Să fii ce nu ai avut!

Fiți ce nu ați avut și atunci veți înțelege care este sensul sărbătorii de astăzi! Am ieșit astăzi cu un crin, pentru că astăzi este începutul! De la sărbătoarea de astăzi a Intrării Maicii Domnului în biserică, s-a pregătit sărbătoarea crinului, Buna Vestire, pe care Îngerul Gavriil l-a adus Maicii Domnului, ”vei lua în pântece și vei naște fiu”. Cu acest crin vreau să vă binecuvântez tot ceea ce înseamnă perspectiva unei vieți frumoase. Intrarea în templu, în Sfânta Sfintelor, a Maicii Domnului este exact tot ce vă spun acum. Să nu mai credeți în locuri în care nu aveți voie să ajungeți!

Toată lumea credea că nu are ce să caute o copilă în Sfânta Sfintelor și tocmai datorită gestului de a intra în Sfânta Sfintelor avem mântuirea neamului omenesc!

Nu mai lăsați la ușă bagaje, intrați cu totul! Nu lăsați încălțările pe nicăieri, mergeți acolo unde vi se spune că nu aveți voie, că nu aveți voie să visați, că nu aveți voie să faceți, că nu aveți voie să dregeți! Mergeți până în pânzele albe! Maica Domnului a intrat în Sfânta Sfintelor, unde, după cutume, numai Arhiereul și numai o dată pe an avea voie să intre! Așa ni s-a spus și nouă la școală! Rău! Nu vă învăț la răzmerițe, vă învăț să fiți curajoși! Nu ieșiți pe stradă că strada nu a rezolvat niciodată nimic! Ieșiți în gândurile voastre, evadați în lecturile pe care le faceți! Nu vă luați după Tik Tok-uri, luați-vă după ceea ce citiți, analizați, sintetizați și, mai ales, selectați singuri! Acesta este mesajul zilei! Înțelegeți că Maica Domnului a intrat în Sfânta Sfintelor să ne învețe și pe noi să dăm la o parte totul, că de fapt, Dumnezeu ne vrea sfinți, nu ne vrea yesmeni, nu ne vrea să stăm în fața unor uși pe care alții ni le închid! Mintea nu are nicio ușă pe care să o închidă altcineva! ”Fericiți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el”! A împlini cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a avea curaj!

Iată-ne în fața celei mai des folosite pericope din toată Evanghelia! Ori de câte ori este vorba despre o sărbătoare în cinstea Maicii Domnului, într-un praznic închinat Maicii Domnului, ori de câte ori se face sfințirea vreunei biserici, Sfinții Părinți au rânduit ca fiind cel mai nimerit să se reașeze, înaintea noastră, episodul din viața Mântuitorului când El a fost invitat în casa Martei și Mariei. Marta se silea să facă ospăț mare, pe de o parte, în timp ce Maria, pe de altă parte, stătea la picioarele lui Iisus și asculta cuvântul Lui și Mântuitorul, atunci când a fost chemat în ajutor, între ghilimele, de către sora care se silea și se străduia să facă ospăț mare, spunându-I ”Mântuitorule, nu Ți se pare că sora mea m-a lăsat singură să slujesc?”, El a răspuns și parcă ne-a răspuns și nouă: ”Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe! Un singur lucru însă trebuie, Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea”! Și, ieșind din casă, o femeie din popor se spune că a strigat cu glas mare, zicând: ”Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânul de la care ai supt”! Iar Mântuitorul a spus: ”Așa este, dar mai fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el”!

După cum v-am spus, aceasta este pericopa pe care o auzim de cele mai multe ori într-un an bisericesc și chiar în această biserică, acum 27 de ani s-a rostit de două ori. De ce?! O dată s-a rostit în cadrul sfințirii bisericii, a picturii și a Sfintei Mese, iar apoi, la Sfânta Liturghie s-a citit din nou această Evanghelie. Va să zică, tot am insistat asupra diverselor teme și astăzi m-am gândit că după 30 de ani nu v-am spus esențialul! Am să încerc să îl spun acum, ca să știu sigur că urmează o vreme în care o să vă spun și anul următor, poate și în ceilalți ani, adevărul esențial.

Astăzi mi-a sărit în minte, în imagine, atunci când am citit Evanghelia, că ea este înconjurată de o doză de mister care stă în faptul că la un moment dat, dacă nu ești atent, se pot contrazice lucrurile. Adică, Mântuitorul apreciază tot, dar absolut tot: ”Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe… !” Adevărul este că cine primește această mângâiere ar trebui să fie foarte mulțumit! Și apoi, probabil așa am eu regia sunetului în minte, Mântuitorul continuă cu o voce mai joasă și mai blândă, ”… dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea”. Și apoi, există o antinomie, o strategie foarte interesantă:

– Păi, ce e bine să faci, totuși?! Adică, mă feliciți că mă îngrijesc de multe, dar pe de altă parte feliciți și pe cea care stă pur și simplu și ascultă cuvântul Tău! Ce să fac?!

La sfârșitul Evangheliei se rezolvă și această problemă și mă mir cum de atâta amar de vreme nu am fost în stare să mă opresc asupra faptului că la sfârșit, Mântuitorul ne arată așa: ”Mai fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el”! Hop-așa! Doi într-unul! Adică, cei care îl ascultă, și împlinesc, cei care ascultă cuvântul, îl și pun în lucrare! Adică și Marta, și Maria, într-unul singur! ”Un singur lucru trebuie”, foarte simplu și totuși, mai complicat de atâta nu este! Iată, mie mi-au trebuit mai bine de 30 de ani ca să intru în toată splendoarea aceasta a vieții, pentru că știți că lumea, cel puțin a gospodăriei, este împărțită în două. Ori unul spune că el este foarte, foarte prins în scrieri, în conferințe, în tot felul de lucruri și nu vede că trebuie neapărat să se ocupe și altcineva de gospodărie și spune:

– Păi, da, dar fii atent puțin la Marta, care a fost admonestată de Mântuitorul! ”Maria și-a ales partea cea bună”! Să stăm să ne uităm în sus, așa, și să ascultăm cuvântul!

Dar, uite că era și partea cealaltă, partea care se gospodărea și făcea cină mare și avea oaspeți! Și totuși, ceilalți nu au apreciat, pentru că au spus:

– Da, dar te silești prea mult!

Îmi aduc aminte, cam acum vreo 25 de ani după ce vorbisem de câteva ori despre această situație, despre Marta și Maria, m-am dus la cineva la o sfeștanie. Mă dusesem de mai multe ori la ei și le promisesem că o dată am să rămân și la masă. Nu știu ce mi-a venit dar le spusesem că pentru ei o să facem și o excepție! Și, după ce am făcut slujba, le-am spus tuturor să stea la masă. Bineînțeles că a sta la masă lumea consideră că trebuie să și umple masa aceea cu ceva! Nu, eu venisem să dau, nu venisem să stau la masă în sensul de a mi se așeza în față! Eu aveam de transmis niște gânduri, niște lucruri și bineînțeles că după ce am spus prima propoziție, ”Mă bucur că mi-a ajutat Dumnezeu să mă țin de promisiune să rămân la masă”, imediat am rămas la masă numai eu și cu gazda, cu bărbatul! Din zece persoane, toate au plecat în bucătărie și după a doua frază, ”Fratele meu, să vezi acum ce se întâmplă”, a venit felul întâi, două persoane l-au adus la masă! Eu am încercat să le spun să stea acolo, frumos, la masă, dar s-au întors în bucătărie și au revenit după cinci minute, timp în care eu am stat de vorbă tot cu gazda, cu bărbatul, adică cu Maria, pentru că Marta era prin bucătărie, era în… zece exemplare! Și spunea:

– Vezi la cuptor!

