”Măriți doza de iubire!”

”Izgonirea lui Adam din Rai”, așa cum trebuie să citez formularea din calendar, este, de fapt, despre noi, adică este o invitație la a pleca din zona de confort. Da, știu că iar o să îmi fac prieteni foarte mulți! Zona de confort nu este un termen duhovnicesc, este un termen psihologic și medical, nu mă bag, Doamne ferește, peste Psihologie și peste Psihoterapie, dar aici suntem colegi, știți, mă… răsfăț și eu, oleacă! Dar, să știți că această zonă de confort nu este la fel pentru toți. Logica spune că o zonă de confort este zona în care te simți bine să faci ceva ușor și firesc.

Pentru mine, de exemplu, cea mai apropiată zonă de confort este aceea de a simți că am pe cine să îmbrățișez. Este o zonă de confort pentru mine, mă simt și eu bine, îl fac și pe celălalt să se simtă bine, dar mă gândesc că aceasta este o zonă de confort și atunci, ce trebuie să fac?! Sunt izgonit din Rai și asta înseamnă că trebuie să ies puțin și din zona de confort! Dar trebuie să fiu foarte atent cum o fac! Nu o fac întorcându-i spatele, acum, unuia pe care trebuia să îl îmbrățișez, nu, ci să îl fac și pe cel pe care l-am îmbrățișat să îmbrățișeze și el pe altcineva, să intre și el în această zonă de confort și eu să îmi prelungesc puțin zona de confort, pentru că se poate ieși din zona de confort, prin prelungirea ei! Adică, este ca și cum ieși dintr-o cameră foarte bine pregătită, aerisită, curățită și așa mai departe și ți se spune să faci pași. Păi, dacă fac pași, înseamnă că acolo unde am pătruns, trebuie să îmi car cu mine tot confortul, dar nu spun:

– Stai așa, că eu nu sunt de aici, asta este zona mea, e pătrățica mea și aici mă simt bine!

Nu! Mă duc și în zona în care am pășit deja, trebuie să fie, în cea mai scurtă perioadă, încă o zonă de confort! Așadar, să nu vă temeți că vă trimit în afara zonei de confort! Să nu vă temeți că ne dă Dumnezeu afară din Rai! Ne indică următoarea misiune:

– Faceți Rai din tot ceea ce aveți!

Adică, fă Rai din ceea ce ai, înseamnă că datoria lui Adam și a Evei era ca Raiul pe care l-au locuit atâta vreme să le devină lor, din zonă de confort, strict vorbind, o paradigmă și să facă Rai într-un pământ care le va da ”spini și pălămidă sub sudoarea frunții”! Atunci înseamnă că trebuie să introducă, deja, niște noțiuni noi:

– Voi face o nouă zonă de confort, dar mă va costa mai mult, mă va epuiza, mă va pune să muncesc, în sudoarea frunții mele voi câștiga pâinea, nu mai este, așa, mană din cer și așa mai departe!

Înseamnă că zona de confort în care noi am fost până acum, până la începutul Postului, că astăzi lăsăm sec și de brânză, de lactate, este o datorie a noastră de a duce mai departe ceea ce era un confort. Zonă de confort înseamnă și când te duci la piață! Vă imaginați că nu mai este acea zonă de confort în care știai unde era carnea, unde erau mezelurile, unde erau laptele și iaurtul, aveai în cap harta unui hipermarket, știai exact unde să te duci cu căruțul și gata. Ei, era o zonă de confort, dar iată că acum am ieșit din zona de confort! Acum trebuie să știu că nu mai trec pe la carne, nu mai trec pe la lapte, pe la una, pe la alta, și trebuie să găsesc altceva, să îmi aduc aminte pe unde erau cartofii, unde erau legumele toate! Încet, încet încep să vizitez alte zone, înseamnă că din zona aceea de confort am ieșit și fac acum un alt confort!

”Acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”.

M-am gândit foarte mult la această duminică, din punctul meu de vedere, după părerea mea. Știți acum că ”după părerea mea” este o problemă foarte delicată. Ca să vă introduc puțin în această situație, cineva care se vedea și pe față și se vedea și pe analize că bea cam mult, s-a dus pe la doctor și doctorul, ca să îl ia puțin mai pe ocolite, i-a spus așa:

– Fratele meu, după părerea mea, bei cam mult.

La care respectivul, foarte liniștit, i-a spus:

– Da, după părerea ta, dar după părerea mea, nu!

Asta este cu ”părerea mea”, dar pe mine mă chinuie părerea mea, pentru că întotdeauna m-am gândit de ce este nedrept calendarul, numind această duminică, ”Izgonirea lui Adam din Rai”. După ce că duminica trecută a fost ”Duminica Înfricoșătoarei Judecăți”, azi la slujbă m-am gândit care este, de fapt, atitudinea unui slujitor adevărat vizavi de aceste lucruri. Acum nu suntem aici ca să ne dăm cu părerea, că după părerea noastră, poate că e altceva, dar am întors lucrurile puțin și am spus:

– Doamne, dă-mi lumina care să îmi ajute să înțeleg de ce alții gândesc altfel sau au gândit altfel ceea ce eu sunt aproape pregătit, acum, să judec!

Și, da, toată slujba m-am tot frământat ca nu cumva să ies în față să spun că e nedrept ca această duminică să se numească așa. În afară de acest aspect la care chiar țin într-adevăr, că se vorbește numai de Adam, de parcă Eva ar fi rămas în Rai și numai Adam a fost dat afară, mă rog, nu comentăm mai mult, dar trebuie să ne rugăm așa, să vedem care a fost logica, nu a noastră, poate logica noastră este una indusă la școală, una indusă de lecturile pe care le-am făcut, indusă de una, de alta, dar cu siguranță că Sfinții Părinți au avut un alt gen de logică și, da, într-adevăr, am găsit-o!

Măi, Dumnezeu nu ne spune să ne ducem acum și să stăm ca fachirii pe cuie, Doamne ferește! Sau ne trimite Dumnezeu să ne plângem de milă?! În niciun caz! Viața nu este făcută ca să ne văităm de ea! Viața este făcută ca să ne reinventăm, să ne resetăm, să spunem că nu mai merge treaba asta și trebuie să facem altceva, nu mai avem voie să facem ceva, facem altceva!

Vedeți cum este și cu Postul acesta! Dacă prezint Postul cum că nu ai voie să faci ceva, deja s-a încheiat discuția! Deși eu le cer fiilor mei duhovnicești același lucru pe care îl cer și alții, eu le prezint altceva, anume că Postul este o șansă de a constata dacă ești sau nu stăpân pe tine! Atunci, începe mintea să îți furnizeze serotonină din altă parte decât din plăcerea aceea de a sta la masă! Îți servește endorfine din constatarea că e ceva de capul tău! Și atunci nu mai pot să consider că m-a dat afară din Rai! Nu! Mi-a spus Dumnezeu:

– Vezi cum este în Rai, știi cum este în Rai, acum du-te și fă și tu mai departe, prelungirea Raiului!

Vezi cum a fost să fii în zona ta de confort cu cumpărăturile, cu una, cu alta, acum extinde acea zonă către alte raioane! Mergi mai departe! Încearcă să treci de la telefonul prin care comandai o friptură la cel prin care chemi copiii și nepoții să curățați împreună niște cartofi, ca să faceți încet, încet un piure! Încet, încet se adună familia! Adică, în toate aceste zone în care ne  trimite Postul, nu ne trimite să ne fie rău, ne trimite să ne fie bine! De ce?! Pentru că foarte rar ai chemat familia pe lângă tine să faci ceva de mâncare, atâta vreme cât sunt atâtea bunătăți peste tot și îți dă Dumnezeu o șansă! Șansa este de a înțelege că prezentul este inclusiv la masă! Ce înseamnă prezentul? Înseamnă să fii conștient de ceea ce faci!

Știu că v-am mai spus de nu știu câte ori ca atunci când vă spălați pe dinți, dimineața, să încercați să schimbați mâna, dacă țineți periuța cu dreapta, să o țineți cu stânga și o să constatați că numai atunci când faceți un lucru din afara zonei de confort, știți că faceți un anumit lucru! Când vă duceți de aici acasă, încercați așa, câteodată, să schimbați drumul. Eu încerc de fiecare dată când plec dimineața de acasă să vin la biserică, sunt șapte căi pe care pot să vin și de fiecare dată când constat că nu am uitat că trebuie să vin pe o altă rută decât duminica trecută, îmi spun că abia acum știu că sunt prezent! A fi prezent înseamnă a ști exact ce faci! Și o să spuneți:

– Cum adică, părinte?! Nu știu eu ce fac?!

Păi, nu știi ce faci! Din proprie experiență vă spun că de multe ori m-am pomenit la Universitate când trebuia să fiu la biserică sau invers, nicio problemă, asta! De ce?! Pentru că ne ia valul, rămânem în zona noastră de confort, știu că dacă e marți, am Teologie Pastorală și sunt acolo, dar când colo, eu am altă problemă pentru săptămâna aceasta!

Zona de confort despre care vreau să vă vorbesc astăzi este tot ceea ce înseamnă trecut și viitor. Adică, zonă de confort înseamnă să nu îți mai pui problema ce faci acum, pentru că ai învățat în trecut, ai învățat la școală! Sau care va fi rezultatul la ceea ce faci acum este din viitor pentru că deja mă bazez pe ceea ce știu și îi dau înainte. Prezentul unde este? Prezentul nu este în zona de confort, niciodată! Numai foarte puțin timp, cât zona de confort a fost prelungită, dar nu durează mult! Este o mare, mare provocare pe care v-o lansez pentru această perioadă în care intrăm, ca prelungirea aceasta a zonei de confort să fie un prezent continuu! Vasăzică, dimineața încercăm să fim prezenți, să știm ce facem.

Acum, dacă tot mâncăm de Post, aș vrea să fiți atenți că a fi prezent atunci când mănânci este un mare beneficiu, pe care, din păcate, noi nu știm să îl folosim. E adevărat că ne-au spus bunicii noștri că la masă nu se citește, apropo, pentru cei care nu înțeleg, nu erau ecrane pe care să dai cu degetul în sus sau în jos, nu se scrolla nimic, televizor nu era decât seara și nu te apuca cina cu emisiunea de două ore, de aceea se spunea că să nu citești în timp ce mănânci! De ce?! Pentru că în momentul în care citești, prezentul tău este în cartea respectivă. Haideți să înțelegem ca în Postul acesta să ne întoarcem puțin către prezent. Dacă tot ne-am adunat la masă, hai să simțim că prezentul la o masă înseamnă inclusiv pregătirea mesei, ești cu cineva pe lângă tine, pregătiți împreună! V-am spus, jumătate de oră curățăm cartofii, îi lăsăm puțin în apă, facem un joc din acesta de comuniune și comunicare adevărată, reală și veți constata că atunci când mâncați, vă veți aduce aminte ce ați făcut împreună și puneți accentul mâncatului pe împreună:

– Măi, să știi că ne-au ieșit cartofii ăștia!

