Iarnă contra primăvară

Este luptă mare afară,

Iarnă contra primăvară!

Șuierând înfuriată,

Iarna nu se dă plecată.

Cu zăpadă și furtună

Lovește în vremea bună.

Primăvara, o copilă,

O privește-acum cu milă,

Dar nu vrea s-o lase-n pace,

Fiindcă tare rău mai face

Înghețând copacii-n floare

Și copiii pe cărare.

– Hai, mamaie, fugi degrabă!

Nu vezi că am multă treabă

Să-nfloresc și să-mplinesc

Darul meu dumnezeiesc?!

Du-te și te odihnește,

Soarele nu îți priește,

L-ai avut și de Crăciun

Și n-a fost un lucru bun!

Copiii vroiau zăpadă,

Nu soarele să îl vadă!

Ești înceată și distrată,

Nu mai ești ca altădată,

Vii cu geru-n vremea mea,

Risipești fulgii de nea,

Iar când este vremea ta,

Tu degeaba ai tot sta!

– Așa vorbești c-o bătrână?!

Copiii ce or să spună?!

– Copiii vor să se joace

Fără fesuri și cojoace,

Ei te vor doar de Crăciun,

De câte ori să-ți mai spun?

– Sunt puternică, voinică,

Toți să-mi știți mie de frică!

– Dar tu ne-ai crescut pe toate,

Blânde, bine educate…

– Tu ești o capricioasă,

Nu ești chiar așa frumoasă,

Vara e dogoritoare,

Nu-i rezistă nicio floare!

– Intri peste blânda toamnă,

Ai noroc că-i mare doamnă

Și se pleacă-n fața ta,

Eu una așa n-aș sta!

– Pe mine, toți mă iubesc

Și de mine povestesc!

Cum apar, deja visează

La Crăciun cum se distrează!

– Așa este, ai dreptate,

Dar acum mergi mai departe,

Să le fie dor de tine

Și la anul care vine.

Vezi să le aduci zăpadă,

Altfel nu vor să te vadă!