Poveste de iubire cu… bunici!

”L-a cunoscut în sâmbăta de dinaintea Floriilor anului 1984. Data întâlnirii lor stă mărturie inscripționată pe verighetele nunții! L-a așteptat cinci ani, parcurgând etapele unei prietenii solide. I-a urmat visurile, renunțând la ale ei și sunt căsătoriți astăzi de 36 de ani.

Există dragoste la prima vedere? Neurologii, specialiști în neuroștiințe neagă acest lucru, spun că acolo este mai mult chimie, dar ea vă va spune că dragostea la prima vedere există! Chimie pură, adrenalină și ceva peste înțelegerea firii. Ea este dovada, și el (…)!

L-a cunoscut la 17 ani, într-o zi de aprilie. O zi de 14 aprilie ca oricare alta, într-o primăvară ca oricare alta. Pe poarta liceului în care era elevă internă, aștepta împreună cu un grup de colegi să fie anunțată că puteau merge să servească masa de prânz și nu înțelegeau de ce se lasă ea atât de mult așteptată. Își făceau de lucru privind trecătorii, cocoțați pe treptele bătrânei clădiri de la intrarea în curtea liceului.

Era întâmplător acolo?! Să creadă în pură coincidență sau ceva mai presus de înțelegerea umană avea să se înfiripe? Asta avea să o afle peste mai bine de un an!

Prin poarta larg deschisă a văzut pășind un tânăr. Singur, timid, brunet, frumos. Ei, mustăcioara lui, pana corbului! Vădit încurcat și oarecum dezorientat, bine îmbrăcat, cămașă albă, cravată îngustă din piele, sacou de catifea neagră și adidași albi, o raritate la vremurile acelea! Căuta din priviri clădirea ce adăpostea cantina liceului. După ce a depășit treptele scării pe care stăteau, ciucure, tinerii liceeni așteptând nici ei nu știau ce, fata din povestea noastră s-a trezit zicând spre amuzamentul colegilor ei:

– Îl vedeți pe acest băiat? Dacă nu mă voi mărita cu el, nu mă voi mai mărita niciodată!

Și ziua a trecut firesc. Dar seara, povestea continuă. Aceeași așteptare în preajma cantinei, același grup zgomotos care le întârziase programul zilei servind masa la renumita cantină unde se gătea bine și, dacă aveai norocul să nimerești în zilele de post pe Chița, bucătăreasa, fasole și spanac ca la mama acasă, doar de mâna ei gătite mai puteai mânca! Și, l-a zărit din nou pe el! Și inima i-a stat în loc.

Un coleg de clasă, martor al afirmației făcute de ea la prânz, așa, într-o doară dar pătimaș, merge într-un suflet și îi spune că are o admiratoare printre ei! Îl vede stingherit și cum cineva din grup îl îndeamnă să îl însoțească pe… binevoitor și să nu lase fata să aștepte. Amândoi sunt surprinși de clicul unui aparat foto. Pe lângă urechi le trec informații de tot felul, adresa cu strada și numărul acesteia, ca să îi poată scrie, firește! Și numele și prenumele nu le rostește ea, căci este fâstâcită și pierdută de rușine și se admonestează în gând că asta nu se face! Doar este educată, fată de la țară cu principii!

Și așa, povestea zilei ia sfârșit, dar ea speră din tot sufletul la o continuare. Un an de zile se gândește doar la asta și într-o zi de mai, se trezește cu un plic mic, bleu ca cerul primăverii, cu un scris impecabil cu stiloul, mărunt, așezat, scrisul unui elev studios, preocupat de litere, dar pe care nu îl putea deschide încă. Lângă căminul liceului, un vecin bătrân avea niște porumbei, valoroși, din moment ce au declanșat un proces! S-a constituit un tribunal ad hoc din elevi ai școlii, căci se părea că din rândurile acestora, cineva ar fi atentat la viața zburătoarelor celebre și pacifiste, lucrurile trebuind a fi clarificate. Din acel… complet de judecată făcea parte și ea, dar pe ea o ardea scrisoarea din buzunarul sarafanului de uniformă! Și o tot pipăia ca nu cumva să facă aripi și să dispară precum porumbeii buclucași ai vecinului! O, cu câtă emoție a așteptat să o deschidă!

O păstrează și astăzi, este prima dintr-un șir de încă o sută de surate! Expeditorul ei, un elev seminarist, habar n-avea ce-o însemna asta, dar liceul la care învăța ea, scările de pe care îl admirase intrând, aparțineau unui vechi Seminar Teologic din zonă, nefuncțional de o grămadă de timp. În plicul minuscul, cu scrisul frumos și îngrijit, cu atenție la forma literei, era și o fotografie. Nu a amândurora, ci una care îi aparținea tânărului timid și care și astăzi îi răscolește amintirile, privindu-l.

