Dumnezeu nu îți dă să ai, îți dă să fii!

Am văzut o fotografie, odată, cu un copil atât de sumar îmbrăcat, o să spuneți că dacă era vară, era ceva normal, dar nu, acesta era zdrențăros, era și murdar pe față, nespălat, îi lipseau toate, vă imaginați, dar avea un zâmbet absolut cuceritor! Ce bogăție mai mare poate să afișeze cineva sau să aibă cineva de afișat?!

Astăzi, cu ocazia dublei sărbători, pentru că pe lângă duminică este și Sfântul Andrei, mi-am îngăduit să mă opresc puțin asupra unui aspect foarte delicat, pe care nu l-am abordat niciodată: drama omului bogat. Păi, despre oameni săraci vedem unde ne uităm, în stânga sau în dreapta vedem numai oameni care se vaită că sunt săraci, dar despre oameni bogați nu a spus nimeni nimic! Toți i-au privit cu invidie maximă și au crezut despre ei că nu au nicio problemă! De aceea, astăzi, am să îndrăznesc eu să vă spun câte ceva despre drama omului bogat. Aceasta este, dacă îmi permite filologia, drama finală, pentru că un om sărac nu poate să trăiască o dramă! În mintea lui, dacă este sărac numai material, adică dacă are ceva în cap, cum spune românul, dacă are ceva ”la mansardă”, nu este drama finală, pentru că de acolo din minte, el întotdeauna va gândi că dacă ar avea un anume lucru, ar fi fericit și atunci când intervine fericirea, nu mai este dramă! De exemplu, dacă are o mașină care nu pornește decât când vrea ea, spune că dacă ar avea o mașină care să pornească atunci când vrea el, ar fi fericit! Dacă am în cont o anumită sumă, dar dacă ar mai avea un zero nu la început, ci la sfârșit, aș fi fericit! Dacă aș avea un post mai bun sau dacă aș ajunge și eu șef cum este șeful meu, aș fi fericit. Deci, cel care nu are, consideră că atunci când o să aibă, o să fie fericit! De ce mă ocup eu acum de bogați?! Pentru că ei au acum situația următoare: au de toate și își dau seama că nu în a avea constă fericirea și de aici începe drama! Se întreabă:

– Păi, cum de eu care am de toate, nu sunt așa de fericit cum este acesta care nu are nimic?!

Așadar, să ne întoarcem la finalul dramei, adică ai de toate, dar nu ești fericit, toată viața cauți ceva dar nu ești fericit. De ce?! Pentru că în viață, nici Dumnezeu nu îți dă să ai, Dumnezeu îți dă să fii! Dumnezeu nu îți dă ce ceri, îți dă ce ești! Dacă vreți să fiți milostivi, vă va da Dumnezeu bogăție, dacă vreți să fiți fericiți, vă va da Dumnezeu să aveți de toate, dar dacă vă rugați la Dumnezeu să aveți de toate, nu veți fi fericiți! Asta este clar, pentru că fericirea nu constă niciodată în a avea! Duminica trecută ați auzit acea formulă extraordinar de… cuprinzătoare: ”Nebune, în noaptea aceasta se va lua sufletul tău și toate ale tale ale cui vor fi?”. Trecerea de la a avea la a fi este foarte interesantă! ”Ale cui vor fi?”, adică au fost ale tale, le-ai avut, deci de la verbul a avea trecem la a fi, ”ale cui vor fi?”. Înseamnă că noi când avem ceva, trebuie să transformăm acel a avea în a fi, dacă ai înțelepciune, fii înțelept! Iertați-mă, dar cunosc foarte mulți oameni care au înțelepciune cât încape, cât nu mai încape! Au citit toate cărțile pământului și totuși nu sunt înțelepți să poată să dea din ceea ce au primit! Până când nu dai și nu faci această paralelă între a avea și a fi, degeaba ai biblioteci în cap, nu pe rafturi, că astea pe rafturi sunt de cele mai multe ori sigilate și nedesfăcute ca să le desfacă nepoții! Dacă ai atâtea biblioteci în cap, să trecem la partea cealaltă! Dar știți cum se întâmplă lucrul acesta? Ai cunoștințe, înveți, de exemplu, în 20 de ani s-au scris atâtea lucrări de parapsihologie, de neurologie, din toate neuroștiințele pământului, din toate terapiile și toate sunt la nivelul de a avea! De ce?! Pentru că și noi, în partea de zi cu zi, încă mai căutăm, dar nu căutarea aceea că îți mai lipsește ceva în sensul căutării perfecțiunii sau căutării Împărăției lui Dumnezeu! Pe aceasta nu o să o găsești niciodată în altă parte, pentru că este în tine și tu pleci de acasă și bineînțeles, căutând Împărăția în altă parte, nu o să o găsești niciodată și te pomenești cu aceeași replică cu care s-a pomenit tânărul bogat din Evanghelia de astăzi. Era bogatul acela despre care v-am spus că avea de toate… aliniate la start și când a întrebat ce să facă pentru a fi fericit, Mântuitorul i-a spus să păzească poruncile.

