Nu este ușor să mori nici ca Dumnezeu!

Astăzi am încercat să creăm o atmosferă de taină. Taina este legată și de lumină, pentru că prezența luminii trebuie să fie percepută altfel în zona de taină, este o lumină lăuntrică, nu este o lumină din afară, care să te ajute să vezi obiecte, ci este o lumină din interior, care să te ajute să ții drumul drept și să ocolești obstacolele. Lumina care te ajută să ocolești obstacolele nu este una artificială, din afară, ci invers. Dacă cineva crede că având o lumină foarte puternică poate să ajungă unde și-a propus câte ceva, se amăgește, pentru că lumina este cea care te protejează atunci când nu este văzută de către ceilalți, este o lumină interioară, lumina Cinei celei de Taină!

Erau ucenicii adunați într-o situație pe care dacă ar fi să o traducem și noi, nu am putea să o facem decât într-un fel. Să ne gândim că așteptăm o împărăție, la nivelul la care am fost învățați la școală, la nivelul la care așteaptă toată lumea să fie o împărăție. Inclusiv ucenicii, doi dintre ei, Petru și Ioan, fiii lui Zevedeu, au spus:

– Vrem să stăm și noi de-a stânga și de-a dreapta!

Vedeți că locurile acestea au fost totdeauna foarte licitate de premier și de vice, de stânga și de dreapta. Imaginați-vă că nu știți exact despre ce împărăție se vorbește și tot așteptați și când să fiți gata să preluați posturile cele dintâi, când să aflați că scrutinul este covârșitor în favoarea dumneavoastră, aflați că, de fapt, împărăția aceasta nu înseamnă să ți se așeze alții la picioare, neapărat, ci tu să fii la picioarele tuturor! Credeți că a fost ușor pentru ucenici să afle că dacă vor să fie întâi, trebuie să fie sluga tuturor?! Să vadă pe Cel pe care Îl vedeau împărat că le spală picioarele și le spune că așa trebuie să facă și ei, credeți că a fost ușor? Păi, nu este ușor nici astăzi, deși știm de unde este Împărăția lui Hristos, deși știm ce ne așteaptă, deși ne pregătim tot timpul, iată că am postit șase săptămâni și jumătate, mai bine, chiar, și totuși nu suntem pregătiți! Dar vă spun aceasta ca să vă introduc în atmosfera Cinei celei de Taină. Și noi trebuie să avem conștiința că nu suntem pregătiți, dacă ni se pare că știm unde este Împărăția și știm ce urmează, nu știm nimic! Suntem ca ucenicii, bâjbâind prin întuneric, crezând că trebuie să vină cineva să aprindă lumina! Nu o să aprindă nimeni lumina de afară, din interior trebuie să avem lumina!

Îmi aduc aminte de o întâlnire cu părintele Teofil Părăianu, în care mi-a spus că nu este nevoie să îi spun despre mine nimic, că vede el! Și a spus:

– Îmi face plăcere să stau lângă dumneata.

Era o conferință, aici, la Universitate. Lumina nu pornește din afară! Dacă părintele Teofil ar fi așteptat să aprindă cineva lumina și să îl facă să vadă cum vedea la începutul vieții, de altminteri, ar fi așteptat degeaba, pentru că dacă ar fi deschis ochii, și el era conștient de lucrul acesta, nu ar fi văzut mai bine decât vedea cu ochii închiși!

Cina cea de Taină la care vreau să rămân câteva momente este un eveniment al nostru, este un moment în care toată… adunătura teologică, toată această stare, este una prelucrată emoțional. Credeți-mă că toată slujba m-am gândit cum anume să fac să trăiesc această slujbă de joi din Săptămâna Patimilor, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și vă spun ceva: marea șansă că de Paște nu sunt eu de rând m-a făcut să spun că astăzi este Paștele meu! Și de aici s-a terminat totul, gata! De aici a început totul pentru că nu am mai bâjbâit în întuneric, ce să fac, unde găsesc, și am găsit Învierea într-o zi în care toți cei care mă văd zâmbind o să îmi spună:

– Dar ce este cu dumneavoastră, că este Săptămâna Patimilor și nu aveți un zâmbet chiar de Post?! Și nu încurajați chiar așa de… Post!