Deja, 99% din gustul unui piure făcut în familie nu va fi dat de calitatea cartofului, că e de Harghita sau nu, că vezi Doamne, e din Egipt și nu mai are același gust! Nu mai contează nimic, poate să fie și din Pakistan, dacă este preparat cu persoana iubită, cu siguranță că va avea un gust, un gust prezent! Și mergem mai departe! Știu că vi se pare poate puțin ciudat, că e mai simplu să dai telefon și vine nenea cu Taz și trebuie să îi spui în engleză că îi mulțumești, dar lăsați-i puțin, vă cer pentru două zile pe săptămână, miercuri și vineri, să curățați singuri cartofii, după aceea chemați-l și pe nenea acela că și el trebuie să trăiască! Are și el familie, departe, în Sri Lanka și trebuie să trimită și el niște bănuți acolo, asta este! Dar important este ca încet, încet să ne ducem din zona de confort și spre ei! Eu, de exemplu, când văd un nene din acesta pe bicicletă, îl ocolesc și îmi dau seama de câte m-a ferit Dumnezeu să nu fie nevoie să plec în altă țară să muncesc! Îmi dau seama de copiii care nu și-au văzut părinții, cu anii, pentru că ei făceau cam aceleași lucruri pe care le fac acum și cei pe care noi, din păcate, îi stropim când trecem cu mașina printr-o baltă! Și atunci, după ce am făcut treaba asta în bucătărie, zona mea de confort pot să o duc în altă parte, să o duc la cel care știu că dacă îi dau eu o comandă, îl va mai ține patronul, că dacă acum toți ne-am gândi ca de mâine încolo să nu mai comandăm, vă imaginați că i-ar trimite pe băieții ăștia acasă și nu stau aproape, v-am spus, sunt din Sri Lanka cei mai mulți sau din Pakistan! Și atunci, nu trebuie să fie nebunia asta generală! Încet, încet vă învăț să gândiți frumos! După ce am gândit frumos și mi-am adunat familia pe lângă masă, imediat mă gândesc:

– Măi, dar hai să îl mai chemăm și pe nenea ăla!

Știți că acum sunt ca agenții care vin cu diverse produse, îți știu și tot neamul, știu și unde stai și vecinii care sunt mai cumsecade, fac parte din familie și încet, încet mi-am mai introdus încă un gând:

– Măi copii, hai, veniți la noi și comandăm, să vină la o singură adresă, să nu băgăm prea multe adrese!

Și imediat, zona noastră de confort se prelungește și dacă se prelungește, înseamnă că am plecat din zona aceea unde erau toate de-a gata și mergem într-o zonă în care chiar trebuie să ne simțim bine. Cum ne simțim bine? Exact cum v-am spus, singura rețetă, prezentul! Să știm ce facem! Acum mâncăm. Bun, dacă vorbim ceva în timp ce mâncăm, vorbim despre cum am pregătit masa împreună și ce șansă avem să mâncăm împreună, pentru că suntem împreună și gândim câte ceva și încet, încet ne mai putem alimenta și gândurile pentru perioada următoare.

Vedeți că totul trebuie pregătit! Apropo, știu că îmi fac iar mulți prieteni dar acum urmează curățenia de Paști! Să știți că este mult mai traumatizantă decât curățenia de la Crăciun, pentru că între Crăciun și Paști este distanța mai mică și nu este vorba de traumă că este mai adâncă, adânci sunt toate traumele care țin de a face curat pentru cine nu este în zona de confort de făcut curățenie, ca mine! Dar problema este alta, e distanța, nu s-a obrintit bine rana, multă vreme am calculat greșit!

Apropo, pentru cei care s-au născut mai după noi, ei nu știu că un dulap avea două variante, trei canate sau două canate și când era vorba să le cari, trebuia să ai niște chingi, să le muți de colo, colo, dar întotdeauna, la Paști trebuia să arate casa altfel! Adică, dormitorul devenea sufragerie, sufrageria devenea hol de trecere, open space-ul nu se inventase pentru că te pâra vecinul, dacă auzea că dai cu ceva și dărâmi un zid între bucătărie și hol, atâta îți trebuia! Și nu am înțeles multă vreme de ce trebuia să faci jongleria asta, unde era televizorul trebuia să fie fotoliul, unde era fotoliul trebuia să fie șifonierul în două canate. Mai era și biblioteca aceea care avea niște rafturi foarte interesante, ca să scoți geamurile, trebuia să ridici puțin raftul de sus ca să le cobori și să le dai jos, să le ștergi bine de praf! Nu puteau fi șterse bine de praf când erau montate pentru că aveau zece centimetri care se petreceau și nu aveai cum să ștergi porțiunea aceea! Asta ce însemna?! Vedeți? Acum învăț din ceea ce aveam în cap, ieșirea din zona de confort! Zona de confort era să le lași acolo și venea și Paștele, venea și Crăciunul, dar venea și Paștele și Crăciunul în aceeași casă?! Cum adică?! Nu se poate!

Acum e mai simplu, pentru că nu mai trebuie să cari namila aceea de trei canate, nu mai trebuie să fugi cu televizorul de colo, colo și este mai simplu. Dar dacă este mai simplu, înseamnă că trebuie să ne complicăm noi puțin mintea, pentru că zona de confort înseamnă mult mai mult! Adică, zona de confort era când veneai acasă, te așezai și citeai presa într-un anumit fel, acum, până alaltăieri, de exemplu, citeai știrile! Acum, tot ceea ce făceați ieri să știți că este zonă de confort și acum trebuie să facem altceva! Este un fel de Școala Altfel! Ei, acum știu că vă gândiți la vacanța de schi, dar mai e până atunci, vedeți-vă de treabă! Zăpada e pe la Fetești, să știți! Dar, problema este următoarea: gândiți-vă pentru în seara asta și mâine, ce ați făcut ieri într-un fel pentru că nu mai aveți să faceți și în seara asta la fel! Pentru că tot ceea ce ați făcut ieri într-un fel, era într-o zonă de confort și acum ne-au spus Sfinții Părinți că a fost izgonit Adam din Rai! O să spuneți:

– Păi, da, dar Raiul meu cu Raiul altuia…

Nu, fiecare să știți că își are Raiul lui, nu există diferențe. Și mă mai gândesc la un alt aspect: ”Acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”. Întotdeauna ne-am gândit că bogăția și sărăcia fiind în primul rând judecate într-un anumit context, ni se pare că bogăția e de rău, că în general așa s-a vorbit prin biserică! Știți când s-au întâlnit bancnontele! S-a întâlnit bancnota de un leu cu cea de douăzeci de lei, cu cea de zece, cu cea de cinci și cu o sută, două sute și cu cea de cinci sute! Și s-au întrebat:

– Soro, pe unde ai mai fost?

Aia de cinci sute a spus:

– Pe la Cannes, prin Paris!

Cea de două sute a spus:

– Păi, am fost pe la Varșovia…

Aia de o sută a spus:

– Am fost până la piață.

Aia de un leu a spus:

– Am fost numai la biserică!

De-aia probabil că vorbește și biserica despre bogăție că ar fi ceva rău, că bogăția nu se face cu leul! Dar acum, mă gândesc eu: ”Unde este comoara ta”, deci prezent, ”acolo va fi și inima ta”, înseamnă că putem să o facem și invers, dacă vrem să ajungă inima într-un loc, trebuie să știm unde este comoara noastră! Vă spun foarte sincer un lucru: cei care au într-adevăr foarte multe, nu se simt fericiți. Să nu credeți acum că dacă o să aveți toți banii din lume, o să fiți fericiți! Starea de fericire a cuiva este o părere! Chiar forțez puțin lucrurile, acum, vă imaginați că dacă plăcerea ar consta numai în plăceri carnale, cele mai fericite ar fi vedetele din breasla respectivă și ele nu sunt așa, să știți! Problema este foarte delicată: unde vrei să îți așezi zona de confort viitoare? Acolo este deja instalată comoara ta și dacă vrei să fie inima ta, trebuie să pregătești locul. Este ca la curling, când lansezi niște… șmotruială ca lumea, ca să se ducă bila pe unde vrei tu. Cam așa este, grija noastră tot netezește lucrurile, astfel încât să ajungă unde vrei tu, nu unde vrea ea! Fiecare corp material vrea într-o zonă pe care nu o poți controla chiar de tot. Noi mai electrizăm zonele, mai încercăm să ne mai amăgim cu una sau cu alta, problema este următoarea: ”unde este comoara, acolo va fi și inima”, este un joc de concordanță a timpurilor, nu vreau să intru în si conditionnel, dar cam pe acolo, trebuie să știm ce vrem, pentru că toate au o cronologie. Cronologia aceasta face parte din ceea ce avem noi, aici, prezent și ceea ce vrem să facem mai departe. Avem prezentă o zi, o zi din care ne spun Sfinții Părinți că vom fi alungați. Dar nu așa:

– Măi, îți dau trei șuturi!