– Dar eu le-am păzit din pruncie!

Bun dar dacă le-ai păzit din pruncie, înseamnă că dacă nu ești fericit păzindu-le, îți mai trebuie o etapă! Eu știu foarte mulți oameni care păzind o singură poruncă, pot să fie fericiți!

Era un călugăr care înainte de moarte era știut de toată comunitatea mânăstirii că nu era nici cel mai harnic, nu era nici cel mai ”cântăcios”, nu era nici cel mai ascultător, dar era fericit, era cel mai zâmbitor și își aștepta sfârșitul și părintele stareț i-a spus:

– Nu te supăra dar nu știu dacă ai toate argumentele să fii așa de bucuros, că țiglele pe casă cred că nu le ai! Cum să fii bucuros când noi te știm cât de nevrednic ești?! Lasă-ne să ne rugăm, să facem un Maslu pentru tine…

– Nu, nu, nu, părinte!

– Păi, de ce?!

– Eu o singură poruncă am păzit, dar am păzit-o! Să nu judeci pe nimeni!

– Păi, și?!

– Nici eu nu o să fiu judecat!

Contează foarte mult! Nu neapărat să ne apucăm noi să spunem că o facem pe asta, pentru că pe asta a făcut-o el, este valabilă pentru el! Nu vă apucați de prostii! Găsiți-vă o poruncă pe care să o împliniți, dar nu furați de la altcineva, personalizați-o și eu sunt sigur că veți putea fi fericiți! Altfel nu o să fiți fericiți, cu rețeta altuia niciodată nu o să fiți fericiți!

Și revenind la tânărul nostru, după ce a spus că a păzit poruncile din pruncie, Mântuitorul i-a spus:

– Atunci, un singur lucru îți trebuie.

Ce vreau eu să vă spun este că dacă ar fi păzit poruncile și el însuși și-ar fi cultivat dorința de a fi fericit cu împlinirea poruncilor, ar fi fost fericit și nu se mai vorbea despre el nici în veacul ce-a fost, nici în cel ce o să fie și era fericit! Dar atunci când nu ești fericit, este un efect, nu este o cauză, este un efect a ceva ce știi tu că îți mai lipsește!

Există și oameni care până la un anumit nivel caută și caută toată viața, dar o căutare frumoasă, o căutare în care omul este fericit dar numai până la un anumit punct de la care are o nostalgie a stării de grație în care trebuie să caute în continuare! Asta este o altfel de căutare! Dar tânărul nostru chiar căuta pentru că nu era fericit și, mai grav, nu era fericit pentru că avea, nu era nefericit pentru că nu avea! Dar, din păcate, el nu știa că de fapt, nu era fericit pentru că nu era, nu pentru că nu avea!