Citându-l pe Nichita Stănescu, ea doar atât poate să mai spună înainte de a-i da cuvântul (n.a. părintelui Marius Moșteanu, pentru a vorbi despre ”Eros și Agape”, în conferința sa): ”Numai pentru tine trăiesc în lumea de sub ceresc”.

De la o bunică la alta

”Despre bunica mea dinspre tată nu am avut eu prea multe a vă spune până acum. Păi, nici n-am îndrăznit! Dar, fiind Ziua Femeii, să vorbim despre astfel de femei care se nasc din ce în ce mai rar.

Țața Leana a lui Tudorică a lui Briceag a fost o femeie aprigă. Îi treceai pe dinainte, te afurisea de nu te vedeai! Îi treceai de dindărăt, tot neamul cel scaraoțchițesc ți-l descria numai decât! Dacă deschideai gura, așa, neîntrebat, jarul era pe tine toată ziua și-i simțeai fierbințeala vorbei în ceafă!

Se purta cu șorț dinainte, peste fustă și în cap purta batic adus din ambele părți, cât să facă o cută lângă obraz, iar iarna se acoperea cu o broboadă care îi înfășura capul și umerii. Colțurile baticului îi serveau la șters transpirația frunții și lacrimile din colțul ochilor. O făcea pe ascuns, ofurile nu i le-am știut niciodată. Nu vorbea despre ele. Ciorapii mercerizați, strânși sus pe pulpă cu ”ilastric” erau cea mai deșucheată piesă vestimentară a momentului istoric! O poveste întreagă era cum și-i potrivea să stea întinși și să nu-și facă de cap, iar pe ea să nu o dea de necaz în văzul lumii! Gumarii din cauciuc, luați din târg, îi desăvârșeau… look-ul! Pantofii din piele erau un lux pe care și l-a permis mai mult în anii din urmă ai vieții.

Primele mele amintiri cu ea sunt legate de sărelnița cea de lemn, cioplită probabil de bunicul, având dăltuită o cruce minusculă și de care se îngrijea să nu rămână niciodată goală, că:

– ”E semn de sărăcie, fă, maică!”

Îmi amintesc și de o lampă de gaz care stătea spânzurată într-un cui, pe zidul dinspre răsărit al casei, deasupra icoanei. Fiecare dimineață începea cu ritualul ștergerii ei, de parcă bunica aștepta ca din ea să se arate duhul și să îi împlinească rugămințile! După sobă ținea un lemnișor potrivit de lung și de gros, pe care înfășura bucăți din ziare vechi. Nu se jena să scuipe temeinic pe interiorul sticlei care se afuma pe timpul nopții, din pricina gazului lampant. Cu mișcări iuți și precise, freca cu mare delicatețe, nu cumva să vatăme sticla care, fie vorba între noi, se găsea la fel de greu ca și gazul pe care noi, nepoții, îl cumpăram pe un pumn de mărunțiș de la cooperativă. Așa i se spunea supermarket-ului pe atunci, un fel de ”La doi pași” de acum, dar noi, copiii, spuneam

– ”Hai să mergem la cumparativă”!

Ferească-te sfântul să te afli în vorbă cu bunica, atunci când avea sticla lămpii în poală, dimineața! Era rugăciunea și mătăniile și îngenuchierile, nu era rost să o scoți din ritualul ei!

Punea ”cloță” primăvara și o ținea sub pat. De cele mai multe ori, era o ditai gâsca, ouă multe, guri multe de hrănit, iar o găină n-ar fi dat randament și bunicii îi plăcea randamentul!

Vaca din grajd era sfântă! Îi spăla ugerul cu apă caldă, îl ștergea cu cârpă curată, iar noi căscam gura în spatele ei și ne feream de muște și de coada care ne mai trăgea câte una peste ochi!

De iubit nepoți nu avea vreme. De zâmbit nu am văzut-o niciodată zâmbind, dar mâinile ei nu se opreau din a face câte ceva. Este drept, nici gura!