– Fă o pe aceea, fă o pe cealaltă!

– Să nu se ardă plăcinta!

– Să nu se încălzească prea tare cafeaua!

La un moment dat, m-am dus la bucătărie și am stat acolo vreo zece minute, timp în care ce credeți?! Au adus felul întâi din sufragerie în bucătărie! Și le-am spus:

– Măi, nu ați înțeles nici acum că eu nu am venit să mănânc?!

– Ooo…

– Bucurați-vă, nu vă întristați!

– Păi, noi ne-am pregătit toată săptămâna!

– Foarte bine! După ce vă dau eu de mâncat, luați desertul! Veniți puțin la masă!

Să știți că a durat încă vreo zece minute până când m-am dus eu înapoi în sufragerie. După mine, ce credeți?! A venit felul întâi, felul doi și cafeluța și le-am spus:

– Măi, stați că nu ați înțeles!

Când să mă întorc la bucătărie să le spun să meargă cu toții, ne-am întâlnit nas în nas, la jumatea drumului, cu cei care veneau deja cu toată tratația din sufragerie din nou în bucătărie, pentru că acolo aveam să stau! Le-am spus să mă aștepte în sufragerie, i-am scos cu greu din agitație, am pus un paznic la ușă, să nu mai iasă nimeni după mine și a mai durat cam cinci minute să le explic ce înseamnă, practic, a sta la masă! A sta la masă să nu credeți că înseamnă în toată lumea la fel! Eu când stau la masă, stau la taclale, să vorbesc, lumea mă știe! Problema este următoarea, această deplasare a accentului, când să faci, când să asculți, ce să faci și ce să asculți, are un singur lucru care trebuie să fie luat în seamă! ”Un singur lucru trebuie”! Cum?! Doi într-unul! Neapărat! Adică, nici să asculți și să fii numai așa, într-un extaz extraordinar, cu gura căscată și să nu faci nimic, dar nici să faci totul și să nu asculți nimic! De aceea a spus Mântuitorul ”Un singur lucru trebuie”. Dacă ar fi eu acum să vă completez ca să înțelegeți mai bine, aș spune că ”un singur lucru trebuie, făceți-le pe amândouă, din două surori, faceți una bună”! Dar, de ce a apreciat și la una și la cealaltă câte ceva?! A apreciat partea pe care știau să o facă mai bine, numai că acest lucru trebuie să ne dea de gândit altfel. Dacă Marta se silea și se îngrijea de multe, o punea pe Fișa Postului ei, ”asta știu să fac, mă pricep mai bine”, rămânea pe poziția ei și nu Îl trăgea de mânecă pe Mântuitorul, ”Nu Ți se pare că m-a lăsat singură?”, atunci făcea un singur lucru! ”Un singur lucru trebuie” și era suficient! De ce a apreciat-o mai mult pe Maria? Nu pentru că stătea degeaba, fraților gospodari, nici pentru faptul că stătea și asculta, ci pentru faptul că nu a amestecat lucrurile! Pentru că și Maria putea să spună ”Doamne, spune-i zevzecii ăsteia să asculte și ea ce îmi spui mie, că după ce pleci Tu, poate să dea mâncare la tot cartierul, că ne-a înnebunit, de trei săptămâni de când a aflat că vii prin casă, face numai rețete de plăcintă și aranjează tot felul de mese și mă învață și pe mine cum să pun tacâmurile și m-a înnebunit!”. Putea să spună și Maria așa? Vă spun eu, putea! Asta a apreciat Mântuitorul, că putea să facă ceva și nu a făcut!

Să nu uitați un lucru! Mânuitorul ne apreciază și pentru ceea ce facem, dar și pentru ceea ce nu facem greșit! Îmi aduc aminte de întrebarea părintelui Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, care mă preocupa extraordinar:

– Ai fi putut să faci o faptă bună și nu ai făcut-o?

Fiți atenți aici! Adică, spuneai ce ai făcut, dar ai fi putut să faci un bine și nu l-ai făcut? Aici era întrebarea încuietoare! Și atunci stăm și ne gândim cam cum devine problema asta, ce să faci și ce să asculți, până când să asculți și de când începi să și faci ceea ce ai ascultat!

În primul rând, să știți că Mântuitorul nu ne vrea egali, într-un anume procedeu a la Patul lui Procust, adică dacă ai prea mult se taie, dacă ai prea puțin ți se dă. Problema este următoarea: Mântuitorul ne vrea egali în Duh! Așa cum cel cu cinci talanți este egalul celui cu un talant, dacă amândoi dublează ceea ce au, așa ne așteaptă Dumnezeu! Egalitatea nu stă în cantitate, ci în calitate. Egalitatea a două pahare, unul mare și altul mic, este calitatea de a fi pline sau goale. Dacă un pahar mic este gol lângă un pahar mare gol, sunt egale că sunt goale! Ca să nu mai vorbesc numai despre cele pline, că până acum, 30 de ani am spus numai despre pahare pline! Nu! Suntem egali și în golire, pentru că acum, mai nou, am constatat că lumea nu știe să își  golească mintea, că de încărcat, Slavă Domnului, cu zece informații de la… Biblioteca Centrală Google, toată lumea este și medic, este și inginer, este și… de toate!

Important este să ne mai și golim, ca să fim egali. Golirea înseamnă a lăsa pe Dumnezeu să îți umple tot ceea ce este de umplut. Și pentru că tot ne aflăm în Post, mi-aș permite să vă dau un canon, dar nu un canon pe care să îl țineți cu frustrarea că nu aveți voie să o faceți, ci cu bucuria de a găsi un înțeles! Și anume, luați-vă o pauză de un ceas, inclusiv dacă vă dă mama-soacră nu știu ce mesaj pe care trebuie să îl citiți în jumătate de secundă, că altfel vă dezmoștenește, și încercați să luați o carte în mână, în loc de telefon! Există o mare problemă, din cinci în cinci minute aveți un reflex educațional al ultimilor 15 ani, să întoarceți telefonul, dacă l-ați întors cu fața în jos, să vedeți dacă ați primit un mesaj sau vreun e-mail și așa mai departe. De ce să faceți asta?! Asta înseamnă să vă încărcați, exact cum v-am spus eu, paharele pline și paharele goale. Acum sunteți la descărcare, întoarceți telefoanele cu fața în jos, lăsați-le acolo, măcar un ceas, vă spun eu, nu se supără absolut nimeni. Și acum, ca să merg exact până la capăt, cum mi-a venit în cap, de exemplu, pe mine, Vlădica, atunci când mă sună, știe că eu mă uit la telefon cam o dată la o oră și apreciază! Mă sună o dată că știe că data viitoare când mă uit la telefon, îl sun eu și rezolvăm problema. Măi fraților, dacă eu, în așa relație, am curaj să vă spun lucrul acesta, vă dați seama că nu mă joc cu cuvintele și nici cu canoanele pe care vi le dau! Dar v-am spus de la început, nu vreau să vă dau canoane care să vină cu o frustrare:

– Aoleu, mă mănâncă degetele să întorc telefonul cu fața în sus!