Dacă te întreabă cineva cine ești și începi să dai din cărți și nu ai curaj să spui că ai terminat facultatea la Bioterra, asta înseamnă că nu ești! Eu sunt acesta! A, pardon, astăzi este Sfântul Andrei și trebuia să vă arăt și crucea pe care o port cu atâta bucurie! (n.a. Crucea Apostolică Tomitană) Este primul an și am să îi număr și pe următorii 50 la fel! Este primul an în care am venit cu Crucea Sfântului Andrei de gât, la Sfântul Andrei! Deci, acesta sunt eu! Sunt cel care se bucură de ceea ce au recunoscut alții că este! Nu sunt bucuros că am crucea, ci că au recunoscut alții și mi-au dat-o să o port și o fac cu mare drag! Și o fac cu cinste! Dacă s-ar întâmpla ceva cu mine, Doamne ferește, să știți că primul lucru pe care l-aș ascunde ar fi crucea, adică nu vreau să se lipească de ea cine știe ce neputință de-a mea! Nu, pe aceea mi-o asum eu! Și atunci, revenim la ale noastre. Ce s-a întâmplat cu omul acela bogat? El avea și atât, dar nu era! Și când a spus că el din pruncie păzește poruncile acestea, iertați-mă, dar el le păzea numai în exterior! Dacă ar fi păzit complet și cu implicare toate poruncile, ar fi fost diferit. Bineînțeles, nu era desfrânat, nu era hoț, îi cinstea pe tatăl și pe mama lui, dar nu este suficient! Trebuie să începi să respiri prin acele porunci, să fii, nu să te oprești numai la a avea grijă să nu le încalci! Nu, după ce ai gijă când ești mai mic să nu încalci poruncile, trebuie apoi să fii tu neîncălcător de poruncă! Este o diferență foarte mare, pentru că acea grijă a unui copil de a nu face cum au spus că nu e bine să faci, poate să mocnească o frustrare în interior pentru care după aceea te duci la 80 de ani la psiholog și spui:

– Eu îmi aduc aminte că am păzit poruncile, dar, de fapt, numai de gura lui tata și a mamei!

Și tu, de la 3, 4 ani ajungi la 80 de ani și spui că îți lipsește ceva. Păi, asta îți lipsește: nu ai fost împlinitor de poruncă, ci ai fost doar atent ca să nu încalci poruncile! În momentul în care sunteți împlinitori de porunci, sunteți! În rest, înseamnă numai a avea! Drama omului bogat înseamnă că nu mai are cu ce să își mai ostoiască bucuria, pentru că bucuria, din punct de vedere material, este un sentiment, o emoție, o substanță care se numește dopamină pe care organismul nostru o eliberează atunci când ne vine un gând să facem ceva sau să avem ceva. Când vezi o mașină frumoasă sau o casă frumoasă, până când nu este a ta, încă poți să visezi! Omul acesta nu mai avea la ce să viseze pentru că el avea de toate, ”era bogat foarte”, nu se spune cât pentru că probabil nici nu am putea să înțelegem noi cât însemna ”bogat foarte” pe acea vreme, așa cum nici astăzi nu putem înțelege cât înseamnă ”bogat foarte”, dacă ei încă mai sunt dispuși să încalce o poruncă de a primi o anumită sumă, mai mare sau mai mică, ca să facă un trafic de influență. Înseamnă că încă nu au suficient, dar noi vorbim despre cei care au suficient și nu sunt fericiți! Ce ne face pe noi să nu deznădăjduim? Păi, ce a spus Mântuitorul la sfârșit? Când au auzit oamenii că va intra foarte greu un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu, dar nu a spus imposibil, s-au cam speriat! A spus:

– O, cât de greu va intra un om bogat în Împărăția Cerurilor!

Și oamenii s-au cam speriat, dar eu vreau să nu plecați la fel de speriați acasă, acum! Ei au spus:

– Aoleu, dar cine poate să se mântuiască?!

Și Iisus a răspuns:

– Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu!

Și o să întrebați:

– Păi, ce, noi suntem Dumnezeu?!

Nu, fraților, întorceți-vă în Împărăția Cerurilor care este în voi! Când vă veți întoarce în voi, nu o să mai căutați în afară, vă veți da seama că în afară de a avea, că aveți de toate, mai aveți un aspect extraordinar: sunteți! Sunteți cetățeni ai Împărăției Cerurilor! Nu mai căutați Împărăția în altă parte! Călugărul acela despre care v-am spus că a împlinit o singură poruncă a găsit, în el, posibilitatea de a fi plinitor al unei singure porunci! Mi-aș permite să vă dau un canon. Să căutați, până în seară, o poruncă pe care să o împliniți! Și o să spuneți:

– Da, dar cum adică? La o singură poruncă ajungi în Împărăție și eu care am păzit atâtea…

Nu, nu, nu! Veți constata ceva! În momentul în care vă hotărâți să împliniți o poruncă, veți constata că acea poruncă le ține pe toate, exact cum este scara Sfântului Ioan Scăraru, care are pe prima treaptă Mândria și pe cea de-a 31-a, tot Mândria! Așa sunt împlinitorii de porunci! Împlinitorii de porunci dacă împlinesc o singură poruncă, înseamnă că le-au împlinit pe toate! Și o să spuneți:

– Da, dar uitați ce ați spus acum cinci minute, că acel călugăr nu era nici cel mai smerit, nu era nici cel mai ascultător, nu era nici cel mai gospodar, nici cel mai ”cântăcios”, cum mi-a plăcut mie să spun!

Asta era în urechile și în ochii celorlalți! El se străduia! Atât îi ieșea! Și nu e… rudă cu vorba aceea ”atât s-a putut”! Aceea este altă problemă, aș fi vrut să o dau, dar mi-au furat-o politicienii! Atât s-a străduit el și atât a ieșit, nu că atât s-a putut!

Dacă încercați să împliniți o singură poruncă, cu siguranță că vă veți da seama că, de fapt, adevărata bogăție în acea poruncă stă și nu mai așteptați să treacă nu știu ce praznic! Știți că orice praznic care vine, vine cu o încărcătură, că o să facem, o să dregem! Cum este ziua de luni, de exemplu, mâine e luni, mamă, luni întâi, vă imaginați! Tot anul poate sunt unii care au spus că se duc la sală de luni, întâi! Vă dau o veste tristă: mâine e luni, întâi! Să vă văd! Nu o să o faceți nici acum, o să spuneți că nu ați fost pregătiți, că următoarea luni… Trebuie să fim foarte atenți cu ceea ce ne propunem! Să nu ne propunem lucruri eroice! Hei, aici e problema! Noi credem că numai cu un lucru eroic putem să începem o nouă etapă de viață.

Să revenim la întâlnirea de astăzi a Mântuitorului. După ce l-a întrebat pe tânăr dacă a făcut diverse fapte, a primit un răspuns pe care mi-aș permite să îl traduc. Atunci când el a lăsat privirea în jos și Mântuitorul a tradus că ”era bogat foarte”, a și făcut stânga împrejur și a plecat. Este un răspuns la întrebarea:

– Și la cât ai citit și cât ai scris și cât ai făcut, cât ai mărturisit din cărțile acestea ale tale extraordinare, cu toată psihologia pământului, la ce ți-a folosit?!

Păi, când ajunge cineva să te întreba așa ceva, înseamnă că nu se vede pe tine că ți-a folosit la ceva! Așadar, când citiți, de acum înainte, traduceți-vă în propriul limbaj și personalizați-vă! Așa cum spunea Anthony de Mello, care are vreo cinci broșuri pentru care mă ceartă doamna preoteasă foarte des, că le las pe noptieră și nu le citesc în fiecare zi, vă dați seama, dar vreau să fie acolo, să fie pe noptieră! Și de Mello a spus așa: ”A se citi numai două anecdote”. Asta înseamnă cam zece rânduri, fiecare! ”Nu citiți mai mult pentru că aceasta nu este o carte de lectură, este o carte de transformare interioară și dacă citiți mai mult de două anecdote, nu o să puteți găsi nicio rețetă. Citiți una, maxim două și încercați să le personalizați”.

