Din oaza de Ortodoxie de la Budapesta, la malul mării

Povestea pe care v-o propun astăzi este cea a unui fost comandant de unitate militară care a… reinventat apărarea aeriană, a transformat-o din cea pur militară în cea spirituală! Părintele David Pop, căci despre el veți citi dacă v-am stârnit curiozitatea, a fost invitat la slujba de duminică de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța și a vorbit, la invitația părintelui Alin Boc și a părintelui paroh Marius Moșteanu, despre misiunea sa pastorală din Ungaria, despre marele român Emanoil Gojdu, cel fără de care nu ar fi existat… insula de românism de la Budapesta, dar și despre propria poveste. Citiți și vă bucurați!

Părintele Alin Boc: Am avut astăzi bucuria de a avea printre noi și a sluji pe părintele protosinghel David Pop, de la mânăstirea românească din Budapesta. Cei care veți ajunge pe acolo veți putea găsi în acest oraș frumos, fost imperial, Curțile Gojdu. După nume, așa, nu îți dai seama că este un român cel care a dat numele acestor curți. Este vorba despre fondatorul și binefăcătorul asociației pentru românii ortodocși transilvăneni care au beneficiat, ani la rândul, de bursele sale. Multe personalități ale lumii noastre politice și culturale, medicale, chiar, au avut parte de burse. Tineri studioși, care aveau diverse aptitudini, au fost ajutați de acest avocat de origine aromână, parcă, macedonean, care și-a sporit averea și apoi a lăsat-o toată pentru susținerea tinerilor ortodocși români din Transilvania.

Dar, între timp, lucrurile s-au mai schimbat și cum se întâmplă de obicei, lucrul bun se strică prin… implicarea cozilor de topor și unii care nu au în ei suficient neam românesc, aș spune eu, au dat moștenirea acestui Mecena, acestui binefăcător, pe mâna statului maghiar, așa încât o mică parte din moștenirea sa imobiliară și patrimonială a revenit ortodocșilor români, cărora le era destinată.

În multitudinea de imobile care se află între două străzi s-a găsit un loc mic, unde se află Capela Parohiei Ortodoxe Românești, de peste o sută de ani, la Budapesta, 125, mă corectează părintele Pop, așa este, iar dânsul se află acolo din anul 2009, adică de 16 ani. Este destul de mult, sigur, eu am intrat în al 23-lea an, părintele Marius Moșteanu a intrat în al 31-lea an, aici, la această biserică (n.a. Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța).

Vreau să vă spun că este un loc foarte frumos, o oază de Ortodoxie în Budapesta. Eu am ajuns în urmă cu mulți ani la Budapesta și m-am nimerit acolo în timpul unei duminici și m-am gândit că nu poate să treacă sărbătoarea așa, fără să particip măcar la Sfânta Liturghie. Așa l-am cunoscut pe părintele Pop și obștea de maici, care nu este foarte mare, dar maicile sunt foarte primitoare, ca și părintele, îi veți întâlni dacă ajungeți la Budapesta și veți participa la Sfânta Liturghie la acest așezământ, Așezământul Românesc Sfântul Ioan Botezătorul, unde există și Centrul Cultural Pastoral Sfântul Vasile cel Mare. Pe lângă această parohie vin familii mixte, îmi spunea părintele, așa încât buna înțelegere între credincioșii noștri ortodocși români și poporul în mijlocul căruia își desfășoară activitatea parohia a fost cultivată și este un climat foarte frumos de liniște și de rugăciune.

