”Noi înșine suntem o Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite”

”Cu pace să ieșim întru numele Domnului”

Rostul și rânduiala Liturghiei Darurilor Înainte Sfințite sunt unele cu totul și cu totul diferite față de ceea ce știm despre Sfânta Liturghie. Ați constatat o mai mare stare de smerenie, o mai mare stare de ”bucurie de Post”, ca să spun așa. Această expresie de ”bucurie de Post” este una la care vreau să rămân puțin în seara aceasta, cum este rânduiala Liturghiei.

Bucuria trebuie să rămână ființial în noi, chiar dacă dincolo de tot ceea ce înseamnă pregătirea Postului ni se reclamă o anumită stare de întristare, de participare la ceea ce urmează să se întâmple pe Golgota, dar viața are acest sâmbure al bucuriei, pentru că din iubire răsare bucuria. E adevărat că suferința este moneda de schimb a dragostei, suferința este măsura dragostei, cu cât iubești pe cineva mai mult, cu atât suferi mai mult pentru că, cu cât vrei să îi arăți celuilalt că îl iubești, cu atât trebuie să fii pregătit să și suferi pentru acest lucru. De aceea, Liturghia Darurilor Înainte Sfințite este una care ne învață cum să procedăm ca să ne bucurăm tot timpul, inclusiv în Post. Și anume, ați constatat că se numește Liturghia Darurilor Înainte Sfințite. La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din duminici se pregătește și se sfințește Sfântul Agneț pentru zilele în care se săvârșește, în cursul săptămânii, Sfânta Liturghie. Înseamnă că Liturghia de astăzi este o preluare de ștafetă, așa cum v-am mai spus și altă dată, dar această preluare de ștafetă ne aduce în conștiință un adevăr: nimic din ceea ce facem acum nu este bazat pe ceea ce gândim și plănuim acum, ci vine de dinainte!

Dacă nu învățăm să respectăm ce a fost înaintea noastră, inclusiv în omul păcătos din noi, să cultivăm ceea ce a fost spre o devenire, să știți că nu ajungem nicăieri. Mântuitorul s-a înconjurat de vameși și de păcătoși și de desfrânate pentru că vedea, în toți aceștia, potențialul că vor ajunge sfinți. Cei care Îl vedeau pe Mântuitorul înconjurat de vameși și de păcătoși și cârteau, nu erau în stare să vadă dincolo de ceea ce Mântuitorul vedea. Noi, de multe ori, suntem judecătorii celor de lângă noi și ni se pare nouă că ceilalți ori nu merită, ori nu au făcut ceea ce trebuie. În general, Ortodoxia are o problemă pe tema aceasta, în sensul că parcă ar vrea să îi facă pe toți la fel. Adică, dacă era să fim toți la fel, credeți că Dumnezeu nu ar fi făcut-o înaintea ortodocșilor?! Haideți să fim puțin cu picioarele pe pământ, pentru că Dumnezeu ne vrea pe noi să respectăm potențialitatea celui de lângă noi.

Chiar am avut o mare, mare bucurie, zilele trecute, când am spovedit. În general vin familii, soț, soție și chiar îi felicit că țin această legătură pentru că este foarte important să ai o rădăcină comună în duhovnic și după ce l-am spovedit și l-am și împărtășit pe soț, a ieșit cu așa o mare bucurie și a spus:

– Dragă, ia uite că părintele m-a împărtășit! Te așteaptă acum pe tine!

Vai de mine, nu am să vă pot reda în cuvinte starea de perplexitate pe care am văzut-o la doamna, starea de panică și de reproș pe care mi-a ”vărsat-o” așa cum ”varsă” orice soție ortodoxă adevărată:

– Ce-ați făcut, părinte?!

Eu eram mai liniștit ca oricând:

– Soro, ce-am făcut?!

– Ăsta n-a postit o secundă în viața lui! Cum de v-ați permis să îl împărtășiți?!

– Pentru că eu îl iubesc așa cum este și pentru că Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum suntem!

Și am început, bineînțeles că neputincios, să vorbesc în fața cuiva care nu are urechi de auzit de bine pentru ”ăsta”! Îți vine foarte greu, dar nu trebuie să te oprești niciodată! Și i-am explicat că dacă dumneaei postește, trebuie în primul rând să își vindece părerea despre ”ăsta”, cum că putem să îl ajutăm altfel decât crede domnia sa. Supărarea i-a trecut și nu i-a trecut, noroc că ne cunoșteam de vreo 25 de ani și nu mi-a promis că mă iartă neapărat, dar mi-a promis că începe să înțeleagă și că se străduiește. Pe mine m-a satisfăcut foarte bine, i-am împărtășit și au plecat. Numai că am avut marea bucurie ca alaltăieri să mă întâlnesc cu amândoi și doamna era extraordinar de fericită. Mi-a spus:

– Părinte, soțul meu (deja nu mai era ”ăsta”, mare lucru!) de când l-ați împărtășit (e adevărat, trecuseră numai trei zile) nu a mai mâncat de dulce! A spus că dacă dumneavoastră ați făcut un pogorământ, trebuie să facă și el ceva!

Și soțul, cu mare bucurie, mi-a spus:

– Părinte, într-adevăr, nu am postit niciodată, dar acum am făcut-o cu așa o ușurință și așa o dragoste încât am înțeles și eu care e rostul Postului!