Asta încerc eu, să vă învăț cum să personalizăm, adică: trebuie să o spui mai departe! Dar povestea în care te-ai implicat tu, ca să o spui mai departe, trebuie să fie transformată și personalizată. Nu mai vorbești despre John despre care vorbea Anthony de Mello de peste ocean, vorbești de vecinul Ion și nu vorbești despre cine știe ce boschet din Noua Zeelandă, vorbești despre dudul din fața casei tale! De ce?! Ca personalizând, să te și implici în această poveste! Ei, aici este marea provocare! Eu personal când am citit toate cărțile, că le-am citit și pe cele de psihologie, de psihanaliză și așa mai departe, le-am tradus în limbajul meu de teolog și m-am bucurat foarte mult că m-am regăsit în ele, nu în ceea ce scria, ci în ceea ce au scos din ce eu aveam deja în biblioteca mea din cap!

Vreau să învățăm ceva de la bogatul de astăzi, dacă tot suntem bogați, pentru că acum este clar că ați intrat săraci și ieșiți bogați de aici! De ce?! Pentru că vă învăț să nu vă mai uitați la haine. Apropo, să vă spun de ce sunt îmbrăcat așa, să nu credeți că sunt… branduit într-un anumit fel. Astăzi este Sfântul Apostol Andrei, care a fost martirizat în Insula Patras, așadar, haina mea este o haină mucenicească! Noi respectăm un dress code liturgic care mă obligă pe mine să fiu foarte atent la sfinții pe care îi prăznuiește biserica într-o anumită zi și să mă prezint așa. Dacă o să spuneți că am și o etichetă pe dinafară, nu, acelea sunt engolpioane, sunt alte icoane, dar vă spun să nu vă uitați la propria haină, dacă este branduită sau nu! Bogăția nu stă în haină, stă foarte mult și în felul cum o purtați! Am văzut destui oameni care chiar dacă poartă un costum Armani, dacă merg gheboși, așa, de la 30 de ani și când ai și pantalonii cu vedere la… gleznuță, nu mai ai pretenții că ești cineva! Vă rog frumos! Atenția stă foarte mult în conștientizarea faptului că haina pe care ați luat-o s-a încredințat corpului dumneavoastră! Aveți o responsabilitate de a îmbogăți haina pe care o purtați, așa cum mă străduiesc eu să îmbogățesc această cruce a Sfântului Andrei, nu că nu este ea bogată, ci să fiu eu demn de a o purta! Așa trebuie să fie și mersul nostru, și atitudinea noastră, și lumina pe care o avem atunci când ne uităm în stânga și în dreapta, ca cineva care ne admiră pe noi, să admire și haina cu care eram îmbrăcați și la un moment dat, să îl faci pe cel de lângă tine să spună:

– Măi, să știi că nu contează cât este de scumpă haina, dar uite ce bine stă pe cel care o poartă!

Așa este și bogăția! Bogăția care pe omul acela îl apasă și îl face să lase privirea în jos atunci când află că îi mai trebuie un singur lucru, anume să împartă cu altcineva bogăția lui, înseamnă că bogăția aceea nu este purtată așa cum trebuie. O bogăție purtată așa cum trebuie nu trebuie să facă din cel care o poartă un neputincios, ci să facă un om puternic! Un om puternic este acela care împarte, nu acela care adună! Așa este și pe câmp, să știți! Nu cel care adună căpițe de fân și rămâne indiferent la vecinul lui care nu are ce da de mâncare la un animal, este un om puternic, ci cel care știe ca după ce a adunat recolta, să împartă cu cel care are nevoie. De ce?! Ca la anul să aibă și el posibilitatea să își pună un fân nou, nu să îl păstreze și pe cel de acum zece ani și animalele lui să mănânce numai ceea ce este foarte vechi, pentru că abia peste 20 de ani o să vină rândul recoltei de acum, pentru că nu este în stare să aibă întotdeauna fân proaspăt. De ce?! Ca să fie acolo! Dar acel să fie nu mai este de la a fi, să știți! Când aduni ca să fie, nu mai este de la a fi și a avea, ci este o totală eronare, un soi de Error 400 pe care ți-l dă orice aparat de calcul.