Ei bine, astăzi am aflat! De fapt, fiecare Liturghie este Învierea și Cina cea de Taină este același loc în care se întâlnesc astăzi, șovăitori, ucenicii și apostolii și în partea cealaltă, după ce se duc în Foișorul de Sus, după trei zile, intră Mântuitorul prin ușile încuiate și ei își dau seama că tot ceea ce i-a învățat despre Noua Împărăție se află altfel decât au crezut ei, dincolo de așteptările lor, dincolo de rotative, dincolo de aranjamente, dincolo de contracte și așa mai departe, s-au aflat deodată în fața unei alte realități! Nu putem să înțelegem lumea de astăzi, dacă nu ne vom întoarce la Cina cea de Taină, acolo unde nu se pun cap la cap niște informații și se influențează în sus sau în jos vreo Bursă, ci pur și simplu, acolo unde ne liniștim, acolo unde aflăm că lumina este cea din interior și că dacă vrem să nu ne împiedicăm de vreun obstacol, nu trebuie să aprindem neapărat lumina, ci noi să avem drumul drept și în spatele drumului drept să avem convingerea că facem tot ce ține de noi să merităm să ajungem în partea cealaltă! Vrednicia aceasta la care luptăm și la care lucrăm trebuie să înlocuiască orice subterfugiu, orice strategie de a ne deplasa în lumea aceasta, pentru că, vă spun ceva, lumea este așa cum o construim noi pe dinăuntru. Cei care se îngrijorează, n-au decât, cei care au credință au găsit deja un început, dar vă spun foarte direct: contează foarte mult ca lumina să fie înăuntru.

Am văzut și oameni care și-au pus deoparte de toate, oameni care și-au aranjat, pentru câteva generații, supraviețuirea și… super-supraviețuirea și care, totuși, sunt neliniștiți. Dar am văzut și oameni care nu știu dacă mâine vor mai putea să supraviețuiască și sunt mult mai liniștiți, pentru că se bucură de prezent. Dacă am fi în stare să ne adunăm gândurile, să trăim momentul acesta, vă spun că nici nu ar mai fi nevoie să vedem altfel viața, fiecare zi ar fi ca aceasta, liniștită!

Vă imaginați că în spatele a ceea ce se întâmplă dincolo de zidurile acestea, este un tumult pe care noi l-am creat! Eu însumi am o agendă pe care trebuie să o onorez pentru ziua de astăzi, dar nu mă grăbesc, pentru că voi face ceea ce ține de mine și anume, să pot să îmi păstrez firea! Dacă ar fi să mă iau după cele 1.800 de mesaje pe care nu le-am parcurs încă, nu mi-ar ajunge nici până la Paștele următor să dau un răspuns foarte pertinent. Zâmbetul meu nu înseamnă că nu îmi pasă, ci tocmai că îmi pasă! Lumea nu are nevoie de mine să alerg de colo, colo, ci are nevoie de mine în constanța pe care mi-am găsit-o de a arunca steluțe de mare în ocean. Nu pot să le arunc pe toate, doar ce v-am mărturisit despre mesajele pe care nu le-am citit, dar aș vrea ca cei cu care m-am întâlnit să aibă sentimentul că au primit totul! Poate că ceilalți se vor transforma în hateri, în judecători, este fix problema lor.

Vă vorbeam și despre cei care mă vorbesc de rău, să știți că eu am avut și foarte mulți dușmani, nu am știut, am aflat acum, mai de curând și m-am bucurat tare mult să constat a doua zi după Florii că exact despre cine vorbeam eu că mi-a trimis niște mesaje foarte directe vizavi de faptul că i-am salutat pe frații catolici, că noi eram de Florii și ei aveau Paștele și le-am urat ”Hristos a Înviat” și le-am urat toate cele, se află tot aici! Și eu m-am bucurat, să știți! Asta ne învață Cina cea de Taină, că ea se petrece într-o casă care poate să nu fie a noastră, de altminteri nu este nimic al nostru! Nici Mântuitorul nu Și-a făcut întâi o Catedrală a Mântuirii Neamului, ca să facă acolo Sfânta Liturghie! Le-a spus ucenicilor:

– Duceți-vă în locul cutare și spuneți-i lui cutare să pregătească camera!

Adică, nu i-a invitat la El acasă, nu i-a invitat într-un loc dintr-o anumită poziție a unui oraș, ca să spună:

– Da, este proprietatea Mea!

Și noi suntem la fel, Cina cea de Taină nu o petrecem în casele noastre. Dacă avem această conștiință, am rezolvat totul! Casa ta trebuie să o întreții după anumite standarde, dar în casa în care te afli trebuie să te simți bine. Chiar un înțelept aflat pe marginea drumului a văzut că vine de departe un convoi și s-a dus și el după convoi și a ajuns la Palatul Pașei, la Topkapî. Și l-a invitat Pașa, i-a dat un loc și l-a întrebat:

– Ce faci, dumneata?!

– Am și eu o întrebare, unde merge caravanseraiul ăsta?

– Păi, ăsta nu e caravanserai, ăsta e pe loc fix, nu e din cel de care știi dumneata că mergi nomad!

– Păi, cum adică?! Păi și al cui este?

– Al meu!

– Și înainte de dumneata?

– Al lui tata!

– Și înainte de tata?

– Al bunicului meu!

– Păi, înseamnă că e caravanserai, cum spun eu!

Totul este trecător! De ce ne agățăm atât de mult de gospodărie, acum?! Pentru că este o ispită! Bine, eu fiind îndeobște cunoscut că nu sunt așa de gospodar, nu pot să înaintez prea mult pe ideea aceasta, dar vă dau, așa, un mic argument! Nici pe acelea să nu le lăsați, dar nici pe celelalte! Atâta vreme cât insiști să faci numai pe o anumită direcție, unde este sărbătoarea?! Oare, sărbătoarea stă numai în vopsitul ouălor și cu mare grijă, nu cumva să fie în Vinerea Mare?! Doamne ferește! Nu cumva să ne spălăm pe cap diseară și mâine seară sau nu cumva să purtăm nu știu ce culoare pe noi?! Dacă în asta constă pregătirea de sărbători, vă apucă și Paștele următor tot nepregătiți!

Așadar, eu vă urez ca în zilele care au rămas până la Paști, să înțelegeți că Paștele deja a venit și dacă nu înțelegeți asta, o să îl așteptați degeaba! Liturghia de astăzi, pentru mine, a fost Liturghia din noaptea de Paști și Liturghia din noaptea de Paști va fi o Liturghie la care să mă bucur chiar mai mult decât m-am bucurat acum! Totul este o bucurie pentru un om care știe să se bucure, pentru un om care și-a făcut inventarul cu ceea ce are și a tăiat de pe listă tot ceea ce i se părea că nu are, pentru că numai i se părea! Aș vrea ca bunul Dumnezeu să ne pregătească într-o liniște desăvârșită, într-o lumină interioară, pentru că lumina pe interior nu are nevoie să vadă dacă bordurile sunt aliniate sau vopsite! Dacă vă spun lucrul acesta, să știți că eu mi-am vopsit deja bordurile în alb și roșu! Am voie să vă spun numai după ce am făcut anumite lucruri!

Trebuie să înțelegem că viața este frumoasă! Orașul acesta este superb!!! Nu mai suport să aud pe cineva că este un oraș închis, pentru că nu este așa! Ați închis voi ochii, cei care scrieți așa ceva sau care gândiți așa ceva! Deschideți ochii! Avem niște copii extraordinar de frumoși, în mâinile cărora stau și sănătatea, și pensiile noastre, ale celor care am albit deja! Dacă putem să îi încurajăm, cu siguranță că și ei vor face și vor avea, la rândul lor, după ei, tot ceea ce înseamnă lucruri frumoase!

Joia Mare, acest Mare Praznic, această mare zi, ne dă o lumină pe dinăuntru care ne va ajuta să facem ceea ce nu am avut timp să facem! Iată-ne și în ziua răstignirii, ziua de după citirea celor 12 Evanghelii, o zi pe care am prezentat-o în cei treizeci și oleacă de ani în multe feluri. Dar astăzi m-am gândit cum să aduc în cetate acest eveniment, pentru că am fost și foarte solicitat, în ultima vreme, să dau răspunsuri despre mesajul Bisericii, care este el și cum se regăsește Biserica în societate, dacă mai are vreun rost sau vreun mesaj pentru zilele noastre.