O iubeam cu interes copilăresc, mai ales în zilele caniculare ale verii, atunci când mama ne punea la odihna amiezii și când ea, mamaie, apărea legănându-se, cu șorțul prins într-un capăt la betelia fustei și ne înșira pe noi, cele trei surori, cu câte un dovleac sau doi din grădină, după ce înainte de toate, îi trecea prin palma-i bătătorită, ca nu cumva să ne căpătăm vreun beteșug de la țepii minusculi aflați pe coada lor. Și așa, cu ea în frunte, purtând pe glavnicul răsucit și strâns înfășurat coșul cu dovleci, arătam ca într-un cadru idilic al desenelor lui Disney, în care o rață grasă era urmată de un cârd de boboci gălăgioși. Mergând la pas prin colbul drumului, duceam rodul grădinii la casa din deal, ajutând-o să crească un porc care se sacrifica de Crăciun, cu mare bucurie, pentru tot neamul. Dar, revenind la oile noastre, noi ne bucuram nespus că ne scăpa de corvoada somnului de prânz și, mai în glumă, mai în serios, nu știu pe care copil îl făcea fericit somnul ăla de la amiază!

”La mulți ani” nu vreau să-i spun, că știu eu că o aștepta popa Hera acolo din deal, la cimitir, că așa ne zicea, că în acel loc are de gând să ne mute atunci când își va încheia socotelile cu viața.

Hai, bre, că azi te-am vorbit de bine și, vezi, nu îl certa pe ăla bătrânul că stă la umbra ulucii pe lumea cealaltă și se aghesmuiește cu nea Mitu, vecinul și prietenul lui de-o viață, cu câte-un țoi, două de țuică! Or merita și ei, după atâta trudă pe lumea astălaltă!

Uite cum te-am făcut eu celebră, mamaie Leano, dar să nu mă zici și pe acolo cum mă ziceai și pe aici, cum că nu-s ”la fel de deșteaptă ca Speranța lui Barton, care știa să poarte de grijă și să-ntoarcă vaca din drum”, iar eu nu mă pricepeam și o făceam întocmai pe dos! Și nici că m-ai îndemnat să-l iau pe nepotul babei Găvănoaia, că ”se face ăla mare popă și-o să ne sature pe toți de colivă”! El popă nu s-a făcut, asta ca să știi, dar eu tot popă am luat de bărbat!

Îți sărut dreapta, pe unde ți-o fi călătoria! Ți-am moștenit îndrăzneala! Umblă o vorbă în târg cum că nicio bunică pe lumea asta nu seamănă cu alta. Dar niciuna nu seamănă cu a mea!

Acum să vă vorbesc și despre experiența mea, cum și ce faci dacă ești bunică!

Păi, mai întâi de toate, te faci frumoasă, că doamna de la Grădiniță și cea de la Școală sunt tinere, moderne, dar mai ales frumoase și nu poți concura cu ele de la egal la egal, fără să te strofoci și tu măcar un pic!

Te dai cu un parfum discret și musai îl împarți cu nepoata! Nu strică să schimbați câteva impresii despre notele de vârf, persistență și despre faptul că pătează dacă îl dai direct pe haine și că este grav să îl pulverizezi în ochi!

Cauți în programări când te-ai vopsit ultima dată și cu ce nuanță! Cele 25-30 de fire de păr rămase, aproximativ, le perii cu o perie rotativă, le fixezi bine și le faci să arate bogat ca în tinerețe, pe ăla alb îl dai după ureche și-l ascunzi, că doar avem și noi mândria noastră de bunici!

Scoți din șifonier o rochie! Nu stai așa… în trening, că nu ești în fața blocului pe bancă! Altfel, riști să-ți auzi nepotul:

– O! Buni, tu ai și haine frumoase?!

Faceți planul zilei și îi pui la dispoziție cunoștințele tale de cromatică, design vestimentar și alte cochetării feminine, îi vorbești despre ecologism și o pui să închidă robinetul, cât timp îi perii dinții de la… roz spre alb, adică dinspre gingii înspre dinți și apoi începe distracția! Verifici dacă în tubul de pastă de dinți mai există suficientă cât să și poată mânca puțin din ea, că doar are aromă de fragi și… gust de vacanță!

În funcție de sezon, adaptezi poeziile și poveștile. Cauți filme educative, le vezi tu, înainte, ca nu cumva să smintești copilul, te îngrijești să ai rolă mare de hârtie pentru desen, culori, pensulă, acuarele și recipient pentru apă, altfel nu mai ai ziduri! Numeri paginile cu activități care să îi solicite intelectul și dacă nu sunt îndestulătoare, cauți ceva nou, dacă nu, cauți imprimanta și vezi dacă ai suficiente coli albe.

Te străduiești să descoperi cu ce program din telefon poți pune desene animate la televizor, că nu-i pasă că al tău este smart dar nu are atâtea facilități!