Revenind la Sfântul Apostol Andrei. El de acolo de sus, am și o responsabilitate față de Sfântul Andrei, spune:

– Măi, dar astăzi este și ziua mea și acesta le vorbește oamenilor mai mult de altceva!

Nu, tocmai despre Sfântul Andrei v-am vorbit tot timpul. O anir, tou andros înseamnă, în limba greacă, bărbăție, bărbăție care s-a transformat și în maturizare. Ați auzit de pedagogie, toată lumea știe, a educa copii, dar de andragogie ați auzit?! Andragogie este despre a învăța niște oameni maturi și andragogie vine de la Sfântul Andrei, o anir, tou andros, matur, bărbat, puternic. Această denumire a Sfântului Apostol Andrei provine de la faptul că el a venit la Mântuitorul, văzându-L în timp ce era ucenic la Sfântul Ioan Botezătorul. Când s-au intersectat, așa, traseele, mai de departe, pe partea cealaltă a străzii, era un alt convoi de ucenici, de la un alt învățător și atunci, Sfântul Ioan Botezătorul le-a spus ucenicilor lui: ”Acela este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. Și ucenicii lui, așa, mai… pâș, pâș, au făcut stânga împrejur și s-au dus după Iisus, s-au apropiat dar nefiind dintre ucenicii Lui, Mântuitorul i-a întrebat ce fac, pentru că i-a văzut că sunt străini. Așa cum mai vine câte cineva și mă întreabă:

– Dar de unde știți că sunt eu?!

– Dacă dintr-un grup de o sută de inși mi-am permis să chem pe unul nou, normal că pe cel nou îl știu ca pe ceilalți o sută pe care îi am pe lângă mine!

Și Mântuitorul când s-a uitat și i-a văzut pe lângă El, i-a întrebat ce vor.

– Păi, vrem să știm unde mergi, unde stai.

– Veniți și veți vedea.

Și au venit și au văzut și de acolo, Sfântul Apostol Andrei s-a dus la fratele lui și i-a spus:

– Am văzut pe Domnul despre care au vorbit prorocii.

Și atunci, l-a prezentat și pe Petru și a spus:

– A, tu ești Chefa!

Pentru că se tâlcuiește Petru. După care l-a adus și pe Filip, și pe Natanail. Încet, încet, ce învățăm noi de la Sfântul Apostol Andrei?! Că atunci când aflăm o rețetă, să ducem și la altcineva, de exemplu, cum aflăm noi, astăzi, că bogăția nu constă în zerourile contului, ci aflăm că trebuie să fim milostivi prin acele conturi, să fim atenți, nu avari! Să nu fim avari, în rest putem fi orice, că restul ajunge în Împărăție! Dacă ești avar, înseamnă că te închizi și cu asta ai zerouri fără număr. Dar revin, ne cere Sfântul Apostol Andrei ca atunci când aflăm vreun gând frumos sau când citim o carte frumoasă, să ducem și la altcineva. Dar nu așa cum știți că se spune despre Sfânta Scriptură, care este o carte completă și complexă dar se spune despre ea un lucru foarte interesant: este o carte deosebită, foarte potrivită pentru vecinul meu, care este invidios, care nu știe să mă respecte. Nu, nicio carte nu este pentru celălalt, este o carte pentru tine, în primul rând, pe care o poți recomanda și celorlalți. De exemplu, este o problemă de morală dacă avem voie să oferim, de Sărbători, să spunem așa, o carte care se intitulează ”Bunele maniere”. E foarte delicată problema, dar da, este recomandat, dar cel care o primește nu trebuie să o primească ca pe un afront, trebuie să o primească ca pe o invitație la a se desăvârși! Bine, acum, dacă cei care oferiți această carte aveți norocul ca persoana căreia i-o oferiți să mă fi cunoscut pe mine, cu siguranță merge bine, dar dacă nu, să aveți și un scurt cuvânt, când i-o oferiți, să nu creadă cumva că este un afront sau un apropo!

