Alma e fetiţă mare, are 5 ani, merge la grădi şi mai apoi la şcoală, la oraș, doar că pentru asta trebuie să îşi ia la revedere de la bunicii materni care au crescut-o de la venirea ei pe lume. Este o despărţire grea, pentru că acasă la bunici, la țară, îl lasă şi pe Toto, calul primit în dar de la aceştia, la aniversarea de 4 anişori, anul trecut.

– Îl iau cu mine, la casa cea nouă, doar avem curte mare, aşa a zis tati!, îşi încercă fetiţa norocul, când începu să îşi facă bagajele.

– Asta când or zbura porcii! Nu mai visa cai verzi pe pereţi, Alma! Știi că mami, chiar dacă a crescut aici, nu e prea încântată de animale, de-aia a fugit la oraş cum a prins ocazia, iar acolo nu prea ai voie cu cai în curte, oricât de mare ar fi ea!, îi spuse bunicul.

Părinţii fetiţei au cumpărat o casă cu curte tocmai pentru ca mutarea de la bunici să nu fie prea grea, iar acum, tot ca să se adapteze mai uşor cu noua ei viaţă la oraş, Alma trebuie să îşi aleagă hăinuţe şi jucării noi, dar şi culoarea noii ei camere, covor, mobilă, tot! Se schimbă complet, pentru că lucrurile celelalte le lasă acasă la bunici, garanție că va sta acolo în toate vacanţele, aşa cum a primit deja promisiuni de la părinţi!

Încă din prima zi din viaţa ei nou-nouţă, Alma şi-a uimit părinţii, deja obişnuiţi cu ideile ei îndrăzneţe dar şi cu încăpăţânarea cu care şi le cere împlinite:

– Vreau cai verzi pe pereţi!

– De unde ai mai scos şi asta? Cine a mai văzut aşa ceva într-o cameră de prinţesă?, a ripostat tati.

– Eu nu sunt prinţesă, sunt fermieră, dacă mami nu a vrut ferma bunicilor, eu o vreau! Şi dacă nu pot să îl iau pe Toto cu mine la oraş, vreau cai verzi pe pereţi în camera mea. Şi să zică mersi mami că nu vreau porci care zboară, că aşa a zis bunicul, că îl iau pe Toto când or zbura porcii. Nu prea îmi plac porcii, dar caii îmi plac foarte mult, chiar şi verzi! Tot bunicul a zis să nu mai visez cai verzi pe pereţi, aşa că el mi-a dat şi ideea!

Cu misterul cailor verzi dezlegat, tati s-a conformat şi a dat comandă pentru decorul special din camera Almei. Dacă înainte, rozul nu era culoarea lui preferată, acum tare i-ar fi plăcut un roz, oricât de țipător, chiar și cu sclipici, cum vor mai toate fetiţele de 5 ani, dar el ştie că Alma e originală, aşa că… să fie cai verzi pe pereţi!

Share: