Bucățica mea de lume

Mă chinuie un vers în miez de noapte

Să-i caut rime printre șoapte,

Iar o tăcere mare mă îmbie

Să le așez pe toate-n poezie.

Doar păsările adormite mai suspină,

Visând la cântul lor în prima rază de lumină

A dimineții care încă n-a ajuns la noi,

Să-mpartă răsăritul soarelui din doi în doi.

Visez și eu să îmi cânt bucuria pură,

Măcar și cu o jumătate de măsură,

Cealaltă încă-i rătăcită-n noapte,

Visând să treacă în sfârșit la fapte

Și să străbată bucățica mea de lume,

Venind aici să strige al meu nume,

Să-mi țină el isonu-n bucurie pură,

Cântând iubirea fără de măsură.

Și uite-așa din vis în vis de noapte,

Și versul rima și-a găsit chiar și în șoapte,

Iar poezia poate încă să aștepte

Să mai trăim și alte rime înțelepte,

Căci versurile toate-acum rimează

Doar cu tăcerea nopții ce mă ține trează.