ceea ce vroia să îi spună:
– Am intrat la tine în casă și apă pe picioare nu mi-ai turnat, însă de când am intrat, femeia aceasta cu lacrimi mi-a spălat picioarele. Untdelemn pe cap nu mi-ai turnat, dar de când a intrat femeia aceasta, îmi unge picioarele și le șterge cu părul capului ei.
A rămas, oarecum, Simon foarte impresionat, dar toți așteptau continuarea. Și Mântuitorul a spus-o foarte clar:
– Iertate sunt păcatele tale cele multe, căci mult ai iubit.
În acel moment, murmurau deja:
– Cine este acesta care iartă și păcatele?
Și Mântuitorul a dat atunci de înțeles care este adevărul venirii Lui pe pământ:
– Femeie, credința ta te-a mântuit, mergi în pace.
Asta înseamnă că Mântuitorul a venit să aducă Împărăția Cerurilor în interiorul nostru. Nu ne iartă cineva din exterior, până când nu ne iertăm noi. Credința noastră trebuie să fie una lucrătoare, una care să se hrănească cu iubire! Faptele și emoția femeii aceleia i-au dat iertare păcatelor, pentru că Dumnezeu i-a instalat, prin sentimentul acesta nobil al iubirii și al dăruirii, i-a instalat Împărăția Cerurilor înăuntru! O Împărăție care era predată și în sinagogă, era și pe băncile fariseilor, era în cărțile tuturor bătrânilor și cărturarilor, numai că de acolo nu ajunge în suflet, fără emoție!
Dar să revenim la ”motorul” Evangheliei de astăzi, care este dragostea! ”Acesteia i s-au iertat multe păcate pentru că mult a iubit”. Ce înseamnă iubirea asta? Cred că a venit prilejul să lămuresc multe discuții cu fiice și fii duhovnicești de-ai mei. Da! Sunt ca un măr copt care trebuie să fie cules! Ani de zile m-am luptat cu oameni care nu au înțeles că iubirea are două capete și astăzi, la Sfânta Evanghelie, mi-am dat seama de adevărul acesta pe care nu l-am predat până acum. Și anume, trebuie să ne învățăm să ne hrănim cu iubirea, să ne hrănim cu… feedback-ul, ca să zic pe românește! Să ne hrănim cu ecoul, cu tot ceea ce înseamnă răspunsul la iubirea noastră. De ce? Ca să ne ferim de a iubi pe cine nu trebuie? Nu. De a iubi pe cel care nu ne iubește cu aceeași măsură.
Dacă nu învățăm să ne hrănim nu cu iubirea pe care o dăm, ci cu cea pe care o primim, dar nu în sens egoist, că să primesc și eu, nu, cu ecoul iubirii mele, să văd iubirea mea care pleacă la o proporție din mine, când se întoarce! Dacă nu este mai mare decât ceea ce a plecat de la mine, că așa funcționează perpetuum mobile, nu altfel, înseamnă că nu a reușit să producă efect în celălalt și dacă nu a reușit să producă efect, lăsați-o baltă! Nu vă mai amăgiți, că nu a fost în toane bune, că a fost mămițica soacră… Nu! Nu! La voi este Împărăția Cerurilor, hrăniți-o! Nu mai așteptați să vă spună altul cum să faceți! Nu a învățat-o Mântuitorul:
– Măi femeie, vezi că ăsta care m-a invitat în casă nu mi-a uns nici capul, nu mi-a spălat nici picioarele, vino mata și fă asta.
Nu! Nu i-a zis-o Mântuitorul! De ce? Pentru că nu a fost nevoie! Așa e și în dragoste! Nu e nevoie să îți spună celălalt! Dacă apuci să ceri partenerului tău de viață să facă și el ceva frumos pentru tine, înseamnă că nu există sentimente! Dacă nu ți se răspunde la întrebări neadresate, nu mai încercați să vă amăgiți! Dacă e nevoie să îi spui că ai vrea să iei o pauză și să te simți chemată, nu mai insistați, pentru că așa funcționează dragostea! Nu a luat lecții de spălat pe picioare de la farisei sau de la cărturari femeia care a spălat, astăzi, picioarele Mântuitorului. Nu a luat lecții de la vreun hair-stylist, să vadă cum se șterge cu părul capului. A făcut-o din dragoste. De ce? Pentru că a simțit dragostea! A simțit răspunsul Mântuitorului, a simțit că are cu cine, a simțit că face ceva nu în mod egoist, îți dau ca să îmi dai! Nu e un schimb.
Iubirea nu este un schimb. Iubirea este o emoție! Nu trebuie să știi niciodată de ce îl iubești pe celălalt. Dacă răspunzi la întrebarea de ce îl iubești, s-a terminat! Înseamnă interes!
Dacă te întreabă cineva:
– Măi tinere, de ce o iubești pe Măria?
Frumos spunea părintele Arsenie:
– Ion și Măria.
Ion și Măria s-au însurat de mici și pleacă Ion la tăiat lemne și Măria a rămas să gătească. Nu știu dacă avea cartea de bucate a lui Sanda Marin, dar a început să gătească! Numai că, cu gândul la Ion, mintea i-a zburdat și a început să îi miroasă a afumat. Știți panica aceea care te cuprinde că miroase a cartofi prăjiți și tu i-ai pus la fiert? Cam așa este. Numai că s-a uitat, așa, la soare, că la ceas nu cred că era pe vremea aceea, cum povestea părintele Arsenie și a zis:
– Nu am timp să fac alta. Am încurcat-o! Primul meu test l-am picat. Mama ce-o să zică, Ion, nu mai zic, l-am pierdut!
Și a venit Ionică și ea, plânsă toată.
– Mărie, ce s-a întâmplat?!
– Păi, acum s-o spun p-aia dreaptă. Cu gândul la tine, am uitat mâncarea pe foc și s-a afumat.
– A, dar nu-i nimic, Mărie! O mâncăm așa, cât se poate, dar știi ce mă bucur? Că erai cu gândul la mine!
Asta-i dragostea! Asta-i dragostea! Dacă te-ntreabă cineva:
– Mă tinere, de ce iubești pe Măria?
Să se uite tânărul la tine, preț de câteva secunde, să spună:
– Chiar așa! N-am cum să spun, că nu știu decât atât, că o iubesc.
Asta-i dragostea! Altceva nimic! Altceva e poveste, altceva este găzduirea lui Simon, care a fost impecabilă din punctul lui de vedere, dar nu din punctul de vedere nici măcar al tradiției! I-ai pus la dispoziție ce era. Dar vroiam să ajung și la un alt aspect. Pe femeie, întotdeauna, a judecat-o lumea masculină pe dinafară. Toți au etichetat pe femeia aceea. Toți L-au învinovățit pe Mântuitorul, chiar până la a ajunge să spună:
– Nu-i nimic de capul Lui.
Nu sunt cuvintele acestea, acestea sunt ale mele, dar cam așa sunau:
– Dacă ar ști, dacă ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel de femeie e asta!
Vedeți? Femeia întotdeauna și-a ”propulsat” feminitatea în continuare, n-a fost dependentă, că murmurul acesta, chiar dacă nu era ceva de decibeli, totuși, femeia aceea simțea privirile tuturor celor care o judecaseră mereu și nu a contenit să facă lucrarea dragostei. Asta este feminitatea!
Prilejul pe care ni-l oferă, astăzi, Cuvioasa Maică Parascheva este tocmai acesta: de a vedea femeia total, de a vedea femeia care nu s-a dus la gazdă să îi spună:
– Dumneata, din punct de vedere al protocolului, ai făcut niște greșeli și îndrept eu, cu ce pot!
Nu s-a dus să facă asta, dar a făcut-o, fără cuvinte, a îndreptat un protocol pe care gazda nu a fost în stare să îl respecte după corectitudine. Măcar atât! Știți că e diferență între ce e corect și ce e drept, ce e moral și ce e corect și așa mai departe. Nici măcar asta nu o făcuse! Da, dar judecata o făcea:
– Eee, dacă ar ști ăsta cine e asta, ar lua măsuri!
În lumea aceasta trăim și noi, dar nu trebuie să luăm din aceste exemple decât ceea ce trebuie. Dacă suntem gazdă, să încercăm măcar să respectăm protocolul, dacă suntem iubitori, să nu-l tragem de mânecă pe cel care a greșit, ci să ne asemănăm femeii care astăzi, fără vreun protocol scris sau impus, a făcut ceea ce a simțit! Va să zică, astăzi ne învață Cuvioasa să facem ceea ce simțim. De ce? Pentru că ea însăși, când era o fetiță, a intrat în biserică și a auzit pericopa Evangheliei care acum se citește la Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci:
– Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.