Nu, nu, ci:

– Fii atent că azi este o zi superbă, dar de mâine încolo, ieșim din asta! Dar nu te dau afară că nu mai ai acces aici, te dau afară pentru că ți-am arătat cum a fost și acum fă, tu, zona de confort mai încolo!

Ei, de mâine încolo, nimic nu va fi ca mai înainte! Dar, dacă vă gândiți că tot ceea ce faceți este o interdicție, nu ați făcut nimic! Totul este o bucurie, adică, Postul nu înseamnă să nu faci, Postul înseamnă să faci, să faci mai profund! Nu înseamnă să nu mănânci, înseamnă să mănânci și să fii prezent:

– Măi, ce fac aici? Mănânc!

Alaltăieri, ce vă aducea nenea cu bicicleta, aia mâncați și nu era nicio problemă! Ei, de acum înainte trebuie să îl fac pe nenea acela personaj în istoria mea, astfel încât să mă gândesc pe cine ajut când îl ajut și încet, încet fac un timp prezent. De ce?! Pentru că asta este prioritatea! De ce?! Pentru că dacă vreau să fie inima într-o zonă, inima va fi într-o zonă, tragem puțin de ea! Vedeți că problema este următoarea, în capul nostru, avem o substanță numită dopamină, care duce până la ușă, atât! Adică, faci totul ca să îți iei o mașină și după aia, o ai la poartă dar în două zile nu mai e chiar așa mare plăcere! Ei, cam asta este cu ”unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”! De ce?! Pentru că trebuie să deschidă cineva o altă ușă, ca să te simți bine! Creierul nostru nu ne poate furniza dopamină, dacă nu avem încă un plan! Cum am ajuns acolo, de exemplu, am ajuns la liceul pe care mi l-am dorit de mult, imediat cum am intrat, deja mă gândesc la facultatea pe care mi-o doresc, după aceea mă gândesc la soția sau la soțul pe care o să îl am, la copii, la nepoți și așa mai departe. Întotdeauna, mintea are nevoie să aibă comoara, adică planul, într-o parte în care va urma să fie și inima. Inima este oleacă mai în spate pentru că ea trebuie să primească niște stimuli și fără stimulii aceștia gen dopamină, despre care v-am spus, nu poate să funcționeze, se oprește! Dacă se oprește, nu te mai poate porni nimeni și ce facem?! Mărim doza! Ei, aici nu vreau să intru în pâinea altora cu dependențele și așa mai departe, dar în duhovnicie fiind o singură rețetă, ”Dumnezeu este iubire”, vă spun ceva, la iubire merge, măriți doza! Măriți doza de iubire, măriți doza de încredere, de încurajare, măriți doza de îngăduință și atunci veți vedea altfel lucrurile!

Să știți că izgonirea de astăzi despre care vreau să vă spun nu este una către un lucru rău, dar este una către un lucru pe care nu l-am experimentat până acum, deplin, nu am fost prezenți de fiecare dată! De exemplu, eu mă duc la școală, mâine, s-a terminat vacanța studenților, acum o săptămână, două, trei, am fost în sesiune, mă duceam când era nevoie de examen, dar trebuie să transport cu mine gândul acesta că trebuie să fac o zonă de confort din prezent, Raiul din care am plecat astăzi, că Biserica a spus să merg să fac Rai în altă parte, trebuie să fie transportat cu mine. Dacă însă rămân cu nostalgia Raiului și spun că Raiul a rămas în urmă și eu îmi plâng de milă că nu mai sunt în el, atunci, atitudinea Postului este una greșită, dar dacă spun că Raiul este cu mine, trebuie să îl port, așa cum spunea latinul, omnia mea mecum porto, tot ce este al meu port cu mine mereu, duc cu mine mereu și atunci este o altă atitudine față de Post. Nu înseamnă că de acum mă gândesc numai la Paști, că există și varianta asta, cu ochii în cartofi și în salata orientală, văd deja mielul, stufatul și așa mai departe! Problema nu se pune așa, pentru că dacă îmi proiectez bucatele pe care le voi face după Paști, am ratat prezentul! Puteți să faceți și aici, v-aș învăța o șmecherie, faceți numai partea de stufat, până vine și mielul, din salata boeuf faceți numai până la orientală, și atunci veți trăi prezentul! Pentru că asta este, tot Postul numai despre asta am să vă vorbesc și am să vă desenez mai bine!