Faci loc în sufragerie, să-și monteze cortul, două scaune, o mașină cu telecomandă, o tricicletă, șapte jocuri, o minibibliotecă, patru păpuși și să încapă și două suflete, al tău și al ei! Dai genunchii cu Diflex sau alte unguente care îi fac să nu scârțâie, că doar nu poți să stai în cort și să te joci în picioare!

Și ziua continuă până când tu ești lată, dar ea mai are energie să-ți arate că știe să facă roata! Îi faci o baie caldă, faci spumă, care ține loc de zăpadă, îi povestești care sunt vecinii de lângă casă, gradele de rudenie, cum îi cheamă pe prietenii tăi, apoi treci la un masaj în toate punctele esențiale! Dar, înainte de toate, cureți cada, ștergi pe jos și o scoți din baie cum scoate Bubu copiii de la botez, într-un prosop mare și pufos ce ține loc de crâșmă. Perii părul copilului de o sută de ori, că-ți tot spune de Raspunzel și podoaba ei capilară și nu-ți dorești, Doamne ferește, să sufere și să facă ședințe de terapie mai târziu!

Discret, îi faci semn bunicului să părăsească… ringul și să doarmă în altă cameră. Patul este pentru două persoane și el mai și sforăie! Între timp, copilul se răzgândește și parcă-i e mai mult foame decât somn! Fuge în camera lui Bubu și pun la cale o evadare la frigider și o diversiune în pungile cu cereale! Îți explică ce bine se mănâncă în pat, pe măsuța cu picioare pliabile, iar tu te rogi în gând să nu verse laptele pe așternuturile tale pe care tocmai le-ai primenit de dimineață!

Tragi aer în piept, îmbraci copilul în pijamale și tocmai când spuneai că e gata, ea îți spune că iubește pijamalele cu mânecă scurtă, iar tu i-ai dat lungi și ei îi este cald! Cobori din pat, cauți în baie caseta cu diverse, răscolești după foarfecă și, cu spirit de inițiativă, îți faci o cruce mare că nu ai timp de Tatăl Nostru, tai cu precizie mânecile bluzei și cracul pantalonilor și vezi fericirea din ochii ei! O auzi din pat comentând:

– Mami a mea nu-mi taie pijamalele, îmi dă altele!

– Păi, ți-aș fi dat și eu, că doar nu m-am transformat peste noapte în Cătălin Botezatu, Dana Budeanu și Irina Schroter la un loc, dacă nu le-ai fi cărat pe toate la tine acasă!

Îi dai un pupic de Noapte Bună și mai auzi murmurând:

– Buni, furia e bună și nu prea, dar poți mototoli un șervețel și totul o să fie bine!

Îi simți apoi mâna caldă cum se strecoară sub așternut și încearcă să-ți cuprindă brațul, îți spune că te iubește, cu ultimele resurse, iar tu te topești de fericire. Vă urez mult succes în cariera… bunicească!”

Deja știți că îmi place să vă împărtășesc poveștile frumoase pe care le aud, jucându-mă cu fragmente din ele pe care le reașez fără să schimb mesajul, ci doar ordinea în care rezonează cu sufletul meu. Am îndrăznit să fac asta în premieră, în Luna Femeilor, și cu poveștile doamnei preotese Elena Moșteanu, pe care le-am ascultat în cadrul conferințelor susținute de părintele Marius Moșteanu despre ”Eros și Agape” dar și despre ”Femeia, eterna poveste”, la Biblioteca Județeană Constanța.

Mulțumesc familiei Moșteanu pentru îngăduința de a le reda aici poveștile frumoase pe care le-au împărtășit atât participanților la conferințe, cât și enoriașilor prezenți la predicile rostite de părintele Marius la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, al cărei preot-paroh este. Mulțumesc părintelui Marius pentru fotografiile cu care mă ajută la ilustrarea cât mai frumoasă a poveștilor sale. Mulțumesc doamnei preotese Elena pentru înregistrările postate pe pagina dânsei de Facebook, care îmi permit să redau poveștile aici. Mulțumesc doamnei directoare a Bibliotecii Județene Constanța, Amelia Stănescu, pentru minunata idee de suflet de a-l invita, în fiecare lună, pe părintele Marius Moșteanu să susțină o conferință în Aula Bibliotecii. Mulțumesc Dotto Tv pentru înregistrarea și transmiterea conferințelor părintelui Marius. Nu în ultimul rând, mulțumesc celor care citesc aceste rânduri, care participă la conferințe și la predici, pentru că sunt parte din această frumoasă atmosferă de bucurie și iubire creată de părintele Marius și de familia sa, ajutând la sporirea ei minunată în oraș, în țară și în lume!