Ajungând pe meleagurile dobrogene, părintele ne-a căutat și ne bucurăm că am găsit așa o frumoasă înțelegere încât astăzi a poposit aici, a slujit Sfânta Liturghie ca protos și ne-a rostit un cuvânt de învățătură și vă mărturisesc că biserica sa nu este tot timpul așa de plină ca la noi, pentru că este normal, comunitatea românească de acolo este mai mică. Dar i-am făcut o bucurie, acum câțiva ani, părintelui, conducând un grup de pelerini prin Europa Occidentală, am plecat prin Grecia, prin Italia și când ne-am întors din Austria în Ungaria, urma sărbătoarea Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena și l-am sunat pe părintele, i-am spus că eram cazați în noaptea de 20 spre 21 mai la Budapesta și vrem să trecem pe la biserică. Nu se aștepta părintele să fim așa de mulți, am umplut biserica! Atunci am spus că mă bucur că este biserica plină așa cum este cea de aici, astăzi erau vreo 50, 60 de persoane.

Sigur că unii dintre dumneavoastră veți ajunge la Budapesta în viitor. Căutați Curțile Gojdu, iar acolo, pe o străduță, Strada Corbului, în traducere, la numărul 8, veți găsi și o placă, care arată exact ce se întâmplă acolo și veți putea fi prezenți la slujbă. Bucurându-ne de prezența părintelui Pop, cu asentimentul părintelui paroh Marius Moșteanu, îl poftim să mai vină când mai are drum pe aici și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teodosie și a Preasfințitului Siluan din Ungaria, să mai slujească cu noi, să ne fie alături în rugăciune. Acum, părintele paroh ne va spune câteva cuvinte.

Părintele Marius Moșteanu: A fost o co-slujire foarte calmă și caldă, am simțit, așa, un duh de Liturghie cerească și m-am bucurat foarte mult că părintele a și constatat, acum nu vreau să spun mai multe, că există măcar o persoană printre cele care s-au și împărtășit, care a fost la Budapesta. Dar acum vreau să îi transmit ceva. M-a întrebat înainte de a cuvânta dacă să vorbească ceva mai puțin și acum îi spun:

– Ei, acum, padre, vreau să vă luați revanșa! Aveți în față oameni foarte dornici să asculte și alt gen de abordare despre Diaspora, despre noțiunea de a merge mai departe Ortodoxia, dincolo de granițele unei biserici sau ale unei țări. Așteptăm să ne spuneți câteva lucruri și din partea mai de tinerețe, a uceniciei față de oamenii foarte, foarte dragi sufletelor noastre.

Părintele Alin Boc: Îmi permiteți să deschid o paranteză în această cuvântare și anume, părintele David Pop să știți că este de formație militar. Dânsul a fost ofițer al Armatei Române și a condus o unitate militară. Apropierea de Mânăstirea Nicula se pare că i-a fost de bun augur și rânduiala lui Dumnezeu a făcut să ajungă acolo, iar după vreun an și jumătate să se călugărească. Așa a pornit pe drumul acesta al vieții monahale. Acum, părinte, vă rog să ne spuneți câteva cuvinte.

Părintele David Pop: În primul rând, vreau să mulțumesc părinților și dumneavoastră tuturor, pentru că m-ați primit cu atâta căldură. Acum o să vă spun un secret, l-am sunat pe părintele-secretar și l-am rugat frumos să îmi permită să stau într-un colțișor, undeva, ca să nu ne complicăm, că știm noi că trebuie să primim aprobări de la Înalt Preasfințitul Teodosie, în cazul acesta și de la Episcopul meu din Ungaria. Am spus că mi-e dor de când eram frate de mânăstire și stăteam acolo într-un colț al bisericii și mă bucuram de slujbă, efectiv, dar părintele nici nu a vrut să audă și fiind pe teritoriul cumva al părintelui, a trebuit să mă conformez. Mi-am adus aminte de un cuvânt al părintelui Nicolae Steinhardt care spunea că ”Dumnezeu e boier” și asta ce înseamnă?! Că te duci la un boier în înțelesul acela de boier și spui: ”Te rog frumos, dă-mi o cană cu apă, că mor de sete” și El îți dă o carafă cu vin. Și spunea părintele Steinhardt că Dumnezeu întotdeauna face așa, ”Dumnezeu e boier”. Te duci și Îi ceri: ”Doamne, să pot să stau și eu într-un colț al bisericii, să mă bucur de Sfânta Liturghie” și te trezești pus protos. Eu îmi cer iertare, spune părintele că a fost mai calmă Sfânta Liturghie, dar așa suntem noi, ardelenii, mai calmi.

Acum am să vă spun câteva cuvinte despre Budapesta, de curând, chiar acum trei săptămâni am sărbătorit 125 de ani de la înființarea parohiei de acolo. Printre cei care au semnat actul de înființare a fost primul patriarh al României, Miron Cristea, care se afla cu o bursă Gojdu, își dădea Teza de Doctorat despre Mihai Eminescu, în limba maghiară, la Budapesta, ca să vedeți!

Emanoil Gojdu a fost un aromân care s-a născut la Oradea, a ajuns cel mai reputat avocat din Budapesta, pe vremea lui, pledoariile pe care le ținea în instanță erau citate la cursurile Facultății de Drept, de exemplu, și la Bratislava, și la Viena! El este iubit de neamul românesc, o să vedeți imediat de ce, dar este iubit și de neamul maghiar, pentru că s-a luptat pentru introducerea limbii maghiare în sistemul de justiție, până atunci toate se făceau în limba latină sau în limba germană, austriecii fiind stăpâni pe vremea aceea, deci este iubit de ambele popoare.

A trăit o tragedie personală, pentru că a avut un singur copil, o fetiță care a murit la o vârstă foarte fragedă, nu a mai putut avea alți copii, dar s-a dovedit că a fost mâna lui Dumnezeu. În Țara Românească și Moldova a fost revoluția pașoptistă, dar în Transilvania a fost contrarevoluție, Kossuth a venit în Parlament și a spus că vrea independența Ungariei și din Ungaria va face parte și Transilvania, iar românii din Transilvania nu au vrut să audă de așa ceva și au făcut contrarevoluție, știți de Avram Iancu, nu intrăm în amănunte, dar după finalul războiului civil sau al contrarevoluției, românii din Transilvania, care erau într-o stare jalnică în privința drepturilor și statutului social, și-au dat seama că nu prin arme se face ridicarea unui popor, ci prin școală, prin învățătură și în frunte cu Sfântul Andrei Șaguna au avut această idee. De fapt, Sfântul Andrei Șaguna este mare întemeietor de școală românească, peste 600 de școli a ctitorit în Transilvania și în Ungaria de astăzi, licee și academii teologice și așa mai departe. Pentru tinerii ortodocși a fost ideea ca cineva cu putere financiară să îi sprijine, pentru că era foarte greu pe vremea aceea, și liceul și Facultatea se plăteau, nu erau gratuite și pentru țăranul român abia scos din iobăgie era imposibil. Așa a apărut ideea aceasta extraordinară despre care a vorbit părintele (n.a. părintele Alin Boc) despre marea avere a Fundației Gojdu, aceasta este cea mai mare avere, ideile sunt averi mai mari decât clădirile sau banii!

Ideea a fost ca dintre tinerii care erau buni la școală să fie aleși și trimiși la liceu, iar dintre aceștia, cei mai buni erau trimiși la Facultate. Se întorceau acasă și îi considerau pe nepoții lor ca pe propriii copii, pentru că pe vremea aceea, familiile erau foarte numeroase. Știau că este de datoria lor să își crească nepoții așa cum își cresc copiii, să le ofere o educație, acum își permiteau pentru că veneau ca notari, ca medici, ca oameni cu alt statut social. Așa s-a ajuns ca în două generații să se ridice enorm poziția și statutul poporului român din Transilvania, care prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a pregătit, de fapt, generația Marii Uniri. Datorită lui Emanoil Gojdu și a fundației sale, avem cinci prim-miniștri ai României care au avut bursă Gojdu, dintre care, de exemplu, Octavian Goga, dar după cum am mai spus, primul patriarh a avut bursă, părintele Dumitru Stăniloaie, sfânt acum, proaspăt canonizat și mare teolog, a avut bursă Gojdu. Toți oamenii de știință ai Academiei Române care sunt transilvăneni și ortodocși au avut bursă Gojdu, unii își au numele, cum ar fi, de exemplu, Victor Babeș, pe frontispiciul Universității din Cluj-Napoca. Această contribuție este inestimabilă pentru națiunea română. Pot să vă povestesc până dimineață, acum nu știu dacă nu v-am plictisit.