Am găsit de cuviință să mă prezint în fața dumneavoastră exact cum mă prezint la o înmormântare a unui om drag. Nu este atât de important momentul în sine, ci este important cât putem să ținem minte ce se întâmplă în noi. Emoția care se creează stând la căpătâiul unuia dintre noi produce niște trasee extraordinare, un soi de promisiune, un soi de trezire, un soi de resetare care vindecă totul!!! După o slujbă de înmormântare suntem vii, suntem și noi vindecați, constatăm că ne putem pipăi și viața merge mai departe, dar ce înseamnă acel departe este sensul pe care vreau să vi-l mărturisesc în seara aceasta. Tare mult m-am gândit dacă pot să vă transmit această emoție, cât poate să țină resetarea, vindecarea și Învierea! Ele sunt reale, atât resetarea, cât și Învierea sunt reale, numai că noi nu suntem în stare să le ducem măcar până a doua zi!

Toți plecăm gândindu-ne să îi sunăm pe cei pe care nu i-am sunat de mult, să îi îmbrățișăm pe cei pe care i-am nedreptățit, să mărturisim sentimentele direct, să nu mai spunem numai în completare, știți că este îndeobște cunoscut că ”Și eu” nu înseamnă ”Te iubesc”! Aceste exprimări americane, ”Me too”, lăsați-le, că nu sunt pentru noi! Dacă îți declară cineva că te iubește, spune-i că îl iubești și tu! Măcar atât! Dacă îți declară cineva că îi este dor de tine, spune-i că și ție îți este dor de el! Dacă îți spune cineva că ar vrea să te vadă, spune-i că și ție îți este dor și că te gândești de mult că trebuie să scurtați această distanță. Dar, am constatat în atâția ani în care am condus pe unul și pe altul că nu s-a întâmplat mare lucru, că viața și-a luat iar un parcurs așa-zis firesc, că am constatat că ”trebuie” să facem anumite lucruri, ori slujba de înmormântare este tocmai împotriva acestui ”trebuie”!

Mântuitorul ne dă voie astăzi să ne considerăm în situația pe care v-am spus-o, suntem la căpătâiul Cuiva care a plecat nu așa ușor cum Îl prezintă, din păcate, Teologia! Nu este ușor să mori nici ca Dumnezeu! ”Dumnezeule, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?!” Acum vă dați seama că El chiar a simțit ceea ce simte orice om! Și o să mă întrebați:

– Dar de unde știm?!

Dar știm din zbaterile celor pe care îi conducem, durerea este una firească, dar trebuie să înțelegem că nu aici este momentul pe care trebuie să îl accentuăm, ci momentul de după, momentul când ne-am trezit! Câți dintre noi nu ne-am trezit și am spus că acestea le voi face, îmi voi adapta programul astfel încât să am grijă și de nepoți, mă voi detașa puțin și de iureșul emoțional al schimbării colegului sau a șefului, voi fi mult mai limpede, de acum înainte, trebuie să trăiesc viața așa cum vine și a doua zi sună alarma și o iau de la capăt?! De ce?! Pentru că am uitat! Bine, și uitarea să știți că este o facultate a omului pe care trebuie să nu o luăm chiar așa în râs, că este foarte bună de multe ori, dar până aici! Uităm prea repede, uităm prea curând nu numai promisiunile pe care ni le facem, ci uităm calitatea pe care o avem!

Astăzi trebuie ca noi, în drum spre casă, măcar, nu am pretenție nici măcar până mâine dimineață, să ne pipăim și să spunem:

– Doamne, pe mine nu m-ai luat! Mi-ai mai dat o șansă!

Câți dintre noi pot să facă asta măcar o dată?! Măcar o dată și vă va fi de ajuns! V-am rugat tot Postul acesta să facem împreună un inventar cu ceea ce avem. Dacă ne pipăim, înseamnă că mai avem viață! Dacă vedem un cărucior în care este un neputincios împins de altcineva, să ne gândim că noi suntem foarte bogați. Dacă vedem pe cineva că tușește și noi suntem bine mersi, să constatăm că noi suntem sănătoși, pentru că dacă mergem mai departe cu logica, avem de luptat mai mult! Este îndeobște cunoscut faptul că un om sănătos are o mie de probleme, un om bolnav are numai una. Chiar vreți să aveți numai o problemă?! Chiar nu puteți să faceți un exercițiu de imaginație să nu fie nevoie să fiți bolnavi și să aveți numai o problemă?! Putem să o facem în acest moment în care Mântuitorul ne spune că misiunea Lui de abia atunci începea!

M-a întrebat astăzi cineva:

– Ei și ce-a făcut în alea trei zile cât a stat în mormânt?!

Și i-am răspuns:

– Exact ceea ce nu s-a făcut de la crearea lumii până la ajungerea Lui în mormânt!

