Binecuvântează, Doamne,

Cât mai multe blânde toamne

Să se-aștearnă peste noi,

Și cu soare, și cu ploi!

Să ne bucurăm de toate,

Că sunt bune peste poate!

Primăvara-i argint viu,

Vara-i soare auriu,

Toamna, chiar de-i ruginie,

Plină e de bucurie,

Pregătind Nașterea Sfântă

Pe care iarna o cântă!

Ce-am sădit în primăvară

S-a copt bine peste vară

Și toamna, roada-i bogată

Să ne-ajungă viața toată,

Iar când vine iarna rece,

S-avem cu cine-o petrece,

Slăvind cât putem de tare

A Ta binecuvântare!

Share: