Joacă și povești cât e ziua de mare

AVENTURILE LUI RA LA MARE (2)

Pescăruşul Ra şi delfinul Kiki s-au împrietenit uşor, au tot timpul ce-şi povesti, unul de pe ţărm şi din înaltul cerului, celălalt din adâncul mării. La început, mamele erau prin apropiere, să îi apere de semenii lor mai mari şi de pescari. Apoi, ei au prins curaj. Nimic nu se compară cu o prietenie adevărată! Transformă şi cea mai temătoare fiinţă într-un erou, de dragul celuilalt! Cei doi reuşesc prin poveşti, joc şi multă imaginaţie, să se bucure la maxim de prietenia lor.

– Eu sunt submarinul, tu eşti drona, eu spun ce văd pe fundul mării, tu, ce vezi din aer, că oricât de sus sar eu din apă, tot nu văd ce e prin oraş. Ne jucăm aşa toată viaţa şi nu ne plictisim, mereu apare ceva nou-nouţ! Hi, hi, hi!!! Prima dată când am auzit pescăruşii vorbind între ei mi s-a părut că râd tot timpul. Sunteţi foarte mari şi picătura aia roşiatică de pe cioc semăna cu un strop de sânge, m-a cam speriat la început, doar că numai gura e de voi.

– Hei, voi sunteţi cei mai mari peşti de aici şi arătaţi de parcă zâmbiţi tot timpul!

– Aici te contrazic, nu suntem cei mai mari, câinii de mare sunt!

– Aoleu, ce sunt ăia?! Pe uscat, câinii nu sunt deloc prietenoşi cu noi, mai ales când nu putem zbura. Şi mai sunt şi pisici care vor să ne prindă, şi…

– Relaxează-te, câinii de mare sunt nişte rechini mult mai mici decât ăia din ocean! Tata mi-a povestit că un văr de-al lui din America s-a bătut cu un rechin mare şi l-a pus pe fugă! Te apăr eu, dacă ţi-e frică de câinii de mare! Vezi, tu nu trebuie să mă aperi pe mine de ăia de pe ţărm. Dacă sare vreunul în apă şi mă vede, se sperie şi înoată repede la stăpân! Avem şi pisici de mare, dar alea umblă numai pe fundul apei, nu te atacă pe tine. Şi, oricum, sunt sfioase, se ascund în nisip, îl agită şi îl fac ca un  nor, ca să se camufleze.

– Cum aflaţi voi de verii voştri din ocean? Noi zburăm pe distanţe mari şi avem şi… sonorizare bună, ne auzim de la mare depărtare, dar voi?

– Păi, voi zburaţi, noi înotăm. Noi avem comunicare bună, doar că nu o puteţi percepe voi, suntem mai… codificaţi. E foarte tare, putem vorbi ce vrem, oamenii nu pricep, dar noi îi înţelegem pe ei!

– Oamenii nu sunt răi, chiar dacă suntem mulţi, gălăgioşi şi murdari, pe noi ne iubesc mai mult decât pe ciori, alea chiar că sunt scandalagioaice! Dar sunt şi foarte deştepte, ne întrec în multe privinţe. Doar la aspectul fizic le dăm clasă. Fură nuci din pieţe, le aruncă de sus pe şosea, să le spargă maşinile, ca ele să adune apoi miezul! Pe voi vă iubeşte toată lumea, sunteţi şi frumoşi, şi deştepţi! Doar că lumea trebuie să meargă la delfinariu, ca să vă vadă.

– Da, dar delfinariul şi acvariul sunt ca nişte închisori, mai bine trăieşti liber. Ca şi cum ai fi tu prins şi băgat într-o colivie! Eşti hrănit bine, te mişti, eşti admirat şi lăudat pentru ce faci, dar nu e ca atunci când eşti liber să faci ce vrei şi când vrei. Avem o verişoară la delfinariu. Şi, da, ai dreptate cu ciorile, dacă nu eşti atent, îţi iau mâncarea din gură! A păţit-o tata, a ieşit la suprafaţă să plescăie un stavrid şi să îi facă în ciudă unui frate şi, până să se dezmeticească, un cioroi îi luase peştele şi îl mânca tacticos pe dig!

– Ţi-am spus că sunt deştepte! Şi tata e tare, când vede câte un om mai neatent care mănâncă ceva, se lansează în picaj şi îi ia mâncarea! Eu nu am aşa tupeu. Povestea că pe vremuri, oamenii atârnau cârnaţi şi carne pe funii, afară, la ger, şi el se ospăta pe cinste! Mai sunt şi restaurantele de unde mai ciugulim câte ceva, dar mai mult vara. O să îţi aduc nişte pizza, e preferata mea!

(Va urma)