Aveam în gând să scriu câteva cuvinte despre colivă, despre cum aceasta se află în ADN-ul românilor de pretutindeni și cum să dăm ștafeta mai departe, copiilor noștri, dar astăzi am auzit afirmația cuiva care spunea că nu ne creștem copiii pentru noi, ci pentru ceilalți și mi-a plăcut mult. Atât de mult încât m-am oprit și am lăsat grija colivei pe altă dată.

”Mintea unui copil nu este numai un raft de bibliotecă pe care să-l aranjezi cu cărți, ci și o candelă pe care trebuie să o aprinzi ca să lumineze”. 

Când îmi place ceva, dau mai departe cu mare drag, o poveste bună este o bucurie care te face să te scuturi de… praful și pulberea drumului pe care ai pornit-o și să vezi viața într-o lumină nouă. Copilul din mine încă crede în poveștile cu final fericit și descopăr că nu sunt singură în crezul meu.

Vă invit să citiți această poveste, pentru că în prag de școală, veți simți că v-ați trezit! Brusc!

Într-o replică de film a lui John Cusack se spune că ”dacă vrei să conduci o mașină, trebuie să înveți și să dai examen pentru permisul auto, dar nu există nici cursuri și nici examen, dacă vrei să fii părinte”!

Tot ceea ce ni se pare nouă că am învățat la școală să facem, acum suntem chemați să desăvârșim. Și cum? ”Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni”! Poate că până astăzi dimineață am fost profesori și o să zicem noi:

– Bine, și o să fim și în continuare până la pensie, că mai avem câțiva anișori!