Părintele Marius Moșteanu: Un singur punct aș mai vrea, totuși. Despre întâlnirea cu monahismul, la Nicula.

Părintele David Pop: Întâlnirea nu a fost la Nicula, întâlnirea a fost când m-am dus la Academia Militară și mi-am căutat modele. Nu știu dacă sunt tineri militari aici, dar vorbesc așa… ca de la ostaș la ostaș. Deci, tatăl meu a fost ofițer și de când am fost copil nu mi-am dorit altceva, nu am trecut prin fazele că vreau să fiu cosmonaut sau fotbalist sau ce mai era la modă în vremea aceea, eu am vrut să fiu ofițer. De mic copil am fost crescut așa și în momentul în care m-am dus la Academia Militară, mi-am căutat modele. Bineînțeles că îți poți găsi modele în Armata Americană, în Armata Sovietică, adică în cele care au învins în cel de-al Doilea Război Mondial, dar nu se potrivesc sufletului românesc, au cu totul un alt stil și atunci am ajuns cumva la ofițerii români care au luptat în al Doilea Război Mondial, cei care au condus, de exemplu, divizii, cum ar fi Divizia de Vânători de Munte care acționa în interiorul Uniunii Sovietice din vremea respectivă.

Părintele Nicolae Steinhardt vorbește în ”Jurnalul Fericirii” despre întâlnirea avută în închisoare cu părintele cutare sau cu călugărul cutare și cu alți oameni extraordinari care au contribuit la convertirea lui la Ortodoxie. Cel mai credincios dintre toți i se păruse un general care luptase pe Frontul de Est și era pedepsit acum că își servise țara, fără voia lui neapărat pe Frontul de Est și acest lucru m-a impresionat pe mine profund. Mi-am spus că uite, dintre toți, lui i s-a părut că un ofițer al Armatei Române este cel mai credincios, dar, de fapt, o să vedeți, dacă vă uitați aici pe iconografie, câte zeci de mucenici, mai ales, avem din rândul militarilor și cât de bine a venit propovăduirea Mântuitorului și a apostolilor în rândul ofițerilor și soldaților romani. Chiar Mântuitorul Iisus Hristos, în Capernaum, când îl întâlnește pe acel centurion, spune că nu a văzut în tot Israelul atâta credință câtă are ofițerul acesta care e și păgân și nu este nici evreu. Știm că Dumnezeu nu alege oamenii la întâmplare, toți apostolii sunt aleși, Maica Domnului este aleasă din veac, poporul evreu este ales, iar noi, noul popor evreu, cum spunem la Vecernie ”Și slavă poporului tău Israel”, spunem despre noi, nu suntem aleși la întâmplare, chiar dacă atunci când ne privim în oglindă vedem răutatea și întunericul care este în noi, aceasta este asceza, cum spunea Sfântul Nectarie al Eghinei. Ideea este de mare curaj, apropo de armată, este ușor să porți măști și să te arăți celorlalți ca fiind mult mai bun decât ești în realitate și este groaznic de greu să stai tu cu tine însuți, să privești în interior și să vezi răutate. Te aștepți să vezi frumusețe și aceasta cam lipsește cu desăvârșire.