De ce v-am spus toate lucrurile acestea? V-am împărtășit bucuriile mele duhovnicești pentru că, în afară de faptul că s-a întâmplat foarte de curând, vreau să înțelegeți ce așteaptă Dumnezeu de la noi în timpul Postului. Așteaptă să ne vindecăm de această ”luare de poziție”, de această dorință de a-i face pe toți sfinți! Credeți că dacă era cazul, nu o făcea Dumnezeu înaintea noastră?! Dumnezeu ne iubește așa cum suntem și Liturghia pe care am oficiat-o astăzi este o liturghie care preia Darurile Sfințite din duminica trecută. Asta înseamnă că și noi preluăm, în momentul în care începem un Post, în momentul în care ne pregătim pentru ceva, preluăm din potențialul de sfințenie pe care îl avem.

Noi înșine suntem o Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, ne-am născut cu grija lui Dumnezeu, am ajuns în lumea aceasta cu o viață pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o într-un potențial sfințit și noi trebuie să învățăm să ne bucurăm de acest potențial. Cum? Prin participarea la această Sfântă Liturghie pe care am oficiat-o aici pentru dumneavoastră și să nu credeți că am să număr vreodată enoriașii care sunt în fața mea sau enoriașii care s-au împărtășit. Chiar m-am bucurat foarte mult că astăzi am avut un număr foarte important, luând-o ca proporție din câți suntem aici că ne-am întâlnit cu Hristos. Dar să știți că dincolo de tot ceea ce credem noi că este de cuantificat în viața unei cetăți, mie îmi sună un singur mesaj, acela al lui Avraam și al lui Lot, când se duceau spre Sodoma și Gomora. Avraam a ”negociat” cu Dumnezeu și a spus:

– Doamne, dacă vor fi 50 drepți în cetate, vei mai prăpădi cetatea cu foc?

Și a spus Domnul:

– Nu!

Și atunci, Avraam a forțat:

– Dar dacă vor fi numai 40?

– Nici atunci.

Și a mers mai departe Avraam:

– Dar dacă or fi numai zece?

Și i-a spus:

– Nu voi pierde cetatea pentru zece.

Și atunci a stabilit că și unul dacă va fi, pe acela îl va ”extrage” înainte de a pierde cetatea. Eu cred că în ceea ce privește cetatea noastră, cu siguranță că Dumnezeu nu o va distruge pentru că suntem în ”marja de negocieri” a lui Avraam. Bucuria aceasta pe care eu personal o am și părintele Alin o are, de a avea, în biserică, ”extras” din cetate, pe cei pentru care Dumnezeu are grijă de cetate, să știți că trece dincolo și împlinește Liturghia Darurilor Înainte Sfințite.

În Postul acesta, Liturghia Darurilor Înainte Sfințite înseamnă o asumare că sfințenia este în noi dar noi trebuie să o demonstrăm. Noi trebuie să îl vedem pe celălalt în potențialul pe care îl are, noi trebuie să îl considerăm pe celălalt deja vindecat, noi trebuie să îl considerăm pe celălalt deja înaintea noastră. Noi nu suntem într-o concurență cu el, ci trebuie să îl luăm ca model! De aceea vă spun că Liturghia aceasta este o mare taină, o taină a smereniei, o taină a preluării a tot ceea ce sfințenia care ne este dată să o trăim, să o aducem în viața noastră, pentru că ea este în potențialul nostru dar dacă noi nu o aducem în viața noastră, nu am făcut nimic. Dacă noi postim cu ochii la celălalt că el nu face ca noi, dacă noi postim cu ochii la celălalt că i-a sărit țandăra, înseamnă că Postul nostru e… defect. Trebuie să postim astfel încât să înțelegem și noi din neputința celuilalt și să ne-o asumăm noi, astfel încât el văzând că l-am despovărat de ceea ce era asupra lui, să se poată simți și el bine, ca să poată să facă pe cele ale Postului. Liturghia Darurilor Înainte Sfințite înseamnă tocmai a prelua din potențialul nostru și a oferi pe tavă celorlalți și iată că acum, noi, în ceea ce privește comunitatea noastră, cred că suntem cei datorită cărora Dumnezeu va avea grijă de cetate mai mult decât pot să aibă grijă cei care sunt de altminteri și plătiți ca să o facă. E treaba lor! Nu trebuie acum să tragem de mânecă pe unul sau pe altul că e praf sau că cine știe ce șantier s-a deschis a treia oară și se sapă în același loc de acum patru ani încoace și nu se mai termină nimic. Nu, trebuie să știm că suntem datori a-i iubi pe toți.

A iubi pe toți înseamnă a ne apropia încet, încet și de sensul Postului, dar mai ales de sensul Liturghiei Darurilor Înainte Sfințite. Să ne dea Dumnezeu ca până la Paști, exersând această atitudine de a ne baza pe sfințenia din noi, să începem să nu mai judecăm pe ceilalți și pur și simplu să ne bucurăm împreună.

Predica la Liturghia Darurilor Înainte Sfințite rostită de părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța. Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința ca eu să pot reda aici textul predicii sale și îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea predicii, care a făcut posibilă transcrierea acesteia.