Astăzi este o duminică atât de frumoasă și când am ieșit afară cu căditul, la Prinoase, era curtea plină și mi-am permis să constat bucuria și am spus:

– Ce soare este!

Vreo doi copilași chiar s-au uitat în sus, așa și le-am spus că o să îl vadă și ei, mai încolo! Tot nădăjduiesc că încet, încet o să vă fac să nu mai fiți meteo-dependenți. Este o vreme superbă!

– Dar ce e superb, părinte?!

Păi, e superb că o văd eu cu ochii mei! Vă imaginați câte operații ar trebui să fac, dacă nu aș vedea?! Sau să inspir aerul unei zile superbe, câte aparate mi-ar fi necesare ca să inspir dintr-o butelie?! Asta este superbitatea, că pot să o fac! De aceea, v-aș da pe lângă acel canon despre care v-am spus, de a căuta să îmbunătățiți tot ceea ce purtați, să vă gândiți că aveți datoria să mărturisiți despre vremea de afară că este superbă.

Vreau să închei cu un lucru foarte, foarte interesant. Am văzut o fotografie, zilele trecute, care mi-a dat ceva fiori, cu niște ursuleți așezați pe lângă o clădire nelalocul ei, era să spun nevăruită dar nici intabulată nu cred că e! Mi s-a părut că apare așa sinistru și am închis fotografia respectivă, eu convins fiind că nu mai vede nimeni, dacă eu am închis, dar de unde?! De vreo două zile, numai despre asta se vorbește! Și acum când toată lumea vorbește despre asta, nu era să tac și să mă fac că plouă! Nu plouă, chiar dacă plouă cu găleata, nu plouă!

Măi copii, trebuie să avem grijă și de cum prezentăm o sărbătoare! Eu dacă văd, de exemplu, niște ursuleți frumoși la un balcon vizavi de Arcul de Triumf din Paris sau de Turnul Eiffel, este altceva, dar mă uit că și respectivul balcon este îngrijit! Dar așa, să pui lângă o casă dărăpănată niște ursuleți care aveau și niște poziții, așa, ca din ”Pădurea spânzuraților”! Se uitau la tine foarte ciudat! Dar de ce, oare, a putut cineva să gândească atât de urât?! Vă spun eu: pentru că pe urât se iau banii în ziua de astăzi! Știu atâția arhitecți care nu au ce căuta în zonele de contracte cu Primăriile! Nu au ce căuta, noi trebuie să cultivăm hidoșenia! Trebuie să facem din Târgul de Crăciun, dacă nu suntem în stare să facem ca Olguța la Craiova (n.a. Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei), măcar să luăm Zmeura de Aur (n.a. distincție acordată celui mai prost film, în opoziție față de premiile Oscar)! Nu putem să luăm premiul cel mare, luăm Zmeura de Aur, aici cred că nu avem concurență, iertați-mă, la ursuleții aceștia, Zmeura de Aur este perfectă! Dar, ca să vă învăț ceva, încercați ducându-vă spre casă, să gândiți o variantă! Eu am avut, slavă Domnului, bucuria atunci când am ajuns săptămâna trecută acasă, să găsesc, la poartă la mine, o ghirlandă cu beculețe multicolore, așezată de copiii mei. Vă dau un canon, iar, al treilea lucru pe care vi-l dau pe ziua de astăzi, încercați să vă ornați balconul, atât! Și atunci veți descoperi ceva: că se poate folosi un ursuleț chiar și la ornamente așa, dar cu drag! De ce v-am spus așa?! Ca să știți ce le-a lipsit celor care au ornat în halul acesta Piața Ovidiu, că suntem vecini cu ei! Le-a lipsit inima! Nu s-au dat jos să se uite:

– Aoleu, nu e bine!