Ei, găsind eu aceste modele, din primul an deja de Academie Militară, împreună cu un coleg de-al meu care a fost navigator de zbor o viață întreagă mergeam la mânăstire la Sâmbăta și am început să ne spovedim la părintele Teofil Părăian. Cumva, părintele ne-a pus pe gânduri, adică spunea că colegul meu o să se călugărească și eu o să mă însor, dar uite că el acum este însurat și are trei copii, iar eu sunt la mânăstire, așa lucrează Dumnezeu.

Lumea întreabă de obicei de ce această schimbare dar pentru mine nu este nicio schimbare, adică am fost ofițer de Antiaeriană, sunt ofițer de Antiaeriană, nu?! Noi ne luptăm cu duhurile din văzduh, îmi dau seama și dau slavă lui Dumnezeu din ce în ce mai mult că am făcut o alegere excelentă, pentru că adevărata bătălie din ziua de astăzi este în câmpul acesta duhovnicesc. Vedeți că răul în lume are încredere, dacă pe vremuri încerca așa subversiv să acționeze, acum este așa de încrezător că vine și îți spune în față. Știți, în Pateric dacă citești, acum 1700 de ani, venea ca înger de lumină și se prefăcea. Este foarte important, ca și pentru părinți (n.a. părintele Marius Moșteanu și părintele Alin Boc), de fapt, fiind duhovnici, să slujim Sfânta Liturghie. Cum spunea Patriarhul Iustinian, care a fost patriarh în vremuri foarte grele pentru Biserica noastră, o să ținem credința cu Sfânta Liturghie.

– Și cum o să finanțați Biserica?

– Cu lumânările!

– Și cum o să știe oamenii să vină la biserică, pentru că nu mai e voie să se spună despre ea?

– Cu clopotele!

Părintele Alin Boc: Vă mulțumim, părinte, pentru cuvântul dumneavoastră.

Întotdeauna m-am gândit că poveștile frumoase ne găsesc oriunde ne-am afla. Ni le așează Dumnezeu în față, la momentul potrivit, acela în care știm să le primim și să le folosim. Știu că sună a… dezvoltare personală și de la teorie la practică e cale lungă, dar a le folosi mai înseamnă și pur și simplu a te bucura de ele într-o zi de duminică sau de luni, de exemplu. A le asculta sau a le citi, după posibilități, a le da mai departe povestindu-le sau doar trimițându-le prin internet înseamnă deja că te transformi într-un vrednic urmaș al culegătorilor de folclor de altădată, cei care au făcut ca doinele și baladele să ajungă până azi. De noi depinde ce merge mai departe, ce anume dăm din lada de zestre a sufletului și ce… reciclăm sau reinventăm. Despre lada de zestre a sufletului aș putea scrie o poveste, vă spun doar că am auzit prima dată despre ea într-o predică a părintelui Marius Moșteanu cu ocazia Zilei Iei, prin 2016, cred. Vedeți? Păstrăm, reciclăm sau reinventăm.

Cu siguranță, povestea de astăzi ne ajută să redescoperim iubirea de neam și de țară, reinventarea calității de a sluji poporul cu arma în mână, la hotare, în cea de a sluji poporul cu cuvântul și cu faptele duhovniciei. Și tot cu siguranță vă spun că nu ați fi putut să o citiți fără ca ea să fi fost trăită de povestitorii ei, înregistrată audio și surprinsă prin fotografii de Nadia Iancu care mi-a făcut surpriza de a mi-o trimite pentru ca eu să o dau mai departe spre citit în această formă și căreia îi mulțumesc și pe această cale. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale această poveste, le mulțumesc celor trei minunați duhovnici și părinți care au făcut posibilă aflarea și scrierea acesteia și vă mulțumesc tuturor celor care o citiți acum și o dați mai departe într-o formă sau alta, povestită pe scurt sau scrisă așa. Până la urmă, cuvântul lui Dumnezeu ajunge cum trebuie acolo unde trebuie.