”Haloin cu fantome”

AVENTURILE LUI RA LA MARE (14)

O casă boierească frumos renovată, cu o curte mare, umbrită de câţiva nuci bătrâni, un cireş, un măr, dar şi un brad falnic numai bun de împodobit pentru Crăciun, cam asta este, pe scurt, ceea ce bătrânul cioroi şi neamul lui numesc „acasă”.

După cum a observat chiar şi Ra, netrecut prin viaţă aşa ca domnul Corbu, locul este unul foarte bun pentru toată familia, omenească şi păsărească, deopotrivă. Cu alte cuvinte, păsările şi-au ales de minune casa, pomii roditori au destule fructe tot anul, şi pentru ele, dar şi pentru oamenii care îi îngrijesc, aşa că nu se incomodează unii pe alţii.

Domnul Corbu cu doamna lui, copiii şi nepoţii au şi hrană din belşug, dar şi spaţiu de desfăşurare, iar în zilele umede şi reci se retrag în podul casei, la adăpost. Proprietarii sunt mulţumiţi că păsările nu sunt gălăgioase, culeg toate fructele căzute din pomi, ba mai şi stârpesc vietăţile dăunătoare care mai nimeresc uneori pe la ei. Sigur, există şi un câine, dar acesta e unul educat, pe gustul domnului Corbu! Îşi ascultă stăpânii, locuieşte în casă cu aceştia, iar când iese la plimbare, nu atacă păsările sau pisicile din zonă, e sătul de mâncarea primită în vase speciale şi preferă să se joace cu mingea, împreună cu copiii familiei. Pe timpul verii, când aceştia stăteau mai mult în curte, împărţea bucuros apa şi mâncarea cu domnul Corbu şi ai săi. Ca orice câine de neam mare, era mofturos şi mai tot timpul sătul, nu mânca tot din farfurie, iar neamul păsăresc profita din plin de ocazie. Aşa ceva nu îşi amintea bătrânul cioroi să fi văzut în copilăria sa la ţară, unde dulăii sătenilor fugăreau tot ce mişca prin ogradă, pentru că umblau mai tot timpul flămânzi.

– Hai, mai cu curaj!, îi întâmpină doamna Corbu la aterizarea în podul casei. Ra, te-ai făcut ditamai pescăruşul, cred că mama ta e foarte mândră de tine! Şi ai ajuns şi mare campion! Felicitări şi bravo vouă!

– Mulţumesc, se fâstâci acesta. De fapt, mai întâi să vă spun bună dimineaţa, că aşa e frumos, se corectă Ra.

– Daaa, am auzit lecţiile pe care le-ai primit de la domnul Corbu, râse bătrâna. Mai măruntă mult faţă de partenerul ei, doamna Corbu e recunoscută pentru faptul că atunci când îşi pune ceva în cap, nu se lasă până ce nu obţine. Uneori chiar cu câteva scandaluri mai sonore cu domnul Corbu, care nu îi face faţă. Hai, ia de aici nişte biscuiţi, că era curtea plină de dimineaţă, după… haloinul ăla cu fantome de azi-noapte!

– Halloween, mamaie!, se auzi râzând un nepoţel de-al domnului Corbu, privind admirativ spre Ra.

– Hai că îţi dau un clonţ acum de nu te vezi! Haolin, haloin, a înţeles băiatul despre ce e vorba. Ia şi tu unul, să îţi mai ţii vorbele în frâu!, se răsti doamna Corbu la nepot, dar mândră foarte de cunoştinţele acestuia. Mai vorbea domnul Corbu de educaţie şi disciplina conversaţiei! El dă sfaturi altora, că de ăştia de acasă trebuie să mă ocup eu! Dacă nu aş fi eu puternică, i s-ar sui toţi în cap! Bine, şi pe el îl aud, doar că nu de fiecare dată îl şi ascultă, ştii şi tu cum e! Toţi spun „da, da, am înţeles” şi după aia fac tot cum îi taie capul pe ei.

Neştiind ce să răspundă, Ra se înfruptă din biscuitul primit şi nu îşi putu reţine un plescăit de plăcere:

– Hmmm, doamna Corbu, da’ ce bun e! Chiar că vă pricepeţi ce să alegeţi!

– Ei, mulţumesc de laude, dar ştii, în viaţă nu tot timpul e pe alese dar trebuie să profiţi de ce ţi se oferă. Nu e meritul meu, oamenii ăştia ai noştri au gusturi bune, eu doar profit de ocazie! Nu aveam nevoie acum de biscuiţi, dar e bine să pui deoparte, chiar dacă ai cămara plină! Asta trebuie să înveţi de la mine, dar ştiu că şi mama-pescăruş e chibzuită, nu ca alte surate de-ale ei, aşa că sigur te învaţă de bine.

(Va urma)