Acum însă v-am făcut curioși, este ca un fel de promo, ca să știți ce vă așteaptă, pentru că Postul acesta vreau să vi-l prezint ca pe marea șansă și marea bucurie pe care o avem, aceea de a ne construi singuri un prezent frumos, de a fi în stare să mergem după paradigma aceea pe care am văzut-o noi în Rai, unde ni se îngăduiau de toate, unde făceam așa, unde nu mă interesa cu ce mână mă bărbieresc, cu ce mână mă spăl pe dinți, pe ce drum o iau până la școală, că știa deja nu numai GPS-ul, știa mintea mea pe unde se duce, ei și acum este o provocare mare! Dacă ați ține minte măcar atâta principiu, ca de mâine încolo sau din seara asta să încercați ca până acasă să vă duceți pe alt drum, măcar față de cel pe care l-ați folosit dimineață și o să vedeți că veți fi mai mult prezenți! O să vedeți mai multe borduri sparte, o să vedeți mai multe gropi, dar trebuie să știți și cum să le vedeți! Aoleu, am văzut azi vreo două, trei, de-am spus:

– Doamne, acum trebuie să vă învăț ceva, mai mult ca oricând, cel mai mare bine pe care ni l-a făcut onor Primăria este că ne face să fim prezenți, dacă nu, suntem numai în vulcanizări! Prezență, tată, cu zece, cincisprezece metri întotdeauna înaintea celor zece, cincisprezece metri de dinainte, să te uiți la gropi! Știți că este un mare lucru?! Este o mare șansă! Păi, te duci prin Germania, Autobahn, mergi de imediat te ia somnul! Ce-i aia?! Nicio groapă, să spună:

– Măi tată, ești prezent! Astăzi este în 22 februarie 2026!

Așa se pune problema, să vedeți din toate lucrurile pe care presa vi le spune aiurea, vă spun eu, să vedeți binele! De exemplu, acum spuneau că s-a oprit circulația, la Drajna nu se mai circulă pentru că este zăpadă! Vai, deci, cine vrea să se ducă până la București, acum trebuie să își facă un alt traseu! Asta este frumusețea, că nu stai așa, liniștit, dolce far niente, că te duci la București! Ei, dar pe unde te duci la București?! Vedeți? Partea asta de tot ceea ce înseamnă prezent este o mare bucurie să constați că îți aparține! Ceea ce ai făcut tu planuri este după altceva, acum, planul prezentului îți aparține! Dacă nu vrei să fii în următoarele două ceasuri la vulcanizare, ochii mari pe șosea! Dacă nu vrei să ajungi să dai mesaje la 112 și să aștepți cinci ore în zăpadă, fii atent pe unde există o variantă unde nu este zăpadă chiar așa de mare! Cu zăpadă sunt zone și zone, până mâine dimineață nu va mai fi deloc zăpadă, dar poate cineva se grăbește! Graba înseamnă a aduce viitorul în prezent! Dacă îți asumi așa ceva, vrei să ajungi mai devreme, înseamnă că viitorul tău este astăzi! Este ca împrumutul la Bancă, știți, tot ceea ce voi câștiga în următorii treizeci de ani bag într-un apartament și atunci, Banca îmi dă și eu am adus treizeci de ani din viitor și plătesc rate și asta-i toată povestea!

Toate sunt bune, dacă le vedeți bune! Astăzi ”Izgonirea lui Adam din Rai” este șansa noastră, șansa de a afla că trăim, șansa de a afla că nu contează dacă s-a făcut groapă, contează ca noi să fim atenți să nu dăm în ea și nemaigândindu-ne cine este vinovat pentru groapa respectivă, suntem foarte, foarte atenți și relaxați, mergi foarte relaxat, adică dacă îți sucește cineva gândul în altă parte, ai încurcat-o, deci trebuie să trăim numai prezent, asta înseamnă un mare dar! Vedeți ce frumos este când ne pregătim pentru Post altfel?! De mâine începe Postul, încep Deniile Canonului. Acum să nu credeți că deniile sunt un prilej de a ne da la o parte tot programul și facem și dregem! Bine, acum e vacanță și nu mai vin copiii să spună părinților:

– Știi, cine îl ia pe cel mic de la școală să îl ducă la karate?

Iar bunicii să spună sec:

– Am denie!

Păi, asta nu mai e denie, să vii la biserică, în timp ce puteai să te duci cu nepotul la karate și cu nepoata la pian! Asta nu mai e denie! Denie înseamnă să faci, nu să stai! Eu vin aici la denie pentru că vreau să mă întâlnesc cu dumneavoastră, să ne rugăm împreună și încet, încet să vă învăț care este sensul deniei la dumneavoastră în agendă, că la mine știu, Slavă Domnului, de 31 de ani! Dar important este să vă învățați că nu este bine să faceți ceva obligatoriu. Introduceți plăcerea în acest cuvânt ”obligatoriu”, dacă nu introduceți plăcerea, înseamnă că prezentul s-a dus, s-a dus! Și nu înlocuiți acum totul cu plăcerea, că nu e chiar așa! Apropo, o să vă mai aduc aminte că vine curățenia de Paști dar toate la timpul lor, nu o să vă las nici să vă bucurați chiar de tot, pentru că nu vreau să închei nici într-o notă extra-optimistă, să credeți că totul e bine! Nu!

Totul este foarte bine, dar din când în când trebuie să știm că acest foarte bine se construiește! O statuie, oricât de frumoasă ar fi ea, dacă nu are un soclu adevărat, la care să muncești de să-ți sară capacele, nu este o statuie așezată unde trebuie! Așadar, spor la planuri, spor la curățat cartofi, la curățat mintea către itinerariile spre casă, la pregătit mâna stângă și mâna dreaptă altfel decât le folosiți de obicei, inversați totul, faceți totul așa cum nu ați fi făcut dacă nu ar fi fost Post, în sensul frumos al cuvântului! Vine un copil și vă solicită pentru ceva și vă gândiți cum să îi răspundeți. Păi, e foarte simplu! Ce ar fi mai comod pentru mine, ei, aia nu am voie să îi spun niciodată! Și atunci, rețeta este foarte simplă, de-asta suntem izgoniți din Rai, ca să ne simțim și mai bine, pentru că dacă am rămâne numai în Rai, nu am ști că ne simțim bine!

Când m-am gândit la Izgonirea lui Adam din Rai, înainte de a asculta predica de astăzi a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, mărturisesc că m-am gândit că Dumnezeu ne dă jos din minte în inimă, din a visa în a face, a pune în aplicare cele visate. Dar e mult mai mult de atât, dacă vedem invitația părintelui de a vedea această izgonire ca pe o părăsire a zonei de confort printr-o permanentă dorință de a ne reinventa, având tot timpul în minte rețeta aceea atât de simplă de a spori doza de iubire. Și totuși, poate tocmai această rețetă este cel mai des trecută cu vederea, dar Postul care începe este prilejul de a ne descoperi în cea mai bună variantă a noastră, mai iubitori cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reda cuvântul aici. Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea slujbei de astăzi, pe care o puteți urmări pe adresa  https://www.facebook.com/708064462/videos/921654683587561 și care a făcut posibilă această poveste. Vă mulțumesc că citiți aceste rânduri și Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dăruit această bucurie de a scrie povești frumoase despre și pentru oameni frumoși.