Putea să spună oricine asta! Vreau să încercați să salvați ursulețul! Că vă spun, ursulețul este acum o mare problemă, în afară de faptul că este pe Transfăgărășan și nu mai ai voie să îi dai de mâncare, ursulețul acesta de la balcon poate să fie salvat prin propria imaginație pe care vreau să o folosiți! De aceea, vă mai spun o dată: ce vreme frumoasă, superbă de împodobit balconul! Spor la lucru!

La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei! Încet, încet să știți că în maxim trei ani cred că se pune semnul egal între numărul celor care poartă numele Andrei și cei care poartă numele Ion, după care urmează Matei și Nectarie.

Este ultima strigare pentru copiii de diverse vârste la Moș Nicolae! Săptămâna aceasta, miercuri de la ora 08.30 dimineață avem Maslul, după cum v-ați obișnuit, apoi, joi pregătim brăduțul și cadourile pentru copilași, de aceea Moșul încă vă așteaptă cu sacul, iar vineri, de la ora 16.00 facem Vecernia pentru hram și sâmbătă, deja fiind zi liberă, vom decreta să vină chiar Sfântul Nicolae! Știți că noi, în general, cu copiii, ca să nu îi instigăm la chiul în ziua de Sfântul Nicolae, le dădeam darurile duminica, dar acum fiind sîmbătă, le dăm darurile, iar cei care din binecuvântate pricini nu au cum să ajungă, pot să ajungă și duminică!

Așadar, avem o săptămână foarte interesantă, în primul rând să salvăm ursuleții! Mergeți acasă și neapărat așezați măcar un ursuleț pe balcon, nu ca să dați altora peste ceafă, ci pur și simplu, mie îmi plac ursuleții și nu aș vrea să rămână nepoții mei cu o impresie, să spună ”Aoleu, bubule, nu din acela, că acela stă așa, strâmb”! Trebuie să transmitem ceva din noi! Să vă dea Dumnezeu ca Sfântul Apostol Andrei să vă aducă inspirație și să puteți să faceți fiecare dintre dumneavoastră ceea ce nu au reușit alții! E adevărat că este și foarte ușor să depășiți ce au făcut alții, foarte ușor! Este o temă foarte ușoară, pentru că atunci când ai un model urât, urât, poți să faci orice mai frumos, așa că vă urez să aveți o după-amiază superbă, cu vremea am vorbit eu, este cea mai frumoasă vreme din tot sud-estul Europei! Este foarte frumoasă vremea, dacă nu puteți să o vedeți așa, înseamnă că trebuie să vă mai frecați pe la ochi! Slavă Domnului, este vreme frumoasă, așadar vă urez spor la lucru și vă așteptăm de hram, vineri seara de la ora 16.00 și cu copilașii care să își primească darurile, sâmbătă, de Sfântul Nicolae!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru îngăduința de a-i putea reda cuvântarea de astăzi despre Dregătorul bogat – păzirea poruncilor și despre Sfântul Apostol Andrei, pe care am… personalizat-o puțin. Îi mulțumesc și pentru că așa cum a spus, chiar a fost o zi minunată, pentru că atunci când afară plouă, soarele este în noi, desigur, cu un mic ajutor de la părintele prin învățăturile sale! Îi mulțumesc părintelui și pentru fotografiile care însoțesc această poveste și o fac mai frumoasă! Mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea slujbei și îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru predica pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=g5svFtPF88Y. Vă mulțumesc că citiți aceste rânduri și sper că le primiți și le oferiți așa cum le scriu și eu, ușor… personalizate! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru gândul cel bun și materializarea lui în aceste rânduri pe care de fiecare dată le scriu cu mare drag.