Nu! Să găsiți bucuria de a afla niște informații pe alte căi! Chiar mă interesează să văd din cinci în cinci minute ce năzdrăvănii s-au mai întâmplat?! Dacă a fost cutremurul de 5,6 grade pe Scara Richter în Indonezia, chiar așa trebuie neapărat să știu eu?! Pentru ce să știu eu?! Să mă încarc, să mă încarc, să mă încarc?! De ce?! Să mă încarc, eu fiind pahar mic, să fiu egal în plinătate cu cel care este pahar mare! Faceți și voi loc tuturor căilor de informare frumoasă! Eu v-am rugat ca în acel ceas să vă găsiți bucuria personalizată pentru ce faceți ceea ce v-am rugat să faceți și o să aflați de ce! În primul rând, veți avea mintea mai limpede! O să aveți informații pe care le puteți selecta și altfel decât vizual. Vizual nu se selectează nimic! Eu nu sunt împotriva nimănui și a niciunui lucru, eu sunt pentru cumpătare, în rest, totul este în regulă, toate sunt pentru noi, numai că trebuie să știm și cum să le folosim! Vizual, creierul nu are, încă, niciun mijloc de selecție a informațiilor. Informațiile acelea penetrează orice rațiune și înlocuiesc, într-o fracțiune de secundă, orice informație pe care o are creierul invers decât ți se dă pe imagine, 20 de ani de tratate de Medicină! Dacă vede acolo o imagine și vede și o… șopârlă printre comentariile altora, bineînțeles că tot ce a citit 20 de ani, este egal cu zero! Și atunci nu ai cu cine să mai discuți.

Dar, în momentul în care ați întors telefonul cu fața în jos pentru un ceas, în acel ceas să aveți imaginea clepsidrei. Se încarcă dincolo! Din ce?! Din ceea ce am pierdut, din ceea ce s-a scurs, din ceea ce a fost pentru noi ceva care am trăit deja și acum, prin întoarcerea clepsidrei, întoarcerea telefonului, dacă aveți această imagine, veți avea o bucurie fantastică să înțelegeți de ce întoarceți telefonul! Vă dați o altă viață! Întoarcerea telefonului în chip de clepsidră înseamnă că tot nisipul care s-a scurs până atunci vine și vă mângâie din nou cu altă experiență! Altă experiență poate să fie cititul unei cărți sau altă experiență, dacă sunteți bunici, să fiți la dispoziția nepoților sau a copiilor, ca să înțelegeți ce înseamnă clepsidra asta când o întorci.

Mi s-a văitat cineva că nu are și el parte de părinți așa cum au fetele mele și i-am spus:

– Îți dau o veste bună. Poți să faci ceva! Fii tu părinte ca ai Ozanei și ai să ai și tu parte de bucurii!

Vă spun că până acum nu m-a ascultat! S-a supărat pe mine, cred că o să îi treacă, dar sunt sigur că este singura strategie, să fii ce nu ai avut, pentru că a întoarce clepsidra înseamnă a o lua de la capăt. A curs nisipul copilăriei și adolescenței și acum, întorcând clepsidra, poți să fii copilărie și adolescență pentru celălalt! Să fii ce nu ai avut! Dacă vrei să îți plângi însă de milă, că este mai ușor să îți plângi de milă tot restul vieții, nu ai decât! Poți să te și superi pe mine, nicio problemă, dar eu vă spun niște lucruri care funcționează și vi le spun numai după ce eu însumi le-am trăit. De aceea, astăzi când la Sfânta Evanghelie mi-a rămas ochiul pe ”Un singur lucru trebuie” și pe ”Mai fericit cel ce ascultă și face cuvântul lui Dumnezeu”, mi-am spus:

– Doamne, cât de simplu este! Cât de simplu este de înțeles, dar cât de greu este să explici!

Am la dispoziție toate evenimentele din viața mea cu care eu mi-am deșertat, mi-am întors clepsidra o dată, de două ori, de trei ori, dar vreau să o simțiți și voi! Vreau să simțiți ceea ce faceți cu bucuria că așteptați să înțelegeți pentru ce faceți, fără frustrarea lui ”Aoleu, nu am voie asta”, să știți că vreau să vă duc într-o zonă în care să înțelegeți bucuria! Dacă medicul îți interizce ceva și îți dă o dietă de urmat și tu o urmezi, dar bombănind, nu are niciun efect bun, nici măcar medical! Bombănitul acela, ”Vai, ce aș mânca și cutare dar nu am voie”, încurcă. Nu așa se pune problema!

Trebuie să găsești bucuria pentru ce să faci ceva! Măi, inima a luat-o razna, iar medicul spune ”Stop alcool”. Tu, în prima etapă, poți să te concentrezi, fără alcool câteva luni de zile, numai pe direcția asta, dar din când în când îți mai aduci aminte de câte un chef și dacă nu ești în stare să înlocuiești cheful acela cu altceva, cu bucuria de a fi lucid, nu ai făcut nimic. Ați trăit bucuria aceasta de a fi lucid? Fiți atenți aici! Bucuria de a fi lucid este extraordinară! Să fii tot timpul lucid, adică oricând poate să spună cineva:

– Hai să mergem la București sau hai la Craiova! Hai acum!

Iar tu să spui:

– Da!

Nu să spui:

– Știi că… Lasă-mă să dorm vreo trei, patru ceasuri, că… Uită-te pe Google să vezi când iese berea, când iese cutare, cât timp de somn îmi trebuie și așa mai departe!

Bucuria de a fi lucid este una dintre ele dar ce face bietul om? După ce vede că se simte mai bine, trei, patru, cinci luni, spune:

– Măi, hai că am început să mă simt bine, hai că o iau de la capăt!

În loc să se gândească că se simte bine ca efect al faptului că a avut grijă de situația cu alcoolul, spune că dacă tot se simte bine, înseamnă că nu mai este nevoie și o ia de la capăt! Dar luatul acesta de la capăt nu înseamnă întoarcerea clepsidrei așa cum v-am spus eu, asemeni telefonului, ci înseamnă intrarea într-o zonă de ciclicitate care se strânge din ce în ce mai tare. Nu mai durează alte șase luni ca să vină iar Salvarea și începe de la trei luni, apoi la o lună, apoi la o săptămână și apoi vine altă culoare a mașinii care să te ia! Și ce facem?! Hai să ne trezim acum, nu pe ultima sută de metri, când spune toată lumea:

– Măi, nu mai merge!

Stă în noi nu a ne adăuga zile, ci a nu ni le lua singuri, a nu ni le scurta! Există o mulțime de zile pe care Dumnezeu ni le-a dat, acelea sunt și gata, dar noi ce putem să îmbunătățim?! Nu am să am pretenția să trăiesc 960 de ani ca Adam, dar aceia 80, 90, 100 zic eu pentru mine, măi, să mi-i dea și eu să nu mai fur din zile, că eu sunt singurul care pot să fur din ele, prin neatenție, prin nesomn, prin una, prin alta, mai scade numărul de zile. Dacă suntem toți atenți ca acea întoarcere de clepsidră, acea dietă, acel sfat, să fie cu folos, înseamnă că am înțeles ceva și în momentul în care am înțeles și vom face lucruri cu bucuria că am înțeles rostul pentru care facem un lucru, nu ne va mai deranja absolut nimic!

Dumnezeu este în spatele tuturor lucrurilor să le așeze așa de frumos încât are de la noi o singură pretenție, cel puțin pentru ziua de astăzi, pentru că a fost vorba despre Marta și Maria. Gândiți-vă la un singur principiu: vreți să Îl înțelegeți pe Dumnezeu și vreți să fiți asemenea lui Dumnezeu, așa cum este programul de Creație? Fiți ca Dumnezeu! Nimic mai simplu! Adică, nu îl trageți de mânecă pe celălalt să fie ca voi! Ați învățat astăzi ceva! Păi, dacă așteptați să facă toată casa dumneavoastră sau toată strada ceea ce v-am învățat eu pe dumneavoastră, nu faceți decât să aveți frustrarea că celălalt nu a reușit să facă și vă chinuiți, vă chinuiți, până când vă plictisiți, vă spun eu, vă trece foarte repede, în două zile ați încheiat toată lucrarea! Dar dacă aveți principiul de a vă antrena să nu îl trageți de mânecă nici pe cel de lângă dumneavoastră, pe cel mai apropiat, să îi spuneți ce să facă, el încet, încet o să constate că nu l-ați tras de mânecă:

– Ce face, măi, ăsta, că și-a schimbat atitudinea?!