Cum a ieșit din biserică, și-a dezbrăcat hainele, că era o familie bogată cea din care făcea ea parte, și le-a schimbat cu prima cerșetoare și a plecat. Asta înseamnă ca atunci când ai un sentiment, față de Ion, primul lucru pe care îl faci, îi dai tot. Dacă te satisface asta, este perfect! Dar dacă nu știi să te hrănești cu efectele create de ceea ce tu ai făcut, greșești! Pentru că fără să îți dai seama, tot aștepți un răspuns și în momentul în care tot aștepți și aștepți și întârzie răspunsul acela, începe să se instaureze o stare de panică și să te întrebi cu ce ai greșit, de ce nu ai parte de un răspuns așa cum trebuie, de ce nu se uită la tine sau de ce se uită la alta. Și atunci, ai greșit.
Când ai greșit? Când nu ți-ai cultivat această stare de a te educa să te hrănești din efecte. Pentru că dacă produci prin cauze efecte care nu ajung până la tine, înseamnă că tu ești de vină, cauzele nu au fost suficiente. Înseamnă că radarul acela emoționalo-intuitiv feminin nu a funcționat. Nu vreau să intrăm în amănunte, că poate marca de mașină sau firma de îmbrăcăminte cu care era îmbrăcat te-ar fi influențat în vreun fel sau în altul, dar cert este că de acum înainte, măcar, să ne cultivăm această posibilitate care există în noi, de a începe să ne hrănim cu ceea ce culegem din semințele pe care le-am aruncat.
Orice carte, oricât de importantă ar fi, orice post pe care îl parcurgeți o dată, de două ori, de trei ori, știu niște oameni care ascultă aproape neîncetat, dacă nu scoate ceva din noi, nu și-a atins scopul. Dacă numai încarcă, să știți că rămân acolo. Nicio bibliotecă nu poate să ne cadă în freză, așa, și să ne intre în cap, după cum nici Împărăția Cerurilor despre care noi credem și învățăm la școală, în școli înalte, unde e și ce facem. Păi, dacă ascultați un teolog, dacă vă va vorbi despre Sfânta Treime, dacă nu taie, cu limită de micron, cuvintele, frazele, paginile și vă spune tot felul de lucruri, dar dacă nu e în stare să îți introducă emoțional că, de fapt, credința ta te-a mântuit, nu formula pe care i-o spui unuia și îi întorci spatele imediat, că ai altă treabă!
Dacă în miez de iarnă ar bate cineva la geam, la dumneavoastră, fiind cu mașina și oprind la o intersecție și vă uitați la el că e dezbrăcat și se vede pe el că e nemâncat și are ochii strălucind a speranță că îi dați ceva și deschideți geamul, tacticos și îi spuneți ”Ai grijă de tine” și închideți geamul la loc, asta e teologia! Asta e teologia! Duhovnicia înseamnă altceva! Înseamnă a coborî pe tot Dumnezeul în credință și a-L trăi și a ne da seama că de fapt, prilejul așteptării să ne vină rândul să atingem Racla Cuvioasei este tocmai aici. Sensul de a lua Împărăția din cărți, din biografii, din tot ceea ce am învățat de peste tot și a o aduce în suflet, ca să trăim adevărul pe care Mântuitorul ni-l spune:
– Credința ta te-a mântuit, mergi în pace.
Dacă după o slujbă vreți să mergeți în pace acasă, să nu vă uitați că vor fi indicatoare de ”Pace” care vă vor duce într-o zonă de pace! Drumul spre casă întâlnește același Dorel care v-a luat apa, care v-a făcut să vă cadă tencuiala, el face parte din Împărăția Cerurilor! Cum? Prin îngăduința pe care noi trebuie să o îmbunătățim în noi.
Mulțumiri părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru predica la slujba Sfintei Parascheva de la Iași, transcrisă și ”așezată” de mine într-un format diferit, după înregistrarea oferită de Veronica Cristina Radu, căreia îi mulțumesc, de asemenea. Vă sugerez și vouă, celor ce ați citit aceste cuvinte cu efect de… lifting garantat pentru toate tipurile de suflet, să le reașezați în forma care vi se potrivește acum. Găsiți varianta audio/video pe
Leave a Comment