Nu știu dacă am fost prea bine înțeles, dar important este că am înțeles eu din răspunsul pe care i l-am dat. Chiar așa, ce face Mântuitorul! Noi mai facem câte unul câte o slujbă, dar aceste trei zile riscăm să ne treacă printre degete! Despre aceste trei zile este vorba, despre momentul resetării care trebuie să fie luat în serios, care trebuie să fie luat nu numai cu promisiuni mărețe! Societatea are nevoie de oameni vii, are nevoie ca omul să simtă că trăiește! Și atunci vor spune unii:

– Bine, bine, dar societatea ne-a dovedit până acum că ne vrea vii ca să plătim taxe și impozite!

Chiar și numai pentru asta! Dacă ați auzi câte promisiuni face un muribund! Dacă ați ști câte impozite ar vrea să se inventeze ca să poată să le plătească el din ceea ce mai poate să mai facă, mi-ați da crezare! Din păcate, acel moment de promisiune trece prea repede. Mă întorc la această situație pentru că momentul în care ne aflăm este unul unic, șansa noastră de a ne trezi, adică să constatăm că mâine dimineață nu mai este nevoie să sune alarma, este alt semnal pe care ni-l dă Dumnezeu și ne trezește. Mie întotdeauna îmi spunea părintele Arsenie:

– Tată, să nu ratezi niciodată trezirea! Dacă te-ai trezit, să nu rămâi în pat, că nu e bine! Când te-ai trezit, gata, te-ai ridicat și ai început ziua! De ce? Pentru că știe Dumnezeu de ce te-a trezit! Tată, eu o dată am mai lenevit după ce m-am trezit și m-au aruncat diavolii cât colo!

Acum nu e nevoie neapărat să ne arunce vreun diavol, dar vă spun când veți constata că ați intrat într-un program, atunci când vreți să vă treziți mâine dimineață la trei jumate, la patru, la cinci, la nouă, să nu fie nevoie să sune vreo alarmă! Știți ce înseamnă să sune o alarmă? Nu înseamnă nimic altceva pentru creierul nostru decât să intre într-o stare de alertă și tare rău ne face această stare de alertă! Dacă veți ajunge să vă treziți cu câteva minute, chiar cu câteva secunde înaintea telefonului care vă dă deșteptarea, vedeți că îmi aleg bine cuvintele, atunci să știți că lucrurile încep să funcționeze. Este primul semn că începem să constatăm că trebuie să ne pipăim și să vedem că duhul nu are carne și oase, înseamnă că trăim și înseamnă că ne mai trebuie ceva, pentru ce trăim! Vă spuneam alaltăseară despre rost. Ce rost mai are? Avem rostul pe care ni-l dă faptul că Dumnezeu ne vrea de după sărbători. Tot ceea ce facem până în sărbători este o pregătire, să știți! Adevăratul sens și rost al vieții este să trăim după sărbători așa cum am pregătit sărbătorile! Și o să spuneți:

– Păi, părinte, iar să o iau cu Postul?!

Păi, nu despre asta este vorba, ci despre bucuria pe care ar fi trebuit ca în șase săptămâni și jumătate, până acum, să o dobândim vizavi de calitatea de a posti sau nu! Dacă ați ști câți bolnavi ar vrea să postească și nu pot, câți neputincioși ar vrea să facă ceva și își dau seama că atunci când au putut să facă, nu au făcut! Eu unul, personal, îmi aduc aminte că acum vreo șapte, opt ani când am fost încercat cu o boală de plămâni, mi-am achiziționat o coardă și mi-am adus aminte că atunci când eram mic ajunsesem la niște performanțe personale, bineînțeles, recorduri personale de care ar râde orice sportiv adevărat. Când să încep să mă antrenez, mi-a trecut, așa, o idee năstrușnică prin cap, să întreb și medicul care îmi dăduse rețeta de 24 de pastile despre care am să vă povestesc imediat și acesta mi-a spus:

– În niciun caz săritul corzii, orice altceva numai nu săritul corzii!

– Dar de unde știți că asta vroiam să vă întreb?!

– Nici nu era nevoie!

– Adică?!

– Adică atunci când m-ați întrebat ce efect ar avea pastilele, să le luați odată sau să le luați pe rând, eu am glumit și v-am spus că dacă le-ați lua odată, măcar ați scăpa de ele!