Și se va întoarce la obiceiuri pe care dumneavoastră deja le-ați șlefuit, astfel încât veți constata că traiectoria schimbării trece prin propria persoană pentru celălalt! Celălalt se uită după aceea ca într-o oglindă. Dacă te vede pe tine agitat și tot timpul atent ca celălalt să implementeze porunca ta, atunci această tensiune el o simte, se uită ca într-o oglindă și începe să fie ca tine și de acolo s-a încheiat lucrarea! Dar dacă tu ești liniștit, la fel se va face și el, ca tine, se face liniștit, nu neliniștit așa cum v-am explicat în etapa anterioară.

Cred că Dumnezeu ne mai arată bunătatea aceasta și prin alte aspecte, inclusiv prin cele meteorologice! Ani de zile, începând cu anul 1998, adică în secolul și mileniul trecut, pe 21 noiembrie era o zloată, știți ce este aceea o zloată?! Este mai rău decât toamna, mai rău decât iarna, mai rău decât tot, un vânt rece, o ploaie pătrunzătoare! Și uite că Dumnezeu, astăzi, ne-a dat altă vreme, pentru că toată săptămâna m-am gândit cum să vă fac să înțelegeți cum era termenul acesta de zloată care este în capul meu, într-un fel și cum să vi-l prezint. Dar în același timp m-am rugat:

– Doamne, dar nu mă ajuta ca vremea să fie așa încât să îmi fie simplu să le explic zloata spunându-le să se uite afară!

Și uite că Dumnezeu chiar mi-a ascultat rugăciunea aceasta, pentru că mie chiar îmi păsa ca astăzi să fie o vreme frumoasă! De ce?! Ca să îmi dea voie să vorbesc despre alte vremuri. Mi-a mai dat Dumnezeu și altă bucurie, să am oameni care de atunci și până atunci ajutaseră la șantierul de pictură și suntem împreună. Am scăpat inclusiv de sperietura extraordinar de mare pe care am tras-o eu, când am văzut pictura terminată după doi ani jumate! Vă imaginați un om care nu are nicio treabă cu gospodăria, nu mă întrebați nimic, nu am nicio treabă cu absolut nimic din tot ceea ce înseamnă administrație și mă gândeam cu groază, din ziua sfințirii:

– Doamne, când se va afuma și se va înnegri pictura asta, ce mă fac?!

Ei, acum vă spun ceva: încă vreo 30 de ani cu siguranță nu o să fie nevoie de absolut nimic. De-o blagosloveală poate o să fie nevoie pentru că pe afară nu avem voie să facem nimic pentru că este vorba de Patrimoniu, suntem categoria A și ne costă câteva milioane pe centimetru pătrat ca să facă niște briz-briz-uri care să cadă a doua zi. Mai primim și variantă ajutătoare, am primit acum zece ani curajul să fac pe n.v.! M-au amenințat cu multe, le-am spus că pot să facă orice, dar am căzut de comun acord că mă lasă o dată și gata, dar să închei într-o săptămână, am încheiat în trei săptămâni și tot a fost bine.

