Educație cu parfum de… Trandafir

”Mintea unui copil nu este numai un raft de bibliotecă pe care să-l aranjezi cu cărți, ci și o candelă pe care trebuie să o aprinzi ca să lumineze”. 

Când îmi place ceva, dau mai departe cu mare drag, o poveste bună este o bucurie care te face să te scuturi de… praful și pulberea drumului pe care ai pornit-o și să vezi viața într-o lumină nouă. Copilul din mine încă crede în poveștile cu final fericit și descopăr că nu sunt singură în crezul meu.

Vă invit să citiți această poveste, pentru că în prag de școală, veți simți că v-ați trezit! Brusc!

Dascălii își vor aminti de ce sunt ceea ce sunt, iar copiii de toate vârstele, bunicii și părinții incluși, își vor aminti să se bucure că sunt ceea ce sunt. Este o poveste care te face să îți amintești de recunoștință, în cea mai sinceră formă a ei, pentru că mărturisesc că nu m-am gândit să îi mulțumesc doamnei învățătoare, tovarășei, cum îi spuneam, pentru că datorită ei am citit prima carte fără ajutor, am învățat să scriu și să socotesc! Și, da, datorită autorului acestei povești pe care vă las să îl descoperiți la final, privesc cu alți ochi și cadrele didactice de astăzi!

Nu este ușor să predai la clase aceeași poveste, an după an, la fel cum nu este ușor să predici în biserică aceleași predici, an după an. Este nevoie de har, de iubire multă pentru ceea ce ai ales să fii și să faci dar și pentru cei pentru care faci totul, conștient fiind că scoți la lumină și însuflețești îngerii ascunși în pietrele întâlnite pe cale. Nu este ușor nici să fii copil, părinte sau bunic, doar că un copil nu învață să fie copil, în timp ce noi învățăm să fim părinți, bunici, dascăli. Copiii sunt cei care ne arată cu sinceritate măsura în care reușim.

Ce să facem ca să fim Domnul Trandafir?      

      Mintea unui copil nu este numai un raft de bibliotecă pe care să-l aranjezi cu cărți, ci și o candelă pe care trebuie să o aprinzi ca să lumineze. 

Informația reprezintă untdelemnul, trezirea interesului înseamnă firul de bumbac al fitilului, iar emoția transmisă de către dascăl rămâne lumina ca efect al focului împlinirii pedagogice.

În educație, modelul este prima și cea mai importantă întâlnire a copilului cu propriul său potențial. Elevul de orice vârstă va tresări de fiecare dată atunci când e mișcat de emoția întâlnirii cu pedagogul ce reușește să-i ajungă la inimă.

Fie că-i este educatorul, învățătorul, profesorul, dirigintele, îndrumătorul de doctorat ori autorul preferat, modelul tânărului, de orice vârstă ar fi el, va rămâne un descălecător în toate demersurile evoluției lui ulterioare.

Noi, cei de la Catedră, avem responsabilitatea de a ne furișa în prezentul actului educațional astfel încât atunci când ucenicul va putea merge pe propriile-i picioare, iar noi vom fi departe, să devenim pioasă amintire a anilor de studii în inima și mintea celui ce ne-a luat drept model.

Da! Avem datoria să devenim model pentru fiecare dintre cei cărora le-am rostit numele scris în Catalog.

Unul să aprecieze punctualitatea, altul îngăduința, unul blândețea, altul justețea, unul sinteza, altul analiza, unul răbdarea, altul rapiditatea, astfel încât, fiecare să urmeze ceea ce i se pare că poate face cu ușurință din cele ce a văzut sau auzit de la noi.

Domnul Trandafir descris de către fostul său elev, minunatul povestitor și om de litere Mihail Sadoveanu, își continuă, prin ucenicul său, demersul pedagogic pentru alte generații care nu-l vor cunoaște personal, ci numai din descrierile slovelor de recunoștință lăsate de ilustrul său elev.

Conștiința că vom lăsa în urmă amintiri ale emoțiilor cultivate, face din orice dascăl un Domn Trandafir, chiar dacă Mihail Sadoveanu nu se va mai naște a doua oară. 

      Pentru fiecare Domn Trandafir al pedagogiei românești se va naște însă un Sadoveanu care să-i facă nemuritor întregul demers pedagogic.

M-aș bucura să vă pot convinge să recitiți această frumoasă lectură. O veți face cu siguranță cu alți ochi.

Prima dată am parcurs-o în vacanța mare spre clasa a IV-a având-o în lista de ”lecturi obligatorii”, apoi pentru a întări noțiuni de stilistică la ”Neamul Șoimăreștilor” în clasa a VIII-a, apoi, în ce mă privește, când am început să predau la gimnaziu, apoi studenților și de fiecare dată când îmi schimbam auditoriul, mă simțeam dator să mă privesc în oglinda acestei lecturi și să-mi dreg atitudinea pedagogică și să-mi verific entuziasmul de dascăl la care îndrăznisem să acced.

Cine era, totuși, Domnul Trandafir?

Fiecare întrebare de genul acesta are puterea de a întări scrisul de pe o cruce de căpătâi pe care ploaia și zăpada aproape că au reușit să-i șteargă slovele.

Da! Domnul Trandafir suntem noi, pedagogii, dascălii, profesorii, modelele, părinții și bunicii unor candele ce urmează a fi aprinse.

În măsura în care avem răbdarea, iscusința, măiestria, autoritatea blândă și eficientă a Domnului Trandafir, vom putea aprinde interesul, entuziasmul și curiozitatea unei generații dornice de a cunoaște, dar și a simți; a avea, dar și a fi.

Și elevii Domnului Trandafir îl surprindeau pe învățătorul lor îngândurat și apăsat de problemele de acasă ori de la mai marii revizori școlari, dar imediat constatau detașarea și revenirea într-ale sale de dragul lor.

Problemele personale nu vor înceta niciodată să existe, după cum nici prezența ”elevului problemă” nu va absenta din niciun colectiv de elevi. Importantă este însă atitudinea pe care ne-a predat-o și nouă Domnul Trandafir și anume: ”bucuria de a educa viitorul comunității noastre este mai mare decât orice problemă a sistemului”.

Vrem să avem ucenici de geniu ca desăvârșitul povestitor și om de litere Mihail Sadoveanu?

      Haideți să fim pentru copiii din bănci, Domnul Trandafir!

Pr. Dr. Marius Moșteanu

Vă mulțumesc că ați avut curiozitatea și răbdarea de a citi această poveste despre noi pentru care îi mulțumesc părintelui Marius cel care ne provoacă totdeauna la frumoase trăiri și aduceri aminte.

Căldură de aproape sfârșit de vară și de început de școală, râsete de copii fericiți că se pot juca afară, undeva în miez de oraș la malul mării. Da, la Constanța, avem și copii care se joacă pe strada pe care locuiesc, pedalează de zor pe biciclete, zumzăie cu trotinete de ultimă generație sau fredonând un cântec la modă, e tare frumos să vezi că se poate fără gadget-uri, doar cu soare cald, imaginație de copil și multă voie bună, a celor mici dar și a celor mari. Se simte apropierea noului an școlar, au apărut desene cu cretă colorată pe asfalt, iar la televizor, reclamele cu rechizite le suflă în ceafă celor la mâncare, băutură și pastilele care vin inevitabil după atâtea ispite culinare. În tot acest iureș estival, mă bucur că încă se citește, se scrie și se trăiește frumos și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt parte din asta!