Eu în primele trei luni le-am luat pe toate odată și când a aflat medicul, m-a pipăit el pe mine, nu eu pe mine, să vadă dacă mai sunt! Și a trecut și episodul acesta! De ce v-am spus asta?! Pentru că în momentul în care am aflat că nu am voie să sar coarda, mi-am dat seama că atunci când eram mic, eram fericit dar nu știam că sunt fericit, că puteam să sar coarda! Asta înseamnă resetarea, chiar dacă nu mai pot să fac lucruri de genul acesta, acum și cu herniile mele, s-a încheiat cu coarda, dar ce pot eu să fac este să nu mai pierd ceea ce am acum, ca nu cumva peste alți ani să îmi dau seama că nu am folosit! Dacă vedeți pe cineva pe o bandă de alergat, să îl felicitați că mai poate să o facă! Dacă vedeți pe cineva că aleargă pe munte, să știți că trebuie să îl conștientizați și să îl felicitați că poate! Asta este resetarea din seara aceasta! Asta vrea Dumnezeu de la noi, să ne trezim odată, să ne dăm seama de câte lucruri frumoase avem și putem să folosim! Și noi ce facem? Ne facem promisiuni și după aceea mergem mai departe, viața merge mai departe. Uite că avem șansa ca din seara aceasta să nu meargă mai departe așa cum a mai mers și să ne trezim mâine dimineață, așa, unsuroși, urduroși:

– Of, iar mă întâlnesc cu ăla, iar mă duc la cutare, iar…

Nu acesta este sensul, Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne târâm pe pământ! Ne-a lăsat să fim fericiți! Și am să închei cu un aspect foarte delicat. Trăim niște vremuri foarte frumoase și știu ce vă spun, numai în măsura în care le împodobim! Să știți că ”scheletul social” este același de când s-a inventat prima familie! Nu s-a schimbat absolut nimic, ca schelet, dar întotdeauna s-a înveșmântat! Veșmântul acela este cel pe care îl căutăm, iar astăzi este giulgiul, giulgiul acesta al Mântuitorului! Vreți să ajungem să avem nevoie numai de giulgiu?! Nu trebuie să ne oblige cineva! Îmi aduc aminte că în Seminar, dacă apăreai tuns însemna ori că te-a prins la fumat, ori că ai întârziat din învoire și vă imaginați că era cea mai mare pedeapsă! Când ne-am dus în armată și trebuia să stăm acolo nouă luni, primul lucru pe care l-au făcut niște colegi de-ai mei a fost să zâmbească și să se ducă să se tundă zero! Vă imaginați că șefii nu s-au bucurat, că dacă aveai ceva de făcut, te amenințau că te tund zero, acum cu ce să te mai amenințe?! Asta înseamnă să fii cu un pas înainte! De ce să ne amenințe cineva că nu mai putem să facem ceva, când noi putem să demonstrăm că putem să facem lucrul acela și dacă o facem de bunăvoie, să știți că este un lucru extraordinar!

Ce mai învățăm în seara aceasta, ca să putem să aducem în societate evenimentul, să aducem crucea lui Hristos fără să sperie pe cineva, ci să ne bucure! Crucea este o șansă, așa cum am spus, de resetare! Când erau primele ceasuri electronice, se resetau ca să poți fixa ora și minutele și așa mai departe, dar îți trebuia un anumit instrument ascuțit, cum trebuie și acum la telefoane. De ce nu putem să considerăm, măcar în seara aceasta, că această cruce este instrumentul de resetare?! Sunt foarte multe aspecte pe care noi le avem la îndemână, dar dacă ni se prezintă că sunt altfel, de exemplu, dacă îți prezintă cineva un instrument din acela de la o firmă de telefonie și nu știi ce să faci cu el, te uiți așa, ca la avioane, așa se uită și oamenii care nu știu ce putere este în crucea aceasta! Aici este centrul de greutate al întregii comunități! Dacă noi în seara aceasta plecăm cu gândul că avem posibilitatea să ne resetăm, cu siguranță că de mâine vom fi alții! Dar de ce de mâine și nu din seara aceasta?! Pentru că nu suntem atenți! Dar acum să facem un exercițiu de imaginație! Mâine vom vedea și piatra de deasupra mormântului, Epitaful și trebuie să înțelegem că mergem spre casele noastre după ce am făcut o slujbă de Prohod, am ajuns acasă și acasă ne dăm seama că noi trăim! Puteți să realizați că în seara aceasta ajungeți acasă și vă uitați în oglindă și puteți să spuneți că da, trăiți?! Aș vrea să nu uitați bucuria pe care o constatați că trăiți! Aș vrea să plecați de aici cu gândul că dacă trăim și mâine, ne trezim cu câteva minute înainte de a suna ceasul și apăsăm pe taste, să lăsăm pentru ziua următoare aceeași oră de trezire, eventual.