Important este altceva, să luați viața așa cum este și nu vă las până ce nu vă mai aduc aminte de cele două canoane, nu știu dacă le-ați numărat. Unu, întoarcerea telefonului în chip de clepsidră și netragerea de mânecă a celuilalt să fie ca voi! Cu aceste două rugăminți ale mele, luați-le cum vreți, vă spun ceva: până diseară veți constata că viața este total diferită, total diferită, este altceva! Vă va aduce o luciditate care vă va da voie să înțelegeți că timpul de fapt este cel pe care îl scurtați fără să vă dați seama, neîntorcând clepsidra. Dacă așteptăm să cadă și ultimul fir de nisip din ea, s-ar putea să nu mai avem putere să o întoarcem! Așa, mai bine o ținem pe la jumătate, copilărie, adolescență, eu, Slavă Domnului, nu am trecut de copilărie și încă rămâne acolo, cum se duce puțin în jos o întorc, iar o întorc și tot așa! De asta îmi dă Dumnezeu puterea să vin în fața dumneavoastră să vă văd și să spun că în 30 de ani încă nu am citit asta până la capăt! Ăsta sunt, un copil, încă mai aștept să mă duc la școală, sunt multe lucruri frumoase! Dar dumneavoastră ați învățat de la copilul din mine, nu de la cine știe ce ticăloșie, ci pur și simplu vă spun din sinceritatea mea că astăzi m-am bucurat ca un copil că Dumnezeu ne-a arătat că 21 noiembrie poate să fie și fără ploaie! Nu am crezut, iertați-mă, așa era de ani de zile, altfel, dar uite că mi-a arătat Dumnezeu:

– Măi nebunule, asta vrei? Ia-o, să văd ce faci cu ea!

Ei, aici este problema! Ce facem după ce Dumnezeu ne respectă dorința?! Ne-a transformat? Ei, pe mine m-a transformat, îmi pare rău că nu pot să vă spun ce este în interiorul meu! Pe mine m-a transformat efectiv, pentru că aș vrea să vă fac să înțelegeți că de abia după ce ni se împlinesc dorințele intrăm noi în atitudine de împăcare cu noi înșine și cu Dumnezeu! De abia după ce Dumnezeu ne dă! Dar Dumnezeu să știți că ne dă numai și numai în ordine inversă decât am învățat la școală, dă-mi ca să-ți dau. Nu, trebuie să dăm noi și după aceea, Dumnezeu ne dă înmiit, dar noi suntem învățați să nu dăm vrabia din mână pentru aia de pe gard. Cel mai păgubos proverb pe care l-am auzit vreodată! De ce să ții un atașament pentru ceva, de ce, numai pentru că îl cunoști?! Dumnezeu poate că vrea să îți dea un stol, dar nu are loc, că tu ai mâinile ocupate cu ceva care nu mai funcționează!

– E acolo, am eu vrabia din mână! Nu o mai iau pe aia din altă parte!

Dați drumul! Dumnezeu vă vrea cu brațele deschise! Vă vrea cu geamantanele goale, ca să vi le umple, nu cărați atașamente! Nu cărați lucruri care vă pot împovăra, vă pot epuiza și vă pot neliniști, astfel încât ce putem să facem decât să ne plângem de milă?! Dar avem alternativa să scăpăm de toate! Și o să spuneți:

– Domnule, dar acum să dăm drumul la toate?!

Numai dacă vreți ceva nou, dacă nu vreți ceva nou, nu am nicio problemă! Rămâneți cocoșați sub ranițe pe care nu le-ați descărcat niciodată! Dacă vă duceți acum acasă, în primul sertar pe care îl deschideți veți vedea lucruri pe care de șase luni de zile, cel puțin, nu le-ați folosit și ați spus că o să le folosiți în sezonul următor! Nu le-ați folosit. De ce?! Pentru că ați spus că lasă să fie acolo! Dar de ce să fie acolo?! Poate că lipsesc din alte sertare, ale altora, care sunt goale! Aveți raniță cu cunoștințe din școala generală pe care nu le-ați folosit niciodată! De ce le mai țineți?! Înlocuiți-le! Citiți!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a-i reda cuvântarea aici și, în taină, pentru îndemnul de a citi și a fi curajoși! Îi mulțumesc Cristinei Veronica Radu pentru înregistrarea predicii la ”Intrarea Maicii Domnului în biserică”, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=c0NMCujH0uQ. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografia care mi-a dăruit un plus de frumusețe poveștii de astăzi. Vă mulțumesc celor care citiți aceste rânduri și îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am dus la bun sfârșit această poveste, încât să vă dăruiesc și eu un strop de bucurie atunci când o citiți.