Faceți cunoștință cu Ra și Kiki!

AVENTURILE LUI RA LA MARE (1)

Bună, copil frumos! Eu sunt Steaua Polară, cred că mă știi deja, strălucesc întotdeauna noaptea, când cerul este senin, dar sunt acolo tot timpul, eu nu apun, ci veghez asupra întregului pământ, indiferent că este soare, lună, vreme bună sau furtună. Ai aflat, poate, că eu sunt cea care vă arăt vouă, oamenilor, unde este nordul, să vă simțiți în siguranță și să vă găsiți drumul către casă, atunci când vă rătăciți. Marinarii știu că se pot baza pe mine întotdeauna ca să ajungă în porturile lor, chiar și atunci când li se mai dereglează echipamentele de navigație! Din înaltul cerului, eu văd tot și am o mulțime de întâmplări minunate pe care ți le voi povesti. Deocamdată îți spun povestea lui Ra, pescărușul de la malul Mării Negre, și a feluriților săi prieteni, pe care sper că îi vei îndrăgi și, cine știe, poate îi vei zări și tu, dacă ajungi pe faleza constănțeană! Vei afla cum a reușit Ra să devină mai curajos, mai încrezător în el, să își facă noi prieteni dar și să se aventureze în alte locuri din lume.

Ciufulit de picurii de apă sărată ai mării, pescăruşul Ra îşi întinse larg aripile, mândru foarte de penajul proaspăt schimbat, de un alb imaculat, ce îi anunţa deja… adolescenţa păsărească. O mică dezechilibrare pe balustrada falezei îi aminti că este special, mai tare decât toţi semenii lui laolaltă! Avea mărturie picioruşul stâng, puţintel cam strâmb după ce supravieţuise atacului unui motan fioros, pe când era doar un puiuţ mititel. E drept, nu se salvase singur din ghearele şi colţii acestuia, fusese ajutat de un vecin, domnul Corbu, un cioroi bătrân şi înţelept, care atacase motanul, curajos, fără să stea pe gânduri. De atunci, Ra luptase să se vindece şi să trăiască din plin. Măcar atât să facă pentru a-i arăta recunoştinţă salvatorului său. Pe când toată suflarea păsărească îl privea cu milă, neştiind dacă va mai putea zbura şi ateriza în siguranţă din cauza picioruşului rănit, el îşi urmase mama în lecţiile de zbor şi reuşise să uite complet de neputinţă. Totuşi, asta îl făcuse mai precaut decât ceilalţi şi singurul care îl făcea mai aventuros era prietenul lui cel mai bun, delfinul Kiki. Acesta, fără să îi fi aflat povestea, îi arătase că îl place aşa cum e, ba nici nu părea să fi sesizat vreo diferenţă în înfăţişarea lui.

– Haaa, haaa, haaa!!!  Haaa…, nu apucă el să îşi dreagă glasul ascuţit pentru a-şi striga prietenul marin.

– Hi, hi, hi!!! Doamne, da’ ce matinal mai eşti şi câtă zarvă faci!, se auzi din valurile mării delfinul Kiki.

Cei doi se cunoşteau de ceva vreme, deşi toate neamurile lor acvatice şi aeriene, deopotrivă, se îndoiseră că amiciţia lor va dura. Totul începuse într-o dimineaţă de primăvară târzie, când mama lui Ra îl scosese pe acesta la primul său pescuit pe mare, în spatele cazinoului din Constanţa. Bineînţeles că Ra credea că tot ce mişcă în apă se prinde uşor şi se mănâncă, dar se înşelase în cel mai comic mod cu putinţă. Văzând ceva lucios şi de un gri întunecat mişcându-se rapid la suprafaţa apei, Ra se aruncase cu ghearele înainte, să înşface primul lui mic dejun tradiţional, de pescar adevărat. Deja visa la gustul de hamsie proaspătă, doar că s-a trezit ridicat în aer, împroşcat cu un jet de apă sărată şi mai apoi, scufundat brusc în mare. Tocmai se apucase de aripioara dorsală a lui Kiki, surprins de atacul păsăresc, pe când ieşea să îşi exerseze salturile deasupra apei. Cei doi s-au speriat aşa de tare unul de altul, că au căzut care încotro în apă, spre amuzamentul tuturor, şi al oamenilor de pe faleza cazinoului, dar şi al mamelor care îi supravegheau atent. Ele se cunoşteau din vedere, ba mai şi schimbaseră câte o vorbă, când căutau să prindă peşte pentru odraslele lor, aşa că i-au îndemnat să se poarte frumos şi să îşi vadă de antrenamentele lor, unul aerian iar celălalt acvatic.

– Hei, ce nume caraghios ai!, se amuzase Kiki auzind că pe pescăruşul cu care doar ce luase o trântă pe cinste îl strigase mama lui Ra.

– Ba nu e caraghios deloc, cam ăsta e sunetul pe care l-a scos când a venit pe lume şi mai are o semnificaţie, Ra este Zeul Soarelui la egipteni, iar Ra chiar este raza mea de soare! Te sfătuiesc să nu mai râzi de numele altora, dacă nu vrei vreun clonţ de-al meu în creştet!, îl apostrofase mama-pescăruş.

– Dumnezeu îşi ştie fiecare creaţie după nume, aşa că te ştie şi pe tine, Kiki, şi pe Ra. Şi eu ţi-am dat numele Kiki pentru că scoteai sunetul ăsta, ca un chicotit vesel, de cum ai venit pe lume, a povestit amuzată şi mama-delfin.

Cei doi, deloc dornici să îşi audă mamele cicălindu-i, şi-au continuat goana după hamsii şi, nu doar că au prins câteva şi s-au bucurat de gustul lor proaspăt şi uşor sărat, ca o gură de apă de mare de cea mai bună calitate, dar s-au şi decis să îşi dea întâlnire a doua zi, pentru a se lua la întrecere, cine va prinde cel mai mult peşte! E lesne de înţeles că aici Kiki a câştigat detaşat, doar că Ra descoperise că putea să dea la schimb câte un coltuc de pâine cules de prin tomberoanele oamenilor, pentru vreo două hamsii prinse de Kiki.

(Va urma)