Mulțumesc bunului Dumnezeu că m-a ținut să vă spun aceste cuvinte, că m-a trezit, că aveam prea multe prohodiri pe care le-am constatat aproape gratuite, dar atâta vreme cât eu nu le-am uitat, nădăjduiesc că nu au fost gratuite. Întotdeauna când fac o slujbă de înmormântare, să știți că eu nu sunt cel care slujesc, sunt cel la care se uită toți și m-aș bucura să mai poposesc acolo pentru că eu am un avantaj, sunt cel care plec acasă, după aceea, nu cobor doi metri! Dar nu asta contează. Contează ce fac după ce ajung acasă, după această slujbă!

Vă urez ca începând din seara aceasta să luăm aminte împreună că avem o șansă, aceea că nu mai avem nicio boală, nu mai avem nicio neputință și dacă vrem, avem o singură problemă, nu o mie de probleme, fără să fim obligați de lipsa sănătății. Vă urez ca până la Înviere să o luăm înainte, să înviem noi! Noi de fapt suntem vii, numai dacă ne considerăm vii, că Slavă Domnului, am văzut și oameni care mor la 35 de ani și sunt îngropați la 80! Haideți să nu mai trăim degeaba! Acesta este mesajul pe care astăzi ni-l transmite Hristos. Tare mi-e drag că pot să fiu lângă El și să constat că pe mine, Dumnezeu m-a lăsat să mai rămân! Și știți ce face El în următoarele trei zile? Mă susține să rămân, la fel ca și pe dumneavoastră!

Mâine vă așteptăm la ora 11 să facem Rânduiala Scoaterii Sfântului Epitaf și apoi, copilașii, până la Prohod, inclusiv la Prohod, la ora 17, pot trece pe sub masă și mâine, în rânduiala Vecerniei vom introduce din nou Sfânta Cruce în Sfântul Altar și încet, încet, conștiința Învierii trebuie să mustească în noi, cu bucuria constatării că noi am rămas într-adevăr martori ai răstignirii și Învierii!

O zi fabuloasă, ca de altfel întreg Postul cel Mare, o perioadă vie, activă și interactivă, plină de bucurie și de satisfacția că suntem deopotrivă învinși și învingători, că ”am murit păcatului și am înviat dreptății”, am fost înfrânți în comoditate și am ieșit învingători, descoperind că putem cu mult mai mult decât credeam. Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța pentru cuvântările de astăzi și îngăduința de a le reda aici, dar mai cu seamă pentru această trăire intensă a Postului în bucurie, în anticiparea vieții de după, pentru că de fapt, există viață și după marile sărbători sau mai ales după ele! M-am gândit fără să vreau la Cimitirul Vesel din Săpânța, la Postul Vesel și la Viața Veselă și Vie!

Am subliniat ce m-a impresionat pe mine dar cu siguranță că parcurgând această poveste ați găsit și alte cuvinte frumoase și pline de inspirație ale părintelui. Pentru mine, chiar în timpul Deniei Celor 12 Evanghelii, a fost constatarea nu doar că eram vie și prezentă, ci și că sunt într-o formă fizică de zile mari, dacă reușesc să îngenunchiez și să mă ridic de atâtea ori într-o adunare de suflete frumoase și tinere de vârste diferite! Ortodoxia este dinamică, se mișcă natural, este vie și… învie! Profit de ocazie să mulțumesc Coralei Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, o minune de armonie cum rar întâlnești și care îți umple sufletul de bucurie până la lacrimă, întocmai ca părintele Marius și a sa voce de înger!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că pot scrie despre oameni, locuri și momente frumoase, pentru a le da spre citire altor oameni frumoși din alte locuri și momente frumoase.

Le mulțumesc Nadjei Iancu și Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrările cuvântărilor de astăzi care mi-au permis să scriu această poveste, înregistrări pe care le puteți urmări pe adresele https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/2806905649661906,  https://www.youtube.com/watch?v=qyROwIo8VxY.